Un album aproape cinematografic, cu tenta dramatica, techno cu puls si inima, care aduce aminte, bineinteles, de Detroit. Simti textura piesei in fiecare minut si acea caldura care de obicei lipseste techno-ului din ziua de astazi. Este muzica cu o precizie aproape artizanala, synthuri kraftwerk, cut-uri de jazz care dau savoare – xilofon si pian – hi hats, house meditativ si ciudat, techno abstract care bubuie ringul, toate imbibate in emotie digitala.
“Am crezut ca ultimul meu album lansat la Peacefrog, in 2004, va fi ultimul meu album de techno. Cred ca e un fel de relatie de tipul dragoste-ura. Îmi place sa fac muzica, dar urasc directia in care a mers in ultimii 10 ani, este diluata fata de ceea ce obisnuia sa reprezinte inainte. Cred ca pot sa spun acelasi lucru pentru o multime de genuri. Deasemenea, imbatranesc, deci, poate, gusturile mele muzicale s-au schimbat si acum reflecta asta. Dar, indiferent cat de mult zic ”Gata, am terminat cu muzica asta!”, ma intorc la ea!”.
Posted in download on September 7th, 2008 by fresh good minimal |
4 Comments
Aus este Yasuhiko Fukuzono.
Antwarps este IDM melodic si fresh,
puternic orientat catre ambiental.
Detalii fine,
structuri grandioase, dar elementare
ritmuri regulate si aleatoare
exuberant şi imprevizibil,
ca un stranut.
Simplitatea isi tese ca un paianjen plasa
intre chitara, clape, orga,
si tonuri de sintetizator,
efect subtil de dezorientare
cald si medidativ.
De Birdy Nam Nam a scris de-dans, cu toate ca tare greu imi e sa ma abtin de la glumele Birdy n-am nici cea mai vaga idee ce cautati voi aici etc. el nu prea stia de Audio Bullys, eu una le ascultam albumul „getto-tech” de dragul englezei pure care prin precedentul The Streets aparent suna haios pe breaks/hip-hop. Ma amuzam destul de bine pe „I’m in love” de pe „Generation”, genul de melodie care impaca spiritele de trepte TNB cu cele exclusiviste, dialectale. Bucatica mea de post vine in completare, asa ca Monici a avut timp la dispozitie sa studieze si comment-urile deja postate sau alte review-uri pentru acelasi eveniment.
Ok, cel putin la Birdy Nam Nam m-am mentinut la verticala, n-am indraznit sa prezic nimic. Oboseala din plictiseala e cea mai deprimanta, asa ca am sarit la peluza pentru o mai buna perspectiva. Arenele Romane, depresiune circulara. N-am prins momentul jandarmeria in actiune, dar bine le-a facut, pentru ca e deja o crima purtarea nedemna de a servi spectatorul cu Bergenbier la cutie. Dupa prima piesa Audio Bullys am spus gata cu joaca, vocalul se auzea mai tare decat orice alt instrument de pe scena si chiar nu se face. Omul chiar nu canta corect, lipsea predicatul frazei muzicale. In schimb as spune cateva lucruri despre metacontext si vorba lui drooler, exista undeva o discrepanta, o nepotrivire flagranta intre asteptari si rezultate, care se dovedesc a fi de cele mai multe ori ponoase.
Vina cui? Traim intr-o capitala in care Monici si prietenii ei nu au unde sa iasa intr-o respectabila seara de week-end pentru, voba aia, o mica tura de dans. Foarte greu si cu foarte multe compromisuri. La noi omul e singurul care sfinteste locul si o face cu cele mai bune haine si genti facute de amicul lui freelancer. De la cumparatul biletului pana la pozitionarea bratarii fosforescente pe incheietura, totul pare sa fie un pretext delicios pentru distractie. Numai ca, foarte rar se termina cu bine. Si cand pleci de la un concert cu idei de genul „ for fucks sake, ce-a fost asta, gata, chiar ca nu mai fac”, PR-ul dansilor aluneca la vale cu o viteza naucitoare. C’mon, petrecere, salbaticilor!
Am fost certat ca sunt carcotas. Ca uite ce bine s-a simtit lumea, ca pana la urma muzica a fost agreabila. Si nu pot sa neg asta, si eu m-am simtit ok. Dar asta nu inseamna ca Birdy Nam Nam au fost extraordinari, ca nu au fost. Erau mai demult, cand ne halucinau cu youtuburi de pe la concursuri sau cluburi micute. Cand erau o descoperire, cand nici ei nu isi dadeau seama ce se intampla, cand erau underground si faceau treaba cum trebuie. De ce ne placea Birdy Nam Nam? Ca erau expresia ultima a folosirii platanului ca instrument intr-o frumoasa traditie hip-hop, ca erau atat de buni incat reuseau sa creeze o muzica de o complexitate extraordinara din ‘mii’ de sample-uri combinate cum nu ai fi crezut ca e cu putinta “a mano”. Nu era numai muzica, era si mestesugul. Erau niste sportivi cu sensibilitate, lucru mai rar.
Acum au ajuns mainstream, vor sa vanda si sa fie staruri si s-a ales praful si de muzica si de mestesug. Panica trebuia sa inceapa de cand s-a auzit ca pregatesc un nou album. Asta nu e o trupa de la care de abea astepti sa mai scoata ceva. E incredibil ca le-a iesit primul, al doilea nici nu mai trebuia sa existe. Talking about chance music :). Cam tot ce au cantat la Arene a fost banuiesc, de pe viitorul album si s-a simtit al naibii de tare. Duse sunt complexitatea, finetea si spectacolul omului la lucru. Beat-uri preinregistrate, midi-controlere, senzatia ca majoritatea stau degeaba, fac frumos la public cu manutele in aer si mai baga cate un strach asa, la vrajeala, pe deasupra. Cel mai bine s-a simtit chestia asta exact la Abysses, pentru ca o stiam toti foarte bine. A sunat atat de simplist si de vulgar, incat a durut. Pai nu era vorba despre cu totul altceva? Trupa de top-modele depasite de propriul succes. Iar muzica, asa cam cat sa faca un ban frumos la Paris, fara pretentii. Hip-hopul a disparut aproape complet fiind inlocuit de un electro populist si mediocru. Adidas Distorsion.
De Audio Bullys eu nici nu stiam. Am intrebat in stanga, in dreapta cine sunt si mi s-a zis “aia care au remixat Nancy Sinatra, Beng, Beng, I shoot you down”. Atat? Asta e tot? Si ne ducem sa ii vedem pentru asta? Am stat vreo 2, 3 piese si sunau ca Suie Paparude fara coaie si cu un vocal cocalar cu multe efecte Zion pe voce.
Vali Chincisan excelent as usual.
Noroc cu politia ca a dat subiect de discutii cat sa uitam de muzica.
gmail
com
