Sighisoara, mon amour

Plecam in gasca la Sighisoara, inainte de Craciun, intr-o noapte cu luna plina, exact cand vin studentii acasa, in vacanta. Suntem doua masini: galeria, care trebuie ca porneasca la drum la ora 9 si pleaca la 11, si DJ-ii, Dobrica si Atari, care spun ca pleaca la 11 si pornesc la 13. Trecem pe langa localitatea Schiulesti, unde probabil au o partie de schiulica. Serpuim in peisaj de Windows Vista si suntem atenti la drum, ca sa nu iesim din decor. Asculatm o piesa de 20 de km, emblema Plastikman si discutam despre Sven Vath care si-a ridicat statuie in fata sediului Tresor (asa o fi?), ceea ce il face automat un fel de The Lord of the Rings. Ajungem la hotel dupa sase ore de serpentine, ne cuibarim toti sapte intr-o camera si lancezim ca inainte de warm-up. Facem supozitii: “o sa fie full?”, “pe la cat o sa fie full?”, “o sa fie vreo Craciunita?, “n-o sa fie nici o Craciunita”.

Ne urnim catre cetate. Clubul este in turn, se numeste Office, dar ar putea foarte bine sa se numeasca “Caramida rosie si fier forjat”. Pupitrul are in fata lui un zid cu tepuse ca de gard, care il feresc pe DJ de privirile publicului si il apara, nu cumva sa-l atace cineva. Ce este insa cel mai ciudat sunt scarile care te poarta un nivel mai jos, ca intr-o piscina, care de fapt arata ca o grota si pe care o vom numi in continuare groapa cu lei. Aici se face clubbing cu tot ce trebuie: aerisire cu scortisoara , caci este afrosdisiac, sonorizare buna, proiectii (exista si un ceas proiectat), preturi mici la bar si mai ales pokemoni. Toti sunt mici, super frezati, super stylish imbracati, studenti cu trendul muzical, se vede ca vor minimal! Sunt insotiti de domnisoare cu bluze fara maneci si guler de blanita sau la camasa alba, cu cravata rosie si pantofi la culoare. Avem si paiete, banuti aurii si poseta plic! Vezi pantofi din lac, dar nici un toc la dansat.

In timp ce Dobrica se chinuie sa gaseasca un incarcator de Nokia in public, rezidentul Alex K agita cativa clubberi care s-au imbatat mai devreme. Apare si Poekemonul Pokemonilor, coboara scarile zambitor, in uralele fetelor. El este ceea ce trebuie! Este blond, blond, blond, este aranjat, este agitat. Cand intra Dobrica, se muleaza pe vibe si se zbate pe cub, in groapa cu lei, cu geaca pe el si mainile in aer, in stilul let’s twist again. Dobrica pune minimale live, pe care, in discutiile de zi cu zi, le numeste “ligheane”. Insa, maiestria cu care acum le bate de le sare smaltul ii tradeaza pasiunea de a se spala in astfel de vase. Parol! Este atat de bine, incat Pokemonul Pokemonilor in sfarsit se dezbraca de geaca. Tipa si cred ca ar tipa orice piesa ar canta.

Atmosfera universal valabila. Iau pulsul si sus, si jos. Vibe-ul este peste tot. Se observa aparitia unor simptome neurologice foarte variate, justificate de existenta unor leziuni si declansate printr-un soc emotiv, adica prin Gingle Bells remixata minimal. Imi imaginez toti acesti tineri entuziasti cum fac trenuletul in drumul lor afara, catre nameti si imi pun intrebarea daca sunt de acord cu remixul care isterizeaza masele. “Nu te juca cu seriozitatea muzicala la club”, aud din stanga, in timp ce in dreapta, Pokemonul Pokemonilor imi arata un baiat identic cu el si spune zambitor: “My familly”. Admir freza unuia la un pahar de vorba si imi marturiseste ca el a fost primul in Sighisoara care s-a tuns asa. “Ma cheama Heavy, pentru ca tata iubea heavy-metal-ul”, spune si imi arata permisul, sa-l cred.

Il cred si plec la dans, cu sighisorenii, care nu striga yaba yaba du, dar ceva foarte asemanator cu aceasta interjectie. Se danseaza si rata, si gaina, si strut, si intreb “Ce faci?”, “Nimica rau. In mine e numai bine”. Mi se pare normal, Dobrica isi incheie setul cu “Pentru inimi”, piesa care, dupa cum avea sa marturiseasca o domnisoara, la orele diminetii, “i-a dat primul delir muzical din viata ei”. Cand sunetul ajunge din difuzoare pana-n sange, se ridica la dans pana si oamenii care stau la mesele din lemn, pe bancutele din lemn si beau vin rosu din pahare cu picior inalt, din sticla. Bucuria se manifesta instant, prin sunete stridente care ma fac sa gandesc ca aceasta piesa ar putea foarte bine sa fie brand de tara.

Facem o plimbare nocturna prin Sighisoara inghetata. Uite ce frumos se vede acolo pe deal, s-a facut fractalul anul asta, cat pumnul! Este pustiu, doar in fata la club sta un baiat in tricou, nici el nu stie ce face. Dinauntru se distinge Atari, dum, dum, nu stim ce face exact dar coboram repede, sa ne faca si noua. Eu nu cunosc consola de joc Atari, dar daca ea face precum DJ-ul, atunci inteleg pasiunea acestuia din copilarie si implicit alegerea numelui de scena. Efectiv te umple de fresh good minimal, te scoate din sarite sau te face sa razi cand te gadila cu sunete nebune. “Auzi balena cum isi cauta puiul in ocean”, mi se spune si ma gandesc ca Atari nu are nici o treaba cu lumea animalelor, dar e ca si cum ai spune “Nu stiu altii cum aud, dar eu vad vrabiute”. Imaginea auditiva este si ea precum peisajul de afara, idilica. Confirma shepcarul care transmie sarutari agatat de gard, la pupitru si fata care se misca pe arcuri, pe cub, in groapa cu lei. E bass-line, e kick, e hi-hat, e clap, sunt bleep-uri, synth-uri, effecte si transformari de ritm, de tobe, ambianta, percutii, elemente de glitch, notiuni de IDM, texturi, layere, layere, layere, sunete secundare sferice si i-a convertit pe toti! Impecabil. Un set ca un spectacol. Nu mai e unul sa nu fluiere sau sa stea, la bar nu mai e apa plata, iar la intrare nu mai sunt bilete in club. Pentru ca Atari la club nu e ca Atari la Cubecast si nici ca Atari in warm-up. Iar pe moment ai crede ca este cel mai frumos minimal din lume. Se scandeaza “Treaba!”.

pics by dreamferry, thx 

 

La plecare, o domnisoara ne intreaba daca ne-am simtit bine la ei, la Sighisoara. Ne umple de buna dispozitie, de parca am fi venit in vizita la rude si am vrea sa-I spunem ca ne-a placut chiar si rulada cu mere, la desert. Sighisorenii nu prea au parte de astfel de petreceri, desi primul club de techno din tara si-a avut locul aici, in ’93. Exista istorie, exista cultura muzicala si este o zona care zvacneste la acest stil de muzica. Unii dintre pasionati conduc pana la Bucuresti sa-l auda pe Marco Carola. Printre ei, si unii pokemoni, intre 17 si 20 de ani. Din capitala au luat frezele cu trendul, dar ei sunt sunt foarte bine pentru niste adolescenti care de abia ies din Sighisoara. Asculta muzica electronica, ceea ce la ei in oras nu multi inteleg. Se imbraca foarte stylish si se duc la Session in weekend. Asa i-a prins si freza, primul pas. Al doilea va fi foarte smecher.

Ajungem la hotel, raniti dupa ce am dansat in bocanci, ne cuibarim toti sapte intr-o camera si stagnam ca dupa petrecere. Impartasim impresii. Dar oare cum ar fi, sa mergem la colindat cu Ableton Live? Vedem cat de buna e piesa, dupa cate nuci (in gura) primim. Imi verific mobilul si descopar razand un sms primit in timpul petrecerii: “ Sa fii cool inseamna sa fii pe beat cu tot ce e in jurul. Totul e asa cum trebuie si de cea mai buna calitate”. “Ok”, ma gandesc, “era mai bine sa fie Revelionul”.

Posted in cum a fost? on December 30th, 2007 by fresh good minimal | 1 Comments