Dedicam aceasta piesa urmasilor urmasilor domnului Luciano, miilor de fani in slapi, membri de galerii de fotbal si navigoatori pe DC++, adevarati consumatori de shaorma si minimal la pachet .
Special thanks pentru bassul oferit de Alex si masteringul domnului Lassaria, fara de care aceasta piesa nu ar fi putut vedea lumina zilei…
I’m not a Gun este un dialog intre americanul John Tejada la tobe si la electronice si japonezul Takeshi Nishimoto la chitara si la reverberatiile bassului. Se discuta indie despre texturi care si-au invatat lectia din jazzrock, din scoala Chicago, si te simti familiar. Nu exista solo, dar exista structura, nu exista tehnica deosebita, dar exista comunicare, nu exista improvizatie, dar exista balans. Te lasa senin, precum soarele ce se scurge ca malaiul, prin perdele.
Make Sense And Loose – Everything At Once
Move – We Think as Instruments
“Am creat muzica pe care oamenii ar numi-o up-tempo, techno house, drum and bass, whatever – oamenii se blocheaza atat de tare in genuri. Sa fiu sincer, tot ce produc, chiar daca fac instumentatie live cu o trupa, se bazeaza pe ritm si pe melodie. Unele piese sunt mai rapide, altele mai lente. Multora nu le place explicatia asta, dar pentru mine este o explicatie foarte onesta. Procesul este acelasi”, spune Tejada. El se ocupa de beat si de sound design, peste care Nishimoto canta la diverse instrumente cu coarde, printre care echivalentul indian a lui Stradivarius – Indian Sarod. A pluti inseamna balansul dintre tobe, beaturile constante de minimal techno ale americanului si sunetul de chitara cu sapte corzi al japonezului. Albumele duc lipsa de puncte culminante, dar ai parte de altfel de surprize, cum ar fi sa-ti aduci aminte subit de Joy Division. Click more pentru a downloda toate cele patru albume ale artistilor, scoase la labelul berlinez City Centre Offices. Ascultati o cascada acustica de idei, o stare de spirit care probabil place si bunicii.
Don Paterson, ceva poet scotian, a castigat, in Anglia, The Forward Prize pentru cea mai buna poezie pe 2008 cu o oda inchinata nevestei lui Thomas Brinkmann, compozitoarea de muzica electronica Natalie ‘Tusja’ Beridze. It goes like this:
“Love Poem For Natalie ‘Tusja’ Beridze”
O Natalie, O TBA, O Tusja: I had long assumed the terrorsits balaclava that you sport on the cover of Annule
which was, for too long, the only image of you I possesed –
was there to conceal some ugliness or deformity
or perhaps merely spoke (and here, I hoped against hope) of a
young woman struggling
with a crippling shyness. How richly this latter theory has been confirmed by my Googling!
O who is this dark angel with her unruly Slavic eyebrows
ranged like two duelling pistols, lightly sweating in the pale light
of the TTF screen?
O behold her shaded, infolded concentration, her
heartbreakingly beautiful face so clearly betraying the tru focus
of one not merely content – as, no doubt, were others at the
Manover Elektronische Festival in Wien –
to hit play while making some fraudulent correction to a
volume slider
but instead deep in the manipulation of somecomplex
real-time software such as Ableton Live, MAX/MSP
or Supercollider.
O Natalie, how can I pay tribute to your infinitely versatile
blend of Nancarrow, Mille Plateaux, Venetian Snares, Xenakis,
Boards of Canada and Nobukazu Takemura
to say nothing of those radiant pads – so strongly reminiscent
of the mid-century bitonal pastoral of Charles Koechlin in their
harmonic bravura –
or your fine vocals, which, while admittedly limited in range
and force, are nonetheless so much more affecting than the
affected Arctic whisperings of those interchangably dreary
Stinas and Hannes and Bjorks, being in fact far closer in spirit
to a kind of glitch-hop Blossom Dearie?
Noi am fost. Ne hotarasem cu prea multa vreme inainte ca vom mergem ca sa ne razgandim cand s-a razgandit toata lumea, adica atunci cand s-a aflat ca nu e numai 50 de lei intrarea, ci 65. Era mult si 50, dar era numai deranjant. 65 a trecut linia direct spre refuz. Ok, Mum sunt o trupa super tare care merita vazuta live. Dar nu e live, e special dj set. Special dj set? Meaning what? Poate nu e cea mai fericita alegere sa incepi prin a critica pretul unui eveniment. Si totusi, acum ceva vreme, cand toate petrecerile la Kristal costau cat Mum la Control in 2008, toata lumea injura organizatorii care credeau tiganeste ca trebuie sa platesti bani multi ca sa fie muzica buna si spera la acel moment frumos din viitor cand cluburi alternative vor chema nume cu adevarat interesante la preturi acceptabile, atat la intrare cat si la bere. O sa le aratam noi cocalarilor astora cum se face treaba civilizat. Si ce-am facut? Cand toate cluburile mainstream si-au redus preturile la intrare la jumatate, desi au investit semnificativ in cresterea calitatii cluburilor, alternativii fac petreceri cu preturi prohibitive, in cluburi lipsite de orice personalitate, unde se aude ca dracu.
Calcule proaste. Cand am ajuns la Control, pe la 11, era gol. In fata plin, atmosfera trista de club A. In spate, maxim 30 de oameni beau bere pe unde apucau. Rock dj facea ceva, il vedeam in proiectii, dar nu il auzeam, sunetul nu se aude decat pe “ring”, in rest e zgomot. Pana sa inceapa, in jur de 12, a mai aparut ceva lume, dar la apogeul ei, petrecerea nu a reusit sa depaseasca 200 de oameni.
Incepi seara de vineri cu o plimbare linistita spre MNAC. Ajungi pe Bd. Libertatii, esti pe trotuarul din fata Casei Poporului, te uiti in dreapta si simti cum te apasa monumentalitatea cladirii, aproape ca iti vine sa schimbi trotuarul. In fine, dai coltul, intri in curtea muzeului unde e atat de liniste incat crezi ca se va intampla ceva in secunda aia, dar camerele de supraveghere iti zic: don’t panic, CCTV is here! Dupa ce scapi de detectorul de la intrare, ajungi la etajul 4 unde baietii de la Okosanu isi pregatesc calatoria naturalista prin padurea Bieszczady, sau cel putin asa ti s-a spus inainte. Unul dintre ei face scratchuri cu nasul si fruntea pe un cd-player, celalalt il urmeaza cu aceleasi gesturi, doar ca pe trackpadul de la laptop.
Incep cu imagini urbane, oameni care asteapta sa treaca printr-un “check in” ca de stadion, sustinute de sunete cu nivel ridicat de noise. O tin asa o perioada, incepe sa te irite atata noise, insa usor, usor se schimba imaginea, apare un caine, apar niste peisaje, ceva natural, o padure, se schimba si muzica, devine mai calma, un ambient dragut. Incerc sa gasesc o logica in ce se intampla acolo, ma gandesc ca duritatea sonora din prima parte este cumva atribuita spatiului urban iar trecerea spre zona mai naturalista a imaginii aduce cu ea si relaxarea muzicala pe care o auzi. Insa nu tine foarte mult, apare o vaca care da din cap pe sistem de loop, reapar si noiseurile ilogice de care credeai ca ai scapat.
Dupa vreo 15 minute ne dam seama ca de la atata zgomot ne-ar prinde bine o bere, asadar ne retragem in zona de bar, unde in scurt timp ni se alatura si alti oameni, probabil la fel de insetati ca si noi. Incercam sa ne dam seama daca e de la noi, daca avem noi o problema, poate nu intelegem noi ceva, ne-a scapat ceva pe drum. Greu de spus… Eu unul, ma gandesc ca transpunerea unui spatiu natural, a unei paduri, intr-un performance audio/video ar putea fi exploatata mult mai elegant. Ma asteptam sa aud bucati de field recording modificate inventiv, sunete misterioase din padure acompaniate de secvente calde de imagine, ma asteptam sa aud vocea padurii si sa vad cum se construieste o poveste. In schimb, am asistat la construirea unui peisaj sonor si vizual prea abstractizat si am vazut scratchuri cu nasul.
Okosanu Live A/V (Pl)
Vineri 21 noiembrie/ 21h00 / MNAC
OKOSANU este un performance audiovizual a doi artisti nomazi, ZENIAL (Lukasz SZALANKIEWICZ) si MILOSH (Milosz LUCZYNSKI). Ei genereaza in timp real un flux sonor si vizual (compus din imagini si sunete ale naturii inregistrate in padurea Bieszczady ), plasand computerul in centrul procesului creativ. OKOSANU inseamna ochiul lui San, San fiind numele raului care traverseaza orasul Sanok in Polonia, de unde provin cei doi artisti. Performance-ul celor doi artisti polonezi este o invitatie la o plimbare intre natura si tehnica. Zenial si Milosh au performat in ultimii ani la mai multe festivaluri de profil din Europa.
gmail
com
