Berlining Around

Funk Park este o zona industriala de 40 de fabrici dezafectate, toate ocupate de petreceri, sedii de labeluri si squaturi. Vara au loc aici, la periferia Berlinului, unele dintre cele mai reprezentative petreceri pentru vibeul orasului, intr-un club de 2000 de persoane, cu o plaja pe malul raului. Iarna insa nu se intampla mai nimic. Intr-una dintre hale sta Richie, nu Richie Hawtin, dar tot un DJ, peste 40 de ani. Miroase ametitor a sprayuri de graff a caror culori tapeteaza peretii. Toata caldura vine dintr-un amarat de calorifer, dar dansezi ca sa mai ai o sursa. Mereu ai nevoie de-o sursa. Richie sta turceste pe jos si face beat maching din gura pe niste minimal foarte pumping. Intre doua placi, mai schimba o vorba, explica de ce ii place mereu b2b, pentru ca mai ai timp de-o gluma. “Mi-a placut setul tau”, il lauda un prieten, “Imposibil, eu nu mixez bine”. Cand pleci ii dai 5 bani, inlocuitor la 1 euro daca vrei sa faci un apel de la un telefon public. Citeste “bani” precum “bunny” si iti da la schimb, extaziat, in semn de multumire, un “Eastern bunny” lucrat detaliat, din fan. “Hei honney, where is my bani?”, rade dupa tine, in timp ce te pozezi turistic, cu iepurele in brate la poarta fabricii, langa o roata de utilaj industrial, colosal.

Luni noaptea Berlinul doarme. Tu nu. Te duci in Tacheles, o ruina de cladire trashuita la maximum, o mecca a artei urbane in care nu ai loc sa pui un varf de ac de stikere, de stenciluri, de taguri si de graffurri. Ziua, 50 de artisti ocupa 30 de studiouri. Noaptea, la etajul cinci este mereu cate un party electronic, de aceasta data “minimal techno experimental”, dupa cum te anunta un A4. Intrarea este doi euro. Baiatul de la usa – o cortina de catifea – nu te lasa sa stai pe hol la vorba, te invita insistent inauntru sa dansezi. Daca iesi la tigara, te intreaba daca te mai intorci. Iti aduce aminte de disperarea organizatorilor romani: o sa vina lume? Sunt cativa turisti, turisti electronici ce-i drept, foarte beti toti si entuziasti cand nu e cazul. Intre doua gherle se pune minimal, deloc experimental, este exact ce au inteles marea majoritate a romanilor din minimal techno: a venit razboiul. “Noi lucram cu turisti”, confirma baiatul de la intrare. Pe DJ il cheama IL, sa nu ascultati asa ceva niciodata. Luni noaptea Berlinul doarme.

Raw Temple este o organizatie non-profit care face evenimente cu preturi rezonabile. Are 100 de membri ce dezvolta 65 de proiecte pe: sculptura, pictura, muzica, teatru, acrobatie, fotografie, cermaica, lucru in lemn si metal. Mai vreti? Constructie de instrumente muzicale, productie muzicala, management de evenimente, programe sociale si zeci de cursuri. Se destrabaleaza pe 8.800 de metri patrati, intr-un fost service feroviar. Petrecerea se tine intr-una dintre aceste hale. Oricum totul se intampla in hale, nemtii au inteles cum ar trebui sa functioneze entertainingul pe zona asta, fara mese si podele fancy. Totul este despre sunet si despre cat de bine se-aude. La miezul noptii e gol, si aici lumea vine la club tarziu, ca la noi. O japoneza a acaparat ringul ametitor de la singurele trei disco-balluri – si ele minimale – agatate de-un beton. Danseaza cu geaca pe ea, caciula pe cap si ruxacul in spate, garderoba la 1 euro poate fi cateodata scumpa.

In timp ce pe ring se intampla din nou un razboi, discuti despre Berlin. Ca sa ai internet in capitala Germaniei trebuie sa iti inchei contract pe minimum doi ani, sa ai casa si sa prezinti o declaratie de venit prin care sa demonstrezi ca iti permiti acest lux, de 50 de euro pe luna. Comandate sau nu pe net, castile de DJ se poarta pe strada. Putini sunt cei care asculta muzica la casti de Ipod si majoritatea dau in liniste din cap. Nimeni nu se uita ciudat. In mod sigur cele mari tin de cald, Berlinul este rece si infrigurat. Strazile sunt pustii noaptea, este un oras subpopulat. Mult mai mare decat Bucurestiul, are doar trei milioane de locuitori. Martie e un timp mort, caldura vine mult mai tarziu, iar atunci ai sanse sa fii abordat de un necunoscut la o discutie, si pe strada. In restul Germaniei lumea nu este atat de calda. Si nici nu are cultul petrecerilor de zi. La Panorama, punctul culminant este duminica intre 8 dimineata si 8 seara. La Raw Temple insa, martea, punctul culminant este la trei noaptea. De abia acum clubul este plin. Invarte la discuri Nils Ohrmann, acelasi minimal uzitat, dar se pare, aici, starea naturala de spirit. Dupa ce ai ascultat insa setul de la Panorama, chiar nu mai inghiti aceasta muzica violenta. Se tot repeta, de cativa ani!

Posted in outfun on March 12th, 2009 by fresh good minimal | 5 Comments