Incotro?…Istanbul

photos by dreamferry

text by Haute Culture

Daca te porti disco, te imbraci shukar, iti tii jurnal de facebook, te tii de turma de la Bragadiru, si musai iti faci vacantele la Berlin sau Barcelona, se cheama ca ai atins abisul bourjois. Dar daca te urnesti sa faci Revelionul la Istanbul, se cheama ca te-ai dat in vileag, ca ti-ai adus aminte de stropii de shaorma dupa prima petrecere cu Dave Seaman.

Te urci in automobilul propriu, pe care il imparti frateste cu alti 3 tovarasi de drum (benzina e ieftina si e mai amuzant in 4 ), si te-asterni frumos la drum de noapte pe autostrada soarelui. Dimineata, te trezesti la vama de la Vama Veche ca ti-ai uitat pasaportul la Bucuresti si cu o naturaletze prunciara (trezit parca dintr-un serial – vis erotic in care esti propiul protagonist alaturi de vecina blonda cu piept angajant mai ales dupa ce ti-ai tinut capul in poala iubitei seculare), te hotaresti sa te intorci la pasaportul tau, uitat dintr-o neglijenta comoda, intr-un sertar ascuns. In ultimul moment, cineva iti sopteste ca poti apela la o persoana apropiata tie sa merga la tine acasa sa ti-l culeaga si sa ti-l puna pe primul autobuz cu destinatia Constanta. Te intorci fericit tot la Constanta, doar ai scapat de un drum pana la Bucuresti dus-intors si te asezi resemnat in prima cafenea care iti iese in cale din Piata Ovidiu. Dupa pranz, recuperezi actul mult ravnit si te indrepti iarasi spre Vama Veche.

Treci decis, fara sa bagi de seama ca ti-ai facut deja vant in Bulgaria – aceleasi drumuri cariate, nemarcate, si prost luminate… Spre seara, strapungi victorios granita bulgaro-turca si pui inspre ascultare noul mix nudisoco de numonici. Usor, usor aluneci pe strazi strident marcate, opulent asfaltate si mai ales briliant luminate. Zambesti fericit ca ai ajuns la drumuri cu 4 benzi pe sens (desi inca nu ai atins autostrada), si te gandesti serios la gluma proasta pe care a facut-o Europa atunci cand ne-a primit, la pachet, pe noi, les roumains, alaturi de ei, the bulgarians. Incet, incet apar suburbiile Istanbulului, presarate ca un sirag de margele fosforescente pe dealurile din jur, cu blocuri turn inalte, despartite atent de steagurile cu semiluna omniprezente obligatoriu numai in bataia vantului. Autostrada te duce singura pana in centrul orasului, de unde bineinteles incepi sa te ratacesti prin cartierele deochiate si cu nume vechi din istorie. Majoritatea strazilor sunt in panta, iar tu, ca un privitor curios iti impiedici privirea de nenumaratele moschei, cu turle inalte si te simti deja aruncat in basmele Seherezadei. Tarziu dupa miezul noptii, ajungi la hotel, unde iti arunci nervos bagajul si alergi bezmetic inapoi pe strazi dupa ceva de mancare.

A doua zi, incepi constincios plimbarea si te trezesti aruncat de puhoiul de pe strazi taman la palatul sultanului TOPKAPI. E frig, mult prea frig, desi te desparte o singura apa de Asia, te bagi grabit in multimea nebuna si vizitezi in graba toate incaperile palatului. Dupa o ora si jumatate in care nu ai reusit sa vizitezi decat o parte din el, pe jumatate ud de ploaia rece, te rostogolesti decis in prima cafenea care iti iese in cale. Apoi, urmat de o ceata de ghiauri, te indrepti agale prin ploaie (deja te-ai imprietenit cu ea), spre un restaurnat de peste. Asa cum in metroul din Tokio exista impingatori, care inghesuie lumea in vagoanele de tren, la Istanbul exista domni respectabili care te indeamna, uneori agasant, sa intri in cutare restaurant sau magazin. Nu gasesti niciodata vreo vanzatoare sau vreo chelnerita. Parca esti intr-o tara a barbatilor, in care femeia sta ascunsa in casa ca un trofeu de vanatoare.

Seara te prezinti la un spectacol tematic, al dervishilor. Consilierul cultural al gastii ne-a recomndat cu caldura acest ritual ancestral. Patru dervishi se rotesc pietrificati pret de 45 de minute, pe o muzica turceasca veche, aproape fara sa clipeasca, facandu-te pe tine, ingrat privitor, sa te ia ameteala de cap. Transa in care se lasa purtati acesti dervishi aproape ca i-ar face megainvidiosi pe culegatorii de folclor minimalist de la partyurile sunrise, care cheltuiesc pungi nenumarate de galbeni pentru floricele si seminte halucinogene. Nu as recomnda acest spectacol bautorilor de lapte, pentru ca l-ar privi prea resemnati si s-ar culege singuri de pe jos, la terminarea lui.

Au urmat apoi plimbarile pe ulitele stramte ale orasului, unde aproape la fiecare colt gaseai cate o ramasitza de istorie, si in care miriosurile de mancare te urmareau pretutindeni. Am trecut Bosforul cu vaporul, am atins apasat cu picioarele pamanturile Asiei, ne-am afundat adanc in furnicarul bazarului in care cu buna stiinta te aruncai in ratacire, am privit culorile vii ale broderiilor si matasurilor, am adulmecat cu pofta mirosurile tari din piata de mirodenii si am ascultat atenti zgomotele vanzatorilor ambulanti secondati intotdeauna de claxonatul bezmetic al soferilor din Istanbul. Ce mai incolo, incoace…totul te facea sa iti simti propria-ti viata ca o cutie cu bomboane de ciocolata.

In seara de Revelion, ne-am revarsat alaturi de multimea de barbati only, in piata Taksim si ne-am oblojit poftele intr-un club de house. Am trecut in 2009 pe muzica progressive, parca erai la un party pe Kudos cu Pagal, prin 2002, apoi am fost asediati de soundul ingrozitor de odios al domnului Rebotini* (pentru necunoscatori, partea mult prea intunecata a duetului Blackstrobe), si ne-am aruncat sfarsti in paturile noastre cu putin timp inainte de revarsarea zorilor.

Nu am castigat nici un pariu, nu am cautat sa convingem pe nimeni de folosul acestui serious road trip. Nu acesta a fost scopul. Doar ca, la intoarcere, ca intr-o frumoasa si inteleapta coincidenta, am ascultat in masina un audiobook, Craii de curte veche, o poveste minunata din Bucurestii de altadata, care parca a inchis cum nu se poate mai bine paranteza acestei mici calatorii. Aidoma povestii de demult a lui Mateiu Caragiale cu beizadele si cavaleri uitati de vreme, cu acesasta calatorie la Istanbul parca am inceput deja,fara sa stim, sa fim o amintire in memoriiile cuiva care inca nu s-au scris.

*petrecerea cu Rebotini insa, merita un alt post, stay tuned

Posted in outfun, special guests on January 7th, 2009 by fresh good minimal | 4 Comments