In timp ce Brian Eno mestereste o aplicatie de facut ambient pe iphone, Paul Slocum i-a luat cateva idei si s-a pus pe facut un soft (si o instalatie la Dunn and Brown Contemporary) care genereaza techno dupa un algoritm in care introduce, ca element aleator, zecimale de-ale lui pi. Ceea ce rezulta este the mother of all techno producers, o sursa de techno infinita si etern schimbatoare. Omul a pus la download o bucata de o ora pentru cei cu mai putina rabdare si un torent de 10 ore pentru pasionati. In curand da drumul si softului.
“The software progressively calculates the sequence of digits in pi, starting at 3.14 and progressing towards infinity. As the program calculates the digits, it feeds the results into an algorithmic music generator containing my structural criteria for house music. The resulting piece of house music is infinitely long and static and never repeats itself.”
In Martin este atat de plin incat te pierzi de prieteni imediat cum intri. Te opresti la bar. La coada la bar. Sunt atat de multi cunoscuti, incat daca stai pe loc este ca si cum ai primi felicitarile pentru nunta, hai noroc, te pup, te pupi. Este atat de cald incat se vehiculeaza ideea ca s-a dat drumul la calorifere pe ring, ca sa bem mai mult la bar. La coada la bar. Kentul a venit cu doua lasere rosii si doua ecrane mici in stanga si in dreapta pupitrului, pe care Dreamrec face proiectii. La platane este Kenny. Kenny Larkin. Techno melodios, taiat de synth-uri Kraftwerk. Tu stai la bar. La coada la bar. Pe ring se tipa. Tie iti vine sa sari peste bar, sa-ti iei singur berea si sa lasi banii pe bar. Muzica te face sa dai din cap. Toata coada da din cap. Nu mai vrei bere. Vrei sa dai din cap. Dar in inghesuiala, la coada, la bar, nu poti dansa decat cu mainile la barba. Din spate se aude “Hai odata!”. Dar la bar e coada.
Parca auzi niste cimpoaie. Nu sunt cimpoaie, te simti ca-n harem – nevasta sultanului techno – danseaza cadana, danseaza si el. Apoi jazz, techno, jazz, techno. In drumul catre pupitru, Huan trece printre oameni. Cinci dintre ei striga “M-a atins Juan Atkins!”. Trei dintre cei cinci iti spun sa scrii asta. Scrii asta. Si cand Kenny era mai calm, te trezesti cu pumnul in aer, grabit sa tii ritmul. Dansezi cu DJ Rolando, in al sau Jaguar, in timp ce de pe ecranele de proiectii te vegheaza shape-ul lui Elvis.
La Todd, lumea s-a strans intamplator, probabil pentru ca Tom promitea sa fie „a blast”. Initial, era acelasi feeling de garaj parasit de Fiat 500, insa la petrecerile Cabaret e ca la o bere nocturna pe Motoare, pentru ca toata lumea iti e familiara si de obicei startul se da cu glume prietenoase pe seama organizarii – iar e gol la Cabaret, la Fulton eram doar eu si doi veri de-ai mei, dar a fost excelent – si asta pana vezi ca intra omul la pupitru.
Urechi suspicioase de jur imprejur, chiar daca fiecare dintre ei clickuise macar un mix de-al lui Terje inainte de sindrofie. Ei bine, petrecerea de sambata seara a avut un profund impact post-participare, pentru ca la sfarsit, fiecare avea cate un plan, fie sa faca un remix ca terje, fie un tricou omonim.
Tom incalzeste putin aerul de service auto, inca se bea la cronometru din biletul-consumatie. Nu se simte mare lucru, e clar totusi ca e disco, ce sa mai. Norvegianul intra pe la 1.30 si uite ca se mai aduna lumea-n fata. Oamenii sunt curatei, poarta embleme Fred Perry in frunte. Se fumeaza putin si se sta cu fata la DJ, pentru ca, doamnelor si domnilor, DJ-ul poarta tricou cu Terje si deja ni se pare o caterinca extrem de buna. La o ora dupa inceputul de set se aude primul fluierat, o manuta in aer, Todd prinde curaj, astepta si el un pic de feedback.
Concluzii in ceea ce priveste muzica ce-a urmat sunt dintre cele mai fericite. De la classic la nu disco ca pilon central, la un electro destul de psihopat, armonii de acid si rasarituri hawaiene intr-un club de oameni fericiti, Terje parca hranea delfinii cu muzica de asfintit. A rulat cel putin trei re-edituri de-ale lui („I want your love”), nu s-a sfiit sa sune a clasici in viata, a pus si Weatherhall 2008, Aeroplane, dar spre sfarsit a strecurat si productii 83, disco juice, AIP sau Mark E.
Marele avantaj al petrecerii a fost ca DJ-ul a nimerit intr-ul loc unde ascultatorul prefera muzica precisa. Ar fi vrut fiecare sa puna degetul pe gen si sa exclame review-ist „a fost minimal”, dar n-a fost minimal cu toate ca domnul de-dans sustinea convins ca asta-i continuarea fireasca la manifestarea nemteasca. „Monici, asta-i noul minimal de fapt” si radeam si pe fiecare melodie ne sincronizam. Fetele s-au incins bine, era si public stiletto si oricum Todd Terje era o figura impecabila: inalt si zvelt ca muzica pe care-o punea, inaltatoare.
Le scriu oricum pe toate cam la fel, dar de dragul subiectului, sa fac macar o scurta introducere despre unde se incadreaza exact muzica asta si cat de bine e primita aici. Ei bine, proiectul e alcatuit din doi belgieni cu nume italienesti, adica Aeroplane e Stephen Fasano si Vito De Luca.
Cand faci introducerea in opera unui nume, e musai sa fiu pozitiva si bine intentionata. Merg cu Myspace-ul in paralel pentru ca se aude a gramofon. Oricum, presupun ca multi dintre voi cei prezenti ati ramas cu gandul la muzica de vineri seara, de la Cabaret, la petrecerea unde toti aveau impresia ca au ajuns din greseala, dar au nimerit exact la momentul potrivit. Tot spirit disco ii spun eu, probabil pentru ca folosesc frecvent concepte uzate. Altii i-au spus forma de electro, cine stie. In capul paginii d emy space apare Psychedelic / Emo / Italian pop, putin cam exagerat zicem noi. Aeroplane exceleaza prin remixuri, dintre cele rare la vedere.
Muzica lor se impaca bine cu labeluri ca Modular sau Piccadilly Records. E de dans, dar nu se incadreaza in sfera track-urilor optzeciste care actual nu au nici o salvare in fata penibilitatii. Tocmai pentru ca e foarte multa muzica in prezent si nu te mai poate satisface decat ceea ce te uimeste cu adevarat, producatori ca Aeroplane aleg sa compuna pentru alte destinatii. Chiar daca s-a vazut clar ca muzica asta imprecisa face bine la tonus inopinat, multi prefera sa asculte Aeroplane in contexte destul de intime. Carevasazica nu prea e de mixat. Asa cum valoarea unui gen muzical neutru precum jazz-ul e rareori contestata, muzica belgienilor e bine primita uite ca si pe freshgoodminimal. pas mal. Domnisoara la dispozitia dumneavoastra.
Matthew Dear / Body Language 7/ Get Physical / 24.10.2008 / download
Matthew Dear a abordat proiectul literalmente, a încercat sa exploreze aspecte legate “corp” şi de “limba”, si a sfarsit prin a le imbina pe cele doua. Ritm de baza nervos, ring de dans menit pentru groove de 4/4, muzica pura si devastatoare pentru corp.
“It represents my summer of ’08 – in my opinion, the summer of the lost. We’re all reveling in the white wash of some epic wave that started building around 2004. It’s crashed, or is crashing now. We’re a bunch of happy wet dogs. The mix is slow and more house based than what I DJ live, but I sure as hell don’t listen to blip blap bang at home, and neither should you”. [sursa]
gmail
com
