MELT!

text by vsp (as in very special guest) & de-dans

La un festival sponsorizat de Becks si de Converse, ultimul lucru de care ai nevoie sunt o bere rece si o pereche de tenisi de panza.

O droaie de romani simpatizanti ai muzicii electronice s-au inghesuit sa ia cu asalt festivalul cu cel mai bun line-up din aceasta vara. Ce nu stiau ei era ca Melt este un festival destul de mic, cu public majoritar local si nu tocmai urban. Adica melteni, dar de-ai lor. [Si fara dealeri. Toata lumea are pentru ea si atat. Grav]

Meltenii si-au dat in petec inca dinainte sa inceapa festivalul. Au inceput prin a se face foarte praf din fata intrarii si a se calca in picioare pentru a intra in incinta. Organizare germana my ass! Daca scapai teafar de la intrare, dupa cursa de sarit doua garduri in ploaie torentiala , si parcurgeai muiat bine cei cativa kilometri pana la locatie, puteai in sfarsit sa zici wow! Pentru ca, intr-adevar, Ferropolis este cea mai wow locatie in care am fost vreodata. Uriase utilaje industriale se ridica deasupra capetelor amenintator si coplesitor in acelasi timp. Te fac sa te simti ca un liliputan in tara lui fier vechi.

Ca de obicei, pierzi primele acte la care iti propusesei sa ajungi (Burger/Voigt), dar te-ai obisnuit cu atmosfera de festival – la fel ca la Sonar, nu e despre ce-ti doresti sa vezi, ci despre ceea ce se nimereste sa asculti.

Fugim cat ne tin picioarele la scena Big Wheel Stage, ca sa ne implinim un vis – Supermayer. Cu albumul invatat pe de rost de acasa, cu fiecare nota rasunand in minte, intr-o lumina semiobscura, cantam cu mana pe inima fiecare vers alaturi de cele doua umbre fantomatice care se unduiesc sensibil, cu microfoane in mana, in spatele pupitrului. Pana nu am vazut cu ochii mei nu am crezut ca acelea sunt chiar vocile lor si ca acesti reci nemti plini de beat pot atinge atat de profund coarda sensibila.

Asteptam frenetic Hercules and the Love Affair, dar nu mai apar din cauza a ceva “… xxx autobahn”, n-am inteles. Sunt inlocuiti cu Alter Ego, zgomotosi si agitati. Multi ii confunda cu Hercules si se declara dezamagiti. Nu stam pana la final. Unii pleaca la live-ul Gus Gus, noi ramanem cantonati pentru tot restul serii la cea mai cool scena, pentru o pleiada de nume cu renume.

Incepem cu Gui Boratto, la fel de bun ca ultimele dati cand l-am vazut, apoi Modeselektor, cu un show incendiar cu mascote dansatoare, care arunca pe scena si in public tone de hartie igienica. Ulterior, nimic nu se compara cu senzatia unui sters la fund cu hartie igienica originala din show-ul celor de la Modeselektor. Originala, ma-ntelegi?!?

Cum la 14 grade, lipsit de orice fel de stimulente e mai greu sa te distrezi, ne mentinem tot timpul in centrul actiunii, in mijlocul publicului, ca ultima solutie ca sa nu inghetam complet. In spatele pupitrului, Ellen Alien rece, placida si discreta isi incepe setul cu copiii lui Luciano, fara un impact major asupra publicului. Dupa care ne incanta sufletele si urechile pentru o ora si jumatate ce trece in cinci minute.

Seara e inchisa de un Sasha Funke melodios si emotional, dansant si sarmant, dupa care revine Ellen Alien dar nu ne mai tin picioarele si mai e si maine o zi.

Plecam spre casa in lumina unui rasarit feeric care inunda insula fara mila si impune obligativitatea ochelarilor de soare. Unii dintre noi parcurg 14 km pe jos, desi au fost de curand avansati in pozitii de top, pana la cabana din mijlocul padurii unde suntem cazati. Este perfecta pentru un set up de tip I know what u did last summer. Urmeaza seara 2.

Seara 2 ne gaseste, din cauza frigului, cu toata valiza pe noi, dar plini de un entuziasm debordant, care moare o data cu intalnirea de gradul trei cu apocalipsa. Norii par ca vor sa stearga Ferropolis-ul de pe fata pamantului. Pana ajungem la intrare, ne injumatatim contingentul si, in timp ce altii pleaca acasa sa traiasca festivaluri indepartate in sufragerie, inundati de rauri de nectar, veteranii pasesc stoici catre o noua aventura, de aceasta data inecata in noroi.

E frig, e ud, e alunecos, dar nimic nu ne opreste. Luam un falafel sa ne puna pe picioare, gustam din cea mai hip bautura de festival – sampanie cu redbull la pahar de plastic returnabil (recomandare a unui polonez beat) si ratam cu brio si cu lacrimi in ochi Fujiya & Miyagi si Cobblestone Jazz. Scena Big Wheel atrage ca un magnet si il descopar cu aceasta ocazie pe electrizantul Mathias Kaden. Efdemin nu se dezminte si rupe inimi, urmat de un pumpin’ Len Faki care ne danseaza de ne iese sufletul.

For a change, incercam in zadar sa intram la Melt Klub pentru The Whitest Boy Alive, insa toata lumea s-a refugiat din calea frigului in singura scena indoor, accesul devenind imposibil. Greu de crezut, dar showul Roisin Murphy la care nimerim fix din intamplare, desi nu aveam in program, m-a dat pe spate. Trupa in toata regula, o scena de instrumeste, guriste de fundal, o voce absolut divina si plina de putere venind dintr-o fiinta extrem de delicata, costume haute couture diferite la fiecare piesa, nebunie scapata de sub control si isterie magnetica.

Pentru diversitate evadez la Gemini Stage cu cbp sa vedem Uffie & Feadz feat Technotronic (technotronic, adica de ce ti-e frica de aia nu scapi, anii ‘90 au fost cei mai urati ani sa ne fie clar, cine nu crede astfel e nascut in ‘93 si nu stie ce vorbeste. Si-si ia bascheti cu pump-up). Stam pe o insula de lemn de un metru patrat inconjurata de ape. Pustoaica Ed Banger cu baggy pants si sapca s-a transformat intr-o diva, pe Feadz nu-l zaresc, iar de pe scena se aud hiturile Technotronic care ne-au marcat inceputul adolescentei. Cbp does her dance!

Dimineata se incheie mai mult decat incendiar la Boys Noize, care face un set extraordinar, cel putin in prima jumatate foarte techno. In a doua parte, o da in distorsurile populiste de rigoare. Unii nemti cred ca e francez. Atmosfera e incendiara si ne despartim cu greu de petrecerea care nu pare a se termina.

Cu fortele diminuate incepem seara 3 cu Battles. Asteptarile sunt mari, dar showul suna un pic ciudat. Baietii sunt pusi mai mult pe improvizatie. Interesant fara doar si poate, dar mai putin legat decat pe album. Hot Chip suna foarte bine, dar exact asa cum te-ai astepta, deci nici o surpriza aici.

Revelatia serii vine de la Bjork, zana islandeza, care impreuna cu trupa de spiridusi suflatori ne aduce mantuirea. Pene, foc, alamuri, costume fanteziste. N-am crezut niciodata ca Bjork ar putea fi atat de dansabila, insa ne demonstreaza asta repriza de topaiala isterica care ne tine in priza pana la final. Plang cu lacrimi adevarate de emotia ce ma copleseste. Chiar si acum mi se umezesc ochii gandindu-ma la asta. Glorios, aceasta este cuvantul care exprima cel mai bine un show care se inscrie in top 3 la categoria “must see live to believe”.

Seara se incheie cu un b2b Oliver Koletzki vs. Lutzenkirchen, cea mai buna muzica din festival, un set incredibil la Sleepless Floor impreuna cu toti cei care nu pot sa paraseasca inca festivalul duminica noaptea, un set cat sa iti redea increderea ca Germania stie si sa iti faca si mai mare pofta de Berlinul ce are sa vina.

A fost bine, dar putea sa fie si mai bine.

Posted in outfun on August 4th, 2008 by de-dans | 23 Comments