Muzica inspirata de Bucuresti, care reda atmosfera capitalei. Experiment si field recording asupra carora si-a pus amprenta decadenta si soundul anilor ’80, dar si cele doua decenii de dinainte, bogate in psihedelia, experimente si analog. In septembrie, Eusebio va lansa la Local Records albumul “One”, care trateaza mai mult partea holistica a muzicii decat cea electronica.
Eu ma voi ocupa de synth/keyboards/vocoder/chitara, waar de partea de laptop-uri (beat-uri, loop-uri, efecte), tebatman va canta la tobe si percutii, iar emil la flaut si la chitara. Vor fi cateva piese de pe albumul ce va aparea la local, dar vrem sa si improvizam peste, asa cum faceam in web pe vremuri. Aici publicul va fi, cum s-ar zice la fotbal, al 12-lea jucator. Va fi muzica electronica combinata cu instrumente si trebuie sa spun ca n-am mai facut asta de la Web, deci va fi un moment special. Cine a ascultat piesele de la buzz.ro, stie cam despre ce sound este vorba, insa vor fi adaptate pentru live. Va fi ceva diferit, nu va fi ca pe viitorul album Local, ci direct un remix al acestuia, live.
Cine sunt Waar si Emil Ivanescu, cu care faci live si cum ati ajuns sa lucrati impreuna?
Noi ne-am intalnit la facultate, la arhitectura. Waar mi-e coleg, iar Emil mi-a fost profesor/asistent – suna dubios „asistent”. Emil are o colectie impresionanta de funk, soul, boogie, disco si daca s-ar apuca de mixat ar face mare concurenta. Prima data am jam-uit in Olanda. Pe atunci nici nu stiam ca stie sa cante. Stateam la un hostel si aveau un living plin cu instrumente – mare greseala pentru vecinii lor. Cu Warr am inceput sa fac muzica vara trecuta, iar lucrurile se leaga minunat. Imi place foarte mult ce iese. Oficial am bifat doua remixuri, dar avem multe piese in lucru. La Andi – Tebatman – am ajuns intr-o dimineata si ne-am jucat pe un kaoss pad. A venit la noi la party-uri, i-a placut muzica, iar recent incercam sa punem pe roate o treaba. Avem viziuni comune iar waar se intreba de ce nu l-am intalnit mai devreme :).
Cum va suna albumul de la Local? Vor fi Waar si Emil Ivanescu parte din album?
Se va numi „One”, pentru ca, repet, pentru mine muzica are caracter holistic. Vreau sa pun accent mai mult pe „muzica” decat pe partea „electronica”. Piesele sunt diferite intre ele, dar unele au caracter comun. Nu prea le pot incadra intr-un gen. Sunt facute in intregime acasa – este „homework-ul” meu. Primele cinci piese care sunt gata, sunt solo, insa da, desigur, intentionez sa-mi invit si prietenii.
Eu de obicei, fac muzica impreuna cu Waar, dar va mai dura ceva pana vom veni cu un material realizat impreuna. Consider ca talentul si influentele a doi sau mai multi oameni nasc o chimie unica, ceva se intampla atunci cand fiecare priveste viata diferit. Cand lucrezi singur esti numai „pe filmul tau”, iar mai mult decat atat, nu-ti da nimeni peste ceafa daca deviezi putin.
„One” insa, este mai mult sideproject – sunt piese pe care le aveam de ceva vreme in lucru si au fost „cioplite” indelung, in detaliu. A fost un efort de a ma organiza si de a pune cap la cap un album. Aveam intentia asta de prin 2005, dar de atunci multe piese au sfarsit in recycle bin. Nu erau destul de bune, plus ca sonoritatile oricum s-au schimbat. Cred ca, pe atunci mi se parea mult mai simplu sa faci un album, dar nu e chiar asa. Ce-i drept, am tot dat piese pe net, single sau double-single. Cred ca, in curand va aparea si un EP cu piese care nu intra pe „One”, pentru ca sunt „pe alt film” – cand faci un album, trebui oarecum sa ai grija de totalitatea si finalitatea pe care o presupune.
Blame It! şi Ginger Group aduc pentru prima data in Romania, sub brandul de evenimente Electronic Elegance, Jazzanova, trupa germană de nu-jazz (după un DJ set la Fabrica, acum doi ani, organizat tot de Blame It!), alaturi de o serie întreagă de artişti români, mai mult sau mai puţin cunoscuţi – de la Silent Strike şi Alexandrina la Minus, First Beat Next Vibe şi UNKNOWN identity sharing. Plus o DJ-iţă de peste hotare cu un nume simpatic şi extrem de lung: And I Love You But I’Ve Choosen Disco.
„Toată lumea ştie cum e să mergi la un club, să asculţi muzică electronică şi să te simţi bine. Electronic Elegance te duce într-un punct din care ai o privire mai clară asupra a ceea e posibil să faci cu muzica electronică şi câte nişe poţi combina într-un singur eveniment. E ca o călătorie: te duci la ora şapte, la un concert, vezi trupe live, iar seara te duci la club, ai the pure 210 version of it. M-am gândit la trupele europene care au însemnat ceva în, să zicem, ultimii 20 de ani şi Jazzanova e una dintre ele – cu noua abordare pe care au adus-o jazz-ului şi cu labelul pe care l-au creat. E un concept foarte deschis, care lasă alţi oameni să se exprime, aşa că mi s-a părut cea mai potrivită alegere pentru a începe această serie de evenimente.“, spune Victor Stancu, organizatorul acestui eveniment, despre conceptul petrecerilor Electronic Elegance.
UNKNOWN Identity Sharing este un proiect audio-video dezvoltat de Codin Orăşeanu (Cougin) – samplers machine, electronics, composition, Horaţiu Şerbănescu (Aneb) – keyboards, guitar, composition şi Dorel Naste (TVCrash) – visual composition. Ce vor şi ce pregătesc ei pentru mâine, ne explică mai jos…
De ce Unknown în denumirea trupei? Nu e riscant?
CODIN: UNKNOWN identity sharing nu e un nume de trupă, e un nume de proiect audiovizual. Proiectul a pornit acum doi ani, la iniţiativa lui Dorel, care făcea un vizual pentru Zilele Bucureştiului şi avea nevoie de sunet. Apoi conceptul s-a dezvoltat mai mult decât ceea ce începuse Dorel. În urmă cu un an a început să concretizăm mai bine tot proiectul, când l-am luat şi pe Horaţiu. Asta e formula de bază, dar la fiecare spectacol pe care-l avem aducem tot timpul ceva nou, fie că venim cu piese noi, fie că piesele vechi sunt reinterpretate cu instrumente reci…
Am văzut că l-a Ateneu aţi venit cu Alexandru Tomescu…
CODIN: Da.
HORAŢIU: Şi Suma…
CODIN: Şi Răzvan Suma. UNKNOWN identity sharing tot timpul e ceva nou şi nu seamănă niciodată cu ce a fost. E vorba despre sharing-ul de identitate pe care-l ai atunci când eşti în spaţiul urban. Iei de la fiecare câte ceva, fără să ştii exact ce. Şi astfel se defineşte un nou concept de fiecare dată.
Asta presupune că, de fapt, liveurile voastre nu sunt niciodată la fel
CODIN: Tot timpul e ceva nou. Şi n-o să fie niciodată un album UNKNOWN identity sharing, pentru că formula şi conceptul nu e de aşa natură.
Justus Kohncke for FGM: I (and all of whirlpool) have always been strongly related with disco. House music was disco with no budget, using cheap new electronic instruments. Disco to me is as blues or jazz might be to others. Disco is about freedom and despair. You do not need to show off with knowledge or coolness or whatever in order to attract the people that attract you. That you mostly can let it go. I had to learn this for quite a while, I wish I knew this when I was 20.
I always love to spread my sound, be it live or playing records, it depends much more on the crowd, club and mood how much I enjoy it. People will always like to go out and drink, dance, enjoy music, flirt around and have a good time. That’s been like that since way before Jesus was born and killed. The good values of a party scene are the clubs that make you feel like home in a second. Partying can be a whole life life-style, but ooops, do you want to talk about the facts of my ruin?
Wareika inseamna Henrik Raabe, Florian Schirmacher si Jakob Seidensticker. Produc muzica in studioul lor din Hamburg, aproape de port si spun ca peisajul le da sentimentul sa sunt mereu conectati la lume. Au un sound distinct, plin de vitalitate, un trip in lumea ritmurilor, in care houseul este revigorat si jazzul se intalneste cu techno. Ultimul album, Formation, care urmeaza a fi lansat in curand la labelul danez Tartelet, cuprinde piese inregistrate in concert, interludii la pian, improvizatie jazz, field recording, multe instrumente, o puzderie de influente si voce care pe alocuri imi aduce aminte de Elvis. Se aude de parca ar canta toti trei live la tine in sufragerie. Ai toate sansele sa dansezi in casa, cu mainile la tavan si cu fata la monitor. Intre 21 si 23 mai, la Iarmaroc. Raspunde pentru fgm, Jakob.
Your debut was in 2008. What did the three of you do before that?
All right, first of all a big hello and thank you very much for the opportunity to get in touch with Romania! Your first question is a big one, because each of us did a lot of things before 2008…
I think Florian has been working with a bunch of many different artists and projects, before Wareika was formed. “Glowing Glisses”, with Guido Schneider is an important one, but also “Federleicht”, which is still very alive and releasing, as well as older projects like ”Pantytec” are important works . Both for him, as for the Cosmos of electronic music. Henrik and Jakob have been working together for more than 10 years, their main project was called “The Havana Boys”. By the time they ran into Florian on stage of the famous ancient Mojo Club in Hamburg, they were like brothers, doing everything together, but Florian was the one who was missing, ‘cause THREE is the magic number! It’s like meeting someone you already seem to know for a very long time….you can also call it love at first sight.
Trei dintre băieții care vor învârti platanele sâmbătă, la petrecerea Pisi Love – Freak & Sleek, s-au întâlnit să discute despre muzică, discuri și identitate. Dox și Undoo, hip-hoperii de la Turntable Science i-au pus întrebări lui Logan despre cluburile londoneze, iar Logan a vrut să știe cum își găseau discuri pe vremuri. Conversația a degenerat de aici.
By Madalina Preda, by Medz
LOGAN: V-am ascultat aseară mixul și mi-a plăcut că aveți multe influențe diferite.
DOX: Da, e un fel de amestec gen mix tape cu turntablism și multe sunete din jazz. Cam așa va suna și EP-ul nostru care se lansează acum, pe 22 noiembrie în București. E rezultatul colaborării dintre noi doi, eu și Undoo, și alți doi DJ. Suntem patru în crew. Amestecăm funk cu hip hop, toate piesele sunt făcute de noi folosind diferite sampleuri, unele sunt și cântate de noi cum ar fi piesa cu bongo sau chitară bas.
L: Venind din România, în primul rând mă surprinde că faceți asta. Când eram DJ în Londra, toată lumea punea de pe vinil, iar când am venit prima dată în România în 2002 toți DJii aveau CD-uri. Cum ați ajuns voi să cântați doar de pe viniluri?
D: Noi am început cu vinilul, dar folosesc și Torque de la M-Audio, e similar cu Serato. Dar în mare parte folosesc viniluri dintotdeuna.
L: De unde le cumpărai?
D: Există câteva magazine de discuri la noi. Obișnuiam să-mi cumpăr din Germania, am cumpărat multe și din Cehia, dar cele mai multe le-am luat de pe net.
L: Cred că în România, în anii 2000, DJii nu cumpărau muzica, ci o furau. În Anglia, cluburile nici nu aveau CD playere. A durat încă vreo trei ani din 2002 ca să apară și acolo, dar oamenii care obișnuiau să cumpere discuri au continuat să o facă pentru că muzica sună mai bine când o cânți de pe un disc. Și de asemenea este și o artă în djing de care voi sunteți clar foarte pasionați. Eu nu fac scratchuri pe seturile mele sau nimic de genul ăsta, dar prefer să pun de pe vinil și nu de pe CD.
Mai intai a fost albumul Tainicul Vartej care a deschis sinapse, apoi a venit concertul de la Control, din mai, care a starnit si mai mult curiozitatea. Raspunsurile lui Mircea Florian formeaza o imagine de ansamblu a muzicii electronice inainte de anii 90. Cum a influentat regimul creatia, ce era atunci undergroundul si care erau drogurile, cum se procurau sintetizatoarele si cum se faceau performance-urile, toate sunt marturisiri care in prezent par halucinante.
Ce însemna în tinere]ea dumneavostră muzica electronică?
Aşa cum a început această muzică, nu doar la noi, ci peste tot în lume, ea nu era, nu prea semăna cu ceea ce se numeşte astăzi muzica electronică – în primul rând fiindcă la începuturi nu exista muzică electronică de mare consum. Este şi o problemă a denominaţiilor – multe din sintagmele noilor tehnologii sau ale orientărilor artistice îşi schimbă treptat aria de acoperire. Uite, şi muzica folk – ea însemna şi era cu totul şi cu totul altceva decât este şi se aude astăzi. Dar să revin – atunci când am început să mă ocup de muzica electronică (mai serios începând de prin 1968-69) ea nu avea treabă, de pildă, cu beat-ul, vreau să spun că nu era neapărat dansantă. Desigur, existau ritmurile ei intrinseci – muzica fără ritm nu există, dar nu acestea formau centrul de greutate. Muzica electronică era prin definiţie una experimentală, căutările erau în direcţia formalizărilor, a unei estetici adaptate noului media; dar se explora şi zona timbrală: un demers care se făcea cu intrumentele muzicale care atunci se născuseră şi pe care erau invitaţi muzicieni – compozitori şi interpreţi – să experimenteze, să caute, să vadă ce pot scoate din ele. Instrumentele muzicii electronice arătau cumva unde ajunsese tehnologia acelor vremuri.
Era ca atunci când s-a inventat pianul, piano-forte, un instrument hyper-revoluţionar la vremea lui, o culme a tehnologiei epocii, cu o istorie ce se întinde peste mai multe secole: corzi întinse, foarte tensionate, cadre de metal – din bronz sau mai târziu din fontă -, cutii de rezonanţă extrem de precis calculate, toată claviatura care era ca o bijuterie: tebuia să o ajustezi, fiecare clapă să aiba acelaşi balans, era realmente o perfecţiune, un vârf fenomenal al tehnologiei. Şi pe acel instrument au lucrat artişti care au adăugat talent şi creativitate şi au făcut ca instrumentul să devină „natural”, absolut indispensabil în mediul compozitorilor. Aşa s-a întâmplat şi cu muzica electronică.
Ce v-a deschis către acest tip de sound?
La început, primele încercări pe care le-am facut au fost cu generatoare care nici nu aveau claviatură. Era ideea unui inginer – mă implicasem şi eu în această poveste, lipisem şi eu nişte diode şi câţiva tranzistori şi realizasem împreună – aveam atunci vreo 15-16 ani – un generator de sunet care nu era controlat de o tastatură. Puteai controla sunetele numai cu potenţiometre. Mai târziu, am făcut şi o claviatură mica, într-un final a ajuns să fie un instrument pentatonic şi atât. Mă foloseam, printre altele, de scheme pe care le-am găsit în reviste şi cărţi de popularizare a ştiinţei (din anii 60) care te lămureau cum poţi să faci în laboratorul tău de mic electronist şi mâini îndemânatice aparate din astea şi sigur, tentaţia era mare: sunau foarte altfel şi, atunci ca şi acum, mă interesau foarte mult sonorităţile şi timbrele. Iar fac o paralelă, precum cea de adineaori cu istoria muzicii şi cu organologia, de această dată cu artele plastice: în artele plastice şi-au făcut apariţia la un moment dat anumite culori (rezultate prin strădania cercetătorilor în laboratoare chimice) cum ar fi cele de tempera sau mai târziu cele acrilice, care aduceau ceva în plus posibilităţilor tehnicii cu vopsele clasice, realizate de pildă în ulei. Asta fac şi instrumentele electronice, în primul rând aduc culoare. Aceasta a fost ceea ce m-a determinat de fapt să mă apuc şi să mă apropii de electronică: nevoia unor culori timbrale. Şi aşa a început totul.
gmail
com
