Techno a fost intotdeauna despre libertate. La inceputuri, nu avea reguli, n-a fost niciodata vorba despre granite. Deci, pentru mine nu este nici o diferenta intre ceea ce fac si ceea ce aud in stilul minimal techno german, in discurile electro ale Underground Resistance si in electronica nedansabila. Este toata la fel, toata este muzica techno! Iar pentru mine, cea mai apropiata muzica de techno este jazz-ul.
si asta explica multe: track-ul ca “bucata”de set, “piesa”, element constructiv, variatie a unei teme opusa ideei de cantec, melodie stand-alone; setul ca unitate primara, singura care poate avea valoare, singurul care da sens “bucatilor”, trip muzical unitar. nici in jazz nu ai cantece, ai teme, care se leaga intre ele, cu variatii si impovizatii intr-un tot mai mare, in sesiuni de jazz. e aceeasi chestie. piesa, ca improvizatie pe tema impusa rezista numai daca improvizatia aia e geniala dar nu e necesar, important e ca tema sa mearga mai departe. nu are nici o relevanta ca se va intampla cu piesele care iti plac azi, techno merge mai departe, de aici si obsesia pentru nou, pentru piese noi. o improvizatie odata facuta, nu mai are sens a doua oara, a fost geniala odata, de doua ori, acum vrei sa auzi alta.
ideea asta poate parea o blasfemie curata oricarui iubitor clasic de jazz sau oricui are o idee vaga despre jazz si techno. unul care este improvizatia suprema si altul care pare liniaritatea suprema. e o problema de accente, structural sunt amandoua la fel. unul, facuta de om “la mana” accentueaza improvizatia pe o structura liniara mai atenuata dar fara de care improvizatia nu ar avea sens. celalalt, muzica a masinilor, artificiala si mecanicista accentueaza exact ce fac mai bine masinile, repetativitate si exactitate in zona ei primara, functionalista, “de dans” lasand improvizatiile pentru un plan aparent secundar dar care devine principal in momentul in care beat-ul este “incorporat”, absorbit, corporalizat. daca nu intri in trip auzi numai beat-ul principal, nu poti sa treci de el, e prea puternic. cum l-ai acceptat, cum a devenit al tau, nu il mai auzi, el numai exista in tine si atunci iti dai seama de ce e dupa. jazz-ul.
<< Techno a fost intotdeauna despre libertate. La inceputuri, nu avea reguli, n-a fost niciodata vorba despre granite. Deci, pentru mine nu este nici o diferenta intre ceea ce fac si ceea ce aud in stilul minimal techno german, in discurile electro ale Underground Resistance si in electronica nedansabila. Este toata la fel, toata este muzica techno! Iar pentru mine, cea mai apropiata muzica de techno este jazz-ul.
Pentru ca techno are o vechime de 20 de ani, apare o genereatie noua si spune “techo trebuie sa fie asa”, ceea ce nu e rau, dar ei aplica stilului un set de reguli, spun ca trebuie sa fie definit de tehnologie, iar atunci cand produci muzica, sunetele trebuie folosite intr-un anumit mod. Pentru mine este total gresit. Techno a insemnat mereu dezordine.
Eu mixez de toate. Cred ca este plictisitor sa te duci intr-un club si sa asculti toata noaptea doar techno sau breakbeat. Urasc asta, atat de tare pe cat iubesc techno, pe cate iubesc breakbeat, pe cat iubesc house. Cred ca este timpul, dupa 15 ani de muzica, sa incepem sa mixam muzica din nou, sa amestecam multe beat-uri, in aceeasi noapte. Poti avea atatea stari! Altfel, am limita totul.
Nu sunt versatil, alti DJ sunt ingusti la minte, asta este diferenta. Djii ar trebui sa puna ce muzica vor ei! In ciuda a ceea ce cred multi, un DJ nu se afla acolo ca sa dicteze. Ne aflam acolo sa oferim oamenilor distractie si cred, cu toata sinceritatea, ca este ca intr-un cuplu. Stii, cand faci sex, cateodata iti place, altadata nu. Depide de starea ta de spirit, de starea celuilalt, de ce anume are chef, fiecare. La fel este si cu multimea. Cateodata o prinzi, altadata nu. Eu incerc sa aduc multimea in lumea mea, dupa care, fac ce vreau. Dar imi ia doua ore sa ajung acolo. Repet, este ca intr-o relatie.
Singura multime in fata careia ma simt bine cand pun muzica, este cea techno. Lor le dau doua ore de techno, apoi ii aduc la house, dupa care scoat pe masa niste Detroit techno, precum “Desire”, a lui Carl Craig, iar apoi, whoosh! Ii aduc inapoi la techno. In timp ce mixez, ma uit in ochii oamenilor. Cand sunt fericiti, zambesc. Iar o privire spune atat de multe. Intotdeauna sunt foarte, foarte atent la asta. De fiecare data cand pun muzica, la fiecare disc pe care il mixez, ma uit la ei si daca simt acel moment cand i-am prins pe toti, atunci …boom! >>.
Exact cand credeam ca in viitorul apropiat nu am sa mai postez nimic, decat un carton pe care scrie “pauza de munca”, trec joi pe la Cubecast, cand erau in plin live si ce sa vezi, baietii s-au pricopsit cu o chroma noua, verde, zici ca e Matrix, gratie lui DJ Plan B, care este omul cu pontul. Este mult mai mare decat cea veche si albastra, dar au taiat din ea, pentru ca s-a pus problema intrarii in casa, din hol, prin baie. Si nu se cade. Providerul de net, care era si el acolo, mi-a explicat ca sistemul scheletului de care atarna chroma este exact ca cel de la portile castelelor, adica podurile care deschid drumul calaretilor, numai ca in acest caz, spun eu, nu sunt calareti, sunt minimaluti. Au taiat si din schelet, cu o panza de bomfaier in cateva secunde, contrar asteptarilor lui V, care isi luase o marja de lucru de 40 de minute.
picture by Mr. V
Ei bine, aceasta noua chroma, care creaza spatialitate si care este foarte inalta, este sarbatorita conceptual, cu doi DJ foarte inalti, Mr. V, care are 1, 95 m si un new commer, Mircea Rusu, din Ploiesti, care n-am aflat ce inaltime are, dar este mai inalt ca V. si cu siguranta mult mai inalt decat Dreamrec. Oricum, se fac tot felul de pronosticuri, pe un ton admirativ: 2 metri, 2 si 10, 2,20. Pana la urma, nu il intrebam, caci ne place misterul. Un lucru este cert: daca ar fi pus muzica pe chroma veche, ar fi iesit din cadru. Mircea Rusu mixeaza bine, caci altfel nu vena la Cubecast. Desi, fie vorba intre noi, exista si exceptii, cum ar fi Billy Boy, prezervativul fericit care dansa nu demult, la acelasi pupitru, de pe tricoul lui Zotist, impreuna cu Zotist. Ca de, din cand in cand, bagi tot la spalat. In rest, la Cubecast as usual, ultima transa de merdenele zace uscata pe masa, intr-o punga fina de plastic. A aparut un tirbuson, are caroserie rosie, metalizata, ca de Dacie noua si proaspata. Atari este indragostit, o cheama Cacao 99%, este neagra si este groznica. In cafetiera in care nu s-a facut niciodata ceai, zac acum doua pliculete, insa nimeni nu stie de cand si toata lumea sustine ca nu s-a baut nici un fel de licoare. Again, misterul.
Plecam, dupa ce, ca de obicei, mai stam si piesa asta, si ajungem la Martin, unde Suie Paparude isi lanseaza noul album, “A Fost Odata”, la doua microfoane si-un laptop cu Ableton Live. Mergem sa-l sustinem pe Dobrica, colegul meu de pagina din FHM si spirit cubecast dedicat trendului, care in aceasta seara a renuntat la puloverul cu guler de blanita, in favoarea unei camasi albe, si a unei cravate subtiri si negre, care danseaza teleghidata odata cu el. La intrare ma recunoaste omul cu bratara, culmea, de la cocertul Marduk! La garderoba este inchis, nu se distinge decat un maldar de haine tolanit in bezna. Vrem sa avansam, nu putem sa avansam, este full de copii si oameni la costum sau in tinute de servicu, fericiti rau, caci pe scena se canta bine, si ragga, si jungle, si danseaza fete pe masa, vorba aia, se presteaza, altfel nu ne-am reproduce. Se canta nostalgic sau se canta nou, se aude si trance, si break beat, si techno, si ma gandesc ca Suie sunt pentru Romania, ca Tiesto pentru Europa, mai ales ca o droaie de ziaristi fac “blitz”, “blitz”, in jurul lor, pe scena si pe langa langa scena, asteptand sa se termine concertul si sa ia un interviu. Dobrica multumeste publicului: “Danke schön, grazie, igrasie” si se amuza copios, tipa la ei “Nu va aud!”, ei ridica mainile, de nu mai vezi scena, dar nu tipa, “Ce faceti ma?”, zbiara Dobrica din nou si zbiara si ei. Omul cu bratara se mira si el de grandoarea publicului, la plecare, dupa ce bem doar o bere, caci vorba cartonului, e “pauza de munca”, dar realizeaza imediat ca “100 de lei nu mai sperie pe nimeni”, deci pretul la intrare este bun. Al saptelea album e bun.
Posted in radio on February 1st, 2008 by fresh good minimal |
0 Comments
gmail
com
