ninu speaking: Cand m-am gandit prima data la top2ever, totul mi se parea foarte roz si deja aveam in minte cativa artisti si cateva mixuri. Dupa cateva luni insa, am inceput sa sap printre vechile cd-uri si m-a surprins ceea ce aveam sa descopar. N-am fost niciodata fan Carl Cox, dar cautand printre primele seturi am dat peste un cd audio cu un mix de-al sau de prin ’99. Prima data l-am ignorat, apoi am decis sa-i dau o sansa. Sper surprinderea mea, desi nu mai ascultasem cd-ul respectiv de cel putin 10 ani, il aveam intiparit in minte si la multe treceri stiam ce peisa urmeaza.
Probabil ca, acest set si-a pus puternic amprenta asupra mea la acel moment. La vremea respectiva eram inca in liceu, petrecerile cu muzica electronica erau foarte rare sau nu stiam eu de ele. Sursele de muzica erau si ele limitate, ma chinuiam cu un 486, iar accesul la internet era mai rar decat mersul la teatru. Imi aduc aminte ca dupa un chef, mapa cu cdurile unui prieten ramasese la mine. Printe restul de cduri erau cateva cu muzica electronica. Astfel am reusit sa fac rost de primul mix de techno. Cum nu prea avem access la muzica, iar mai tarziu cand au inceput retelele de cartier cu internet deja aveam alte preferinte, acesta a ramas si singurul set semnat Carl Cox din colectie :) Din pacate, setul era pe un cd audio si era taiat pe bucati. Le-am legat cum am putut si iata ce a iesit.
Afectiva, emotionala, viscerala, catarctica, jemanfisista, BUNA (cu Comic Sans, pls), “de masina”, intotdeauna mi-au placut adjectivele muzicii. Si astfel, lumea dansa gotic, bauhaus, romanic, brancovenesc, ba chiar termopanic, ca sa fac o aluzie la aforismul mereu atribuit altei celebritati – “a vorbi despre muzica inseamna a dansa despre arhitectura”. Paradoxul si eterna frustrare a criticii/bloggingului muzical, deh. Marea sansa e ca, totusi, la nivel personal, muzica ne este soundtrack si atunci unii dintre noi pot spune cu aere snoabe ca “eram terminata, stii, in acea sambata, disco-ul mi-a salvat seara” sau “nu puteam trece peste acel break-up daca nu ascultam dubstep, stii, the ex-significant other era genul suav, pop scandinav, trebuia sa-mi exorcizez cumva demonii”.
Si asa, dupa o scanare emotionala rigida am ajuns sa pun pe tava minimalista a FGM-ului doua mix-uri de background care m-au bantuit in anumite momente-cheie pentru ca, fiecare are cate un “Berlin Calling” (or insert any relevant music city here), in viata sa. Practic, fiind la baza un indie afficionado prin excelenta, mixul lui Oye si propaganda disco a celor de la DFA mi-au daramat zidul initial de indiferenta fata de clubbing (asta ca paralela cu Berlinul sa fie completa).
Mai intai a fost perioada in care aveam la favorites toate releasurile indie pop de la Labrador Records, toate solare, cu aere de plaja si rememorand leitmotive ale unor grupuri obscure britanice din anii ’80. Nu prea departe de acest epicentru de melancolii suedeze era casa princiara pop a Norvegiei si anume Trubadurimea Sa King of Convenience Erlend Oye cu ale sale balade soft care au inmuiat nu doar inimi reci de eschimoase, ci si fapturi mai balearice. Din jiltul sau liric, Erlend a coborat la un moment dat, si-a dat jos hainele de curte si si-a pus tichia ironica a bufonului DJ care face cu ochiul electro-pop la ducesele mai emancipate. Am fost socat la inceput de erezie, dar dupa mai multe ascultari, am fost convertit de schimbare iar Fred Falke si Morgen Geist au inceput sa-mi populeze playlist-ul. Am inceput sa ma uit muzical in mai multe parti si, da, portalul Resident Advisor mi-a devenit lectura cotidiana.
Dominic: Sunete frantuzesti mai vechi si mai noi se imbina intr-o armonie melodica apropiata de perfectiune. Space Art, Jarre, Space, Le Knight Club, Alan Braxe sunt cativa dintre artistii francezi pe care i-am apreciat si i-am ascultat oricand cu placere(obsesiv ar fi mai aproape de adevar). La aparitia acestui mix, in 2007, eram deja familiarizat cu soundul lor, dar obsesia setului vine din selectia melodiilor si din ordinea in care sunt playate. In 1000 de ani nu as fi ales la fel!
Setul care m-a marcat cel mai mult in viata este de la Hell, la Mayday 99. Este momentul cand am inceput sa-l inteleg si sa apreciez ce face. Hell are 2 seturi majore, epocale. Ambele la Mayday. 1999 si 2001. Diferentele de calitate sunt minime, totusi il prefer pe cel din ‘99. Pe cat de eclectic, pe atat de unitar. Hell sound totally. Primele trackuri sunt exact genul de elektro a la Hell care m-au marcat. Straightforward, kompromiss-loss elektro tanzmusik. Cand Hell prelua pupitrul festivalurilor Mayday si Loveparade se schimba totul, efectiv stiai ca e Hell. Soundul devenea unul serios, dark, fascinant, intransigent, dar extrem de colorat si vital. Era ca un bodybuilder care incepea sa danseze in sala de forta. Sudoare, pasiune si an unsaturated need to jak. Sarea de la un sound la altul, dupa un techno tipic Hell dark si relentless urma un classic de disco, gen Donna Summer sau ceva similar. Dupa care un track de scoala muencheneza, semnat Richar Bartz. Kurbel was THE LABEL those days. Hell was the Unicorn.
Am avut sansa sa primesc cadou de la un verisor mai luminat din cluj 2 cd-uri pe care le-am ascultat pana nu au mai mers. Unul era cu progressive de la wmc din 2003 (pe care l-am cautat 2 saptamani pe net si nu l-am gasit!!) si celalalt, care desi nu mi-a placut initial, era cu ricardo villalobos. Si astazi imi face parul de pe piele sa se ridice. Nu pot sa ma satur de el, nu am cum, este una din cartile mele audio de capatai. O poveste frumoasa care fara sa foloseasca melodia mult ma duce intotdeauna inauntru si ma face sa zambesc. Este toate genurile de techno si nici unul, este atat de corect si de cursiv incat face ca techno-ul sec si experimental sa fie mai expresiv decat multe din muzicile cu chitari. Asa muzica frumoasa fara melodie nu am mai auzit niciodata.
Ricardo Villalobos – live @ Clubnight XXL 09.06.2003
Cred ca aceste CD-uri au ajuns pe la mine prin 99. De fapt, primul CD a fost x-mix-ul lui DJ Hell, pe care l-a adus mama lui Popoviciu “de dincolo”. Ulterior, tot de la Popoviciu au ajuns si fumusetile astea doua. Era perioada cu conexiuni dial-up la internet sau chiar inexistente si era aproape imposibil sa faci rost de muzica buna. Mix-ul lui Garnier era diferit fata de ce techno ascultam la acea vreme (eram mare fan Dave Clarke si 135 BPM mi se parea lent). Treceri lungi si frumoase duse pana in puctul in care piesele se contopeau. Fata de trecerile foarte scurte si 30 de placi puse intr-o ora era ceva diferit. Avea ritm si bpm de house, multe linii melodice erau de trance, totusi era techno … foarte hipnotic si futuristic. Daca vrei sa il asculti si derulezi prin mix, mai bine nu il mai asculti de loc. Acum cativa ani, odata cu cable internet si DSL am descoperit si versiunile video, care erau inca de pe atunci pe casete VHS. Cu toate ca acum par niste naivitati, animatiile sunt cu mult peste ce insemna la acea vreme visuals.
Lucian: Vlastar fiind ipop ascultam. Si ma culcam adese ori cu capul pe mixer, visand la un beat match vazut in vreun tutorial. Era un sezon placut al vioiciunii mele. N-as fi dat o para pe unul care zicea ca un veritabil dj se foloseste de software. Credeam ca totul se rezuma la 2 turntableuri si un set bun de discuri. Ascultam amestecul auditiv prezent aici si ma gandeam ca asta e zenitul muzicii, ca de aici incolo o sa asistam la un recession muzical nemaintalnit. Trebuie sa recunosc c-am fost marcat. Cum isi permiteau intr-o transmisiune live la adevaratul one fm sa vare sample din scooby doo sau freo reclama la whiskas ?! Incotro mergea toata povestea asta !? Pierdeam ore in sir incercand la o pastisa a vreunui pasaj din mix. Nu ajungeam nicaieri si ma intrebam de ce ? De ce nu iese nimic ? De atunci multe revolutii in jurul soarelui sa fi trecut. Dar iata-ma acum, din nou, cum ascult mixul lui yoda si greenpeace din 2003 si realizez (ca atunci cand am aflat ca mos craciun nu exista), ca inca dintotdeauna softwareul a fost ca o cheie de bolta intr-ale mixingului. Si ce pare aici turnat din incheietura mainii, mai are si ceva substanta digitala. Cam astea fiind zise va urez auditie placuta la DJ Yoda and Greenpeace – Essential Mix! si RIP Embryo!
gmail
com
