Watergate miercurea si viata joi dimineata


La Watergate sunt cele mai mari preturi dintre toate cluburile. Garderoba costa in general cel mult 1,50 euro, aici este 2. Daca nu te dezbraci de tot ce e gros si vrei sa mai adaugi o bluza ulterior, te mai costa 50 de centi. Berea este 3 euro peste tot, aici este 3,50 si sticla e la 0,33. Apa la Panorama costa 2,50 euro si este la un litru – de asta nici prea se danseaza cu sticla de apa in mana, se bea bere, iar apoi se reumple cu apa – pe cand la Watergate este 3,50 euro si e la 200 de mililitri. Miercurea, intrarea costa 8 euro. Intra si fete pe tocuri, dar in weekend n-ai sa vezi. Petrecerea care da startul weekendului berlinez se tine cu Barem si Tom Clark la parter,in zona de lounge, deci nu ne bucuram de tavanul de la etajul 1, precum cel din Martin, numai ca de trei ori mai jos si fara modele cu carpeta bunicii. Nici aici nu ai voie sa faci poze, dar este unul dintre putinele cluburi in care se fumeaza. Chiar te intampina cu urarea luminoasa Smokers are wellcomed. Inauntru este mic, cald si fum, te simti ca acasa.

watergate-club

Se numeste Watergate pentru ca, prin ferestrele inalte din podea pana-n tavan se vede raul Spree. Vara, de aici dai intr-o terasa ponton mare cam cat The Other Side. Anul trecut, un dansator s-a aruncat de fericire in apa in aplauzele publicului si a traversat raul de trei ori mai lat decat Dambovita. Cand a ajuns pe malul celalalt, a fost aplaudat din nou. Nicio panica. Doar colace de salvare. Acum, terasa e inchisa. Barem face valuri in stilul M_nus caracteristic, mult mai dansant decat ultima data cand l-ai auzit, acum doi ani, la Space. Se fluiera miercurea la 3 noaptea, zici ca e sambata. La toaleta asteapta trei cate trei in line to get a line si se poarta discutii aprinse, este zona de lounge. La prima vedere te holbezi putin, pana esti convocat de un necunoscut la o sueta si deduceti impreuna ca, probabil, you are not allowed with drugs in the club, because you have drugs in the club. Se perinda pe langa tine francezi, americani, australieni, englezi, francezi si nemti. Cu toate acestea, nu pare turistic, pare ca la festival.

watergate-view

capitanul

Dintre masa de oameni care umplu clubul, unul singur se simte mai bine decat toti. Pluteste printre ei, ca si cum i s-ar deschide calea precum lui Moise marea. Poarta o palarie neagra de pirat cu borurile intoarse si tivite cu fir auriu, de care atarna un ciucure rosu. Isi spune Captain, captain of the Watergate ship. Oare ce l-a facut capitan? Locuieste de ceva ani la Berlin, dar nu e de aici. Nu dezvaluie din ce tara e, “it doesn’t matter anymore”, dar e italian. Are 28 de ani, spune ca are 24, “it’s better then nothing”. Este aici cu prietenii lui, un neamt si un francez si cu fosta iubita, care i-a facut cadou palaria. E foarte agitat, zambitor si insetat, mereu cauta sa bea “a second hand bear”, adica din berea cuiva – “it’s cheaper”. Ii este cald, dar nu da bluza jos precum vikingii de la Panorama. “I’m too cute” spune si cere o tigara second hand. In Berlin, toata lumea cere tigari, iar daca dai, pana la urma vei imparti tot pachetul. La 4 euro 20 de tigari, se fumeaza mai mult tutun la punga, la jumatate de pret.

Iti povesteste toate astea fosta prietena a Capitanului, Jerolina, care poarta salvari din matase la 25 de euro, cumparati dintr-un targ de haine ieftine, dupa cum ti-a marturisit hodoronc tronc, iar apoi te-a invitat si pe tine. Se simte apropiata de nationalitatea ta care ii aduce aminte ca vara trecuta facea autostopul la iesire din Bucuresti, ca sa mearga la Vadu, la o petrecere. Are 20 de ani,my space si cica pe 1 aprilie si-un album – te pofteste bineinteles la petrecere. De fapt, foarte multa lume iti spune de cate-o petrecere, chiar si atunci cand ceri directii pe strada. Tom Clark pune minimal banal, iti place si tie putin atunci cand lumea se isterizeaza. La ora 7 dimineata stai tolanit pe canapelele joase si mici si privesti prin ferestre cum se lumineaza orasul, de parca ai fi in studio la b1tv. Pe rau, vin ratele la after. Exista si draperii, care se trag dupa bunul plac al petrecaretilor. Pleci.

ancora

In drumul spre casa te opresti intr-un bar-pub in care de obicei se tin afteruri. Se numeste Delicious Donuts. Face-controlul se face prin usitza din usa, care se deschide cu zgomot, la fel ca si zavorul ce te lasa sa intri. Mai e deschis jumatate de ora, explici insa celor doi bodyguarzi slabi si chei, dar ciuruiti de piercinguri si de doua ori mai inalti decat usa, ca este ultima plaja in care va acosta vaporul de la watergate. “You deserve a drink” ti se raspunde amabil si esti poftit in atmosfera cozy, unde domneste un discoball in miniatura, care se invarte la loc de onoare, singur, ca regele, intr-o vitrina. Un refreshing drink, cuprinzi barul mic si foarte intunecat dintr-o privire, precum si ultimii raniti care se misca pe ring, pe cosmic disco – disco boy, disco girl, este deja joi si vrei micul dejun.

E frig si nu e soare, dar te poti aseza la o terasa cu ochelarii la ochi, ca sa mananci cea mai buna supa de rosii din lume sau un platou cu fructe, mezeluri, branzeturi si legume. Ospatarita iti zambeste si rade daca te agiti, vorbesti tare si faci glume. Nu pari turist, din contra, pari de-aici. Toata lumea e cu tine si nu te alearga nimeni daca dai graffuri pe pereti. Cine are o problema lasa un anunt. Te alearga insa turcii, daca dai din greseala pe moscheea deja plina de taguri. Berlining as in living, cum bine zicea ada.

donottag

Posted in outfun on March 19th, 2009 by fresh good minimal | 13 Comments

13 Responses to ' Watergate miercurea si viata joi dimineata '

Subscribe to comments with RSS or TrackBack to ' Watergate miercurea si viata joi dimineata '.

  1. sickboy said,

    on March 19th, 2009 at 11:32

    “…remember: you are the party, the scene will not survive without your help”

    welcome back, Jo :) i have A big hug 4 u

  2. Strangelove said,

    on March 19th, 2009 at 01:32

    poate ar mai trebui sa mergem inca o data la vara.

  3. on March 19th, 2009 at 02:17

    problema cu berlinul este ca vrei sa te duci cat mai des, si cum nu iti poti face toate vacantele acolo, intr-un final ajungi sa te muti, ca sa ai si tu parte de vacante ca lumea, in cursul anului

  4. REnamer said,

    on March 19th, 2009 at 02:25

    deci sa inteleg ca ai fost in Berlin.. ?? What’s next ? Let me guess.. hmmm.. i know i know.. Barcelonaa… the double B-s that everyone of us wants..

  5. on March 19th, 2009 at 02:28

    cele 3 orase cu B, bucuresti, berlin, barcelona. gasesti la rubrica outfun din stanga o multime articole din bcn, mai ales de la sonarul de anul trecut, festival a carui parte zi ar trebui bifata anual, deci probabil da, si anul asta

  6. REnamer said,

    on March 19th, 2009 at 04:13

    esti la munci ?? hai la un ceai .. ce zici..

  7. on March 20th, 2009 at 02:52

    suna-ma pe interior

  8. lori said,

    on March 24th, 2009 at 07:52

    Stai asa ca nu am inteles. Voi ati stat numai la waterfloor? Ala se deschide primul – pe la 23 parca, dar de la 1 se deschid “portile” si la main floor.. hmm….

  9. on March 24th, 2009 at 08:44

    da, am stat la waterfloor, cealat se deschide, dar nu miercurea sau nu miercurea aia

  10. Oana said,

    on April 20th, 2009 at 03:13

    “tavanul din Martin, precum cel din Watergate, de la etajul 1″….suna normal asa, nu? :)

  11. on April 20th, 2009 at 03:37

    daca vrei sa invatam sa scriem hai sa ne mutam pe mail

  12. sendroiu said,

    on May 26th, 2009 at 06:28

    Varul din Cape Town, clubul Zula, de pe Long Street:

    După cîteva intersecţii gen caiet de matematică, am ieşit dintre zgîrie-nori şi ne-am blocat într-un fluviu de maşini.
    Intrasem pe Long Street, una dintre cele mai fierbinţi străzi de pe planetă. Imaginaţi-vă Vama Veche, într-o sîmbătă seară de iulie, teleportată direct în centrul New York-ului. Prin comparaţie cu Long Street, Cartierul Roşu din Amsterdam pare o mănăstire de maici.
    Nu se putea înainta decît în ritm de centimetri pe minut, claxonînd continuu. Grupuri de oameni în diferite culori şi stadii de beţie traversau nonşalant printre maşini, în drum spre următorul bar. Fete frumoase, elegant îmbrăcate, vomitau la colţ de stradă. Prostituate negre, ca nişte sculpturi de cauciuc, se unduiau lasciv lîngă intrările cluburilor. Explozia de culori, de lumină şi de muzică îţi făcea creierul să fiarbă. De o parte şi de alta a străzii erau clădiri vechi, în stil colonial, amenajate ca restaurante sau cluburi. Toate aveau terase etajate, ca un fel de balcoane uriaşe, .
    La clubul Zula, un trombon luminos pulsa pe perete în sunetul başilor. Pe terasa-balcon de la etajul întîi, un negru de vreo doi metri dansa cu o blondă pe umeri. Părea suedeză, după lungimea picioarelor. Tipa rîdea, bînd direct dintr-o sticlă de şampanie, pe care o agita deasupra capului. Jumătate din băutură i se scurgea pe faţă şi pe gît, iar rochia era deja fleaşcă. Din cînd în cînd, negrul dădea capul pe spate şi deschidea gura, iar ea îi turna cîte o porţie generoasă.

  13. Ali said,

    on October 12th, 2015 at 06:30

    Şi eu m-am născut şi am trăit la oraş toată viaţa chiar mi-aş fi dorit rude la ţară dar een afară de sora tatei pe care am văzut-o de trei-patru ori een aproape juma’ de secol, nu am avut pe ninemi la ţară. Copilăria a fost totuşi un fel de ţară la oraş , după care au urmat douăzeci de ani een cutia de chibrituri numită bloc. Acum am revenit la casa părintească, eensă din păcate nu pot recrea atmosfera familială (şi familiară) a anilor ’60-’80, fiindcă aleşii noştri nu ne mai dau voie iar posibilităţile nu mai seent ca odinioară.Nu vreau să-ţi induc idei sau să te forţez la ceva. Pur şi simplu mi-ai adus aminte de o perioadă plăcută a vieţii mele, care nu va reveni niciceend. Am scris o scurtă poveste mai demult, aceea cu cocoşul alb, care e inspirată dintr-o eenteemplare adevărată şi care eemi readuce parfumul vremurilor de demult. Viaţa a fost cum a fost iar acum e aşa cum e. Mă opresc aici, e mai bine.

Leave a reply

Search