Moog – a documentary film by Hans Fjellestad / download
Moog este un documentar portret cu si despre autorul sintetizatorului cu acelasi nume, Robert Moog. A fost filmat in 2004, in ultimul an de viata al inventatorului si priveste asupra trecutului tehnologic din anii ’60, nu este o istorie cronologica a instrumentului. Nu exista poze de arhiva si nici narator. Moog insusi vorbeste despre el. Compara impactul social al aparitiei sintetizatorului pe piata cu cel al fotgrafiei la vremea ei. Daca oamenii s-au speriat atunci ca aparatul foto le-ar putea fura sufletul, acum s-au speriat ca sintetizatorul ar putea inlocui muzicianul. Documentarul urmareste atat succesul instrumentului cat si al inventatorului sau. La inceput ti se prezinta cum este construit un moog, dupa care te poarta printr-o serie de interviuri cu muzicieni influentati de tehnologia inventatorului: Keith Emerson, Jean Jaque Perry si Master Mike. In concert vedeti Stereolab, Gershon Kingsley si din nou Keith Emerson. Atentie insa, daca nu esti pasionat de asa ceva, s-ar putea sa te plictisesti – multe discutii tehnice si interviuri cu multi oameni care nu sunt chiar cei mai cunoscuti pionieri.
Atmosfera de sarbatori, muzica pe care sa o asculti cu bunicii. O eruptie de hedonism caracterizata de creativitate galopanta si viata de noapte pulsanta. Acesta este Berlinul anilor ’20, anul in care swingul si-a luat zborul.
Posted in download on December 29th, 2008 by fresh good minimal |
1 Comments
Am primit pe mail un text de la “un critic anonim de muzica house”. Asadar,
text by un critic anonim de muzica house
Percutie, bass, percutie, bass… Apoi alt bass pe alta tonalitate si aproximativ alta percutie, tot de house. Semn ca s-a schimbat piesa. Bass-ul se intinde grav pe toata durata masurii iar kick-urile isi fac “cu greu” loc. Elementele de percutie se joaca frumos, sunt impiedicate,sunt inspirate, vii, uneori acustice alteori etnice dar cam grosiere, mult prea in fata. Aproape ca iti sparg timpanele.
Ce se intampla? E sunetul prost sau asa sunt piesele?
Totusi suntem la Kristal, e cam greu sa dai vina pe sunet. Poate ca sunt piese vechi si masterizate aiurea sau poate ca sunt pur si simplu piese vechi produse in stilul viitorului dar avand soundul trecutului. Da, poate si asta… In orice caz SI volumul este al dracului de tare. Din cand in cand se distinge o armonie dar nu e foarte clar ce e. Inainte sa-ti faci macar o impresie, frecventele joase sunt suprimate fara mila de Raresh. Lumea incepe sa strige. Apoi, cu o invartire de buton picioarele de elefant incep sa te izbeasca iar. Armonia a disparut undeva departe. Este clar. Minimal-techno-ul este inlocuit cu succes ca stil de main de acest “techno house”. Ce se aude este mega-agresiv, matura cu tine pe jos (bucuria romanului). In plus, nu este nici pe departe naiv ca soundul de minimal-techno degradat, ajuns in mainstream si produs in masa.
Dar cum s-a intamplat asta? Cum am ajuns aici?
Revenirea house-ului este un fenomen ciclic obisnuit in muzica. Aici nu e nimic de mirare pentru ca nici un stil nu rezista in mainstream mai mult de 2-3 ani.. Ca sa ajunga in mainstream trebuie sa fie oricum un stil relevant vezi progressive, iar ca sa reziste 2-3 ani la rand trebuie sa fie si revelant. Vezi minimal-techno-ul numit generic minimal (chestie care i-a zgandarit pe unii care credeau ca stiu mai multe decat noi ceilalti muritori, hence the expression “Minimalul nu e un stil frate, nu stii tu…” sau formularea si mai cretina “Minimal adevarat nu se mai face din ’95”). In orice caz, minimalul a murit. RIP (aviz dj-ilor de provincie ca ei vor afla probabil ultimii)… Desi batranetea-i degradanta nu va face multa lume sa planga pe mormantul lui (stiu insa multa lume gata sa danseze fericita). Cu toate astea entuziasmul primelor petreceri la care se asculta minimal este in mod sigur greu de uitat. Iar muzica respectiva iti provoaca aceeasi senzatie si acum. Cine nu crede poate sa incerce un set Luciano din 2004-2005.
Doar ce ai intrat în club. Siderat, dai un sms: “este megafull“. “Haide frate, te-ai găsit să scrii acum când trebuie să căutăm loc?”.
OMG! N-ai fi intrat în oala asta cu paste transpirate și fierbinți dacă ți-ar fi spus cineva la intrare că dă în clocot. Te-ai întoarce din drum, dar după ce ai plătit 40-60 de lei nu-ți vine să faci imediat stânga-n prejur. Așa că rămâi, să te enervezi de 40-60 de lei. Și te pui să cauți loc. O acțiune destul de anevoioasă, având în vedere că trebuie să avansezi cu brațele, ca într-o piscină acoperită de peturi în mișcare. “M-am dezobișnuit de așa ceva” spune un necunscut prietenului său, dar fix în nasul tău. Îi simți respirația nervoasă din cauza grămezii și speri să nu fie răcit. Stați toți unul într-altul, ca într-un fagure, noroc că e devreme și sunteți parfumați. În această noapte, vei fi ars cu țigara de cel puțin trei ori, vei fi călcat în continuu, vei fi împins non-stop, vei face balans de la stânga la dreapta, înainte și înapoi, de nu vei mai știi dacă e dansul, dacă ești beat sau dacă împinge lumea.
De câteva ori, un cutezător își face loc hotărât, către bar, cu avânt și energie, te îmbrâncește, te dezechilibrezi peste alți oameni, care călcă alți oameni, ce se feresc și se lovesc de alte persoane în trecere de la bar, unul scapă paharul, care se sparge, și așa se crează multe cioburi care nu sunt din cristal. De abia te miști, temător, în centimetri tăi pătrați, atent la dute-vino, ca nu cumva să te rănești. Nu sari în sus, de frică să nu se ocupe locul sub tine. Nu pleci din bucățica câștigată după atâta timp storcit în grămadă decât dacă ți-e sete de mori sau faci pe tine. Dar, de obicei, cum nu ajungi la bar să bei – durează între 15 și 25 de minute – nu vrei nici la toaletă. Acesta stil de organizare se numeste … “de la sine”. Ca niște sobolani, dansați toți cu mâinile la barbă și dați doar din cap, sacadat. Șobolăneală. Aștepți să intre invitatul pentru că, la o oră maximum, începe să plece din lume. Râzi ca Harap Alb, că vrei să intre DJ-ul, în primul rând ca să mai plece din lume!
Garderoba este doldora de locuri goale pentru umerașe – rândurile de bare sunt tăiate între ele de alte rânduri de bare. Ele nu se folosesc însă, pentru că “nu suntem ca la țigani”. De fapt, există mereu cel puțin câteva umerașe dosite, păstrate pentru șpagă. Dacă pe vremuri dădeai 2 lei, acum, în situații de criză, când sunteți 10, poți scoate din buzunar, pentru un singur umeraș, și 20 de lei. După care capeți aprecierea garderobierului, plus un zâmbet, un lucru foarte scump și greu de câștigat: “Dacă ar pune toata lumea ca voi 10 geci pe un umeraș, ar fi loc!”. Să mori tu! De fapt, la garderobă nu este niciodată loc pentru că lăcomia organizatorilor de petreceri umple clubul peste capacitatea reală; de exemplu, în loc de maximum 1500 de persoane, 2500 de transpirați care mustesc în suc propriu.
În toate cluburile din afară se stă la coadă, la noi e toata lumea grămadă. Probabil că, din punctul de vedere al unui organizator de petreceri din afară, o coadă la intrare este o onoare. Pe când la noi, doar dacă este megafull e “tare”… din punctul de vedere al vânzării biletelor la intrare.
published in FHM
Posted in dezbateri on December 23rd, 2008 by fresh good minimal |
8 Comments
Ne-am bucurat destul in public (si am plans si mai mult in particular) despre succesul mnml-ului in lumea muzicii electronice de dans, ca sa trecem peste asta. Topurile nu mai sunt de mult ceva tare, cam de cand trona Tiesto si gasca in varf, si parea ca orice s-ar intampla in lume nu avea cum sa schimbe asta. Desi erau foarte greu de gasit in particular, exista acolo undeva un trib, popor de-a dreptul, nevazuti dar multi, care asculta si vota isteric trance. Si ce mai radeam, si de cat de sus ne uitam la ei. Votantii lu’ Iliescu. Pana sa apara Basescu. Sustinut initial de o elita, cand scapa in lume are un succes atat de nebun ca sperie si pune pe ganduri pe orice sustinator lucid. Azi e investirea oficiala. Minimalul e noul trance. Sa te bucuri, sa te-mpusti?
RPR sunt romanii din top. Petre Inspirescu, pe locul 99, si Rhadoo, pe locul 93, parca anunta triumfala aparitie a lui Raresh pe locul 22. Rhadoo si Pedro sunt in primii zece de la coada, dar avand in vedere de cine sunt inconjurati te simti bine oricum: Pan-Pot, Todd Terje si Dominik Eulberg. Raresh in schimb i-a intrecut si pe James Zabiela, si pe Steve Bug, si pe Move D.
Pe locul 7 in top 15 Remixuri pe 2008, se afla un remix la piesa lui TRG, Broken Heart, facut de Martyn, care a transformat dubstepul dur intr-unul sexy. Asculta aici.
“Basically: this is a graph representation of the similarity relationships derived from the database of Last.fm. The circles (vertices) on the left hand side figure are bands, musicians, composers, whatever you will find in the Music section of the site. Lines (edges) connect similar artists. In order not to make the whole thing an ugly hairball, only a subset of all existing connections are displayed. Last.fm quantifies artist similarities in a scale of 100 points – I dropped connections below 80, mostly because the degree distribution follows a nice power law at this cutoff level. Edges are colored according to their centrality in the network, from white to dark gray in a nice logarithmical gradient (the visualisation with black background use a different palette from black through red and yellow to white). Insignificant edges are more transparent than significant ones. Vertex sizes vary according to the popularity of the artists.Vertex colors correspond to musical genres, identified by tags attached to the artists by the users of Last.fm. Rock is red, metal is dark grey, electronic is orange, hip-hop and rap is blue, jazz is yellow, reggae and ska is magenta, classical music is cyan, country, folk and world music is brown, pop is green. Light grey vertices are unclassified.”
Rezumat. Dupa care intram in vacanta, pana dupa 7 ianuarie, caci asa se spune, nici un muncitor nu mai lucreaza intre Craciun si Sf. Ion. Vom mai posta sporadic, adica minimal, in functie dispozitie, de pofta de scris sau de muzica buna. Iata cele mai proaspespete si cele mai bune albume de mnml din 2008, in ordinea aparitiei.
Sascha Funke – Mango / Bpitch Control / 9 februarie 2008
La patru ani de cand primul album al lui Sasha Funke, “Bravo”, arata pasiunea acestuia pentru synthuri visatoare si melodii nostalgice, artistul scoate cel mai important release al labelului nemtesc Bpritch Control din 2008. “Mango” este deep minimal cu o feliuta de pop precum lamaia in ceai, taiata de aceasta data de colegii artistului de la aceeasi casa de discuri: Paul Kalkbrenner, Zander TV si chitaristul trupei MIA –Tim Tim, care canta toti la microfon. Aflat la jumatatea drumului intre muzica de club si cea de ascultat acasa, albumul este o calatorie epica intr-o zi de iarna cu soare, care te spala cu melancolie, iti face vasele de sange sa se dilate si ochii sa ti se umezeasca. Prima piesa pare a fi inceputul perfect pentru orice album. Se continua lenes pe alocuri, sustinut de pian, bogat in riffuri metalice si tensionant, datator de ambianta gotica sustinuta de bass care te loveste si te copleseste. Sunet curat si bine produs, partial hipnotic, partial trippant, cu o nuanta de duiosie.
Minilogue – Animals / Cocoon Recordings / 23 aprilie 2008
O beatitudine tehnologica, albumul de debut pentru Cocoon al suedezilor Minilogue reprezinta istoria revizuita a houseului si a technoului prin prizma minimalului. De altfel, artistii imbina cu ingeniozitate techno, deep house, minimalism, acid si down-tempo si creaza un colaj unde calaresti ritmul la propriu. Piesele se intrepatrund una pe alta, mai mult decat sunt mixate, ceea ce te face sa asculti albumul mai degraba ca un trip complet decat ca piese individuale. Artistii tin cu strictete de un template ritmic liniar, caracterizat de bleep-uri analog care pana la sfarsit devin emblema sonora. Albumul este glorios, precum o lupta intre minimaluti, in care castiga cel mai isteric.
Anja Schneider – Beyond the Valley / Mobilee / mai 2008
“Beyond The Valley este locul unde parintii tai ti-au spus, cand erai copil, sa nu te duci la joaca. Este periculos şi anarhic. Toate creaturile care au fost gonite din sat s-au ascuns aici”, explica numele albumului sau, sefa labelului Mobilee, Anja. Intr-adevar muzica este neagra ca smoala, un negru remarcabil, care defineste radacinile artistei in tech house. Tema care caracterizeaza soundul este probabil “jungla”, pentru ca fiecare piesa este impachetata in bongo, tobe exotice si efecte ciudate de adverse din paduri tropicale. Iti place in jungla. Desi unele melodii par prea lungi si tind sa plictiseasca, ele sunt foarte bune ca unelte pentru DJ, foarte ofertante cand vine vorba de a fi mixate. Sunetele care la inceputul pieselor ti se par a fi indecise incotro, se dovedesc a fi de fapt, in final, un plan bine pus la punct, construit cu atentie, pentru dansatori.
Precum toate lucrarile sale, al 5-lea album al suedezului Anders Ilar te duce intr-un spatiu rece, in care cerul este ori inourat ori invadat de soare. Faci o excursie sublima, singur, pentru ca totul pare foarte intim, intr-o ambianta calda, printre texturi si layere care au facut infuzie cu emotie. Artistul este un expert cand vine vorba de a da o tenta de IDM minimalului. Romantismul electronic isi spune cuvantul.
gmail
com
