ORDU @ Street Delivery

ordu

Odata cu Street Delivery, se lanseaza Organizatia Romana pentru Drepturi de Utilizator, ONG care militează pentru modificarea şi adaptarea actualei legi a drepturilor de autor la noile paradigme socio-culturale impuse de apariţia şi dezvoltarea Internetului.
Considerăm că actuala lege este exagerat de restrictivă, ajungând la situaţia în care transformă involuntar în infractor orice utilizator de internet, şi că lobby-ul intensiv făcut de către cei care îşi propun înăsprirea acestor legi trebuie compensat de către organizaţii care să îi reprezinte pe utilizatori.

DREPTURILE UTILIZATORULUI

In cadrul Street Delivery, ORDU organizeaza mai multe activitati si un eveneiment. Timp de trei zile, aduce Internetul în stradă! Devenit mediul cel mai eficient şi mai utilizat de cooperare artistică, Internetul a dus la apariţia şi dezvoltarea unor forme de licenţiere a operelor artistice care să permită în mod explicit utilizarea, remixarea, transferul şi chiar redistribuirea acestora, după dorinţa autorului. Credem că aceste forme de licenţiere, mai puţin restrictive decât cele stabilite de lege, trebuie încurajate şi promovate.

Prin urmare, între 11 şi 13 iunie, pe strada Arthur Verona, participanţii la Street Delivery vor avea acces liber la filme, documentare, cărţi şi muzică care sunt distribuite de către autorii lor cu licenţe deschise. Veniţi cu stick-uri, hard-uri sau iPod-uri la standul ORDU, pentru ca am făcut o selecţie a celor mai bune asemenea produse artistice. Dam si stikere.

Muzica de pe hard diskul ORDU
Cartile de pe hard diskul ORDU
Filmele si documentarele de pe hard diskul ORDU

Urmatoarele activitati: proiectii de filme, lansare Local, FGM Action si Crowdsourcing Mix, dupa more. Programul pe zile.

(more…)

Posted in copy++, weekend warrior on June 11th, 2010 by fresh good minimal | 10 Comments

ȚÂȚĂ + ȚAȚĂ

tumblr_kzhhhczydd1qbsh1mo1_500

ȚÂȚĂ + ȚAȚĂ / Revista muzicala pentru femeia moderna

limited edition (100 copies) by Milos Jovanovic

(more…)

Posted in copy++, de-dans, dezbateri on March 23rd, 2010 by de-dans | 17 Comments

Quote. Remix Culture

“For culture to matter, it goes beyond the artwork itself, to the people who experience the artwork and then share it with others — thereby connecting with each other and the artwork itself. And while people sit back and claim that remixing is “stealing” or “lazy” or “not art” at all, that’s totally missing the point. Art is not about just the creator. Without the shared experience, it’s a lot less valuable — and what we’ve done with copyright laws is make it that much more difficult to share that experience through our own eyes and our own cultural views. And if you don’t see the shame in that, then you’re missing a lot.” Mike Masnick

(more…)

Posted in copy++ on February 12th, 2010 by fresh good minimal | 23 Comments

The Emotional Power of Music

Nettwerk Music Group CEO Terry McBride has always been a thinker as a successful music entrepreneur. In this speech at TEDx in Vancouver, Terry explores the emotional power of music and its ability to bookmark moments in our lives that we can return to again and again.

Posted in copy++ on February 4th, 2010 by fresh good minimal | 2 Comments

The strange death of illegal downloading

ispe28099s-and-government-clamp-down-on-illegal-downloading

text by Victor Keegan

While the government and the music industry posture about illegal filesharing, smaller, smarter companies are simply out-competing it.

Stand by for the death of illegal music downloads. It is already gathering pace, being one of the fastest growing – or contracting – activities on the web. It is not happening because of the music industry’s rough justice (such as suing customers); nor because of Lord Mandelson’s variant of “three strikes and you’re out” for people caught downloading illegally – though doubtless they will claim credit.

It is happening because of an explosion of new companies offering tracks free, legally, without having to go to peer-to-peer sites and thereby avoiding the risk of getting bogus tracks or viruses. People are flocking to them simply because it is a much easier way of listening to music. None of these sites were started by the music industry, which has diverted energies, until recently, into propping up the ancient regime instead of preparing for the digital revolution. Virtually all of the payments systems for digital music – from iTunes to Nokia’s Comes With Music – have come from outside the music industry. What a wasted opportunity.

(more…)

Posted in copy++ on November 20th, 2009 by de-dans | 5 Comments

Anunt: Intalnirea utilizatorilor de net

icon_attention_s

Se cheama adunarea! Orice utilizator de internet interesat de cum va circula informatia pe www de acum inainte este invitat sa participe la o intalnire cu alti utilizatori si organizatii reprezentate de acestia, pentru a pune pe hartie o varianta de Acord pentru dezvoltarea şi protecţia operelor pe noile reţele digitale.

Aceasta intalnire vine in urma celei de la ORDA, de acum doua saptamani, cand s-a stabilit sa vina cu propuneri fiecare grup de interese dintre cele patru: al societatii civile, al industriilor creative, al titularilor de drepturi si al institutiilor statului.

Intalnirea este organizata de Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor din Romania si are loc marti, 17 Noiembrie, ora 11 la sediul ANISP de la Bd. Natiunile Unite, Nr. 1, Bl. 108A, Et.1, Bucuresti Sector 5. Toata lumea care va veni este rugata sa trimita un email de confirmare la gserban at anisp dot ro.

Posted in copy++ on November 15th, 2009 by fresh good minimal | 4 Comments

Internet, mon amour…

89416736_177f2e7e22_b

flickr.com/photos/themastershakesignal/ / CC BY-SA 2.0

Dezacordul a spart acordul! Adica, varianta acordului la internet propusa de ORDA a fost respinsa integral. E vremea unui nou text! Suna halucinant, dar peste 40 de reprezentanti ai organizatiilor interesate au ajuns la consens!

Ca la sedinta, in primul rand s-a stabilit ce se va stabili. Vor fi stabilite patru grupuri de lucru: al societatii civile, al industriilor creative, al titularilor de drepturi si al institutiilor statului. Fiecare va propune variante de acord si principii pentru un internet liber, care vor fi publicate pe un acest blog www.sectorulcultural.info/acord/.. Pana in 13 noiembrie participantii la discutii trebuie sa se hotareasca in cat timp isi elaboreaza fiecare propunerea de text. La treaba!

S-a ajuns intr-un final la concluzia ca internetul se afla la intersectia mai multor tipuri de drepturi, precum garantarea accesului la informatie si cultura, iar cel “de autor” nu poate fi dominant. Organismele de gestiune colectiva au cantat tot melodia clasica a legalitatii, in timp ce, probabil, isi rupeau unghiile pe sub masa si isi blamau in gand colegii care nu s-au prezentat pentru majoritatea ce le-ar fi adus din nou victoria pe stilul “cine are gura mai mare”.

Societatea civila a explicat ca legalitatea fara echitate + libertate de creatie este egala cu 0. Noile retele digitale au modificat esential raportul producator – consumator in piata culturala si au marcat trecerea la un nou tip de economie, o economie a cunoasterii sau o economie in retea, caracterizata de interactivitate si participare. De altfel, pe parcursul intalnirii, lumea a migrat terminologic de la “consumator” la “utilizator final si creator de Internet”, pentru ca utilizatorul este in acelasi timp si producator de continut.

O alta stire foarte buna este ca nimeni dintre participanti nu agreeaza o situatie gen “legea celor trei lovituri” din Franta. Slava Technoului, toata lumea a inteles ca accesul usor si direct la cultura este in centrul problemei.

Sa cante muzica!

(more…)

Posted in copy++ on November 6th, 2009 by fresh good minimal | 15 Comments

Search