Experienta Melt de anul acesta a avut doua atribute: distractia si disperarea. Va prezentam mai intai disperarea, urmand ca de-dans sa soseasca saptamana viitoare din Nemtzia si sa va redea partea muzicala.
text by Lheea
“Cei mai civilizati romani din Europa s-au asezat vineri seara la coada la intrare la Melt, alaturi de cei mai prost dispusi germani in viata. Noi, ca de obicei: radem, zambim, mai o caterinca subtila, mai o gura de bere, mai un “uite ce par are ala”. Asteptam cu totii cuminti in timp ce unii mai putin cuminti fenteaza coada. Ni se pare cool sa fim cinstiti aici, acasa la ordinea nemteasca. In plus, asa e la festival.
Pocneste Saint Peter din degete, se aduna vreo trei, patru nori pusi pe treaba, se uita urat la noi, prevazatorii, care atarnam in continuare la coada lunga precum la bananele de pe vremea lui Ceausescu. Parca nu mai e asa cool sa fii civilizat, dar ne sorbim in continuare berile si continuam sa ne gandim la fericirea ce va sa vie (fie?!?). Asa e la festival.
Warm-up-ul lui Efdemin il face Pantha du Prince, exact cand rasare soarele. Sunt colegi la acelasi label, Dial Records si prieteni din copilarie.
Efdemin incepe cu techno melancolic, iar cateodata, cand face trecerile intre piese, lumea striga “Oaa!”. Exista copil de bricheta, care ii aprinde DJ-ului tigarea, precum exista la tenis copil de mingi. Artistul pune muzica cu tigarea intre buze si zambeste de sub mustacioara lui, in timp ce danseaza. In spatele lui se misca o trupa de alti opt DJi, care ridica toti deodata mainile la public, in timp ce publicul ridica mainile la ei. Le place si lor. Se misca atat de naprasnic, incat darama un monitor. Lumea striga “Ahh!”, Efdemin tipa “Ha!”. Nu s-a intamplat nimic cu sunetul. Pune o piesa cu niste copii care tipa “la, la la”, canta si el, canta si cei opt din spatele lui, canta si publicul. Ne tine o ora in priza, nici ca festivalul se putea termina cu o muzica mai sentimentala ca asta.
Priviti finalul, in filmuletul de mai sus, iar daca stiti piesa, lasati-ne un comment. Gracias.
Dimineata, 90.000 de oameni haotizati se duc acasa.
Posted in outfun on June 30th, 2008 by fresh good minimal |
24 Comments
Acum zece ani, Jeff Mills si “Mad” Mike Banks scoteau pe piata, odata cu lansarea labelului nemtesc Tresor, un EP de sase piese, sub numele de de X-101. Colaborarea dintre Underground Resistance si Tresor a fost un succes. Imediat au urmat alte doua EP-uri, X-102 Explore The Ring of Saturn si X-103 Atlantis. Toate au fost foarte apreciate pentru conceptul spatial, imbinat cu Detroit techno din cel mai soft. In timp insa, au fost uitate.
X-102 Discover The Rings Of Saturn
Surpriza festivalului Sonar de anul acesta a fost relansarea EP-ului X-102 Discover the Rings of Saturn. Albumul are patru piese in plus si un vinyl EP cu selectii de pe album. De fapt este un soundtrack menit sa acompanieze cele mai noi imagini facute planetei Saturn, inelelor si lunilor sale de catre navele spatiale Cassini-Huygens, trimise pe orbita in 1997. Si acum sunt tot in spatiu (ping-pong cu gluon-symmetry). Muzica si proiectiile sunt un tur de forta conceptual, care exploreaza toate aspectele acestei misterioase planete, dupa coordonatele date de Underground Resistance: ecouri SF, cel mai bun Detroit techno posibil si spirit underground pur.
X-102 @ Sonar 08
Jeff Mills sta stana de piatra, cu privirea atintita in butoane. Misca doar din maini si promite prin statura ca va face ceva profesionist. Rings of Saturn incepe din ce in ce mai rapid, dansezi pana crezi ca, daca sari, ajungi la tavan. Apoi te asezi jos, te odihnesti si asculti lungi pasaje de ambiental, noise si IDM, de la Mike Banks. De aici si-a tras seva Plastikman. Trecerea la techno si din nou la Jeff Mills este atat de usoara, nici nu-ti dai seama cand incepi sa te misti din nou. Iar daca nu dansezi asisti la un spectacol atat vizual, cat si sonor; experimental pentru 20 de mii de oameni. Setul este ca dusul cu apa calda versus cel cu apa rece. In timp ce unul te ingheata, cu picioarele infipte in ring si ochii in proiectii, celalat iti incinge fiecare muschi, din respect pentru Detroit techno.
Jeff Mills & Mike Banks
Posted in outfun on June 26th, 2008 by fresh good minimal |
1 Comments
Noaptea incepe cu DJ Yoda’s Magic, hip-hop agitat insotit de proiectii optzeciste, dar editate contemporan. Nu stai mult, te duci sa mananci o portocala. Simti ca nu poti intra imediat in isterie, iti trebuie un warm-up. Si slava Domnului, ai de unde alege. Ai adormi pe banca, dar iti aduni ultimele forte si te indrepti incet, incet, catre scena unde canta live Neon Neon. Toti sunt la sacouri cu revere scurte si inguste, iar ea arata ca o tenismena, imbracata in alb, cu fusta scurta si banda pe frunte. Muzica lor este ca freshul de portocale, mult mai bine decat ginul simplu servit de Yoda’s Magic. Au si un invitat surpriza, nu ai retinut cum il cheama, e chel cu parul lung si acoperit de un sal galben, crosetat sa arate ca o plasa fancy. Poarta ochelari de soare cu rame rosii, iar cand el incepe sa cante, tu incepi sa razi. Parca l-a calcat cineva pe picior, are o voce super pitigaiata. De fapt el canta hip hop, foarte grav, daca nu l-ai vedea, nu ai spune ca-i alb. Nu mai vrei insa sa asculti un hip hoper cu look gay, te duci la Antipop Consortium, unde e tot hip-hop, dar e autentic. Rezisti putin.
Miss Kittin
Intre scene faci cinci minute. Deci dupa trei minute de mers o recunosti de departe, dupa voce, pe Miss Kittin. S-a blocat pe microfon, iar vocea nu-i suna bine pe toate piesele. Pare sa aiba nevoie de un galbenus. In comparatie cu atitudinea taciturna pe care a avut-o anul trecut la Studio Martin, acum este super activa, sare si danseaza in niste pantaloni scurti, din dantela (!). Nu apreciezi ce se aude si alegi sa servesti din nou niste elctro bun, adica Soulwax .
Soulwax
In spatele lor troneaza un banner cat toata scena pe care scrie “The weekend never dies”. Acesta este titlul documentarului care arunca o privire in rutina zilnica a trupei, aflata intr-un permanent turneu. Filmul a rulat la Sonar Cinema, dar cine are timp de filme cand exista atata muzica! La fel ca la Bucuresti, artistii poarta costumele lor albe de scena, dar par mult, mult mai intaratati. Percutionistul are parul ud. Cand bate in tobe pletele i se misca in tote partile, ca al unui caine care se sutura de apa. Cand mixeaza Daft Punk, trei fete suite in carca fac o hora. E clar, electro iti place, de la Boys Noize ti se trage. Si lasi Soulwax sa-ti vajie capul, sa ti-l faca stroboscop. Percutionistul este acum ud la piele. Artistii si-au terminat setul live, iti pare rau, dar partea buna la festival este ca incepe imediat din nou.
Soulwax
Nu poti pierde pentru nimic in lume pe francezul Busy P, fondatorul casei de discuri Ed Banger, managerul trupelor Daft Punk si Justice. Suna foarte bine, techno si hip hop pe electro, care te fac sa dansezi in stilul Prodigy. Pe alocuri, cand e mai calm, soundul seamana teribil de mult cu Minus al nostru, copilul IDM din Constanta. Si Busy P el pune Daft Punk, caci se pare, nu e artist de electro care sa nu puna Daft Punk. Mixeaza cu gura deschisa, in semn de concentrare.
Buzy P
Posted in outfun on June 26th, 2008 by fresh good minimal |
3 Comments
01 Boys Noize – Oh!
02 Boys Noize – My Head (Para One Remix)
03 Thomas Bangalter – Spinal Scratch / ‘Machine’ Vocals
04 Thomas Bangalter – Spinal Beat / Boys Noize – DeDeDepella
05 Boys Noize – Arcade Robot
06 Das Glow – Weiss Gaz
07 Reel 2 Reel – I Like To Move It (More’s Instrumental)
08 ID
09 ID
10 ID / ‘Bruce Wallace Is Dead’ Vocals
11 Justice – Phantom Pt. II (Boys Noize Remix)
12 ID
13 Laurie Anderson – Oh Superman
14 Daft Punk – Television Rules The Nation / Daft Punk – Around the World
15 ID
16 Feist – My Moon My Man (Boys Noize Classic Remix)
Daca stie cineva vreunul din titlurile celor 5 melodii necunoscute, vom fi recunoscatori pentru orice informatie suplimentara lasata sub forma de comentariu
Gracias
Posted in outfun on June 25th, 2008 by fresh good minimal |
2 Comments
Dupa noapea de ieri, in ultima zi de festival esti mai mult decat frant. De abia te misti, ca un mosneag care fuge sa-l prinda pe Catalin Crisan, numai ca tu fugi sa-l prinzi pe The Field. Nici nu mai apuci sa mananci, pleci in ultimul moment de acasa si ajungi acolo exact cand pune prima piesa. Ai ratacit si line-up-ul, nu stii nici macar la ce scena mixeaza, dar il descoperi imediat dupa sound. Este inconfundabil. E de ajuns o piesa ca a sa uiti ca nu te-ai hranit de 12 ore si ca erai obosit. Muzica lui e ca apa minerala, light, dar acidulata. Desi ai ascultat albumul de 50 de ori acasa, de alte 50 de ori pe la prieteni, si ilstii pe de rost, acum ca il auzi live, fiecare sunet iti trece prin fiecare por. Simti cum ti se face piele gaina de zeci de ori de-a lungul setului de 60 de minute. Inca o melodie si incepi sa plangi.E ca si cum te-ai revedea cu cineva pe care nu l-ai mai intalnit de multi ani: stii ce te asteapta, dar tot e ca la Surprize, Surprize. Nu vorbesti nimic, sa nu creezi nici o intrerupere si te misti usor, usor, nu cumva sa deranjezi muzica, atat de pretioasa. The Field te-a imbatat cu sunet fin. La final inchini odata cu el paharul, spui “of” cand dispare de la pupitru si dai cateva sms-uri in tara, ca sa nu simti ca ai ramas singur.
The Field
Ca la orice festival, la Sonar mai gasesti si ciudati. Cel putin pentru tine. Dovada sta acest rocker electronic, care face noise si urla la microfon. Majoritatea setului – cat suporti din el – nu l-ai vazut. A stat mai mult la pamant, pe scena, dar n-ai vazut ce facea acolo, caci ai observat totul precaut, dinultimul rand. Se ridica doar sa urle “melodic”, moment in care baiatul ce supraveghea sonorizarea iti face semne disperate ca ii inchide sonorul. Este un fel de Morticia din Familia Adams, dar la masculin.
ciudat
Posted in outfun on June 25th, 2008 by fresh good minimal |
0 Comments
gmail
com
