Ca sa plecam la Berlin, in echipa de 5, ne dam intalnire la 4:30 dimineata, in fata Guvernului. Fiecare cu un bagajel, Cristi Cons cu geanta fara rotile, de 100 de placi, precum femeia prevazatoare care arunca in bagaj totul, caci niciodata nu se stie… La aeroport merge repede, suntem obisnuiti de la MNAC. Tigara ne intarzie, ne auzim numele pe megafon, nu stim cata lume ne asteapta in Berlin, dar uite, in aeroport deja ne asteapta un autobuz de 50 de oameni.
Dupa un zbor destul de lung, cu schimbare, si o ratacire de doua ore prin Berlin pana ajungem la hotel, reusim sa dormim cateva ore si sa purcedem noapea, catre M.I.K.Z. Clubul se afla, normal, intr-o fosta fabrica de ceva, si isi pastreaz look-ul industrial, stilat din plin de graffuri. Mi-e sete. Si mi-e dor de clubul verde. Ne intampina sunetistul, ne intreaba de-o bere si pleaca: “excuse me, I have to start a party”. Si se pune pe trebaluit, face soundcheck, cara boxe, face glume, “everybody pick up one”.
Camera destinata Romaniei zici ca e pentru Stapanul Inelelor, proiectii statice, mash-up-uri din zeci de fotografii cu elfi si munti imbracati de paduri, realizate chiar de promoter. Totul se leaga cand aflam ca n-am scapat nici aici de promovarea romanilor ca vampiri din Transilvania. Cei care isi arata coltii insa sunt in camera de jos, techno industrial din cel mai dur, care face din tricolorii de la etaj niste mielusei cu urechi fine. Se invart toata noaptea si placi, si CD-uri, se perinda de sus in jos si de jos in sus vreo 300 de oameni si se dau tot atatea compilatii Buzz.RO! Nu avem voie sa facem nici poze, nici filme, asa ca ne mulam pe regulile clubului si imortalizam momente pe blat.
“I made this sound recording of a frozen lake in the winter of 2005/06 in the area around Berlin. Frozen lakes are known to give off most noise during major fluctuations in temperature: the ice expands or contracts, and the resulting tension in the ice causes cracks to appear. Due to the changes in temperature, the hours of morning and evening are usually the best times to hear these sounds. In my experience, thin ice is especially interesting for acoustic phenomena; it is more elastic and sounds are propagated better across the surface. Snowfall, on the other hand, has a muffling effect and the sound can only travel to a limited extent. The ice sheet acts as a huge membrane across which the cracking and popping sounds spread. Underwater microphones proved especially well-suited for these recordings: in a small hole drilled close beneath the surface of the water, the sounds emitted by the body of ice carry particularly well. The most striking thing about these recordings is the synthetic-sounding descending tones caused by the phenomenon of the dispersion of sound waves. The high frequencies of the popping and cracking noises are transmitted faster by the ice than the deeper frequencies, which reach the listener with a time lag as glissandi sinking to almost bottomless depths.” silentlistening.wordpress.com
Sincer, nu m-am intors de la 10daysoff.be cu nimic. Au avut un line-up de criza, cam pe saracie, comparat cu cele din anii trecuti, multi belgieni si nici un trend bine reprezentat. Minimalul stiam in ce groapa e, electro-ul a decazut in doar cativa ani intr-o chestie simplista si vulgara, “de regie”, iar dubstepul a ajuns un fel abstract monkey music. Nu vreti sa vedeti belgieni ascultand dubstep (si nici belgience mancand maioneza la 4 dimineata). Doar trei chestii m-au impresionat: setul lui Ben Klock si doua live-uri: Matias Aguayo si Tim Exile. Amandoua sunt spectacole in sine, nici vorba de producatori seriosi absenti in spatele laptopurilor. Miscare scenica, atitudine de showman, microfon, hardware. Din zone muzicale diferite, dar amandoi crossover si reformatori, poate ca tipul asta de live este trendul absent.
Poti asculta soundul Panorama Bar via labelul Ostgut, dar nu exista substitut pentru experienta clubului in sine. E greu sa definesti ce anume se intampla acolo, dar te intorci schimbat cel putin muzical. Este un mega club care nu se comporta ca un mega club. Desi este promovat, tot pare misterios. Nu are sponsori corporatisti sau logo, iar intrarea este cumva ascunsa pe o sosea nemarcata.
Selectia aplicata la intrare, “no idiots inside”, inseamna ca nu se cern cei care intra, ci aceia care nu intra. Cateodata, nu intra cei care nu stiu lineup-ul. Ideea este crearea unui spatiu in care toata lumea sa se simta confortabil sa faca fix tot ce-i trece prin cap, cand are chef, pe muzica buna, spre propria-i placere. Aceasta este politica fondatorilor, care doresc sa ramana anonimi. Aceeasi fondatori ai clubului Ostgut, foarte popular in Berlinul de Est intre ‘95 si ‘99, pentru petrecerile gay. In prezent, Panorama este popular mondial pentru paradisul bi. Ca fata insa, te simti mai safe decat un barbat straight.
Apoi este sonorizarea. Cateodata astepti la coada doua ore sa te arunci intr-o gaura neagra, numai ca sa sfarsesti intr-un paradis sonor, funktion one, o claritate atat de fina, incat simti fiecare sunet cum iti curge prin vene. Prin speakerele de la Berghain parca iti vorbeste Big Brother. Te supun si te fac sa te predai lor sau pe unii sa se dezbrace in fata lor, dupa cum s-a constatat la fata locului. De fapt, parca dansati toti intr-o bula de sunet, o sfera din vibratii sonore care te ridica de la pamant, atat fizic, cat si spiritual, si iti da acelasi vibe. Vibrezi ca unda de sunet atat pe ring cat si in discutie cu ceilalti. Caci la Panorama se discuta mult, cu toate tipurile de oameni. Daca poti pierde ceva, pe langa bonul de la garderoba, aceea este vocea. Iar locul cel mai probabil sa ti se intample asta este toaleta.
Zander VT – Get Down
Toaleta este o gaura neagra, iar daca esti dornic de socializare, aici iti faci cel mai repede prieteni. Poti placii pe canapea, la vorba cu toata lumea, fara sa realizezi cand au trecut trei ore. Imaginea pe care trebuie sa o ai despre toaleta este hora pacii facuta din oameni de hartie, aceeia pe care ii decupai cand erai mic, ca sa reprezinti trairea in armonie si toleranta a tuturor natiunilor. Uite na unde s-a materializat hora. Ca sa nu te sperii la un moment dat, la baie nu exista oglinzi. Totul este din inox, ca sa nu se sparga ceva sau capul de ceva. Geamurile sunt acoperite de graffuri pe care nu le distingi decat la orele diminetii. Cand te bagi si tu ca omul intr-o cabina, ai in jurul tau 8 persoane, patru in cabina din stanga si patru in cea din dreapta, purtand discutii si tragandu-si nasul, in cel putin doua limbi de circulatie internationala. Cand pleci de la toaleta, stii ca ai pulsat si tu cu cel putin trei prieteni.
Cu ei, te duci pe ring. E plin. La Panorama este mereu plin, la orice ora, de vineri pana duminica seara sau chiar pana luni dimineata. De multe ori te duci acasa, dormi, te intorci si vezi pe ring aceeasi oameni. Se poate insa dormi si in club, intr-o zona mai retrasa, leganat de un balansoar, alaturi de alti compatrioti incapabili sa abandoneze beatul. Luminile sunt demente (as in dementiale), isterice, dar calde, nu obosesc ochii. Ai vrea sa mearga stroboscopul nonstop, sa dilate timpul.
La Watergate sunt cele mai mari preturi dintre toate cluburile. Garderoba costa in general cel mult 1,50 euro, aici este 2. Daca nu te dezbraci de tot ce e gros si vrei sa mai adaugi o bluza ulterior, te mai costa 50 de centi. Berea este 3 euro peste tot, aici este 3,50 si sticla e la 0,33. Apa la Panorama costa 2,50 euro si este la un litru – de asta nici prea se danseaza cu sticla de apa in mana, se bea bere, iar apoi se reumple cu apa – pe cand la Watergate este 3,50 euro si e la 200 de mililitri. Miercurea, intrarea costa 8 euro. Intra si fete pe tocuri, dar in weekend n-ai sa vezi. Petrecerea care da startul weekendului berlinez se tine cu Barem si Tom Clark la parter,in zona de lounge, deci nu ne bucuram de tavanul de la etajul 1, precum cel din Martin, numai ca de trei ori mai jos si fara modele cu carpeta bunicii. Nici aici nu ai voie sa faci poze, dar este unul dintre putinele cluburi in care se fumeaza. Chiar te intampina cu urarea luminoasa Smokers are wellcomed. Inauntru este mic, cald si fum, te simti ca acasa.
Se numeste Watergate pentru ca, prin ferestrele inalte din podea pana-n tavan se vede raul Spree. Vara, de aici dai intr-o terasa ponton mare cam cat The Other Side. Anul trecut, un dansator s-a aruncat de fericire in apa in aplauzele publicului si a traversat raul de trei ori mai lat decat Dambovita. Cand a ajuns pe malul celalalt, a fost aplaudat din nou. Nicio panica. Doar colace de salvare. Acum, terasa e inchisa. Barem face valuri in stilul M_nus caracteristic, mult mai dansant decat ultima data cand l-ai auzit, acum doi ani, la Space. Se fluiera miercurea la 3 noaptea, zici ca e sambata. La toaleta asteapta trei cate trei in line to get a line si se poarta discutii aprinse, este zona de lounge. La prima vedere te holbezi putin, pana esti convocat de un necunoscut la o sueta si deduceti impreuna ca, probabil, you are not allowed with drugs in the club, because you have drugs in the club. Se perinda pe langa tine francezi, americani, australieni, englezi, francezi si nemti. Cu toate acestea, nu pare turistic, pare ca la festival.
gmail
com
