De obicei, dupa Rokolectiv nu mai am cuvinte. Scriu, si anul trecut am scris un carnetel jumatate, iar dupa mi s-a parut de prisos sa mai zic ceva. Anul asta la fel, sunt o relicva, capabila doar sa ma uit in tavan si sa contemplez albul. Sunt epuizata fizic si spiritual, dar sunt plina de istorie si cu spiritul zen. Mi-e teama ca orice as scrie as da fara sa vreau in patetitc, asa ca am sa copiez, cum am facut si-n prima zi, notitele din carnetel.
A doua zi, la 22:00, la The Ark nu e decat stafful Rokolectiv si cativa oameni prin curte. La subsol ruleaza un film ce are ca soundtrack La Vie en Rose, fac niste piruete in amintirea zilei de ieri. Inca mai zac pe la baie niste narcise uscate prin colturi. Ma pun pe patul din spate, cu saltea din burete care capitoneaza de obicei peretii unui studio, sa-mi fac siesta inainte de dans. Pe la 12 lumea incepe sa curga, au intrat Syncom Data, dar nu ma prind deloc. Lumea se misca totusi, fata de ieri la ora asta cand nu se dansa. “Bassul asta zgaltaie chilotii de pe tine” mi se spune si ma intreb sincer, daca asta zgaltaie chilotii, ce-o sa te faci mai tarziu?
La 12:30 e oficial plin. Nacho Patrol imi plac, dar acum nu pot sa-i suport. Africa intergalactica, bubuiala, Korg, un saxofon care din pacate se aude mai tare decat orice. De fapt sunetul in sine este foarte prost, inafara de saxofon, muzica este foarte in spate, infundata, nediferentiata, e o zeama din care e greu sa intelegi ceva. Stiu muzica dar obosesc chinuindu-ma sa o recunosc/banuiesc in conditiile astea, n-am stare, ma retrag la subsol. Aici ruleaza un documentar despre Underground Resistance si ma trezesc tipand la o piesa, fara sa vreau, cu pumnul in aer “uuu!”. Cred ca vreau techno.
Rochite a fost intr-un asa fel incat merita un post separat, inca nu imi dau seama exact ce s-a intamplat.
Ajung la The Ark fix la 22:30, cu bicicleta, pe care o parchez fix la subsol, la garderoba. De bucurie ca pot sa fac asta, cand o car simt cum eman endorfine. La subsol, proiectii de filme, se uita doar Terre, ii dau un buzz.ro. Sus, preturile la bautura sunt proiectate pe perete, se cumpara pe jetoane. Ma asez la plesneala la o masa, langa Mihai Iordache si aflu cu aceasta ocazie ca va canta cu Poor Relatives si Electric Brother. Liveul incepe cu synthul rusesc a lui Rusu luat din targ cu 30 de lei. “E carne”. Daca pui paharul pe boxa, paiul danseaza odata cu vibratia sunetului. Din fumul rosu de pe scena iese mai intai saxofonul, urmat de Mihai Iordache, care face houseul sa fie jazzy. Din public se cere si “voce” pe piesa. Adevarul e ca suna din ce in ce mai bine si starneste replici pline de hedonism: “sa faca fiecare ce vrea, atata timp cat ne bucuram”. A intrat si Electric Brother in scena. Se canta si “Sanie” si “aaa”, piesele Poor Relatives de pe Buzz.ro. Cand ma asteptam mai putin, un blond intra cu voce: “rhythm of my heart, aha”.
Intre live-urile artistilor, in pauze, ruleaza compilatia buzz.ro si au loc discutii. Cineva m-a intrebat astazi daca nu stiu niste pass-uri pe sub mana la Rokolectiv, l-a trimis cineva la mine. Multumesc baieti! La usa, o fata intra ca prin branza fara sa plateasca: “m-am fofilat cu fetele, fara sa-mi dau seama”.
Sinner DC ma prinde afara, pe terasa, printre rasete de fete, uitandu-ma la pomii proaspat infrunziti. Ziua, aici e targ de produse, dar clumea, in fata mea, pe o tabla scrie recenzia la ce se aude: dulceata si sirop. Ajung in fata, fum si riffuri de chitara, synthuri, tobe, bas, hituri si voci vocodate. Toti se misca de pe un picior pe altul si dau meditativ din cap. “Don`t you know how to dance? Show me!” spune un sfert din Sinner DC. Dj Plan B e incaltat in pantofi de tango. Apare si “A guy with flowers” tipul care la fiecare editie Rokolectiv imparte un brat de plante cumparat, evident, din piata de flori de langa. Sunt vreo 700 de oameni, dar narcise sunt pentru toate fetele. Asadar, multe fete cu narcise la ureche.
From the producer of Sillyconductor comes Rochite. Be there, you’re in for a big surprise.
The six-voiced freak of Pomparez
The Rochite monster has been secretly studying playgrounds for hundreds of years. Always scared of silence, he’s genuinely interested in childhood’s tunes and lyrics and is inherently happy to tap a beat with his long finger. The six-voiced monster has been feeling increasingly confident and has decided to reveal his most prized posession: an infernal dance machine for children.
A/V presentation + Q&A
Queer theorist, house maven and abstract audio scientist, Rokolectiv’s special guest Terre Thaemlitz will open this year’s festival with an audio-video presentation of his Lovebomb project. On 2003’s Lovebomb released on Mille Plateaux, Thaemlitz deconstructed love songs and political texts, recontextualizing the meaning of love by examining how it’s used in the destruction of humanity.
Terre’s lecture is a critical analysis of the destructive functions of spirituality, religion and “soul” in the music marketplace: “The beat. The global dancefloor. What a senseless territorial claim. Like any other nation, the House Nation uses a barrage of “love” samples to drown out financial rip-offs, sour deals, embezzlement, exploitation, drugs and organized crime. I do not mean to imply all venue owners, promoters, organizers, performers or others are criminal minded. To the contrary, I submit myself to the generosity and thoughtfulness of many good persons motivated by their various visions of community building. But like taking a controlled substance, the pleasuring vision quest is complicit with an act of imprisoning corruption. The club scene’s deafening plea to “love one another” cannot be separated from the muffled ambiance of happenings behind closed doors.” www.comatonse.com/writings/lovebomb
In ultima vreme inovatiile vin din revizitarea trecutului fie ca acesta e Detroit, krautrock sau disco. Ideile, interesele si obsesiile vin si pleaca. Dupa retragerea ideilor progresiste, lumea se invarte in spirala, recupereaza si reinterpreteaza trecutul cu gandul la viitor, orice ar mai insemna acesta. Pana si modernismul, cea mai progresista ideologie e recuperat prin prisma viitorurilor posibile imaginate atunci. Pentru Turzi sursa e rockul psihedelic si progresiv iar miza e ca prin experimentare si infuzie cu idei noi (mai electronic, cu un beat mai accentuat) sa genereze un sound nou. Riscul e sa sune exact ca atunci ceea ce nu duce decat la o hipstareala lipsita de sens. Dupa Zombie Zombie si Joakim (si inspirat alaturi de Dan Deacon cu care impartasesc multe obesesii) Turzi aduc la Rokolectiv neo-psihedelia franceza.
Luni la Atelierul Sunetului de la Institutul Francez, Romain Turzi in varianta solo inconjurat de sintetizatore analogice “antice” ca TURZI ELECTRONIC EXPERIENCE.
gmail
com
