Podcast Eclectic @ Dimineata Crossover

miron

foto by michele bressan

text by miron ghiu

Aventurile mele la Radio Romania Cultural continua, cu supradoze de sunete eclectice si in mod normal extraterestre unui playlist public, in emisiunea Dimineata Crossover. Pregatesc in momentul de fata un serial de 40 x 5 minute, un fel de dictionar de genuri, care va fi difuzat zilnic in decursul lunilor iulie si august. Deschiderea RRC catre sunete noi ma fascineaza si ma intarata in acelasi timp, asa ca in Podcasturile Eclectice din ultimele doua luni m-am concentrat mai mult pe artisti clasici, cu activitate bogata si pionieri, fiecare, pe zona sa.

Podcast Eclectic – 07 – Autechre by nomaduzzu

Autechre ar fi meritat mai multa atentie, dar editia asta a servit mai degraba ca o introducere in vastul univers al muzicii lor, rece si calculat in fiecare milimetru. Duo-ul britanic, infiintat in 1987, e responsabil pentru dezvoltarea zonelor abstracte din muzica electronica, mostly intelligent dance music, iar urmele lor sunt vizibile in mare parte din sunetele contemporane.

Podcast Eclectic – 08 – Daedelus by nomaduzzu

A urmat Daedelus, cu tesaturile lui sonore complexe, bibilite in studio si live pe un Monome de care e dependent deja de cativa ani. Chiar daca in piesele recente, de pe Righteous Fists of Harmony, poate parea repetitiv in tehnicile pe care le foloseste, reascultati discuri vechi de-ale lui, pana in Denies the Day’s Demise, din 2006, si veti vedea ca premisele de pornire sunt excelente.

Podcast Eclectic – 09 – Alec Empire 1/2 by nomaduzzu
Podcast Eclectic – 10 – Alec Empire 2/2 by nomaduzzu

Dupa Daedelus si in plin anunt al reinfiintarii Atari Teenage Riot m-am gandit sa povestesc despre unul dintre eroii mei personali, berlinezul Alec Empire, care m-a convins ca e ubertalentat incepand cu piesa No Remorse (I wanna die) (featuring Slayer), de prin ’97. I-am dedicat doua podcasturi punand accent si pe activitatea lui solo dar si pe colaborari epocale, cum ar fi performance-ul alaturi de Masami Akita (Merzbow). Din care, da, am difuzat un pic la radio, probabil in premiera :). Pentru noise mi-a trebui un palier orar in care si tehnicienii de sunet sa doarma, in mod sigur dupa 3 dimineata.

Podcast Eclectic – 11 – Photek by nomaduzzu

Ca sa priceapa toata lumea ce e cu drum’n’bass-ul si de pe unde vine el tot intorcandu-se de cativa ani buni, i-am dedicat un podcast lui Photek. Omul e atat de meticulos incat poate petrece si doi ani lucrand la un beat. Asta se vede atat in discografie, cat si in hoardele de followeri.

Podcast Eclectic – 12 – T.Raumschmiere 1/2 by nomaduzzu

Ultimul podcast din seria de azi ar putea sa se incadreze intr-o sectiune speciala, de punkeri nemti reconvertiti spre electronica, desi T. Raumschmiere iubeste si sesiunile de noize minimalist si random. Dupa ce am aratat ce e cu digital hardcore-ul lui Alec Empire trebuia sa-l introduc pe T. Raumschmiere: aceasta prima parte care ii e dedicata se concentreaza mai mult pe compozitiile non-vocale. De la minutul 5:38 minimalismul proaspat, incluzand sunete de interferente gsm, e la locul lui, alienant si provocator.

Ascultare placuta, din bucla in bucla!

Posted in radio on June 3rd, 2010 by fresh good minimal | 18 Comments

Leave a reply

You must be logged in to post a comment.

Search