Plecam in gasca la Sighisoara, inainte de Craciun, intr-o noapte cu luna plina, exact cand vin studentii acasa, in vacanta. Suntem doua masini: galeria, care trebuie ca porneasca la drum la ora 9 si pleaca la 11, si DJ-ii, Dobrica si Atari, care spun ca pleaca la 11 si pornesc la 13. Trecem pe langa localitatea Schiulesti, unde probabil au o partie de schiulica. Serpuim in peisaj de Windows Vista si suntem atenti la drum, ca sa nu iesim din decor. Asculatm o piesa de 20 de km, emblema Plastikman si discutam despre Sven Vath care si-a ridicat statuie in fata sediului Tresor (asa o fi?), ceea ce il face automat un fel de The Lord of the Rings. Ajungem la hotel dupa sase ore de serpentine, ne cuibarim toti sapte intr-o camera si lancezim ca inainte de warm-up. Facem supozitii: “o sa fie full?”, “pe la cat o sa fie full?”, “o sa fie vreo Craciunita?, “n-o sa fie nici o Craciunita”.
Ne urnim catre cetate. Clubul este in turn, se numeste Office, dar ar putea foarte bine sa se numeasca “Caramida rosie si fier forjat”. Pupitrul are in fata lui un zid cu tepuse ca de gard, care il feresc pe DJ de privirile publicului si il apara, nu cumva sa-l atace cineva. Ce este insa cel mai ciudat sunt scarile care te poarta un nivel mai jos, ca intr-o piscina, care de fapt arata ca o grota si pe care o vom numi in continuare groapa cu lei. Aici se face clubbing cu tot ce trebuie: aerisire cu scortisoara , caci este afrosdisiac, sonorizare buna, proiectii (exista si un ceas proiectat), preturi mici la bar si mai ales pokemoni. Toti sunt mici, super frezati, super stylish imbracati, studenti cu trendul muzical, se vede ca vor minimal! Sunt insotiti de domnisoare cu bluze fara maneci si guler de blanita sau la camasa alba, cu cravata rosie si pantofi la culoare. Avem si paiete, banuti aurii si poseta plic! Vezi pantofi din lac, dar nici un toc la dansat.
In timp ce Dobrica se chinuie sa gaseasca un incarcator de Nokia in public, rezidentul Alex K agita cativa clubberi care s-au imbatat mai devreme. Apare si Poekemonul Pokemonilor, coboara scarile zambitor, in uralele fetelor. El este ceea ce trebuie! Este blond, blond, blond, este aranjat, este agitat. Cand intra Dobrica, se muleaza pe vibe si se zbate pe cub, in groapa cu lei, cu geaca pe el si mainile in aer, in stilul let’s twist again. Dobrica pune minimale live, pe care, in discutiile de zi cu zi, le numeste “ligheane”. Insa, maiestria cu care acum le bate de le sare smaltul ii tradeaza pasiunea de a se spala in astfel de vase. Parol! Este atat de bine, incat Pokemonul Pokemonilor in sfarsit se dezbraca de geaca. Tipa si cred ca ar tipa orice piesa ar canta.
Atmosfera universal valabila. Iau pulsul si sus, si jos. Vibe-ul este peste tot. Se observa aparitia unor simptome neurologice foarte variate, justificate de existenta unor leziuni si declansate printr-un soc emotiv, adica prin Gingle Bells remixata minimal. Imi imaginez toti acesti tineri entuziasti cum fac trenuletul in drumul lor afara, catre nameti si imi pun intrebarea daca sunt de acord cu remixul care isterizeaza masele. “Nu te juca cu seriozitatea muzicala la club”, aud din stanga, in timp ce in dreapta, Pokemonul Pokemonilor imi arata un baiat identic cu el si spune zambitor: “My familly”. Admir freza unuia la un pahar de vorba si imi marturiseste ca el a fost primul in Sighisoara care s-a tuns asa. “Ma cheama Heavy, pentru ca tata iubea heavy-metal-ul”, spune si imi arata permisul, sa-l cred.
Il cred si plec la dans, cu sighisorenii, care nu striga yaba yaba du, dar ceva foarte asemanator cu aceasta interjectie. Se danseaza si rata, si gaina, si strut, si intreb “Ce faci?”, “Nimica rau. In mine e numai bine”. Mi se pare normal, Dobrica isi incheie setul cu “Pentru inimi”, piesa care, dupa cum avea sa marturiseasca o domnisoara, la orele diminetii, “i-a dat primul delir muzical din viata ei”. Cand sunetul ajunge din difuzoare pana-n sange, se ridica la dans pana si oamenii care stau la mesele din lemn, pe bancutele din lemn si beau vin rosu din pahare cu picior inalt, din sticla. Bucuria se manifesta instant, prin sunete stridente care ma fac sa gandesc ca aceasta piesa ar putea foarte bine sa fie brand de tara.
Facem o plimbare nocturna prin Sighisoara inghetata. Uite ce frumos se vede acolo pe deal, s-a facut fractalul anul asta, cat pumnul! Este pustiu, doar in fata la club sta un baiat in tricou, nici el nu stie ce face. Dinauntru se distinge Atari, dum, dum, nu stim ce face exact dar coboram repede, sa ne faca si noua. Eu nu cunosc consola de joc Atari, dar daca ea face precum DJ-ul, atunci inteleg pasiunea acestuia din copilarie si implicit alegerea numelui de scena. Efectiv te umple de fresh good minimal, te scoate din sarite sau te face sa razi cand te gadila cu sunete nebune. “Auzi balena cum isi cauta puiul in ocean”, mi se spune si ma gandesc ca Atari nu are nici o treaba cu lumea animalelor, dar e ca si cum ai spune “Nu stiu altii cum aud, dar eu vad vrabiute”. Imaginea auditiva este si ea precum peisajul de afara, idilica. Confirma shepcarul care transmie sarutari agatat de gard, la pupitru si fata care se misca pe arcuri, pe cub, in groapa cu lei. E bass-line, e kick, e hi-hat, e clap, sunt bleep-uri, synth-uri, effecte si transformari de ritm, de tobe, ambianta, percutii, elemente de glitch, notiuni de IDM, texturi, layere, layere, layere, sunete secundare sferice si i-a convertit pe toti! Impecabil. Un set ca un spectacol. Nu mai e unul sa nu fluiere sau sa stea, la bar nu mai e apa plata, iar la intrare nu mai sunt bilete in club. Pentru ca Atari la club nu e ca Atari la Cubecast si nici ca Atari in warm-up. Iar pe moment ai crede ca este cel mai frumos minimal din lume. Se scandeaza “Treaba!”.
pics by dreamferry, thx
La plecare, o domnisoara ne intreaba daca ne-am simtit bine la ei, la Sighisoara. Ne umple de buna dispozitie, de parca am fi venit in vizita la rude si am vrea sa-I spunem ca ne-a placut chiar si rulada cu mere, la desert. Sighisorenii nu prea au parte de astfel de petreceri, desi primul club de techno din tara si-a avut locul aici, in ’93. Exista istorie, exista cultura muzicala si este o zona care zvacneste la acest stil de muzica. Unii dintre pasionati conduc pana la Bucuresti sa-l auda pe Marco Carola. Printre ei, si unii pokemoni, intre 17 si 20 de ani. Din capitala au luat frezele cu trendul, dar ei sunt sunt foarte bine pentru niste adolescenti care de abia ies din Sighisoara. Asculta muzica electronica, ceea ce la ei in oras nu multi inteleg. Se imbraca foarte stylish si se duc la Session in weekend. Asa i-a prins si freza, primul pas. Al doilea va fi foarte smecher.
Ajungem la hotel, raniti dupa ce am dansat in bocanci, ne cuibarim toti sapte intr-o camera si stagnam ca dupa petrecere. Impartasim impresii. Dar oare cum ar fi, sa mergem la colindat cu Ableton Live? Vedem cat de buna e piesa, dupa cate nuci (in gura) primim. Imi verific mobilul si descopar razand un sms primit in timpul petrecerii: “ Sa fii cool inseamna sa fii pe beat cu tot ce e in jurul. Totul e asa cum trebuie si de cea mai buna calitate”. “Ok”, ma gandesc, “era mai bine sa fie Revelionul”.
Posted in cum a fost? on December 30th, 2007 by fresh good minimal |
1 Comments
Labelul [ar:pi:ar] înseamnă Rhadoo, Pedro şi Raresh, care atunci când pun muzica împreună, se numesc RPR Sound. Ei sunt imaginea DJ-ului român în Europa. I-am întalnit pe cei trei într-o zi de luni, exact când fulguia prima ninsoare. Erau zgribuliți, dar veseli și cu chef de vorbă, deși avuseseră un weekend plin: Rhadoo mixase la Zurich, Pedro la Frankfurt, iar Raresh la Roma, Padova și Florența. “Este sublim să călătorești, palpitant, deși nu apuci mereu să vizitezi ceva”, spune Pedro amuzat.
Fiecare set și fiecare piesă sunt pentru Pedro o calatorie muzicală. “Îmi place să creez, prin construcție, o poveste, în funcție de ceea ce simt pe moment. Și este inexplicabil ce simt. Încerc să spațializez”, spune el, adică să dea muzicii sale o formă, în spațiu. S-a apucat de producție anul trecut, sub numele de Petre Inspirescu, iar piesele sale poartă această amprentă umoristică dată de numele său. În unele melodii se aude vocea lui Dem Rădulescu, căci Pedro este un mare fan al seriei “BD – Brigada Diverse”. Nu își poate aprecia piesele, dar recenziile străine spun despre el că a reușit să creeze un sound distinct.
El este primul călător al excursiei RPR. Drumul său începe acum cinci ani, din București, atunci o gară părăsită din punct de vedere electronic, în care mai sosea din când în când, un tren condus de aceeași organizatori de petreceri și plin de aceeași câțiva DJ români. Vara era și mai greu. Singurul club în care te puteai distra era în Mamaia, La Mania, cu rezidenții săi. “Era foarte greu să ieși la suprafață. Nu reușeam să fac nimic, nu aveam gig-uri, nu mă desfășuram în nici un fel. Nu puteam evolua, nici din punct de vedere profesional, nici financiar. Iar la petreceri veneau doar 30 de oameni”, povesteste Pedro. Dupa ce s-a frământat un an cum să facă să iasă la liman, a ales să plece la Ibiza, singurul loc unde industria atinge cotele cele mai mari, iar șansele de promovare sunt maxime. Nu cunoștea pe nimeni, “m-am ajutat singur”, spune el. A bătut din ușă în ușă și a pus muzică peste tot unde s-a putut, în baruri și în cafenele. “Primul an a fost foarte, foarte greu. Concurența era mare, foarte mulți DJ din țări dezvoltate și nici un român”. Important însă, este să îți faci relații, să cunoști cât mai multă lume cu care crezi că ai putea lucra, în funcție de stilul muzical pe care îl abordezi. Ceea ce a și făcut, iar anul următor, când a sosit pe insulă, de această dată împreună cu Rhadoo, li s-a oferit șansa, într-o seară când lipsea invitatul, să mixeze la DC10, renumitul club construit pe locul în care mai demult, s-a prăbușit un model de avion cu același nume. „Îmi place în Ibiza, mai mult decât la Berlin. Mă relaxează, este altă energie decât oriunde în Europa”, spune Pedro.
Rhadoo pune muzică de pe vremea când nu existau CD-uri, iar vinyl-urile nu ajungeau la noi. Mixa de pe casete audio, în club A și era foarte greu să derulezi cu pixul. Drumul său a trecut pe la Office, Karma, Zerillos și Martin, cluburi care la vremea lor au scris primele file din clubbingul românesc. Dedicat și talentat, a câștigat trei ani consecutiv titlul de cel mai bun DJ român, iar în prezent poartă numele scenei românești în afară. Le vorbește artiștilor străini despre București și despre entuziasmul specific petrecerilor de la noi, care la ei este mai diluat. “Toți cei care vin aici spun că România este o experiență, o întoarcere în timp”, spune Rhadoo.
Urmatoarea stație în excursia RPR este primul set la DC10 al lui Rhadoo și Pedro. A ieșit bine, le-a plăcut, și lor, și publicului, și promoterilor, și au primit o rezidență săptămânală alături de gașca de la Circolocoo, în clubul care a scris o bună parte din istoria muzicii electronice. Aici pun muzică alături de chilienii Ricardo Villalobos și Luciano, “oameni buni și deschisi la nou”, cu care au mai mult decât o relație profesională, sunt prieteni și le datorează evoluția lor electronică; una neașteptată, dar visată la vremea când Pedro pleca la Ibiza, mereu placut surprinzatoare si mai ales, constantă. Când vorbesc despre ei însă, cei trei artiști sunt plini de modestie. Nu pun succesul european pe seama lor, ci pe seama publicității exagerate. “Oamenii sunt foarte ușor de manipulat. S-a creat un hype în jurul nostru și mulți ne ascultă pentru asta. Mulți nu prea știu ce facem, dar simpatizează cu restul”, spune Rhadoo.
Cocoon scoate în fiecare an o compilație cu muzica sezonului de la Ibiza. Anul acesta, compilația are două CD-uri, primul mixat de Andre Galuzzi și al doilea de Raresh. “Când am aflat, am zis – mama, frate, e primul meu mix oficial!”. L-a făcut acasă, dar nu pe calculator, ci pe două deck-uri și un mixer, cu fața la perete și cu gândul la Amnesia, la Ibiza. Pentru că atunci când vine vorba de muzică, Raresh pune mult suflet. “Înainte de a fi DJ, esti om, iar cum ești tu, este și muzica ta. Dacă trăiești ceea ce mixezi, lumea vede acest lucru și ai succes”. Asta s-a întâmplat și anul acesta la “Love Parade”, în Germania, când a dansat aproape un milion de oameni. Anul trecut, a fost votat cel mai bun DJ român.
Calatoria lui Raresh începe în vremea în care Rhadoo și Pedro își croiau un drum pe insula spaniolă. Raresh sosea atunci la București, după o rezidență de trei ani în clubul Zebra, din Bacău. Ceea ce a început ca hobby, a ajuns între timp o pasiune. “Acum observ că sunt făcut pentru asta. Trăiesc fiecare set, îmi dă satisfacții, de aici extrag emoții puternice și nu aș putea trăi fără ele”, spune artistul. Iar acolo unde există dedicație, universul îți răspunde cu aceeași monedă. Pe 25 martie 2006, căci Raresh își aduce aminte perfect această zi, s-a ținut prima petrecere din România, cu Villalobos. La Martin, cu ușile închise, a creat isterie până dimineața și după, la after. Artistul și-a pus amprenta pe stilul lui Raresh de a mixa și pe gusturile sale muzicale. “Orice om are nevoie de o inspirație. Ideea e să nu te raportezi la ea până la sfârșit”. Cei doi au mixat atunci back2back și au descoperit că sunt flexibili muzical. Chilianul l-a admirat sincer pe Raresh și modul său de a percepe și a transpune muzica. “Nu mi-am imaginat însă că o să vorbească despre mine mai departe”. Astăzi, Raresh este singurul român de la Cocoon, agenția de booking a lui Sven Vath, situată la etajul doi al unei clădiri din Frankfurt. Este cel mai mic dintre toți artiștii, dar acest lucru nu se simte, pentru că ceea ce contează cu adevărat este egalitatea. “Oamenii sunt speciali, sunt o echipă, o familie. Nu există ideea de a face bani, ci de a face petreceri, cu un anumit vibe și un anumit mesaj”, explică Raresh. Este același mesaj pe care îl transmite și clubul DC10, o locație cu pereții roșii și…atât! Compensează însă, prin sonorizarea trăznet și cel mai renumit vibe electronic european.
Anul trecut, cei trei DJ s-au apucat de producție; toți deodată. Nu au vrut să urmeze calea obișnuită, să trimită piesele la diverse label-uri și să aștepte feedback, să decidă alții dacă muzica lor este bună sau rea. Erau conștienți de ceea ce fac și de calitatea pieselor și așa au pus bazele casei de discuri [a:rpia:r]. “Setul unui DJ este ca un puzzle care crează o imagine. De cele mai multe ori auzim numai bucățele din acest puzzle, iar motivul este lipsa melodiilor. [a:rpia:r] își propune să acopere aceste goluri, nu să cucerească radioul sau televiziunea. Unitatea de masură a calității nu este top-ul, ci senzația pe care ți-o lasă muzica pe ringul de dans”, descriu cei trei casa de discuri, pe site-urile de profil.
Labelul produce muzică de club, techno, house, care te dansează fericit în continuu, toată noaptea. Până în prezent, au scos două release-uri, iar pe 29 decembrie, la Session, vor sărbatori cu o petrecere trăznet, lansarea celui de-al treilea. Dacă pe primul, lansat în martie, figurează toți fondatorii [a:rpia:r], pe al doilea, lansat în septembrie, figurează Rhadoo, Pedro și Dan Andrei, un tânăr promițător, de 18 ani, din Craiova. Ca să scoți o piesă la [a:rpia:r], nu ai nevoie de niște calități stas. Trebuie să vii cu “ceva”, cu un sound distinct. Piesa va fi ascultată de fiecare în parte, iar apoi vor discuta pe seama ei, prietenește, nu corporatist. “Muzica lui Dan Andrei este foarte directă. La acel moment, suna altfel decât tot ce auzisem până atunci”, explică Rhadoo. Labelul [a:rpia:r] promovează doar artiști romani și distribuie doar în afară, pentru că în România, cererea de discuri este mult prea mică. Doritorii însă, pot cumpăra plăcile artiștilor de pe site-urile specifice. Nu se găsesc în format digital, deoarece [a:rpia:r] fraternizează cu vinylul. Producția digitală este ieftină sau nu costă deloc, așa că poți scoate foarte multă muzică, oricând vrei. Când vine însă vorba de vinyl, costurile foarte mari te fac să te gândești bine înainte de a scoate un sound pe piață. În plus, acustica vinyl-ului este mult mai bună decât cea a CD-ului. Astfel, placa este o garanție a calității, iar [a:rpia:r] înseamnă sunet nou, de calitate.
text by [+_+], published in ON
Maine, la Session, ultima petrecere RPR pe anul acesta
Posted in interviu on December 28th, 2007 by fresh good minimal |
1 Comments
Dupa cateva ore de Villalobos esuate anul trecut si o noapte intreaga irosita la Hybrid, acum doi ani, a sosit clipa nisei sa se exprime live, de Revelion. Polonezul SLG este un producator care dospeste de idei creatoare in ceea ce priveste stilul deep minimal.
EP-ului “Quarter past Eleven”, scos acum doi ani la labelul Level Records, al lui Daniel Fritcschi, ii datorez multa inspiratie, mai ales nocturna. Fiecare bleep a inserat in textele mele complexe sonore si a dezvoltat imaginar sensul cuvantului “click”. As descrie soundul SLG, dar sunt sarbatorile si de fapt vreau sa dansez. Insa, downlodati de aici EP-ul Remixes Pt 1 / Remixes Pt 2 scos la Trapez anul acesta. Pe siteul labelului dansati un set live, iar aici ascultati o piesa de pe ultimul sau EP, Invisible.
Apoi, care cum poate, fiecare dupa posibilitati, in masura timpului disponibil si a distantei de parcurs, BLEEP! Primul an cu muzica buna de Revelion, un set live, de la ora 1, la ora 3, la Kado.
Posted in download on December 28th, 2007 by fresh good minimal |
0 Comments
Camil aka Shake Sauvage
Cosmiq Microbiq
vocal dj set @ Frame/ Bd. Magheru 38 B / 23h00
Spune Nu discriminarii pokemonilor!
Vino sambata 22 decembrie la Frame si manifesta-te!
Camil aka Shake Sauvage si Cosmiq Microbiq te vor duce pe culmile nebanuite ale muzicii house, o muzica spirituala, adeseori prost inteleasa, alaturi de doi invitati surpriza (poate).
Va asteptam cu drag!
Posted in de-dans on December 20th, 2007 by de-dans |
0 Comments
din De:Bug
Minimal vs. Dubstep – The big circular envelope (tradus de google translator)
Minimal vs Dubstep – Der große Rundumschlag (originalul in germana)
Posted in academia, de-dans on December 20th, 2007 by de-dans |
8 Comments
A sosit vremea fulgilor de nea, a nasului rosu si a castilor care stau mai bine in urechi atunci cand porti fes. A sosit vremea “caciulistilor” la club si a perioadei abundenta in petreceri de capitala. Ce bine e sa ai de unde alege. Care sunt avantajele sezonului rece?
In primul rand, inainte de sarbatori nu ai cum sa pleci la club nemancat. In plus, pentru ca este frig, creste dorinta de a ajunge la destinatie mai repede. Odata sosit, cu ochii rosii, caci iarna lumea raceste mai des, iti dai dupa gat fularul transformat in esarfa minimalista, aluneci la usa, si cazi in club! Infrigurat, renunti la berea rece de la bar, care iti face de obicei noaptea si alegi un shoot cu gigacalorii care te face in final, sa cheltui mai putin (desi poti sa bei zapada, in loc de apa). Simti cum se scurg prin tine vibe-ul beculetelor de pe Magheru si al gradelor cu minus, si se amplifica dorinta de iubire.
Ai loc sa te misti, lumea nu se mai calca in picioare. Mai ales pentru ca boarderii si schiorii pleaca la munte. “Este o ocazie prielnica sa fii cel mai tare, pentru ca cei cu adevarat cool sunt pe partie”. De unde deducem ca, iarna nu mai este de ajuns sa ai freza stilata, trebuie sa-ti iei si placa! Pokemoni treziti-va! Daca nu cumva o face gerul, dimineata, cand pleci de la club. Avantaj tu! Privesti cum ninge 3D si simti cum creste liber concentratia de dragoste din sange. Spiritul sarbatorilor indeparteaza insa privirile iscoditoare de la veselia ta covarsitoare si ajungi acasa cand inca nu s-a luminat. Ai constiinta impacata, ca nu te-ai mai destrabalat exagerat.
Care-i problema cu frigul?
Posted in dezbateri on December 19th, 2007 by fresh good minimal |
3 Comments
pics by dreamferry, thx
gmail
com
