Bunker e Clubul, corespondentul american al Berghain pe noua axa muzicala Berlin – New York. Locul unde se intampla ce e mai bun, care coaguleaza idei si da directii. Spinoza e the man behind all this iar setul acesta (facut pentru festivalul Unsound din Polonia) este un fel de introducere in soundul new yorkez al momentului.
“The vibe just keeps getting darker, dancier, and more debaucherous every week … we like it that way.”
Spinoza’s intro to the sound of the Bunker (oct 2009)
Dupa doua luni, initierea se face smooth, la The Ark, la Jay jay Johanson, unde ajung cu trei ore inainte sa cante artistul, si ma plictisesc pe muzica rock a lui DJ Leo, de la Club A. Sa umble vorba, sa mearga barul! 7 lei berea primita gratis de la parteneri, pe a carei cutie scrie “pret maxim 1,9 lei”. Amuzant, nu? Sa vezi de revelion, cica cel de la palatul ghica, care nu e in palat, ci in cort, langa palat, costa 300 de lei, iar la Universul e mai ieftin, 250. Ti-o da, nu ti-o da ceva in banii astia sau o fi all inclusive, pe stilul, dupa peste, intra Djul? In asteptarea artistului, un cd canta o uvertura, mai sa-mi tai venele. “Cand intra, daca nu-mi place, ma duc sa lesin pe pian”. Cand intra, la pian un baiat mic, mic, mic, iar la microfon Jay, deja beat, cantand filosofic, cu paharul in mana. Oameni nostalgici. Asta e zona. Zici ca e Nina Simone. De fapt, lipsesc niste perne, sa se duca fiecare in filmul lui, nu fiecare in filmul celuilalt. Ca iese cu glume! Iar muzica asta nu-i de ras! Uite, dovada, se intoarce un nostalgic la noi si ne spune: “Ssssht, ca a inceput concertul! Aici nu e cu bum bum!”. “Ma tu ne cunosti !?”, ce altceva sa-i raspunzi?
iunie 2009 / Cartesian Binary Recordings / try / buy
Inginer de sunet care experimenteaza in zona sound designului, Rena Jones sparge granitele dintre muzica clasica si electronica prin cei 20 de ani de vioara si 12 de violoncel. Backgroundul se reflecta foarte bine in albumul Indra’s Web, downtempo electronica sustinut de corzi analog, tobe si clarinet. Numele albumului este o metafora gasita in Budism si Hinduism, definita ca “o structura a realitatii ce reprezinta o interconectare si o interdependenta a tuturor lucrurilor, o structura ce descrie un univers bogat si divers in care relatiile reciproce exista intre toate entitatile si elementele sale”. Si asa este si muzica. Te prinde si te absoarbe imediat, piesele sunt subtile, atent lucrate, foarte detaliate si le ia timp sa se arate in toata splendoarea lor. Rena recita o poezie sonora, chiar daca iti e greu sa gasesti morala ei la final, prima poezie scoasa la labelul propriu.
Rena Jones – Indra’s Web
Posted in download on December 14th, 2009 by fresh good minimal |
4 Comments
Cand vine vorba de Djing, Cassy face multi baieti de rusine. Nascuta in Anglia, a fost absorbita de electronic in Austria si ajunge la Bucuresti, bineinteles, via Berlin, unde are o rezidenta la Panorama Bar. Pune numai vinyl, caci sunetul e “mai bun, mai placut, mai luxos si mai sexy”. De altfel, lucreaza in cel mai venerat magazin de discuri din capitala germana, inima technoului inca din 89, Hard Wax, unde gasesti in spatele rafturilor mai multi rezidenti ai celebrului club: Marcel Dettmann, Prosumer si Shed. Daca vrei muzica de abia scoasa pe piata, white labels si placi rare aici este locul. De altfel, cam asta umple geanta de vinyluri a lui cassy, alaturi de placile vechi. Nu prea ii plac hiturile, piesele care urmeaza o formula, ci cele care trec testul timpului. De aceea, seturile ei cauta linkuri stilistice in istoria muzicii house. Incalzire pentru Panorama Bar Night de spatamana viitoare de la MNAC. 3 rezidenti Berghain intr-o luna la Bucuresti e ceva.
Luni, 14 decembrie / Institutul Francez/ Librarie/ Cafenea /20h00/ Documentar,
52’- Preludiu la somn – JJ Perrey si muzica electronica / Minus LIVE
Luni, Atelierul sunetului aduce in premiera in Bucuresti, un documentar dedicat pionierului muzicii electronice Jean-Jacques Perrey. Documentarul va fi urmat de un live Minus (Daniel Stanciu) creat special pentru atelier.
Filmul “Prelude au someil”, realizat de Gilles Weinzaepplen anul trecut are acelasi titlu ca primul album al lui Perrey si contine cateva aparitii-surpriza.
Jean-Jacques Perrey este primul muzician care a crezut in potentialul “pop” al muzicii electronice, la inceputul anilor ’50, pe vremea cand mediul era rezervat exclusiv avangardelor. Cu aliati precum Jean Cocteau, Edith Piaf sau Charles Trenet in Franta, Gershon Kingsley sau Angelo Badalamenti in Statele Unite, JJ Perrey a lucrat la dezvoltarea unei noi ere sonore care raspundea ambitiilor de “modernitate” a anilor ‘60.
Acum ca a aparut peste tot (RA here) cine ma mai crede ca sunt obsedat de mai demult de fata asta? I-am pierdut mana de cand s-a intins cu tot internetul. Compilatia de seturi Underground Quality mi-a dat de cautat multa vreme. Anton Zap e cel mai frumos si totusi Levon Vincent e cel mai important, cu sound-ul cel mai genre-defining, Fred P e excelent dar mult mai bun in alte seturi, totusi Nina Kraviz face setul cu care rezonez la modul cel mai intim-personal. Setul e mai jos dar nu mai ziceti ca iar ne bate Levon obrazul.
Umorul nu este o chestiune intre creator si Creator, ci intre creator si destinatar; el tine de o relatie sociala. Ab absurdo, el pote insa fi delivrat in cazul tristei situatii in care lipseste un limbaj comun si ca solilocviu. Creatia muzicala permite aceastea pentru ca este prin excelenta ne-naturala. Stravinski explica intr-o prelegere ca ciripitul pasarelelor sau susurul raului de munte pot constitui cel mult un punct de plecare in constructia muzicala, dar aceasta tine fundamental de ratiune, fiind astfel artificiala: are nevoie de receptare, refuta solipsismul, anuleaza singuratatea.
A vorbi serios despre comic poate parea paradoxal. Insa, in spiritul lui Wittgenstein, cladim opera de week-end doar pe glume pentru ca acestea amplifica paradoxurile fundamentale ale limbajului. Simtim mandria de a-l performa intima teoriei comediei. Vom rade prin antichitati in care umorul se construia simplu prin vaudeville-uri, vom rade de ras, vom sangera (adanc) razand la ironii. Vom trece prin diferite tehnici de la gaguri la cover si mash-up-uri cautand repere intre un comportament prosocial vs. baba cu mitraliera prin muzici demne de fun-ul de sambata.
Ne-am dat seama ca umorul este valabil si profund doar in chestiunile trase voluntar, cu cadenta accelerata: daca limbajul comun lipseste, umorul din muzica tinde sa se disipeze printre nicovala si scarita ca o rafala de gloante oarbe.
Va simtiti imbatraniti?
Selectie realizata de Victor Stutz, in parteneriat cu asociatia JADD
SAMBATA SONORA este un program al asociatiei Jumatatea plina in parteneriat cu Centrul National al Dansului Bucuresti.
gmail
com
