The Mission 2011. Intri om, ieşi brand.

text de mitzuko_barbera

Cam 3 000 de oameni attending pe facebook iar în presă zvonuri de vreo 50.000 (?), aşa că prevedeam o plajă care să geamă de lume. Nu ştiu câţi au fost până la urmă, dar am socotit câte un poliţist la 20 de cetăţeni, respectivele organe de ordine fiind toate îmbrăcate civil, adică ieftin, de vară, aşa cum se cade unor păzitori de turmă în exerciţiul funcţiunii. După controlul vârstei, bagajelor şi biletelor de la poartă, intrăm în spaţiul The Mission unde ne întâmpină ţigări, prezervative, gumă de mestecat, cartele Orange şi beţe fosforescente. Moca. Ce mai, bucuria copiilor de peste 18 ani! Zburdăm fericiţi pe plajă, ne umplem buzunarele cu gumă şi prezervative şi căutăm din ochi o bere. Cât vezi cu ochii, agenţi de securitate, firme luminoase de branduri şi ghişee cu jetoane. Două jetoane minim, 10 ron(i), echivalentul a două draght-uri Ursus. Alternativa: Redd’s. De mâncare în tot perimetrul: Pringles şi Finlandia.

Faptul că nu fumez Marlboro (and co) a fost de la bun început o chestie anti-establishment, drept pentru care mi-am luat un trip obligatoriu de film de acţiune categoria b. Din momentul în care eu şi Vica Veronica ne-am aşezat pe nisip şi ne-am aprins ţigările din tutun rulat, ne-am trezit cu doi bărbaţi blonzi evident culturişti (până aici, porno, mi-am zis), care s-au aplecat pe vine în faţa noastră şi ne-au zis pe dublă voce: ”Bună seara, ce fumaţi? Poliţia!” (tot porno şi până aici, dar parcă prea de nişă). Am dat instinctiv să ridic mâinile în aer, dar nu ca să-i răspund lui Van Dyck care ţipa în spate Put your hands up in the air, ci pentru că am văzut prea multe filme americane cu faza asta. Busted. Explic că e tutun unguresc cu aromă de prune uscate. Nu mă crede. Îi dau să miroasa. Deschid pachetul. Îi propun să-i rulez o ţigară pe loc, ca să vadă că nu mă dau drept cine nu sunt. Nu vrea. Miroase doar pachetul în interior (mă întreb unde erau câinii, dar bănuiesc că dacă lucrezi sub acoperire n-ai cum să nu baţi la ochi cu ditamai câinele anti-drog şi anti-fun) şi mi se uită drept în pupilă ca să verifice cât de drogată sunt de fapt, apoi îi spune celuilalt poliţist sub acoperire ”Gata, hai”. Celălalt protestează în timp ce o întreabă obsesiv pe Vica Veronica ”De ce-ai făcut-o? De ce-ai făcut-o?”. Nu eram pregătită să execut saltul de la film categoria b la teatru absurd, dar m-am străduit să ţin pasul şi am tăcut mâlc. Mă gândeam – trebuie să fie o manifestare patriotică de vreun fel întrebarea asta. Poate omul e scandalizat că fumăm tutun unguresc în loc de Carpaţi sau tutun în loc de Marlboro, naiba ştie, fanatici sunt peste tot, nu ştii cum dai peste unul care lucrează în Poliţie. Filmul n-a mai durat mult pentru că în timp ce eu încercam să înţeleg ce mi se întâmplă, cei doi s-au hotărât în unanimitate să plece, mulţumiţi că şi-au făcut datoria şi că au fost vi-gi-lenţi în faţa viciilor care pun în pericol viaţa şi sănătatea tineretului român. De unde am tras concluzia că: 1)e ok să fumezi Marlboro dar iarbă nu, 2) nu contează cât eşti de paşnic, poliţia veghează şi te poate aresta şi preventiv, pe motiv de comportament suspect , 3) există şi poliţişti frământaţi de motivaţii nobile care atunci când te prind că ai călcat strâmb, îţi mai trag şi un perdaf părintesc de conştiinţă şi te trimit în camera ta ca să te gândeşti la „de ce-ai făcut-o”.

Acelaşi vibe de zel inconştient şi agresiv şi la agenţii de securitate de la ieşire. Care agenţi ne-au comunicat cu un ton plictisit şi o privire blank că ceea ce ne spusese un coleg de-al lor de lângă standul Ursus (sic!) e fals, ceea ce însemna că nu puteam ieşi din perimetrul concertului nici până la maşina din parcare, nici în altă parte, nici doua minute, nici doua ore sau dacă ieşim, nu putem intra înapoi.

Chiar dacă am biletul?

Chiar dacă ai biletul.

Chiar dacă îmi puneţi o ştampilă?

N-am ştampilă.

O brăţară?

N-am brăţară.

Un inel kinder?

Eşti impertinentă.

Buletinul?

Nu.

Regula e regulă, aşa că am lăsat-o baltă. Drept pentru care mi-au ţinut de cald şi de foame Ursus, Pringles, Marlboro, Entran, Orange şi Coca-Cola. Şi nişte ecrane uriaşe care proiectau aceleaşi trei, patru reclame non stop sub reflectoarele orbitoare care te băgau în senzaţia de space ship. Basul din boxe adăuga un ritm retard la mişcarea repetitivă a mulţimii care se legăna tâmp şi care din când în când mai făcea flash-uri cu tot felul de gadgeturi pentru momente Kodak. Ei bine, după șase ore de aşa ceva, cred şi eu că ieşi din lagărul branduit şi strigi: Marlboro! Pringles! Entran! Ursus! Finlandia! Orange! Coca-Cola! Paul van Dick! Noi aşa am făcut.

P.S. Din câte ştiam, “The Mission” constă în Spune nu tăierii pădurii din Retezat, dar n-am văzut nici măcar un flyer despre asta. ..

Posted in cum a fost?, special guests on August 10th, 2011 by fresh good minimal | 17 Comments