Afectiva, emotionala, viscerala, catarctica, jemanfisista, BUNA (cu Comic Sans, pls), “de masina”, intotdeauna mi-au placut adjectivele muzicii. Si astfel, lumea dansa gotic, bauhaus, romanic, brancovenesc, ba chiar termopanic, ca sa fac o aluzie la aforismul mereu atribuit altei celebritati – “a vorbi despre muzica inseamna a dansa despre arhitectura”. Paradoxul si eterna frustrare a criticii/bloggingului muzical, deh. Marea sansa e ca, totusi, la nivel personal, muzica ne este soundtrack si atunci unii dintre noi pot spune cu aere snoabe ca “eram terminata, stii, in acea sambata, disco-ul mi-a salvat seara” sau “nu puteam trece peste acel break-up daca nu ascultam dubstep, stii, the ex-significant other era genul suav, pop scandinav, trebuia sa-mi exorcizez cumva demonii”.
Si asa, dupa o scanare emotionala rigida am ajuns sa pun pe tava minimalista a FGM-ului doua mix-uri de background care m-au bantuit in anumite momente-cheie pentru ca, fiecare are cate un “Berlin Calling” (or insert any relevant music city here), in viata sa. Practic, fiind la baza un indie afficionado prin excelenta, mixul lui Oye si propaganda disco a celor de la DFA mi-au daramat zidul initial de indiferenta fata de clubbing (asta ca paralela cu Berlinul sa fie completa).
Mai intai a fost perioada in care aveam la favorites toate releasurile indie pop de la Labrador Records, toate solare, cu aere de plaja si rememorand leitmotive ale unor grupuri obscure britanice din anii ’80. Nu prea departe de acest epicentru de melancolii suedeze era casa princiara pop a Norvegiei si anume Trubadurimea Sa King of Convenience Erlend Oye cu ale sale balade soft care au inmuiat nu doar inimi reci de eschimoase, ci si fapturi mai balearice. Din jiltul sau liric, Erlend a coborat la un moment dat, si-a dat jos hainele de curte si si-a pus tichia ironica a bufonului DJ care face cu ochiul electro-pop la ducesele mai emancipate. Am fost socat la inceput de erezie, dar dupa mai multe ascultari, am fost convertit de schimbare iar Fred Falke si Morgen Geist au inceput sa-mi populeze playlist-ul. Am inceput sa ma uit muzical in mai multe parti si, da, portalul Resident Advisor mi-a devenit lectura cotidiana.
Sincer, nu m-am intors de la 10daysoff.be cu nimic. Au avut un line-up de criza, cam pe saracie, comparat cu cele din anii trecuti, multi belgieni si nici un trend bine reprezentat. Minimalul stiam in ce groapa e, electro-ul a decazut in doar cativa ani intr-o chestie simplista si vulgara, “de regie”, iar dubstepul a ajuns un fel abstract monkey music. Nu vreti sa vedeti belgieni ascultand dubstep (si nici belgience mancand maioneza la 4 dimineata). Doar trei chestii m-au impresionat: setul lui Ben Klock si doua live-uri: Matias Aguayo si Tim Exile. Amandoua sunt spectacole in sine, nici vorba de producatori seriosi absenti in spatele laptopurilor. Miscare scenica, atitudine de showman, microfon, hardware. Din zone muzicale diferite, dar amandoi crossover si reformatori, poate ca tipul asta de live este trendul absent.
After some heavy remixes job, Joakim is back with his own music.Before releasing his album (Milky Ways) in september,here are two cuts which will be released only on 12″ and digital. While Nebula Laughter is an epic journey influenced by Italo, and played live by the Disco (the band Joakim is using for live and his recordings). He manages the perfect blend between live and sequences.Watermelon Bubblicious is the one for the dancefloors. Between Alter Ego and bangin Electro, you will recognize what is the trademark of Joakim…
Watermelon Bubblicious
Nebula Laughter
Posted in download on July 29th, 2009 by fresh good minimal |
6 Comments
Labelul Wagon Repair scoate releasul cu numarul 50, semnat Mathew Jonson, jumatate din Cobbleston Jazz. Doua piese elegante, care dospesc de tonuri evocatoare de sentimente. Te cuprinde melancolia, nostalgia, inchizi ochii, vezi departe in zare, printre miriade de sunete, percutii calme, melodii delicate si synth-uri intunecate. Intens dar subtil, totul pare a fi despre perfectiune si emotie. Nu este un EP menit ringului de dans, ci destinat celor cu urechi fine.
When Love feels Like Crying
Walking On the Hands that Follow Me
Posted in download on July 29th, 2009 by fresh good minimal |
3 Comments
Diseara, la Baraka, Funky Mamas. Disco pana dimineata in caz ca nu muncesti. A doua zi, Pisi Love event again! Se inaugureaza o locatie noua, Musafir, pe terasa la The Ark. Pana incepe muzica, pe la 11, aveti mancare indiana si teatru. Apoi dans cu AWD House Crew si de la 12:30 Bogdan. A doua zi se pleaca la mare.
Daca vorbim despre dubstep cu sentiment, atunci vorbim despre scotianul Gravious. Un set visator si racoritor, care cuprinde si EP-ul sau de anul acesta. “This mix was performed and broadcast live on Sydney’s FBi 94.5 radio station on the 3rd April 2009. Mixed using the same equipment as my live set, Laptop with Ableton and reason re-wired, a midi controller, and a midi keyboard (although the keyboard packed in before I used it on this occasion…).”
La Nine Inch Nails a fost cum m-am asteptat. Mai subtire decat pe DVD, adica fara vreo urma de vizualuri in afara de bicepsii perfect conturati ai lui Reznor, mai dus la sala decat Henry Rollins in anii ‘90 si mai macho decat in momentele in care se imbraca in piele din cap pana-n tocuri si o ardea mai industrial-cyber-new-age-power-goth-punk decat rockerul de turneu. Au lipsit multe clasice, dar sfarsitul a meritat sa ma apropii de unul dintre ecranele gigantice si sa profit de pixelare ca sa dau tente artistice unui live. De auzit s-a auzit bine dar, recunosc, am fost mult mai impresionat (si impresionabil, via cosmonova.ro, ce-i drept) de live setul Booka Shade, cu percutie electronica live etc.
Tinand lumea in picioare mai bine de doua ore, cu aproape 3 bis-uri entuziasmante si mixand exclusiv piese proprii, cei de la Booka Shade au venit cu un kit de percutie electronica si, well, destule synth-uri cat sa se poata juca din butoane in cortul botezat de organizatori “Freedom”. Excluzand laserele, cocalarii de ocazie si de cariera si zecile de pitipoance minore care insumau cativa buni kilometri de sex umed, party-ul duo-ului venit “all the way from Berlin” a fost mai emotionant si mai palpabil decat trecerea prin lista de piese performata de mult-prea-tunatul Reznor.
gmail
com
