-sunt inlocuitorii burtosilor de la mese care ne deranjau atat de tare acu ceva timp
-se situeaza pe baricada muzicala corecta (din intamplare sau nu) si le place cu pasiune muzica asta. preferabil oricand unui indiferent cuminte.
-sunt preocupati de look, de cool, de tot ce face placere si bucurie unui tanar
-au o abordare estetica originala si indrazneata. nu stiu de unde vine moda asta, chiar as vrea sa stiu, dar au un curaj nebun in a o afisa. “cand eram noi de 18 ani” ne era rusine si de un fular mai colorat
-sunt printre primii care accepta ca la club te imbraci altfel si nu in hainele bune. sunt funky si vor fi primii care vor adopta neon-chic-ul care rupe europa cand va izbucni la noi
-frezele te duc cu gandul mai mult la david bowie decat la struti dar asta tine de cultura acuzatorilor
-fac atmosfera, petrecerile reusesc sau nu in functie de aparitia lor. le si strica in aceeasi masura dar tocmai asta dovedeste importanta existentei lor. ei conteaza si stiu asta.
-sunt multi, se simt bine si nu ii intereseaza ce zic ceilalti desi banuiesc ca se simt usor prost si discriminati tocmai in mijlocul lumii pe care o iubesc
-sunt tineri fara alte background-uri muzicale, nepotii lui internullo, scoliti de pagal. nu au sensibilitati de rocker si inteleg greu ce e aia un cocalar.
-a se accepta deferenta lor pentru alte stiluri ca pubertate
-consuma cele mai multe droguri reducand din presiunea asupra consumatorului matur. sunt creatori de piata.
-nu se plang ca nu mai e cum a fost si entuziasmul lor duce lucrurile mai departe
-evolueaza
-platesc
si nu in ultimul rand pentru ca e urat sa te iei de oameni asa si sa razi de pozele lor. anti-cocalarul e un cocalar, asta inveti abea la a doua tinerete.
“The pace of techno’s output is like capitalism on speed, with innumerable, virtually identical products hitting the market in quick succession. Along the way, there are the interpretations, the innovations and the occasional improvement– and that’s why we keep listening.”
“I’ve always loved techno precisely for its streamlined seamlessness, but with so much material out there that sounds almost as if it’s trying to be anonymous, indistinguishable, one begins to wonder if techno’s long, asymptotal slope towards its ideal type isn’t beginning to split subatomic hairs.”
“Like dubstep, techno can be way too self-serious for its own good. What happened to the euphoria? (Maybe it was the shift from ecstasy back to cocaine in dance culture.)”
in primul rand belgia e o tara foarte frumoasa, cu oameni relaxati si inclinati spre micile placeri ale vietii. berea e arta acolo ca si dulciurile, vafele, branzeturile, sosurile, mustarul, steakurile si cartofii prajiti. dar asta nu e techno, asta e turism.
de altfel techno nu prea a fost nici i love techno. in primul rand pentru ca toata zona aia geografica pare complet orientata spre new rave. festivalul, de fapt petrecerea dat fiind ca e o singura noapte strange cam 35.000 de oameni in niste hale imense tip expo. fiecare sala, erau vreo 6, avea o capacitate maxima undeva pe la 6000 de oameni si daca se umplea nu mai puteai sa intri. chestia asta s-a intamplat numai la justice care sunt mega-vedete populare. de fapt si eu ma dusesem destul de chitit pe zona asta, justice si digitalism mai vazusem dar vroiam sa prind niste klaxons, boys noize sau mstrkrft. nu prea am stat la camerele de hard-techno sau techno clasic dar pot sa spun ca trendul popular era pe new rave.
organizarea festivalului este extrardinara numai daca te gandesti ca exista garderoba pentru 35.000 de oameni, un fel de romexpo, una dintre cele mai mari sali pline cu haine pe care am vazut-o in viata mea, un camp cu haine dar organizat foarte nemteste. nu existau cozi la nici un bar iar apa se distribuia gratuit. organizarea asta buna are in schimb si o parte foarte proasta. punctul cel mai slab al festivalului si chestia care mie personal mi-a distrus jumatate din distractie a fost faptul ca sunetul a fost tinut aproape toata seara la un nivel foarte scazut. muzica asta chiar nu functioneaza incet. auzi, iti place dar daca nu te loveste cum trebuie e ca la radio. frustrant, de 10 ori frustrant. cred ca are ceva de-a face cu niste reglementari ue legate de protejarea urechilor participantilor dar prea multa reglementare si civilizatie face petrecerea praf. asa ca mai mult am ascultat decat am simtit muzica.
pe scurt traseul a aratat cam asa: klaxons, vedete de carton, mai multa imagine si atitudine decat muzica, o tura scurta pe la simian mobile disco sa vad cum suna live toate sculele alea analoage cu care se lauda, suna bine, boys noize, incredibil cat de popular poa sa fie, un set nici prea prea, nici foarte foarte, distorted electro exact cum te asteptai dar la un volum care il face sa sune bleg, goose, mandria recenta a belgienilor, care chiar au sunat foarte bine, saltaret, cu refren, o vizita destul de scurta si dezamagitoare pe la ellen allien si miss kittin & the hacker. important la festivalurile astea cu de toate e pana la urma sa te relaxezi, sa te simti bine si sa nu te frustrezi cand pierzi ceva din planul initial. de fiecare data ajungi sa faci planul praf si sa iti dai seama ca de fapt nici nu vrei sa te ti de el atat de mult. toate considerentele astea numai ca sa marturisesc ca cel mai bine la i love techno eu m-am simtit la gui boratto. poate pentru ca era singurul minimal pe care l-am auzit in seara aia (pe bodzin l-am ratat), poate pentru ca era intr-o camera cu mai putina lume si mai intima, poate pentru ca era singurul loc in care volumul era rezonabil. am incheiat petrecerea cu un set mstrkrft care a sunat la fel ca boys noize, la fel ca justice, la fel ca goose, la fel ca simian mobile disco.
si sa stiti ca belgienii si italieni cand se duc la festival canta cantece de galerie in tramvai si lovesc puternic in geam la unison, se inghesuie si se imping mai rau ca la noi, si ca ajung atat de beti la fest incat pica inainte sa intre. muie steaua kind of atmosphere. si ca belgienii care gasesc bilete de garderoba pierdute chiar se duc si fura geaca. si ca am fost mai multi romani decat m-as fi asteptat, ca ne cam stiam intre noi, ca ne-am intalnit de cate ori prin multime si am schimbat politeturi, ca ne-am pierdut de unii dar i-am gasit pe altii. si ca mi-a fost frica sa iau camera foto cu mine ca sa nu ma intoarca aia din drum de la mama dracu asa ca nu am nici o poza.
per ansamblu, mi-a fost dor de o petrecere reusita la club, cu lume mai putina si sunet neiertator. 35.000 de oamenii a inceput sa fie prea mult pentru mine.
desi weekendul asta arata foarte bine la bucuresti, anul asta am sa-mi indeplinesc vechea dorinta de a ajunge la i love techno. petrecere exagerata, belgiana, serioasa. zeci de dj in cateva ore, mii de oameni, mare, cat mai mare si mai scurt ca o doza reusita.
weekendul asta ajunge in bucuresti ronan fitzgerald, unul dintre cei mai influenti jurnalisti/bloggeri pe zona de techno, trimis de resident advisor sa scrie un material despre scena bucuresteana si producatorii de pe aici cu accent pe [a:rpia:r]. cum omul e si dj o sa avem ocazia sa il vedem ‘performand’ in chiar doua ocazii: sambata la loggia inainte de villalobos/alex under si luni la cubecast intr-o editie speciala.
e si un fel de moda chestia asta cu jurnalistii-dj in pre-party. am observat-o la sonar unde philip sherburne facea warm-up inainte de petrecerile mobilee.
un mare minus merge catre echipa de management/pr a [a:rpia:r] care i-a facut aproape imposibil de contactat pe cei trei. in stil perfect romanesc, nimeni nu raspunde la mailuri, nimeni nu raspunde la telefon si trebuie cautati prin agentiile care ii resprezinta individual pe afara (gen cocoon). iar daca o arzi ascet iti pui asta la status. tocmai acum cand esti atat de “pe val” e momentul sa te porti cat mai profesionist. nu ne iese asta deloc.
gmail
com
