Local la Berlin

photo by vlad caia

Ca sa plecam la Berlin, in echipa de 5, ne dam intalnire la 4:30 dimineata, in fata Guvernului. Fiecare cu un bagajel, Cristi Cons cu geanta fara rotile, de 100 de placi, precum femeia prevazatoare care arunca in bagaj totul, caci niciodata nu se stie… La aeroport merge repede, suntem obisnuiti de la MNAC. Tigara ne intarzie, ne auzim numele pe megafon, nu stim cata lume ne asteapta in Berlin, dar uite, in aeroport deja ne asteapta un autobuz de 50 de oameni.

Dupa un zbor destul de lung, cu schimbare, si o ratacire de doua ore prin Berlin pana ajungem la hotel, reusim sa dormim cateva ore si sa purcedem noapea, catre M.I.K.Z. Clubul se afla, normal, intr-o fosta fabrica de ceva, si isi pastreaz look-ul industrial, stilat din plin de graffuri. Mi-e sete. Si mi-e dor de clubul verde. Ne intampina sunetistul, ne intreaba de-o bere si pleaca: “excuse me, I have to start a party”. Si se pune pe trebaluit, face soundcheck, cara boxe, face glume, “everybody pick up one”.

Camera destinata Romaniei zici ca e pentru Stapanul Inelelor, proiectii statice, mash-up-uri din zeci de fotografii cu elfi si munti imbracati de paduri, realizate chiar de promoter. Totul se leaga cand aflam ca n-am scapat nici aici de promovarea romanilor ca vampiri din Transilvania. Cei care isi arata coltii insa sunt in camera de jos, techno industrial din cel mai dur, care face din tricolorii de la etaj niste mielusei cu urechi fine. Se invart toata noaptea si placi, si CD-uri, se perinda de sus in jos si de jos in sus vreo 300 de oameni si se dau tot atatea compilatii Buzz.RO! Nu avem voie sa facem nici poze, nici filme, asa ca ne mulam pe regulile clubului si imortalizam momente pe blat.

LocalRec.RO Showcase Berlin @ M.I.K.Z / Vlad Caia, Cristi Cons, Inner by Local Records

Dupa opt ore de mixat, ne impartim in doua tabere si plecam ori la somn ori la dansat. Vrem s-ajungem la Renate, cica acolo e un after bun, dar pe drum, aflam de un alt after bun, in drum. Nu e bun, e nebun, sunt numai personaje, unul si unul, adunate intr-o curte. Incercam sa aflam de la omul ce sta la intrare ce se intampla acolo, noi vorbim in engleza, el raspunde-n germana. Inca odata. El tot in germana. Atunci incepem sa-I zicem si noi ce-am facut azi noapte, iar el participa la discutie, desigur, tot in germana. Cautam, cautam, ne ia ceva sa descoperim de unde se-aude basul, intram intr-un hol mic, aflat in bezna, trecem pe pipaitelea de o cortina de catifea negra si intram intr-o camera fix ca The Other Side, numai ca house-ul este coco jambo. Aici il pierdem pe Inner.

Gasim intr-un final Renate, o casa, zici ca-i Traian 42, cu ajutorul unui prieten facut pe loc, pe strada. Berlin Friendship Strasse. Aici insa inchide in 5 minute, asa ca ne mai dau o bere si ne trimit acasa. “Va rog frumos, toate glumele in romana”. Prietenul ne duce insa la un festival de zi, pe malul unui lac, zici ca-i in Herastrau. Zece euro intrarea, nisip, sezlonguri, niste decoratiuni goa, un hamac, si doar o scena instalata, zici ca e Iarmaroc. Nu ne putem abtine din facut comparatii. Muzica zici ca-i la Baraka cand e cel mai prost, minimal monkey si hopa hopa house cu influente din sarba, zici ca e Vasile, tot felul de feluri de muzica, pe un ritm de house. Socializarea este insa in floare zici ca esti la Embryo (care apropo, dupa ce s-a redeschis de 5 ori, nu se mai redeschide niciodata ca si club). Primim niste bilete gratis la un party cu Juss Savier si nu numai. Cica in Berlin au loc in fiecare weekend in jur de 400 de petreceri, fara a le socoti pe cele ad-hoc sau nisate si ascunse. Sunt vreo 30 de oameni cu totul, dar par sa mai vina. Pe bar scrie mare, don’t drink and drive, fly. Cativa rataciti danseaza pe ring, pe-un covor. Apa la 0,22 e 2,5 euro, asa ca plecam la Bar 25, dar incepe sa ploua si ajungem acasa. In Bucuresti n-ai lua tramvaiul spre casa, de la after. Aici insa e ca in excursie. Te simti parte dintr-o mare conspiratie a placerii, la care cei cu parul alb nu au apucat sa ia parte. Daca asculti in tren sau in metrou techno produs in berlin, precum ultimul album al lui Shed, muzica capata alt sens si te trezesti ca-ti cumperi o placa desi n-ai pick-up acasa. Ba mai mult, nu-ti mai cumperi bilet pe UBahn si platesti 40 de euro de persona, amenda. Pe SBahn n-am patit-o niciodata.

Duminca dimineata se merge la Panorama. In drum, pe un perete sta scris cu markerul negru, precum frustrarea: “Panorama is shit and tatoo doorman is wanker…you all suck…it will be written with blood”. Noi trecem insa cu usurinta de intrare si ne oprim in Berghain, unde Len Faki pune techno divin, sa scoata din noi tot ce-a fost mai rau in ultima luna. Sus, la Panorama, Prosumer, ursuletul fetita, mixeaza o piesa sublima, trei cu voci de MTV, una sublima, cinci cu voci de MTV. Asa ca, stam la Berghain opt ore, iar Len Faki este bun, si dur, si bun cap-coada, 8 ore. Cand termina, ma simt multumita si implinita de parca as fi realizat ceva important,  dupa o zi intensa de munca. Intre timp, la Panorama, Dinky le spune dansant. Steffi intra la 8 seara, cand ringul este deja euforic de 10 ore. N-am cuvinte sa descriu cum pune muzica fata asta, dar este tot ce trebuie sa fie un set de petrecere: groovy dar dur, cu voci, dar nu cheezy, emotional, dar nu patetic. Danseaza Prosumer…ca la 15 ani, imbracat in salopeta si cu o bretea lasata, la sexy. Desi de-abia ne mai miscam, cu greu ne desprindem de ring, sa plecam inspre casa, la 10 seara. Panorama se simte multe zile dupa, atunci cand urci scarile, in muschii de la picioare.

Releasurile Local se vor gasi de-acum inainte for free, la magazinele de discuri Melting Point, Rotation si Space Hall, de unde Cristi Cons si-a cumparat si el alte zeci de placi, pe care-o sa le puna astazi, la LocalRec.Ro Preview, la Fabrica.

Posted in cum a fost?, Local Records, outfun on September 9th, 2010 by fresh good minimal | 8 Comments