After death

fm9b4aago71n12mpqs6ikjiu_400

Acum cativa ani, toata gasca mergea la after. Era un singur party, intr-un club mereu foarte plin macar vreo doua ore. Era luminat. Acum, dupa club, petrecerea se muta la cineva acasa. Afterurile sunt multe si desi te-ai deplasa pentru un DJ, lumea prezenta la after te tine acasa. In general, predomina barbati transpirati, alcolizati, nemanierati sau mai degraba animalizati de-a lungul noptii – din 10 oameni, doar doua sunt femei. Toti danseaza parca intr-o groapa, caci ringul la after nu e luminat – ca sa nu se vada! Tuturor le place muzica, indiferent de muzica; altfel nu ar fi la after. De-a lungul anilor, ai ajuns sa numeri pe degete petrecerile pe care le-ai vizitat la orele diminetii . Anul acesta ai ajuns numai la Lemon Tree, in vara, pentru ca era in timpul zilei, in aer liber si mai ales, era lumina. Anul trecut a fost mai prosper, in clubul privat al lui Alien Pimp. Desi tot intr-o groapa, intr-un demisol pe Lipscani, lumea era cea care te tinea la after. O lume manierata.

Ce te scoate sambata din casa la after? In primul rand, un eveniment special. Apoi, presupui ca la Martin e lumina din tavan. Iar ca bonus, pune Lutzerkirchen minimale. Te straduiesti sa stai treaz pana la 5 cand s-a anuntat petrecerea si pleci totusi de acasa la 6, caci i-ai mai vazut pe Ok Corral. Intri la Martin, e umezeala, probabil e si condens, miroase a loc in care stau adunati o tona de barbati transpirati, simti hainele cum devin jilave. Bodyguarzii scaneaza cu lanterna pe oricine iese afara, oare ce se vede mai bine? La platane, Vania cu Thornadoo, desi e 6:30. Noise ritmat? O fi, nu poti incadra. Te asezi in spate, pe un scaun, vizavi de boxa, cu coatele pe masa si cu mainile la urechi si astepti Lutzerkirchen…astepti… in timp ce te convingi ca Ok Corral chiar sunt Star Trek. Casti. Te mai duci putin pe hol. Ti se pare muzica prea tare. Astepti minimale. Astepti. Prinzi o melodie agale, te legeni incet, privesti o sticla de bere cum coboara la vale, si ea agale, caci ringul la Martin e-n vale. Iar apoi afli ca Lutzerkirchen a fost de la 4 la 6, desi petrecerea era anuntata de la 5. Ta naaa! Buna dimineata. Si cum te misti asa, in virtutea inertiei, gandindu-te sa pleci acasa, in fata ta…bataie. Capete in gura si bere in aer. Pumni si aburi de alcool, after dupa Paul van Dyk. Batausii ies afara. Apare un bodyguard, face DJilor semn sa opreasca muzica, se aprind luminile, traiesti pentru o clipa un moment nostalgic, te uiti din instinct dupa Vladone, managerul care pe vremuri aprindea la ora sase luminile in Martin. Toata lumea este rugata sa iasa afara, se creaza putina razmerita, unii clubberi refuza sa fie aruncati pe usa prin care se intrezareste tramvaiul precum lumina de la capatul tunelului. Afara…politie, tone de politisti politicosi care te indruma sa treci strada, sa pleci. Pleci. In drum spre casa, te intersectezi cu SPIRul, care goneste la club. Acum, si SPIRul vine la after! A fost ultimul after.

Posted in cum a fost? on October 14th, 2008 by fresh good minimal | 34 Comments

Leave a reply

You must be logged in to post a comment.

Search