Cologne, cel mai vechi oras al Germaniei, unde isi are sediul labelul Kompakt, a fost distrus in al doilea razboi mondial, in proportie de 80%. Cand te plimbi pe strazile inguste si intortocheate, nu ai prea multa arhitectura de admirat. Mixul dintre cladirile anilor ‘50-‘60 si cele actuale este cateodata bizar. Nu urat, ci cu adevarat special. Aici traiesc zece milioane de oameni. Centrul orasului este mic si ajungi oriunde, cu bicicleta, mai ales la cele peste 30 de muzee si peste o suta de galerii.
Puzderia de parcuri degaja un vibe relaxat, specific mediteraneean, foarte prietenos si cald. Vara, toata lumea iese la plimbare pe strazi. Pentru distractia de noapte, exista multe cluburi, iar cinci sunt intradevar cool. Sunt locuri facute sa dansezi, fara nici o sansa de scapare in vreun lounge sau pe vreun coridor unde sa stai la vorba. Clubul Sensor este cel mai mare, danseaza aici 700 de persoane. Mai sunt si alte locuri demne de atentie, dar acolo se canta acel house cheesy si neinteresant.
Pana in ‘90, a fost un oras de rockeri, dupa care aparitia techno si house a dat nastere la o intreaga infrastructura de magazine, cluburi si cultura. In timp ce house-ul sta bine infipt in pamantul german foarte tolerant cu lumea gay, Cologne ramane o metropola preponderenta de rockeri. Iar acest lucru face din techno o scena undergound mereu activa. Ceea ce deosebeste Cologne de Berlin este comunitatea. Aproape toata lumea sta usa in usa cu cu toata lumea, asa ca ajungi sa-i cunosti pe toti, la coltul strazii sau la magazin. Cum s-ar spune, comunicarea este la indemana, spre deosebire de Berlin, unde este mai mult… anonimus.
artwork by Studioset
Ca si orasul, labelul Kompakt functioneaza in parametrii unei mari familii. Toti membrii sunt atat de apropiati intre ei, incat sunt asemanatori. Oamenii glumesc pe seama lor, cum ca ar forma o secta. Adopta acelasi stil de haine si sunt toti vegetarieni. Pentru ei este foarte importanta identificarea, mai ales in ceea ce priveste nutritia.
Cladirea in care isi au sediul este mare si inalta. Gazduieste studioul, magazinul de discuri, birourile de distributie, o bucatarie si un bucatar care gateste pentru toti cei 15 oameni care lucreaza aici. Mananca zilnic bine, sanatos si vegetarian, iar cateodata au loc competitii de gatit intre Michael Mayer si Wolfgang Voigt: cine face cele mai bune minimal pasta. Cand nu gatesc, Michael se ocupa de vanzari, Wolfgang este un fel de director, iar cel de-al treilea asociat, Jurgen Paape stapaneste peste magazinul de discuri. Totul se intampla democratic, decid impreuna ce piese sa scoata pe piata, iar acest lucru ii tine laolalta.
In primul rand, cauta muzica cu personalitate, artisti care ies in fata din spatele masinilor. Pentru ca, in zilele noastre, nu este mare lucru sa produci sound, dar este mare lucru sa faci muzica care inseamna mai mult decat ceva tehnic. Kompakt face muzica cu caracter, pentru ca nu se limiteaza doar la un singur stil. Vor sa surprinda constant si sa provoace tabieturile muzicale ale oamenilor. Cand au pus bazele labelului, in ’94, si-au dorit sa fie unici. N-au vrut sa copieze nici soundul Detroit si nici cel britanic. Au reusit. Au creat un sound care isi are radacinile in muzica folk germana si in polka. Cauta ritmuri in ceea ce ii inconjoara. Toate discurile Kompakt de la inceputul anilor ’90 suna altfel decat orice altceva se producea la acel moment in lume.
In ciuda faptului ca este considerat un label de techno si de minimal, stilul nu poate fi catalogat, mai ales ca in vremurile noastre totusi, genurile electronice sunt atat de confuze. “Imi place sa spun despre Kompakt ca este ca un sat al muzicii, in care un ascultator de sound electronic gaseste tot ceea ce isi doreste. De exemplu, intr-un sat gasesti macelar, brutar, biserica. Acesta este viziunea mea despre labelul Kompakt”, explica Michael Mayer. Cei trei asociati nu isi fac niciodata planuri pe cinci ani inainte. “Cateodata, realizez ce succes avem si ma gandesc, Doamne, cum s-a intamplat asta? Tind sa cred insa, ca ceea ce ne-a adus succesul a fost chimia dintre oamenii care lucreaza aici”, spune artistul.
Michael Mayer este un dragutz, caruia ii place sa se plimbe prin padure. Este un tocilar al stilului techno, care zambeste mereu relaxat. Arata foarte sanatos pentru o persoana care in timpul saptamanii se duce la birou la noua dimineata, iar noaptea pierde noptile in cluburi pline de fum. In seturile sale, Detroit-ul intalneste precizia Kraftwerk. Sunt o experienta unica, croita special pentru un anumit public, intr-un anume moment. Au in comun, o melancolie inaltatoare.
“Tehnic nu am excelat niciodata si nici nu sunt un magician cu patru turntable-uri, dar sunt capabil sa pun piesa potrivita la momentul potrivit”, spune el. Iar acea piesa nu este neaparat minimal. Pentru ca artistul nu se mai identifica cu soundul din ultimul an si nici nu mai vrea sa fie numit producator de minimal. “Ador ca idee, minimalul ca forma perfecta. In prezent insa, este folosit ca forma de deghizare. Te ascunzi in spatele a nimic, pentru ca nu poti face rau, cand nu spui nimic”. Principala sa preocupare este sa fie autentic. Mixeaza numai placile care ii plac si piesele care dureaza mai mult de un sezon. “Inca nu am ajuns un strain pentru mine, desi este din ce in ce mai greu sa fii mai bun ca ultima data”.
I-au cunoscut maiestria piese ale veteranilor Depeche Mode si Pet Shop Boys, dar cele mai mari realizări ale sale sunt compilațiile Fabric 13 si Immer. Isi doreste foarte, foarte tare sa colaboreze cu Kylie Minogue. Da, cu ea! “O ador! I-am urmarit cariera inca de la inceputuri si cred ca este cea mai buna voce feminina din lume!”, spune Mayer cu riscul de a parea de fapt, un groopie. “Nu sunt pasionat de blonde. Dar la modul cel mai serios, o admir pentru ca este sexy si nu numai. Imi place de ea total!”.
Vineri, la Kristal Glam Club, o petrecere Groove Romania, care de fapt, vine de aici
Posted in art.ist on October 30th, 2007 by fresh good minimal |
2 Comments
oricat ti-ai propune sa stai un weekend linistit acasa, daca te-a prins microbu n-ai sa reusesti defel sa rezisti tentatiilor. daca nu e clubbing extrem cu pre main si after party, tot se strecoara macar un bar, un ceai dansant sau vreun home party extins. cam dupa acest scenariu s-a mulat si weekendul tocmai incheiat deschis tocmai de joi.
am facut o incursiune rapida in vechiul dar tot timpul nou si inovator b52, unde disco circus abia demara, eveniment pus la care de tom wilson si logan. in mijlocul saptamanii la beciul cu elice se iese la afterwork, domni cu camasa in carouri, doamne gravide fumand slims, donsoare cu perle peste helanca si sales manageri burtosi. nu rasuna bine boxele de new rave londonez ca sefii de departament vin cu halba in protap la pupitrul – urcat nejustificat la balcon – butonat de tom.
“auzi, da’ ceva asa… mai latino dance nu ai? sau un chillout frumos? sau nu, nu mai bine ceva tare… slayer! slayer ai?”
dupa o cautare fake tot ce se gaseste este un thievery corporatist obosit, dar nu suficient de mult, care ridica indexurile cheliosilor si colturile gurii pana la urechi. jos copiii emo se imbata impasibili, simtindu-se ca acasa.
vineri e seara robotilor la web, cu cipuri de expati – djs with bad haircuts & logan (again). good to be home feeling, cocktail style intercalat cu reprize de dans minimaltech si new rave, proiectii made in london si ceaiuri tamaduitoare indulcite cu alcool.
sambata e seara de scouting de locatii pentru evenimentele viitoare. inauguram fabrica (stereo mc’s), vechiul testpoint which just got posh, dar chinuit, de obor si care aduce izbitor a gossip, daca reusesti sa treci de scarile metalice orbitoare si de reflectorul albastru ca la clasicele concerte rock. bautul unei beri se poate transforma intr-un quest, dar poate e mai bine asa daca stai sa te gandesti la toaletele voyeurist-exhibitioniste. in jur putine fete cunoscute dar pare genul de event special facut pentru o comunitate deja formata care ar iesi, dar n-are unde. intorc capul si dau de justin timberlake si parca un pic mai incolo il zaresc si pe pharell. hip hop si old school rasunand in forta. muzica cu wup wup pentru care am venit pregatiti sa nu ne placa, dar ne place. senzatia serii e jump around, venita din casa durerii dar care aduce zambete, buna dispozitie si un entuziasm sincer ce ne ia pe sus la dans dar sunt nevoita sa refuz in hohote de ras – am auzit ca pe-asta a pus-o si andy fletcher. imi dau seama cu aceasta ocazie cum minimalistii s-au dus prea pe muzica, s-au luat prea in serios si au uitat bucuria naturala. confuzat cu o ora inainte sau inapoi vjul extrem de inspirat face loopul mai lung si fuge cu noi la kid loco.
la flama events same old good story – stupid music, great fun. nu ne dam seama exact ce s-a schimbat la live music dar e al doilea club din seara asta care arata mai rau decat ca inainte dupa renovari si redecorari. la cum arata barul nu poti sa speri sa ceri mai mult decat o cola normala. toata lumea s-a imbracat frumos pentru seara asta si circula zvonul ca ar fi efectul pink martini. spre dimineata se merge la victor in masa pentru ca sta bine. cruising printr-un bucuresti populat pietonal in zori de zi, suntem ultimii mohicani la volan intr-o mare de taxiuri
saptamana asta luciano si-a anulat toate gig-urile din scandinavia (oslo, copenhaga, stockholm) din cauza unei crize de inima combinata cu consum excesiv, ceea ce s-ar chema o usoara coma. deci nu o duce bine si s-ar putea sa nu ajunga nici la noi tocmai acum cand craiova isi traia cele mai frumoase zile. postul asta vrea doar sa creeze un pic de panica, oricum nu vroiam sa merg sambata. evil.
acu, de cand cu backgroundul asta, mi-am adus aminte ca vroiam sa scriu mai de mult cat de rau imi pare ca nu avem inca o scena de nu-rave in ro. e bine ca ne-am minimalizat, suntem pe trendul corect dar iar se simte in aer lipsa diversitatii. am inlocuit progressive house-ul cu minimal, am mai convins doua trei sute de pustani sa iasa la club (eu personal, cativa mai in varsta, multumesc) dar tot nu am crescut indeajuns incat sa apara trenduri paralele si apropiate ca impact. la noi “the indie kids” stau in casa si considera ca house-ul e manea. so 90’s of them. in europa, se imbraca in mov electric si dau din cap pe beat. daca te uiti pe last.fm la pustimea indie, toti asculta digitalism si justice dar nu au unde sa iasa din casa. simt ca se coace ceva acolo dar inca nu a izbucnit public si vreau sa fiu eu primul care se bucura cand asta incepe sa se intample. si se intampla cum s-au intamplat toate in tara asta. cu fanarioti. englezi, nemti. tom wilson, logan, sven incep sa faca niste petreceri mici dar din ce in ce mai de succes pe zona asta si o sa fie din in ce in ce mai plin la web si b52 cu dancing indie crowd. weekendul asta, warriorul din mine renunta la luciano si se duce sa il vada pe sven (dj’s with bad haircuts) la web cum face praf toate fineturile si danseaza lumea cu dirty distorted electro impanat cu, nomine odiosa, chitari.
se intampla deja, astept culorile.
le: nu vreau sa ignor romanii care fac asta de mai mult timp decat imi inchipui eu dar totusi sunt convins ca la noi e nevoie de print strain ca sa dea drumul la lucruri. romanii nu creeaza scoala, nu au apetenta pentru curente si miscari, pentru ca sunt unici, deosebiti si necatalogabili. ca mircea lui freshgoodminimal care se simte claustrat de etichete. le place in sufragerie si le e frica.
panica: daca un oras nu poate sustine natural decat o singura scena? nu-rave la berlin? nu prea. minimal la londra si paris? subtire.
DJ Mircea Ivan are 20 de ani, o rezidenta la club Fuschia, din Bucuresti, cont pe hi5, dragoste pentru Tiesto si niste pareri despre minimal, minimalisti si restul familiei de cuvinte.
– Cine esti tu?
– Un anonim care incearca sa sparga gheata, care mixeaza house comercial, insa vrea cat mai repede sa puna tech house.
– Ce inseamna cat mai repede?
– Inseamna ca astept sa vina intr-o seara la club, un patron care sa zica “frate, ia vino la after la mine”.
– La ce club?
– La Fuchsia.
– Asa crezi tu ca merge treaba, vine patronul sa te intrebe daca vrei la after?
– Este una din posibilitati. Am impartit demouri pe la multi dji autohtoni, care mi-au dat cu flit.
– Cui?
– Optik, Eftimie, Barbulescu.
– De ce te-ai dus la ei? Care a fost criteriul de selectie?
– Astia sunt cei mai cunoscuti din Romania, mixeaza in fiecare weekend in alt oras, deci teoretic au cele mai multe relatii.
– Tu ce asteptari ai de la ei?
– Sa asculte mixul si daca le place, sa intrebe prin tara daca au nevoie de un rezident.
– Cum crezi tu ca ajung djii cunoscuti?
– Parerea mea nu trebuie neaparat sa fie conforma cu realitatea, insa cred ca fiecare dj care a ajuns sus a avut niste pile.
– Tu cand ii dai promo-ul tau lui Optik, de fapt vrei sa-ti faci o pila?
– Da.
– Ca sa-ti faci pile trebuie sa oferi ceva la schimb. Ce crezi tu ca poti sa-i dai lui Optik?
– E prea penibil sa ma duc cu bani la el, dar consider ca, daca asculta mixul si ii place ce aude, nu il costa nimic sa intrebe in tara, pentru ca si el a crescut dintr-un anumit punct.
– Care crezi ca a fost pila lui Optik?
– Nu cunosc pile.
– Cum ai ajuns sa pui muzica la Fuschia?
– Un prieten se uita pe Hi5 si a vazut profilul clubului. Stia ca imi caut de mult timp.
– Ce asculti tu in masina?
– One fm si uneori Deea.
– Borseta cu cd-uri?
– E si ea acolo.
– Dar tu asculti One fm.
– Alternez.
– Cu Deea.
– Borseta, One si Deea.
– De ce crezi tu ca minimalul se trage din house?
– Pentru ca la baza lui sta ideea de loop, iar din loop-uri a luat nastere house-ul.
– Cand s-a petrecut nasterea house-ului din loop?
– Acum vreo 15 ani.
– Cine a facut asta, Livio si Roby?
– Ron Hardy.
– Ce crezi ca a fost inainte de loop?
– Diversitate.
– Iti place Tiesto?
– Da. Toti minimalistii nu il suporta.
– De ce crezi asta?
– In primul rand pentru ca nu suporta bmp peste 135 si in al doilea rand pt ca il considera un cacat mult prea comercial pentru sufletele lor underground.
– Daca asculti minimal ai suflet underground?
– Da. La concerte minimal, orice piesa noua, neauzita este apreciata. Toata lumea se misca, nu le pasa. La concertele trance, cu precadere ale lui Tijs, daca nu le dai un traffic sau un adagio, nu se simt bine, nu traiesc gig-ul!
– Care este diferenta, in sufletul tau, intre Tiesto si minimal?
– Diferenta este de stare. Pe trance esti euforic, simti ca zbori. Minimalul iti da o stare de nepasare.
– Dar tu mixezi minimal. O faci cu nepasare?
– Nu mixez cu nepasare. Minimalul imi da o stare de relaxare a creierului, coroborata cu o nevoie apriga de dans, nu sarit ca pe trance.
– Pe trance sari, pe minimal cum dansezi?
– Fac dansul gainii, ca toata lumea, adica miscari ritmice din maini si alternanta picioarelor.
– Cum alterneaza picioare?
– 1,2 1,2.
– Tu esti trancer sau minimalist?
– Eu sunt destept.
– Nu esti dj?
– Sunt amandoua
– Ce fel de oameni vin la Fuschia?
– Minimalisti, baieti cu fite de Bamboo, femei trendy, dar si pustani.
– Defineste minimalist.
– Baiat/fata tuns/a scurt, cu un smoc ridicat de par inspre ceafa, posesor/oare al unui breton lins, care a imprumutat outfit-uri de la mai multe subculturi, care nu stie sa se miste decat prin dansul gainii, care se bucura de orice piesa minimal, dar care prin dorinta lor de a asculta muzica asta, te fac sa te simti bine ca dj.
– Tu nu esti minimalist pentru ca nu ai smoc?
– Eu nu sunt minimalist pentru ca ascult si trance si pentru ca nu imi place sa fiu incadrat intr-un anumit gen, e prea claustrofobic.
– Si totusi, tu ii incadrezi pe altii. De ce faci asta?
– Pentru ca se iau de Tiesto, pentru ca nu pot sa vada decat universul minimal.
– Deci tu nu ai ceva cu minimalistii in general, ai ceva doar cu cei care se iau de Tiesto.
– Da.
– Ce i-ai face unui minimalist care se ia de Tiesto, ipotetic vorbind?
– L-as incuia intr-o camera foarte mica si i-as da sa asculte la maxim Sweet Things, timp de 3 zile.
– Eu te-as inchide pe tine intr-o camera si te-as pune sa asculti Minimalism a lui Terrence Dixon.
– Ce rea esti.
– O sa ajunga tranceul underground?
– Sa stii ca sunt sanse.
– cum dansezi house video
– dans dnb
– cum se danseaza pe stilul minimal youtube
– cum se danseaza pe minimal
– how to dans on dnb
– toti copiii danseaza minimal
– copiii minimal
– reteta de gaina intreaga la cuptor
– spaghete cu nuca
oink era o comunitate inchisa/elitista de sharing care dadea invitatii numai pe recomandari ale userilor si banuiesc alte criterii de calitate a materialului pus la dispozitie celorlalti. intr-un fel inchiderea site-ului ma scapa de frustrarea de a nu fi reusit pana acum sa-mi fac rost de un cont.
artwork by Studioset
gmail
com
