Banuiesc ca daca mai auziti ceva de Akufen va enervati dar asta chiar e o recomandarea a lui, un canadian de la acelasi label pe care eu pana acum nu il ascultasem, cu un sunet foarte asemanator, adica foarte misto.
Maine seara la MNAC, Paul Popescu, coordonatorul Media Lab al muzeului, pune in atmosfera o proiectie numita Oscillator Strings, mai mult un experiment video, fara o filozofie in spate, doar ceva care arata frumos si matematic. Adica niste particule care se comporta diferit, dupa niste algoritmi. Poti interactiona cu particulele sub forma de corzi si le poti aplica diferite forte, precum displace si explode. Everybody, explode!
Vineri, la MNAC, portile se deschid la 22, petrecerea incepe devreme. Daca ploua, s-a rezolvat, se aude si inauntru. La meteo insa, au spus ca nu ploua. Lui Akufen ii deschide calea Bogdan, live, cu noul sau album, altul decat cel de la Rokolectiv. Avem mai jos si doua piese, ca preview la ce vine.
In Her Room
Waiting for the Sunrise
Care a fost traseul tau muzical pana in prezent?
Am deschis pentru prima data Ableton Live in vara lui 2006. Cam in trei saptamani de joaca si acomodare cu softul am reusit sa termin prima piesa, pe care am trimis-o, fara prea mari sperante, la un netlabel din Barcelona (Inoquo). Am fost surprins sa primesc feedback foarte bun: piesa a fost inclusa pe compilatia inoquo020 – Miniblossom. Experienta mi-a dat destul de multa incredere in mine. Au urmat apoi si alte piese, si ele incluse pe diverse compilatii, tot la netlabeluri (Claque Musique, Exposed Audio, Antiritmo).
Primul meu EP (Disconnect) a fost lansat la netlabelul italian Claque Musique in ianuarie 2007, iar al doilea (Uncertainty) la Inoquo in luna martie a aceluiasi an.
Toata aceasta perioada a fost una de tatonari si incercari de a ajunge la un sound propriu. Ca influente, eram foarte atent la primele releasuri M-nus, piese mai vechi marca Plastikman, cam tot ce iesea de la labelul german Raster-Noton dar si la inceputurile minimalismului, zona mai clasica, cu Steve Reich, Terry Riley sau Glass.
Pare ca vii dinspre o zona mai serioasa si te apropii spre una mai accesibila. Cum au evoluat productiile tale?
Primul pas evolutiv ca productie l-am facut anul treut, cand am lansat EPul “Harmony within repetitive structures” la netlabelul romanesc Arhiva7. Pentru mine a fost un pas foarte mare. Aveam de mult in cap genul asta de piese, acest tip de tehnica si feelingul general pe care il poti transmite prin acest sound, iar cu epul scos la arhiva7 am reusit in sfarsit sa ajung acolo unde imi propusesem.
Apoi a urmat schimbarea de care amintesti tu, trecerea de la o zona muzicala foarte calculata la una mai umana, cu sunete mai calde, targetata diferit. Eram bagat prea mult intr-o nisa muzicala prea rece pentru ce voiam eu sa fac ca profducator. Aveam nevoie de ceva nou, care sa ajunga mai usor la public. Schimbarea mi-a adus si prima aparitie publica mai serioasa, la Rokolectiv, unde am facut live cu noile piese. Ca stil, mie imi place sa spun ca se incadreaza la balearic-dub.
Concurs pe chestionabil, se ofera trei invitatii celor cu imaginatia cea mai fresh, la party-ul de vineri cu akufen, de pe terasa mnac (intra doar 350 de oameni). Consistentza premiului se aude in cateva seturi Akufen. Le ascult in timp ce scriu si martuisesc ca-s beata. Ma scurg de emotii, sincer imi pica cate-o lacrima pe taste si salivez schizofrenic la ce-o sa vina. Pentru ca, in conformitate cu ultimele relatari de la Mutek de anul acesta, Akufen nu mai e ce-a fost, adica ce se aude mai jos, e mai mult decat atat si atinge zona disco, insa tot prin microsampling. Nu se gasesc live-uri recente cu el pe net, pentru ca se fereste de asta. Oricum, daca ai stii mai multe, ar fi ca si cum ti s-ar dezvalui finalul unui film bun. Da play acum si incheie vineri, live, c-un joint chestionabil. Ti-l rulam noi.
“You may know Joakim Bouaziz from his 2007 album Monsters & Silly Songs, a sui generis fusion of disco, post-punk and pop that became something of an instant cult classic. You may know him for his remixes of artists like Cut Copy, Simian Mobile Disco, Annie, Alter Ego, DJ Mehdi, Royksopp and Poni Hoax. You may know him from his years behind the scenes at Tigersushi, the iconic Parisian label at the crossroads between post-punk, dance music and the avant-garde. But whatever you think you know about Joakim, prepare to be very surprised by this, his third studio album.
Over the course of a tidy 51 minutes, Joakim and his band mates fold together bits of psychedelia, old-school computer music, exotica, electro-pop, blues, new wave, New Pop, Krautrock and more into an expansive, remarkably coherent album that refuses to be reduced to a single genre, much less a single idea. This is no pastiche: these are proper songs, and the whole album follows the kind of overall arc that’s rare in a contemporary longplayer. […] “