Comfort Music for Restless Ears: Kranky Records by Philip Sherburne
Posted in academia, de-dans on December 5th, 2007 by de-dans | 2 Comments
dupa cum anunta freshgoodminimal, pan pot vor veni in bucuresti pe 13 decembrie intr-un private party la martin. nu ma asteptam ca labelul mobilee sa isi trimita reprezentanti atat de repede la noi unde inca ciocanele fac legea dar se pare ca organizatorii au fost inspirati. si, sa se stie, vreau invitatie.
pan pot – pan-o-rama (primul si deocamdata singurul LP al labelului)
parola zip: djtrian.blogspot.com
le: meritul invitarii pan pot la petrecerea asta se pare ca ii apartine lui maresh, fie’i numele laudat, dar si organizatorilor de la kent care au acceptat.
Posted in download on December 4th, 2007 by de-dans | 4 Comments
Pan inseamna balansul sunetului dintr-un canal, in celalalt, dintr-o boxa, in alta, din partea stanga a ringului, in cea dreapta si invers. Un generator de ameteala. Un buton pe orice sintetzator analog. Doar unul, minimal si bun. Pan-pot este miscarea care se joaca cu acest buton. Invarte generatorul de ameteala pana te face vartej. Te scutura de simti cum inghiti echilibrul. Klick, blop, klick, blop, vîîîj! Atat de funky, parca ai fi Ricky Martin pe acid, la un carnaval de techno. Techno expansiv si minimal crocant, crocant, de nu mai stii daca sunt dintii sau e muzica. Sunt doi. Sunt nemti: Tassilo Ippenberger si Thomas Benedix.
joi, 13 decembrie – maresh / monochrome / pan pot / dreamrec @ studio martin – un private party (despre care o sa aflati toti)
Posted in art.ist on December 4th, 2007 by fresh good minimal | 9 Comments
by special guest:
despre web
prin ’93 m-am intalnit accidental cu muzica electronica in primul club adevarat in care am pus piciorul, pentru ca apoi sa ma las perindata prin variate stiluri, iar prin ’96 am revenit in zona butoanelor si sunetelor sintetizate datorita admiratiei pentru un loc. o casa pe pamant, complet nepretentioasa, ce servea drept internet cafe si cuib de muzica altfel pentru cei care nu obisnuiau sa iasa in cluburi in adevaratul sens al cuvantului. pionier indraznet intr-ale drumandbass-ului, breakbeat-utului, psy, goa si a experimentarilor de tot felul, webclub a reusit sa stranga sub palaria sa psihedelica un public omogen, constant, un grup de prieteni supradimensionat, mereu acolo, niciodata aproape. cu oamenii de acolo, pe care ii cunosti invariabil, ai fi putut foarte usor sa faci un film romanesc de care nu ti-e sila, o campanie publicitara premiata la golden drum, sa montezi o piesa multimedia, sa produci in totalitate un album, sa editezi o publicatie si mai nou sa creezi un trend demn de urmat. sunt acei oameni impuls cu care te-ai duce la club dar ai vrea sa si stai sa vorbesti fara limita de timp si creativitate. web-ul ramane locul unde mi-am cunoscut jumatate din actuala aventura personala cu care ma intalnesc mereu numita viata mea si ultimul bastion al bonurilor de consumatie procent din intrare. in camerele semiobscure s-au nascut idile cu ochii incetosati si s-au destramat relatii in ritm de dans langa soba regelui ciuperca pentru a face mai apoi permutari acceptate unanim. sunetul e prost, te-ai obisnuit cu el asa dar nici nu ai vrea sa fie altfel, dar muzica e buna bautura e pentru orisicare iar soundul e din toate stilurile, mai eclectic decat oriunde. aici mi-au bucurat ochii primele proiectii si vj acturi, si tot aici am fost cel mai aproape de artisti adevarati la primele live-uri in club. undeva intr-o cutie din dulapul lui dreamrec se ascunde corect arhivata celebra colectie de flyere din galeria personala a lui milos, aniversarile, lansarile suie sau revelioanele trecute. webul se incadreaza in seria locatiilor care vin si pleaca, in care s-au mai inscris cafeneaua underground si megasecreta a lui alien pimp unde m-am bucurat la cel mai frumos afterparty cu sonya moonear, petrecerile de miercuri seara nomade sezoniere din livingul bar de pe straduta de langa 1 mai, podul lemnos mereu primitor rocca, la mansarda oasis si subsolul neterminat al cafenelei actorilor si spatiul betonat de la cina, martor al atator evenimente greu de uitat. atunci cand iti propui sa mergi “la web” nu trebuie sa citesti neaparat cine e pe lineup in seara asta, stii doar ca va fi bine si o seara plina se deschide, alaturi de personaje pe care le gasesti acolo since ever ca ionas, oana (multumim pentru 12 ani de confort psihic sporit), marika – vesnic canditat la categoria debutant la primele editii ale premiilor nights.ro si multi altii. in 2008 insa moare o epoca si cu ea o parte din noi. peste 3 ani vom trece nostalgici pe 1 mai pe langa un imens bloc de sticla ce adaposteste biropati corporatisti ce vor calca in picioare amintirile ingropate brutal sub tone de otel, scoala neconventionala de muzica si stil de viata care a marcat generatii timp de mai bine de 10 ani. poate cineva sa estimeze cam cat valoreaza toate acestea? 1,7 mil euro! se baga careva?
Posted in special guests on December 1st, 2007 by de-dans | 11 Comments
Campania impotriva frezelor de pokemoni, catalogati ca si “struti”, imi repungna. Tema este comica prin definitie, dar abordarea ei duce inspre rasism.
Articolul mi-a strnit curiozitatea. Am vrut sa cunosc un purtator de freza aranjata in oglinda cel putin 15 minute inainte de a pleca la club. Am vrut sa ma conving ca este si ei oameni (sic!), ca totusi nu sunt “struti” si ca aceste catalogari sunt gresite. Iar daca tot se fac, ele ar trebui subcategorizate. Caci una este un cocalar cu freza de pokemon si altul este fiorul adolescentei care te patrunde pana in varful firului de par.
Am realizat ca toata lumea “stie” ce este acela un “pokemon”, dar nimeni nu cunoaste unul. L-am gasit cu greu. Sa vedem cum gandeste si cine este pana la urma strut?
WHO AM I?
– Ai citit articolul de pe BeatFactor?
– Da, mi se pare cel putin o porcarie ce au incercat sa faca. Sunt foarte subiectivi. Filmuletele sunt mai mult o jignire. E ca si cum am face noi filmulete cu manelarii de peste tot. Nu mi se pare ceva deplasat ca un baiat sa aiba grija de parul lui si sa incerce sa fie diferit.
– Tu iti faci parul asa?
– Da, ceva asemanator. Dar ma enerveza ca se strica la club. Transipir, nu mai e drept, deci revine la normal.
– Ce faci in situatia asta?
– Nu este o problema de viata si de moarte. Ma preocupa si altele in club, este doar un detaliu.
– Ce te preocupa?
– Pai eu sunt din Giurgiu. Aici nu am ce face, nu exista una bucata club. Vin la Bucuresti. Deci ma preocupa cu cine ma intalnesc acolo, ce prieteni vin, ce eveniment este si ce bani am.
– Vii des in capitala?
– Anul trecut veneam aproape in fiecare weekend. Acum sunt clasa a 12-a. Trebuie sa fac concesii pentru a putea beneficia de un regim bun la anul, la Bucuresti.
– Asculti minimal? Da, ascult, dar nu numai.
– Iti place?
– Aah…sunt putin derutat in ceea ce priveste denumirea. Adica minimalul care imi place este cel cu influente techno si am inteles ca minimalul acela…”pur “, ca sa zic asa, este de fapt, micro house.
– Cum se danseaza minimalul?
– Nu stiu daca exista un stil anume, dar stiu ca multi danseaza cam la fel. Dansezi dupa cum simti. Eu uneori inchid ochii si ascult. Nu ma misc. Uneori sar.
– Si ce vezi?
– Nu vad nimic. Ochii sunt inchisi.
ME AND MY HAIR
– Cum ai tu grija de parul tau?
– Pai, in primul rand il spal mai des, nu il las imbacsit.
– De cate ori il speli?
– La doua zile. Daca ii mai dau cu ceara sau fixativ il mai las totusi si a 3-a a zi.
– Il vopsesti?
– Nu sunt de acord cu vopsitul la baieti. Nu mi se pare ok. Nu am vazut nici o vopsea care sa aiba pe ambalaj figura unui barbat. Vopseaua este pentru fete. E cam exagerat. Adica… parul negru sau o culoare care nu e stridenta mai merge. Depinde, fiecare cum gandeste. Multi sunt influentati – aaa, se poarta parul intins, hai sa-mi iau o placa, se poarta parul verde, hai sa ma vopsesc. Cu oamenii de genu asta nu sunt de acord.
– Cine sunt acesti “multi” despre care vorbesti?
– Snobii.
– Sunt multi snobi la Giurgiu?
– Aoleu.
– Si toti au freze de pokemon?
– Nu, aici sunt foarte multi de etnie rroma, ca sa zic asa. Ei au parul cret si scurt.
– Iti faci zilnic parul cu placa sau doar cand iesi la club?
– Zilnic. Uneori nu il fac, ca am o placa care ma enerveaza.
– Dupa ce il faci cu placa, ce urmeaza?
– Ceara, fixativ. Putina ceara, altfel pare nespalat.
– Cand il aranjezi ai o scehema in cap?
– Il ciufulesc putin.
– Cum?
– Uneori il ridic peste tot, uneori las bretonul pe frunte si il ridic in plan secund, uneori il ridic doar in crestet.
– Unde te tunzi?
– Am un prieten in Ploiesti care face scoala de stilisti. Mai am 2, 3 prieteni la Bucuresti.
– Cine te-a invatat sa-ti faci parul cu placa?
– SORA MEA!
– Cati ani are?
– 21.
– Ce ti-a zis cand te-a indemnat sa folosesti placa?
– Daca vreau sa incerc, sa vad cum imi sta.
– Cand se intmpla asta?
– De mult, eram clasa a 8-a.
– Woooa! Iti faci parul cu placa de 4 ani?
– Da, cand il am mai mare.
– E cret?
– Nici el nu stie.
ME AND THE OTHERS
– Dirigu ce zice de freza de pokemon?
– Imi zicea sa fiu serios, sa las activitatile astea de fete. “Ce ma ingrijesc atat?”. Si am 5 la fizica.
– Ai tai ce zic?
– Mama e indiferenta. Mai mult tata se inchina cand ma vede cu placa. “Daca ai sta si la carte cat stai sa te aranjezi asaaaaa”.
– Si tu ce-i spui?
– Ii zic sa ma lase, ca nu stie el.
– Ti se intampla sa se ia lumea de tine pe strada?
– Ma duc la “clubul ” nostru de aici, unde se strange tot consateanul de la Giurgiu. E un bar facut “club”, in Mall, care e mai mult small. Cei mai mari fac misto, ma trag asa usor de par, “ce e ma asta in capul tau?”, “lasa ma, ca asa se poarta”, isi zic intre ei. “Sunt trendy astia micii, generatia asta, trendy si drogati”.
– Si tu ce le spui?
– Rad si plec. Nu ma agit.
– Batranii ce spun?
– Aia sunt caterinca. Unii se mira, zici ca vad vreun circar. Altii te sustin, “ia uite ce baiat frumos are mama”. Le place. “Cum iti faci maica paru asta asa?”, “Ia uite ce dichisit e, ce aranjat”.
– Te simti persecutat?
– Nu ma simt, pentru ca nu am cine stie ce freze.
– Dar ele totusi sar in ochi.
– Da. Eu vorbesc uitandu-ma la cei din Bucuresti. Sunt altfel, adica mai multi si cu 129410419 de freze si culori. M-am convins.
– De?
– De generatia McDonald`s.
– Cine sunt astia?
– Am stat prin Bucuresti, in vacanta, in Romana. Acolo vedeam aceleasi fetze cu fel si fel de freze.
– Printre care si tu.
– Da, si eu, dar veneam la cateva zile, in trecere.
– Consideri frezele lor exagerate?
– Nu. Sunt interesanti, dar multe dintre ele nu le-as aborda.
THE REAL THING
– Freza asta e freza de om neserios?
– Nu cataloghez omul dupa cum are parul. Dar oamenii in varsta apreciaza seriozitatea. Si interpreteaza unele lucruri. E deja un nivel la care sunt anumite pretentii. Cred, nu stiu sigur.
– Maine, la scoala, ai sa-ti faci parul cu placa?
– Nu, m-am tuns, e scurt.
– De ce te-ai tuns?
– Era prea mare.
– O sa fie dirigu fericit.
– I like u.
Posted in dezbateri on December 1st, 2007 by fresh good minimal | 3 Comments
gmail
com