
Berlinul, un Detroit european, in ale carui hale industriale traieste triumfal bassul – auzi povesti despre squaturi de 200 de oameni care locuiesc toti pe un etaj al unei fabrici, in timp ce deasupra se aude hard techno. In weekend se merge la club cu metroul, care circula si noaptea. Vagoanele sunt precum niste cutii rosii, galbene, de carton, iar peroanele sunt super full de oameni cool. O natie de hipsteri, stai si te holbezi la cum sunt imbracati, accesorizati, texturati si frezati. Nimic fancy, nimic glam. Se poarta trashy. Este permis sa bei pe strada, asa ca se bea multa bere pe strada.
Ca sa ajungi la oricare dintre cele trei cluburi importante – Maria, Watergate, Panorama – cobori la metrou aproape de gara. Te indrepti catre ultimul, teleghidat dupa un candelabru ce lumineaza dintr-o uzina, pana dai intr-o coada de oameni, te asezi la coada, are 27 de metri si e foarte frig. Nemtii sunt caliti, stau la club, la coada, de mici. Dupa 40 de minute reusesti sa imbunezi bodyguradul sa te lase inauntru fara ID, dar cand te vezi intrat realizezi ca ai gresit, nu esti la Panorama, esti la Fritz. Pleci dezamagit, vei mai stai odata-n frig.
Panorama se ascunde la cateva strazi departare, intr-o fosta centrala electrica imensa. Nu ii vibreaza geamurile de la bass. Coada de aici se intinde si ea pe cativa zeci de metri, astepti zgribulit sa iti vina randul, sa fii studiat si analizat. Te priveste in fata o geaca de piele cu buza de jos ciuruita de piercinguri si fata batuta de tatuaje, iar din spatele usii se uita la tine alti vigilenti de-ai casei, iti examineaza atitudinea, hainele si hotarasc daca te integrezi sau nu. Nu intra turistii frumos ferchezuiti, grupurile mari, cocalarii spanioli, rastamanii, glamul, americancele bete cu gura mare, puse pe agatat. Odata trecut de piercinguri, zici multumesc. Dai geanta la control, iti opresc aparatul foto la intrare, platesti 12 euro si ti se pune stampila – pentru tine, un moment important. Intri la garderoba, o hala unde domneste linistea si calmul, de parca ai fi la biblioteca. E ca tranzitia catre o alta lume. Gecile si gentile stau precum cartile, aliniate frumos pe numere, fiecare pe cuierul ei. Nu se pune vreodata problema sa nu mai fie locuri. Primesti numarul 1139 si te-avanti in bezna, ghidat de bass.
(more…)
Posted in outfun on March 10th, 2009 by fresh good minimal |
10 Comments

Ostgut Ton / 20.04.2009 / download
Posted in de-dans, download on March 10th, 2009 by de-dans |
3 Comments

Inteam GmbH / 1984 / download
Una dintre piesele cu cea mai mare influenta asupra evolutiei muzicii house si ambient, scoasa in 1984 de Manuel Gottsching (Ash Ra Temple) atunci parte din curentul Kosmische Musik.
Posted in de-dans, download on March 9th, 2009 by de-dans |
5 Comments


The Bruce Wang Show [2001]
–
“This is not mono, this is not stereo.” Primul set, un episod al unei emisiuni radio japoneze pe care am găsit-o într-a 12-a pe net, e printre primele contacte pe care le-am avut cu Dub-ul.
Dub from outerspace vol.15 [2002]
Al doilea mix (pe care l-am ascultat cu un an mai târziu) e unul de IDM melodic și a avut ceva influență asupra stilului meu muzical. Lucram la Solar în perioada aia.
Posted in top2ever on March 6th, 2009 by de-dans |
3 Comments

Simon Reynolds – Feeling wonky: is it ketamine’s turn to drive club culture?
“Quite the most intriguing meme I’ve, er, bumped into recently has been the alleged link between ketamine and wonky, an offshoot of dubstep that has got all the dance-bloggerati burbling with excitement in recent months. Now that really awakes my interest because it’s been a long time since there was a drug/music synergy of real consequence in UK post-rave culture, one where a particular chemical actually seemed to be driving the direction of a style of music and shaping the vibe on the dancefloor.”
“Beyond the statistically monitored rise in usage and the anecdotal evidence, it’s also true that certain drugs become “It drugs”: their effects come to define the mood of an era, affecting people who never actually take the substance in question. Amphetamines defined punk and postpunk; there was a talk-talk speediness, a brittle, irritable feel of intellectual unrest to British music culture at that time. LSD, via not just the sounds but the album covers and poster art and clothing styles, affected far more people in the Sixties than ever actually took acid. Ecstasy, likewise, set the tone for much of the Nineties. The fact that K has been a fixture on the clubland drug menu for a good while wouldn’t necessarily prevent it from being suddenly promoted to “It drug” status. MDMA (and its close relative MDA) had been in existence for decades before taking off and becoming the zeitgeist drug. Sometimes chemicals are “waiting” for the social conditions to be ripe and for the exact right sound that synergises with their effects to arrive.”
(more…)
Posted in de-dans, dezbateri on March 6th, 2009 by de-dans |
23 Comments


In seara asta, Jay Bliss de la ora 21.00
Posted in radio on March 5th, 2009 by fresh good minimal |
0 Comments