Chestionabil Joint 6

photo by nights.ro

fgm: Cum intru la The Ark, ma intampina un bodyguard cu parul alb: “Nu vreti totusi sa va puneti o bratarica?”. “Cum sa nu…”, si-i zambesti, “daca e cu bratarica, imi pun doua!”. Nu se stie cum il cheama, asa ca decidem sa-i spunem domnul Tudor de la usa, caci e prea respectuos ca sa-l cheme Costica. Fara atentionarile lui, multi ar fi cei care ar gresi intrarea si ar da cu capul in geam. I mingle. Dreamrec face proiectii pe fasii de panza alba.Tom Wilson la platane. Timpul a fost bland cu el, nu s-a schimbat prea mult, pune aceeasi muzica ca acum cativa ani. Cand intra Joakim cu trupa, ne adunam toti fagure in fata scenei. In fata boxei, basul adie ca un vanticel si simti cum ti se-aciduleaza berea-n gat. De ce nu mi-a spus nimeni ca trebuie sa-mi iau dopuri? Liveul e noisy, dar nu e animat. Vorba aia, are coaie, n-are suflet. Cei patru stau pe scena ca la job, fara a se misca prea mult, ma simt si prost in fata lor, ca ma agit prea tare. Eu si inca vreo patru, cinci, sase, dar nu mai mult. Ma bucur ca aud Joakim, doar ii asteptam de doi ani, hiturile invatate deja pe de rost ma fac sa fluier si sa tip, dar la fel de bine puteam sa ascult un cd, pe niste boxe bune. Ma cert in gand: iara fac mofturi, iar sunt nemultumita. Ma relaxez dupa o tura de club ce imi confirma ca nu sunt singura cu astfel de opinii. Unii chiar s-au ascuns la subsol, la o vorba, la un fum. Dupa care urmeaza Joakim Dj set, care foarte bine putea fi si Tom Wilson. Foarte bun beatul, pacat ca-l strica vocile housesiste de acum trei ani. Imi indes in urechi servetele pe post de dopuri si-mi propun sa rezist setului care pare a fi o gluma, numai ca sa-l ascult pe Bogdan. O piesa e buna, o piesa ma trimite la subsol. Cand imi da doua palme, cand ma pupa. Dar ma pupa mai rar. Mai des … dans, antren si voie buna ca-n Mamaia ’90. Cand pune Snoop Dog – acest moment istoric – fetele dau din solduri pana la podea si inapoi sus, in timp ce urla ca lupul la luna. Ma duc la Bogdan si-l intreb: bai, cu ce intri dupa asta? Raspunsul suna de parca ar fi spus “Amin”: “cu Detroit techno”.

dedans: Pe mine m-a spart live-ul :). La sfarsit am plecat extenuat (de cand nu am mai fost extenuat) si am facut o tura de oameni carora stiam ca le-a placut. Bai, cum a fost, bai, ce bine, excelent, bla, bla. I-am evitat pe aia cu mutre mai indiferente, prea fusese bine ca sa aud o parere plictisita, m-am mentinut in zona de confort si confirmare. Dupa prima parere oarecum negativa (nu ca rau, dar nici prea bun) au inceput sa curga nemultumirile, dar deja eram in stare sa le fac fata fara a fi prea rau afectat (desi evident am fost, imi mai venea sa urlu: “bai da voi chiar vreti sa fie totul perfect, traiti numai in best of-uri?”). Intr-un fel, era de asteptat sa se intample asta. Unii nu mai vazusera chitari de ani de zile, altii venisera tocmai pentru ca auzisera ca e cu chitari. Ca e prea techno, ca e prea rock. Da’ amandoua impreuna nu e bine? Nu aici e bucuria? Mai e divide-ul actual? Au vrut sa faca show si au cantat piesele cele mai dansante, in principal de pe primul album. Me happy. Altii isi doreau mai prog, mai slow, mai psihedelic. Altii un mac in intuneric. Eu am tipat “Rocket Ride” in fata, iar la bis au cantat “Rocket Ride”, cum as fi putut sa fiu nemultumit? Instrumentele live pe scena (combinate cu sonorizarea excelenta) au o forta pe care nu ti-o da niciun cd. Bun, e altceva, e o alta forma de consum, nu intri in trip, ci astepti sfarsitul sa aplauzi. Love them both.

Joakim e atat de eclectic, incat ma asteptam ca djsetul sa imparta lumea. Niciodata nu stii la ce sa te astepti de la un dj ca Joakim. L-am prins la Electric Elephant, in Croatia, anul trecut, cu unul dintre cele mai straight, coerente si electronice seturi pe care le-am auzit vreodata. Full on techno, electro, disco cu cele mai inspirate voci din lume. La The Ark, s-a dus pe alta zona, asa a vrut el, ma supun cu bucurie, desi nu e chiar zona mea. Groove excelent servit in forma chestionabila. Si ca sa imi fac mea culpa, imi dau seama ca traiesc inca cu iluzia si speranta setului perfect, in care totul este exact acolo unde trebuie. Ma lupt cu mine dar, inca, o piesa gresita ma scoate din film. E si un provincialism in asta: traind la periferie, asteptam ani de zile cate un dj pe care il iubim si avem sansa sa il vedem doar o data. Un set, cateva ore. Atat. Totul trebuie sa fie perfect, e singura sansa pe care o ai. Daca ai trai altundeva, ai avea ocazia sa vezi un dj lunar, sa il vezi de cate ori ai chef sa ii observi evolutia, zonele pe care se misca, mood-urile in care se scalda, diferentele intre ore, zile, public si anotimp. Sa-ti faci pana la urma o imagine complexa. Noi il vedem odata si tre sa ne facem o opinie. Riscant. Frustrant. Inainte de inceperea concertului avusesem o discutie despre unde tragi linia in privinta caterincii in muzica. Pana unde si cat e acceptabil si de unde se duce in panarama ieftina. Gandul la discutia asta m-a facut sa zambesc de mai multe ori in timpul setului.

Bogdan @ Chestionabil Joint 6 by Bogdan

fgm: “Bogdan e V-ul perfect. Are parul in V, reverele de la sacou formeaza un V. E un vector. Vectorul Anghel. Ar trebui ca deasupra numelui sa-si puna o sageata”, imi explica un prieten revelatia sa de la ora 5 dimineata, cand artistul dadea drumul robotilor din garaj. Cand pune DJ Rolando –Jaguar, ma iau cu mainile de inima, de teama sa nu se franga in mai multe bucati decat e facuta. Mi-aduc aminte de negrii din videoclip care danseaza latino si ma pun pe facut piruete. Underground Resistance ma tine in priza si Kraftwerk starneste nostalgii. Muzica din tinerete, o dansez ca-n tinerete. Dau din cap pe pilot automat. Nu mixeaza mult, o ora, o selectie de piese rapida care starneste cheful de after. “Ai ma Bogdaneeeee, mi-ai spalat pacateleeee!”, tipa de pe ring o domnisoara si se urca pe boxa. Foarte frumos, pacat ca mai suntem doar 10 oameni. Setul trebuie consemnat, este unul dintre cele mai bune mixuri ale lui Bogdan pana in prezent, arata atat zona din care vine, cat si unde a ajuns. La Frame, la after, djul Giu ser intampina lumea de la usa, iar Camil ne canta doua piese foarte frumoase, in curand la Buzz.RO!

Tracklist:

The Chain – Letting go
Nicolas Stefan – Closer
Detachments – H.A.L (Andrew Weatherall Disco Dub)
Lifelike – So electric
Sister Sledge – Lost in Music (The Revenge Rework)
Crazy P – Stop Space Return (Unabombers Vox Mix)
Claude VonStroke – Vocal Chords (Original Mix)
Peter Horrevorts – Labyrinth
Fergie – Ireland
Lemon 8 – Model 8 (lemon 8 remix)
Bag Raiders – Shooting Stars (In Flagranti Remix)
Lory D – The Bank Robbery (John Carpenter Remix)
Kraftwerk – Boing Boom Tschak
Dj Rolando – Jaguar (Original Mix)
Kraftwerk – Aerodynamik (Alex Gopher, Etienne de Crecy Mix)
Sleazy McQueen – Naked (Kink Mix)
Charlie – Spacer Woman (Original Mix)
El-B – Son de Cali
SPSM – Spacer Piano

dreamferry relateaza de la soundcheck: Intotdeauna ai impresia ca un artist e altfel, e special, ca doar e vedeta. Nu-ti trebuie decat o strangere de mana, un zambet, un drum cu masina prin oras si o discutie la masa ca sa-ti dai seama ca si ei sunt oameni ca oricare. Joakim & The Disco, in afara de a fi o trupa plina de magnetism, sunt one big happy family. ciugulesc fiecare pe rand din farfuriile celorlalti, turuie fara incetare in franceza pe fast forward si mai ales se amuza de orice. Bateristul Mark, un scotian plecat de-acasa de dragul lui Joakim, il invata pe sunetist engleza, sunetistul la randul lui il invata franceza. pentru ca are un copil mic si e obsnuit sa se trezeasca dis de dimineata, mark tine si loc de desteptator al grupului. Desi pare permanent nemultumit, Joakim este glumetul grupului, efervescent si admirabil, pare a fi un personaj de desene animate cu o mie de fete. In fiecare moment face o grimasa sau se stramba si numai uitandu-te la el te bufneste rasul. Max, zis si maestro, este virtuozul instrumentellor, mai in gluma mai in serios, el i-a invatat pe toti sa cante :).

Probele de sunet s-au dovedit un spectacol in sine. cateodata probele dau directia showului si pot fi atat de impresionante incat parca nici nu-ti mai vine sa te duci la main dupa ele. Acum e momentul in care poti intra nestingerit in bucataria trupei pentru o observa cum se mixeaza ingredientele fiecarei piese, cum interactioneaza membrii intre ei, si savura glumitele de culise. Joakim se joaca din ochi si din voce, face vocalize, mormaie, canta nonsensuri. Odata cu bassul lui Juan, The Ark incepe sa vibreze din toate incheieturile si ne uitam cu teama in sus, asteptand sa cada pe noi in orice secunda. Ne tresare pielea pe fata, plamanii zbarnaie, iar muschii trec prin grele incercari. Cu totii ne intrebam daca o sa reziste si daca poate n-ar fi preferabil un unplugged :). Sunetistul trupei e atat de firav, incat te-ntrebi cum poate struni hoardele de basi si inalte ce vin in avalansa.

Daca va intrebati ce parere au avut despre showul de la Bucuresti, va raspund chiar ei, aici

Posted in cum a fost? on February 17th, 2010 by fresh good minimal | 30 Comments