Turntable Science vs DJ Logan

Trei dintre băieții care vor învârti platanele sâmbătă, la petrecerea Pisi Love – Freak & Sleek, s-au întâlnit să discute despre muzică, discuri și identitate. Dox și Undoo, hip-hoperii de la Turntable Science i-au pus întrebări lui Logan despre cluburile londoneze, iar Logan a vrut să știe cum își găseau discuri pe vremuri. Conversația a degenerat de aici.

By Madalina Preda, by Medz

LOGAN: V-am ascultat aseară mixul și mi-a plăcut că aveți multe influențe diferite.

DOX: Da, e un fel de amestec gen mix tape cu turntablism și multe sunete din jazz. Cam așa va suna și EP-ul nostru care se lansează acum, pe 22 noiembrie în București. E rezultatul colaborării dintre noi doi, eu și Undoo, și alți doi DJ. Suntem patru în crew. Amestecăm funk cu hip hop, toate piesele sunt făcute de noi folosind diferite sampleuri, unele sunt și cântate de noi cum ar fi piesa cu bongo sau chitară bas.

L: Venind din România, în primul rând mă surprinde că faceți asta. Când eram DJ în Londra, toată lumea punea de pe vinil, iar când am venit prima dată în România în 2002 toți DJii aveau CD-uri. Cum ați ajuns voi să cântați doar de pe viniluri?

D: Noi am început cu vinilul, dar folosesc și Torque de la M-Audio, e similar cu Serato. Dar în mare parte folosesc viniluri dintotdeuna.

L: De unde le cumpărai?

D: Există câteva magazine de discuri la noi. Obișnuiam să-mi cumpăr din Germania, am cumpărat multe și din Cehia, dar cele mai multe le-am luat de pe net.

L: Cred că în România, în anii 2000, DJii nu cumpărau muzica, ci o furau. În Anglia, cluburile nici nu aveau CD playere. A durat încă vreo trei ani din 2002 ca să apară și acolo, dar oamenii care obișnuiau să cumpere discuri au continuat să o facă pentru că muzica sună mai bine când o cânți de pe un disc. Și de asemenea este și o artă în djing de care voi sunteți clar foarte pasionați. Eu nu fac scratchuri pe seturile mele sau nimic de genul ăsta, dar prefer să pun de pe vinil și nu de pe CD.

(Dox pune o piesă de pe noul EP) [cea de mai jos e o piesa in premiera, de pe viitorul nou album turnatable sience, omg, hiphop pe fgm!]
Turntable Science – Enter The 4th Turntablists feat. Grand Wizard by pisi love sound

D: Practic, soundul EP-ului e similar cu alte producții de gen din afară. Nu este un singur tip de sunet ci diferite influențe și groove-uri.

L: Includeți și influențe specific românești în piesele voastre?

D: Avem o piesă în care folosim un sample dintr-o piesă de jazz românească, destul de veche. Nu folosim multe melodii românești pentru că sunt majoritatea populare și nu se potrivesc cu stilul nostru. Cred că am avut la un moment dat piesa aia cu țambalul, care e un instrument specific pentru estul Europei, un sunet specific balcanic.

L: Îmi place țambalul, are un sunet foarte bun. Vecinii mei de deasupra sunt țigani și ascultă muzică tradițională toată seară, mult țambal și vioară.

D: Muzica tradițională țiganească e ok, dar amestecată cu turcisme sau grecisme iese ceva… poate ai auzit de manele.

L: Nu crezi că manelele au o atitudine cumva hip-hop?

D: Nici vorbă.

UNDOO: That’s the hip hop attitude.

L: Asta spuneam, mi se par asemănătoare.

D: Nu mă înțelege greșit, nu sunt rasist, dar trăiesc în Romania și stiu ce se întamplă cu oamenii ăștia.

L: Nu crezi că manelele vin tot din stradă?

D: Asta cam așa e… Dar mai bine ne zici de tine.

L: Ce stil pun? Da, nu știu, oamenii mă întreabă asta de mult și n-am găsit niciodată un raspuns bun. Am început să pun muzică în 1989 și am trecut prin multe stiluri și influențe. Oamenii își impun niște bariere de obicei și fiecare disc sună la fel. Eu nu sunt așa, nu pot să ascult același sunet tot timpul. Cum faceți voi, am auzit „I’m a man”, influențe rock, influențe funk. Sunetul meu a început să se dezvolte 10 ani mai târziu odată cu muzica electronică, sintetizată. A fost primul stil de muzică de care m-am interesat. Când auzeam sunetele nu puteam să le asociez cu nimic. Dacă aud un pian, îl asociez cu un pian, dar muzica electronică n-o puteam lega de nimic.

Spre norocul meu, când aveam 18 ani a apărut acid house și a fost o perioadă bună pentru a evolua. Pentru mine a fost atitudinea aia de „creează ceva”, organizează o petrecere, fuck the system, era punk-rock și atitudinea aia a rămas cu mine până acum. Ar trebui să am o slujbă și o familie, dar poate că n-ar trebui…

D: Ce se ascultă acum în Londra?

L: În West London sunt mai pe funk, orice cu un funk vibe, chiar și garage sau R&B, „classic house music” cum le place lor să o numească. East London, de unde vin eu, sunt mai dirty, mai electro, disco, druggy-disco, multe nopți pierdute, depozite părăsite, doar niște boxe și un stroboscop, muzică hipnotizantă.

D: Depinde și de droguri, desigur. Nu îi intrebi ce muzică pun în seara asta, ii întrebi ce droguri au luat în seara asta.

L: În cazul ăsta ar trebui să spun ca West London era cocaină si East London era ecstasy. Dar a fost intersant când am venit în România, cum românii au îmbrățișat zona minimal-techno. Pentru mine, perioada asta abia se termina și mi se pare interesant că toți copii care au crescut pe muzica asta, pentru ei a fost un fel de revoluție. Era ceva masiv, dar foarte mainstream. Trei posturi de radio care cântau nonstop doar asta, o auzeai în supermarket, o auzeai în taxi. Cred că anul trecut, poate cu un an înainte, am început să văd scene mai mici care s-au desprins din mainstream, cluburi mai mici care au venit cu altă muzică, și cred că asta a fost foarte sănătos.

D: Multi dintre tinerii care ieșeau în club încercau să-și găseasca identitatea.

L: Exact. Cred că de fapt le-a fost frică să-și exprime identitatea pentru o vreme si cred că zona de minimal a fost ceva ușor pentru că nu avea neapărat o identitate, era o chestie anonimă, o muzica fără față și fără emoție și cred că românilor le-a plăcut pentru că era nouă și aveau oameni care erau recunoscuti în afară pentru tipul ăsta de muzică și ăsta a fost un motiv de mândrie pentru ei. Era ceva din care simțeau că fac parte.

U: Cam ca atunci când mănânci fast-food.

L: Exact, mănânci și după cinci minute e dezgustător și-ți dai seamă că-ți face rău.

D: Asta se întâmplă și cu internetul. Ai foarte multă informație, dar nu ai un filtru prin care s-o treci.

L: Cred că DJii sunt filtrul. Cred că oamenii găsesc un DJ care le place și se bazează pe el să le filtreze muzica și e treaba noastră ca DJ să le oferim acest filtru. Oricine poate să pună acum ce muzică vrea, poate avea acces la orice, poate deveni o enciclopedie a funkului în câteva săptămâni mulțumită internetului. Când eram tânăr, filtrul meu erau tipii care lucrau la magazinul de discuri. Tipii care stăteau în spatele tejghelei și știau ce muzică îmi place, cei care îmi păstrau un disc dacă credeau că mi-ar plăcea. Stăteam toată ziua în magazinul ăla, căutând și ascultând. Dar acum, poți să stai pe net să cauți, să afli ce piese pun alți DJ, să-ți cumperi cele mai cântate discuri ale lui Richie Hawtin și poți fi Richie Hawtin.

Cu toate astea, internetul nu distruge muzica, sharingul nu distruge industria muzicală. Cunosc oameni care vând piese online și se descurcă foarte bine. Înainte nu aveau nicio șansă să semneze cu o casă de discuri sau să plece în turnee. Acum, ai toată piața asta globală. Ai câte un grup fresh în fiecare oraș. Acum, în București, sunt cam 400-500 de oameni, un grup mic dar oamenilor le place acest lucru, se simt confortabil pentru că nu este mainstream, e ceva familial. Dar global, există câte un astfel de grup în fiecare oraș din lume și toți sunt legați prin internet și sharing și cred că este un lucru foarte sănătos. De obicei, la petrecerile unde pun eu muzică, văd aceleași fețe, mereu zâmbitoare.

D: La noi depinde de locul în care cântăm, de organizatori, de promovare. Putem să cântăm pentru 100 de oameni sau putem să cântăm pentru 3000. Dar știu din experiența mea la MTV, cei 7 ani în care am făcut emisiunea Yo!, că majoritatea publicului de hip hop este format din tineri sub 18 ani. Nu e un lucru rău, e bine că pot fi educați și le pot aduce acel filtru de care vorbeam.

L: Simți că ai o responsabilitate față de ei?

D: Chiar dacă nu vreau, cred că am, desigur. E ciudat, am avut și eu 16 ani, știu cum e, dar eu aveam alte valori. Pentru mine, muzica nu e muzică doar ca să fii cool, să aparții unui anumit grup ca să te îmbraci într-un anume fel.

L: Cred că publicul meu e format din oameni care știu ce vor. Nu cred că e unul asemănător cu altul. Fiecare vrea să meargă undeva unde se poate exprima după bunul plac, cu toții sunt deschiși și vor să fie surprinși, să fie distrați. Și cred că asta se întâmplă acum. Bucureștiul a ajuns într-o perioadă foarte importantă pentru el, n-a mai fost niciodată atât de hot ca acum. Cred că predomină un optimism și că oamenii sunt mai deschiși către lucrurile creative. Mai ales în recesiune, creativitatea devine o opțiune validă.

L: Legat de sâmbătă seară, cred că va fi interesant. Vor fi trei performance-uri, fiecare din zone diferite, și cred că depinde de noi să realizăm un spectacol reușit. So we’re just gonna do it.

D: Fiecare are stilul lui și cred că e un experiment bun. Vor fi trei chestii diferite și fiecare va avea ceva în comun cu celălalt și desigur depinde de public. Poate unii dintre ei știu la ce să se aștepte și poate unii vin ca să fie surprinși.

Posted in interviu, special guests on November 6th, 2009 by fresh good minimal | 4 Comments