Anders Ilar – Sworn

Posted in download on April 22nd, 2008 by de-dans | 4 Comments

Made in USA

Din cand in cand, dintr-un motiv sau altul, ajungi la o petrecere unde de fapt nu-ti doresti sa fii. Mult prea obosit ca sa iesi din casa, iti dai un refresh, iti pui o taliagtella in frunte si purcezi la WTP, in speranta ca vei prinde un dans de majoreta de-a lui Danny Taliagtelle. La intrare poti sa cumperi mai ieftin, la negru, atat bilete, cat si invitatii. Setul de la ora 11 este de fapt setul de la ora 12. Nu face el warm-up, cum era de asteptat, ci Negru. In spatele lui pluteste fantomatic o sapca alba, care ne lasa sa ghicim ca e si invitatul serii in jur, pe la pupitru. Mai iveste capul, mai face cu mana ca Bush, mai starneste niste tipete nerabdatoare. Parca niciodata nu s-a auzit atat de clar, atat de bine, la WTP. Deci se poate, chiar daca aici, mereu, “arhitectura este de vina”.

Danny coboara in public, da noroc cu un admirator, face poze cu alti trei, imbratisati pe dupa gat, inspecteaza sala cu prvirea, misca niste pasi de dans in tenesii argintii si se bate cu pumnii in piept, ca Tarzan. Il pierzi imediat cu privirea, caci e mic de statura si e jucaus. Ar fi bun de reclama la orez. Ca de obicei, Negru este imbracat, zici ca este parte din Wu Tang Klan. Nu pune hip-hop, e pe house dansant, dar nu merita proiectii, el e bun de parteneri media, printre care si ProTV Magazin (!). Un pokemon cu ochelari de soare danseaza agitat, parca desface robotic borcane, in transa, cu capul pe spate. In jurul lui, toata lumea sta. El simte diferit.

Intra si Tenaglia la platane, isi face vizibila prezenta cu doua reflectoare mai mici sau doua lanterne mai mari, cam cat cat doua faruri de camion. Ia microfonul si spune plin de respect: “îhî, îhî! Romaniaaa, Bucharest, weah! Please give it up and show your love for your wonderful DJ Negru!” si toata lumea aplauda. “I want you to be yourself and I like this room, you are goanna stay till sunrise. Did you bring your sunglasses?” si pokemonul confirma cu “Yeah”. “’Cause I won’t goanna stop, ain’t goanna stop! God bless you, let’s start!” si incepe. Ce e asta, corul Madrigal? Ar merge niste proiectii cu niste ciori; nici un croncanit n-ar fi rau sa se auda. In timp ce pe deasupra multimii cateva mobile imortalizeaza inceputul apocaliptic, tu realizezi ca trebuie sa treci pe la bar.

O voce zice pe nas “Be yourself” si se termina in ecou. Urmeaza un house ok. Apoi niste minimal, ta-ta-ta, ta-ta-ta, Loco Dice style. Pana se aud niste indieni: “Aii, oii, aii!”. Apoi apar in piesa si niste maimute. Maimute. De cand e tribalul ceva rau? Danny da din maini de parca ar face gimnastica ritmica cu o panglica. Incepe o alta voce, zici ca este rugaciune in limba arabeasca. Limba este arabeasca. Numai bun momentul pentru niste lasere verzi. Pe un fundal de cascada, Danut presara niste tipete ascutite, dupa care pune din nou house. Te gandesti ca vine vara, ca te vei duce la plaja. Fata care din cand in cand il vede la club pe Florian Pitis il incadreaza pe Danny la categoria “marfa caterinca de tot”. Iesi in hol, cauti loc liber pe-o perna si mai stai jos. Rokolectiv a fost over doze.

La toaleta, in timp ce o fata se tapeaza in oglinda – a dat deja gata jumatate de cap – alte sapte fac intrunire – se pleaca la Expirat. Ce bine ca a venit caldura, mai faci o tura pe-afara, sa mai sara somnul, sa se intarate Danut, poate prinzi si tu dansul de majoreta. La 2:30 insa, e boring de-a binelea. Numai bassul e de el. Se mai joaca din cand in cand cu luminile, acopera si descopera cu mana farul de la camion, lasa lumina sa ajunga la tavan sau si-o pune sub barbie, ca in Blair Wich Project. Este scarry, dar sparge monotonia, mai fura un fluierat. In sfarsit o piesa mai antrenanta, dar i-o taie alta, pe care un barbat se intreaba “can you feel me?”, dupa care o tine vreo doua strofe cu versuri precum “open the door and set me free, iei, iei, iei…all your life and glory doesn’t mean so much to me”. In rest, le imbina bine, atunci cand le pune pe bataie. Bravo Danny! Un DJ roman isi da cu parerea, ca Danut este nervos, ca el nu greseste, ca acum se intampla ceva, ca nu se aude ca lumea. Oare ce se intampla? O fi de la fusul orar? Din cand in cand, mai dispare de la pupitru, lasa piesa cateva minute, chiar si zece, apoi reapare. O fi ca Richie Hawtin cateodata, ii ia doua ore ca sa intre in set. Mai intai iti pui servetele in urechi, mai stai cinci minute, dupa care pleci.

O somne mio, Danny adio! Este 3:30.

Posted in cum a fost? on April 20th, 2008 by fresh good minimal | 5 Comments

Rokolectiv, The Day Two

La ora 11, pe scena este mai mult echipament tehnic, iar pe ring mai multa lume ca ieri. Baiatul de la garderoba e stresat: tot lasi si iei lucruri din geaca, il fatzai atat! Tom Wilson face live la microfon, cu un clarinet. Nu stiai asta, este surprinzator, te ia asa, la sentiment. In spatele lui, in tricou cu BGS pe piept, Milos tine in mainile imbracate in manusi galbene, de cauciuc, doua bete de tobe. Cu ochelarii de soare la ochi bate ritmul. Rolul sau e de design. Nu prea face sens, dar arata bine. Tom pune o placa, Milos bea un RedBull. Tom face scratch-uri, Milos iar bate din bete si anunta la microfon “ Soon we will be dancing”. Dar nu, nu dansam. Cel mult ne radem. Pe scena urca si Andy Sinboy impreuna cu un danez. Aceasta este o trupa de expati. Andy canta, nu se intelege ce zice, dar e o melodie frumoasa. Oare ce melodie e? N-au facut repetitii decat doua zile inainte de festival, dar nu lipsa repetitiilor pare problema. Sinboy canta hip-hop, Paulica urca pe scena la dans, cu un cub de carton in cap, care zambeste diferit de pe fiecare latura. Ii tine companie o fata, care danseaza si ea, cu o punga in cap. Milos face baloane, din iribal. Se aplauda aceasta super caterinca si se intra in pauza cu Modern Talking in boxe. Ce ne-am mai distrat.

Iti este cam somn, dar intra Mr. Kalabrese, cu a lui Rumpelorchestra. Sonia Moonear si Dandy Jack danseaza in primul rand. Kalabrese coboara in public si spune, cu un metronom pe fundal: “I have a microphone and we can record lyrics and sounds. Recording, Session, Bucharest, Live. Who wants to be first?”. Primul este chiar solistul de la Khan of Finland, un costum lung si negru, cu o palarie neagra. Face ca vaporul. Se aude “ding dong dong”, sunetele se sampleaza, Kalabresse bate la tobe si fluiera nostalgic. Cineva canta “Nu vreau, nu vreau sa dansez”, iar o fata confirma “Iha”. Milos zice “paca, paca”. Mr. Kalabrese canta piesa pe care vine mereu primavara, Hide, de pe albumul Rumpelzirkus (asculta aici http://www.trackitdown.net/genre/house/track/311951.html) si ne sfatuieste “You shouldn’t hide from love”.

Toata lumea este de acord, se fluiera, se aplauda, iar cei trei de la Khan of Finland sunt atat de entuzismati, ca urca si ei pe scena. Costumul negru se dezantuie, “Ladies hands up in the air” si o da atat de groovy, ca incepi sa dansezi de parca nu te-ai fi miscat noaptea trecuta opt ore. Cere niste pian, de la colegul lui in costum alb, i se da niste pian, atat de frumos, incat Rokolectiv si-a atins scopul si vrei sa faci live. “We are here on the stage because of one man, the man of the future”, spune costumul negru si intinde microfonul la public ca sa urle, sa confirme. Se tipa cinci minute. Intre timp, costumul alb da o bere peste cap, iar costumul negru fumeaza o tigara. Dandy Jack ii felicita, iar Kalabrese ii pupa de la revedere. Dupa care pune mana pe mobil, isi suna iubita, ii canta la multi ani si toata lumea aplauda, impresionata, de atat romantism. Ne ureaza “Noapte buna !” si pleaca. Stia el ce stia.

(more…)

Posted in rokolectiv on April 18th, 2008 by fresh good minimal | 0 Comments

Kinda Kinky

Exotica, bossa nova, merengue, cheeky retro, future sounds, samba, 60’s groove, vintage rock, disco sounds, salsa, early electronica, Tom Jones, Engelbert Humperdinck, Martin Denny, Nancy Sinatra, breakbeat, hip-hop, French, Italian new-wave, cinema soundtracks, electro-lounge, funk, world beat, jazz. Are o camera plina cu 20.000 de vinyluri.

“De obicei, in piesele mele pluteste un element organic si retro. Nu conteaza ca retro vine din anii ’60, ’70, ’80 sau ’50, aceasta este singura tema care se repeta in ceea ce fac. In sufletul meu insa, ma duc mereu la sfarsitul anilor ’60. Aceasta este o perioada care atinge un nerv in mine cand vine vorba de muzica, de politica, de arta, de design si de film. Seturile mele nu sunt doar despre asta, dar este o perioada care imi este foarte draga. Atunci a a avut loc un fel de trezire, a fost momentul cand lumea a privit la acest viitor perfect. Cui nu i se pare asta seducator? (sursa)

Sa ne amitim, cum a fost anul trecut, pe 20 mai

Astept bip-ul care sa ma scoata din casa. Bip! Am plecat. Ora unu. Intru in Space; desi se numeste Eclipse, el tot Space ramane. Dreamrec scutura cativa copaci de flori. Ringul este aproape plin. De dungi. Cu o pasiune vadita pentru miscarea vinylului, la platane sta Ufe. Si el in dungi. Si prietena sa in dungi. Organizatorii, baietii de la Flama, le multumesc petrecaretilor ca au venit la party. Ce frumos… Te pup, te pup. Altii au ales DJ Krush, muzica buna, 60 de grade si bere calda.

Aici este aer. Lume funky, muzica funky. Tenesi peste tot, cu exceptia unei pisici care se gudura ritmata pe langa prietenul ei. Preturi mici la bar. Un metru de tequila, 50 de lei. Se dau cateva. “Asta da muzica serioasa. Nu ping-ping”, se rade un tanar cu manecile de la tricou suflecate. In jurul meu, mult piercing. Iata si fata video-clip, care se misca regizat, dupa ce a exersat patru, cinci miscari acasa, in oglinda. Muzica, tip ta tiri, tip ta ta. Uptempo.

Ursula isi pregateste discurile, ascuns in spatele pupitrului. Este vegheat cu atentie de Flama, nu cumva sa i se intample ceva! Intra. Muzica pentru alcool. “Ce bine suna asta!”, se zice de-o piesa. Era de la piesa? Degaba fluier, nu se aude nimic. Arin tin tin tin, arin tin tin. Subiectiv vorbind, DJ-ul se simte el insusi, intr-un videoclip. Iti trebuie stil, sa misti butonul cu stil. Scoate ce e mai kinky din tine. Drept dovada, palmutele primite la fund de o fata. Lumea se misca hip hop.

Se danseaza in portugheza. DJ-ul opreste muzica si primeste ofranda petrecaretilor. Atat? A fost set de o ora jumate? Se vrea mai mult. Se rascoala, se tipa, se cere, se fluiera. Se scandeaza „Ur-su-la, Ur-su-la”. Bun numele, nu am auzit pe nimeni niciodata strigand Klei-nen-berg. Ursula nu pleaca. Atunci de ce nu pune? Se odihneste? S-a luat cu-ren-tul.

Ma duc la toaleta. Este singurul club din Bucuresti care are canapea la baie. Asa ca, inevitabil, mereu gasesti doua fete puse pe ras. Si inca una care danseaza in oglinda. Soundul explodeaza. Toata lumea bea si sare, ca in scoala generala, pe Kriss Kross – Jump. De aici, o da in techno. Incredibil! “Parca e Dobrica in provincie”, spune iubita lui si confirma ca, artistul are si el remixul. Dragostea… Iata-l si pe Sica. Locuieste in Vama Veche. Acum face parte din Flama. Umbla titirizat, cu trebuincioase.

Acolo unde pupitrul DJ-ul-ui este pe o scena, in cel mai scurt timp, pe acea scena, va dansa o fata. Fata de pe scena da mereu foarte bine din fund. Daca pe scena nu este o fata, atunci este Paulica. De aceasta data, imbracat ca la plaja, fireste, in dungi. Boxa este ocupata. Sta pe ea, un jucator de sumo, imbracat in bodyguard. Dau un sms: “e foarte tare!”. Pai normal. La bar nu mai sunt pahare mari, asa ca orice mix (si remix) isi mareste taria. De asemenea, alcoolul ajunge mult mai repede, mai intai pe haine si apoi pe jos. De cand nu ne-am mai vazut! Cum se zice, la multi ani? La club, ca in publicitate: foarte multa ipocrizie. O fata nu vede scara, un baiat o prinde. Dansezi ca un miriapod! Sau cum dansau ai nostri, “rata”. Iata si un pirat. Ce ciudat! Eee, everybody, eee, we want to party. Iarasi stop curent. “Asa ma, da-i drumu’!”, scratch, scratch. Si-am tinut-o asa, pana la cinci. Revigorant.

downlodeaza un set cu Ursula 1000 aici

Posted in cum a fost? on April 17th, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments

Rokolectiv, The Day One

Spaniolul Susso 33 da un graff in hol, un chip mare cat peretele. Mana sa conduce controlat, cu negru si putin alb. 20 de oameni privesc, dar se aglomereaza, deja intinzi gatul ca strutul, sa vezi. Stai zece minute si zambesti ciudat, de la aurolac. N-a vazut Session atata echipament tehnic de cand s-a deschis. Sa fie vreo 100 de oameni. An on a Blast canta slow visator. Poarta pe tricou o bufnita geometrica, brand Muzeul Taranului Roman. Vali Chincisan la proiectii, este atat de bine incat crezi ca este parte din An on a Blast. Uite-l si pe Danddy Jack, e fara Sonia Mooner, sta in fata scenei si da un sms. Apare si Pantha Du Prince, traverseaza ringul, parca leviteaza cu pelerina de print. Pare fantomatic cu gluga pe cap. Isi deschide laptopul, cu miscari calculate si rigurose, cand An on a Blast incepe sa bubuie, iar tu faci primele miscari de dans.

“Four is the number of the Prince of Gods”, spune o voce, zici ca este Maxi Jazz. Incepe muzica, mai abstract, incepe si Pantha Du Prince sa se miste. Sonorizarea e mai buna ca de obicei, dar bassul tot este suspect. Printul renunta la gluga, da mai abitir din cap si zambeste multumit de propriul sound. Fata de cum e el, calm si jovial, acum pare posedat. O fata cu o geanta mare pe umar trece pe langa tine, o intrebi in fuga, “ce ai acolo, un caine?”. Te feresti de-un fotograf, “de unde e asta?”, “de la UTV” ti se spune. Pantha isi duce degetele la urechi, semn ca nu aude, dar intra cu Saturn Strobe si lumea incepe sa fluiere. Zambesti tamp, te legeni molcom, dupa care incepi sa visezi, inspirat de norisorii roz, desenati de Chincisan. Iti vine sa mangai si stalpul. In ritm de minimal increzator, pletosul de la Dat Politics isi pregateste sculele in fata lui Pantha du Prince.

Dat Politics au cerut in tehnical rider, fum. Asa ca e fum, ca la disco in anii ’90. Ce e cu sunetele astea? Parca iti musca cineva din creier! Noooisee la doua microfoane, se canta TA TA TA si se sare. Toata lumea face poze, punkereala, happy hardcore, un baiat care striga “as vrea sa fim condusi de roboti!”. Muzica se danseaza cu pumnul in aer, este riot, se fluiera tare, dar degeaba, noise-ul acopera tot. Foarte bine puteau sa vina cu Harley-ul pe scena sa spulbere tot. Frecvente de sunet daunatoare urechii te enerveaza si te stimuleaza sa stranesti un pogo. Mult distors si o fata care iti striga la ureche ca l-a zarit pe Florian Pitis. Pauza, se iese afara, se alimenteaza la bar.

(more…)

Posted in rokolectiv on April 16th, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments

Rokolectiv 08

an on bast: un idm destul de neinteresant, poate bun dar stilul in sine a devenit irelevant in ultimii ani, in fata unui public restrans si care abea isi cauta locul. la noi 10.30 e foarte devreme si oricum nu te crede nimeni daca spui ca incepi la ora asta asa ca lumea a inceput sa apara abea dupa 11.30. in holul de la intrare un baiat imbracat dubios (suso33) desena cu sprayurile pe un perete. el avea masca, noi nu deci simteam ca daca mai stau 3 minute acolo incep sa zambesc aiurea prea devreme. inauntru lumea se intreba cine baga atata poppers.
pantha du prince era de la inceput suparat ca a fost pus in line-up atat de devreme si ca lumea isi inchipuie ca nu poate suna decat sensibil si melodios (vb cuiva: da ce noi l-am pus sa scoata albumul ala?). era insotit de o tona de viniluri desi trebuia sa faca live si si-ar fi dorit sa bage mai la scandal dupa ora 3, preferabil la after. a inceput destul de abstract dar neavand decat o ora la dispozitie si trebuind sa dea cumva drumu la petrecere a sarit destul de repede la ceea ce se astepta de la el. a promis ca se intoarce cu efdemin (cu care de curand si-a facut o trupa) pentru partea cu scandalul. efdemin a vrut sa isi faca acum 2 ani o trupa care trebuia sa se cheme bucarest.
dat politics: aici chiar a fost scandal. 8 bit punk, gadget punk, happy hardcore, mickey mouse on speed sau pentru ca suntem la rokolectiv jean jacques perrey on speed, cum vreti sa ii ziceti, oamenii au facut tambalau de nu mai era mult pana sa iasa cu pogo in fata. oameni sensibili si seriosi s-au bestializat ca la 14 ani.
underground resistance: eu am venit destul de sceptic la UR. stiu cum e cu istoria, cu respectul, cu pionierii dar totusi eram convins ca nu mai au ceva interesant de spus in 2008. venisem sa ma uit la o curiozitate de muzeu dar m-a pus dracu sa stau in primu rand si sa ma uit in ochii negrului cu microfonul. dupa doua piese eram un luptator credincios pentru eliberarea cui vor ei, eram negru, eram sclav, toata familia mea o arsese numa pe plantatii, intelegeam cum e cu muncitorii in detroit, solidarizam cu grevistii de la dacia, imi venea sa tip aleluia, sa glorific ghettoul si bumbacul. atat de mult am solidarizat ca/incat cornelius (asa il cheama pe el) mi-a dat o esarfa neagra cu UR pe care am primit-o cu sfintenia unui carnet de partid. sau ca pe un botez ca o luasem razna complet. eu va zic de mine dar eram mai multi, o armata credincioasa de romani luptand si rezistand alaturi de fratii nostri din detroit carora nu le venea sa creada ce se intampla in sala si pe scena. chiar erau emotionati.
bolero, moment artistic, se scot sutiene, abscons.
modelu la bustul gol punand lenny kravitz.
dandy jack si sonja moonear punand muzicile altora (ale lor am inteles ca nu au mai ajuns) in fata unui session destul de gol.
ne sleisera aia inainte.

tom wilson‘s expat allstar band (adica 2 englezi, un sarb si un spaniol): cel mult haios, au sarm, arata bine pe scena, s-a ras, s-a zambit, s-a aplaudat insa muzical nu prea s-a legat nimic. deocamdata numa intentii bune si stil. cam putin pentru un festival.
kalabrese and his rumpelorchestra: unul dintre cele mai asteptate momente ale festivalului pe agenda mea. am iubit rumpelzirkus deci trebuia sa il vad in varianta live. au sunat excelent si cred ca au fost highlight-ul serii. au terminat cu un live session impreuna cu khan of finland, ceva fin si deosebit dar destul de neasteptat pentru multi dintre cei care se aflau acolo.
mungolian jet set adica niste norvegieni imbracati in mongoli… oricand. nu stiam cum suna dar puteau sa faca orice imi era de ajuns ca sunt acolo. mi s-a soptit la ureche ca suna prost, cel putin pe myspace. nu au sunat asa prost, mai bine decat ma asteptam. da cum aratau.. ala micu din mijloc chiar era un mongol mic si neintelegator, genu care te sleieste cu arcul de pe cal de-ala mic si iute, de preerie. au cerut sa nu aiba visuals. de inteles. au bagat electro.
elektrofant: slab, cea mai slaba alegere din line-up.
bjorn torske: nu a mai reusit sa ma readuca la dans, cam usurel, fara zvac. cu singurul merit ca e primul dj pe care il aud mixand blind de la hercules & the love affair. asta am dansat.
cand am iesit din session ce sa vezi, multimi de pokemoni asteptau afterul cu magda. majoritatea treji, fresh, dormisera de cu seara sa fie numa buni la after. cica s-a intins pana dupa 1.

despre visuals asa: vali chincisan a fost genial, a lucrat la ele si i-a iesit, unele din cele mai bune visuals pe care le-am vazut in ro, initial am crezut ca a venit an on blast cu ale ei de acasa dar nu. dreamrec in schimb ne-a cam facut din processing, adica a bagat un pic de cod si a zis gata, eu numa stau aici dau usor din mouse si iese. da n-a iesit. adica ideile sunt bune, era interactiv, puteai sa te duci sa te joci cu proiectiile, sa dai si tu din mouse, sa participi, intentii bune. pacat numa ca aratau urat. ceea ce, pana la urma si din pacate, conteaza.

rokolectiv on video aici. via mironghiu.wordpress.com

Posted in de-dans, rokolectiv on April 15th, 2008 by de-dans | 8 Comments

15

bon, i like this:

Posted in de-dans on April 15th, 2008 by de-dans | 1 Comments