Funke Me!

photos by beatfactor.ro

text by vsp (as in very special guest)

De cum s-a anuntat line-up-ul acestei toamne nu a fost zi in care sa nu ma gandesc la ceea ce promitea a fi cea mai frumoasa petrecere: BPitch Control Night. Nu se putea o combiantie mai buna decat Sascha Funke si Paul Kalkbrenner. Se si simtea in aer flavour-ul subtil de Berlin, care m-a surescitat pe masura ce se apropia evenimentul. Poate de aceea imi este asa de greu sa scriu. Emotia a ramas, iar la aproape o saptamana dupa petrecere inca spun wow de cate ori ma gandesc la weekendul trecut. Si cam asta e tot ce imi vine sa zic: wow. Este genul de sentiment care te acapareaza, te domina fara scapare si te lasa fara cuvinte. Totusi…

In deschidere vesnica poveste, vesnicul sound, aproape un trademark sonor al clubului, inegalabilii Livio & Roby. Desi nimeni nu le contesta valentele de producatori, cuplul lipsit de expresie si emotii a reusit pentru a nu stiu cata oara sa faca din warm-up un chin greu de suportat. Soundul greu, daramator, tocator, repetitiv pana la tampeala, cu mari carente la categoria vibe, groove si buna dispozitie abia misca cativa oameni de pe un picior pe altul, iar pe altii i-a gonit, plictisiti de moarte, pe canapea.

Il recunoastem pe Sascha Funke dupa mustata dar mai ales dupa muzica care ne ridica de pe scaun. Usor, usor publicul aerisit migreaza spre pupitru, iar noi odata cu el, atrasi aproape magnetic de sound. Abia incepem sa ne incalzim, ca Funke ne si paraseste dupa 6 piese, predand stafeta elegant colegului de label. Asta a fost? Gata Sascha? :( Ma uit in chelia lui Kalkbrenner care se itzeste lucitoare de dupa laptop, iar de aici se cam rupe filmul. In jur, numai zambete, picioarele nu mai asculta, danseaza neincetat, vocea mi-o ia pe dinainte si se aud urale. Manutele salta isterice in aer, desi ar trebui sa aiba mai multa grija sa nu dea pe jos nici o picatura din bautura la pahar de plastic cu costuri exuberante. Dans, dans, dans cu de-dans si cu tot Martinul la unison.

Ratez momentul revenirii lui Funke la pupitru, dar il redescopar cu mare placere in fata CD-playerelor. De altfel se simte si in abordarea muzicala. Ne mai potolim putin, ne mai unduim, devenim mai melancolici, dar tot pe ritm. Funke insista sa ne sensibilizeze complet si lanseaza in difuzoare sensibila “Nothing Better” – Postal Service. Si-i dam inainte cu joaca, topaim de pe un picior pe altul cu zambetul cat toata fata si bucuria cat tot sufletul. Dintr-un tzop in altul si hop direct la pupitru in spatele lui Funke. Trag cu ochiul in mapa de CD-uri scrise neglijent si lacunar de mana: Kaden, Supermayer, Dice, MGMT, Rave. Oare ce o fi pe Rave?

Setul se termina cu urale si ovatii, iar publicul este in delir, cu palmele rosii de atatea aplauze. Situatia nu ramane neobservata, Funke isi face mila de noi, mai scoate un CD si mai dansam o piesa. Parca am renascut. Dar nu pentru mult timp, pentru ca orice piesa are si ea sfarsitul ei. Inca o dovada de gratitudine, inca un act de caritate. Funke revine pentru un al doilea bis. Kalkbrenner rade pe sub mustata pe care n-o are in spatele pupitrului. Aproape ca nu-i vine sa creada ce se intampla. Gata si al doilea bis. Plecaciuni si multumiri sincere de la pupitru, rugaminti fierbinti din public. Funke ne mai face un ultim cadou – MGMT – Electric Feel – dupa care plecam acasa cu un fior pe sira spinarii si un zambet larg pe fata, care a tinut cel putin pana miercuri.

Posted in cum a fost?, special guests on October 22nd, 2008 by fresh good minimal | 8 Comments