– What is going on man?
– Just chillin maaaaaaaan.
– Cand si unde e facuta poza?
– In februarie anul asta. Eram la carnavalul de la Venetia, ala marili. Luase Florian de la Shukar o peruca si am arestat-o.
– Cat a dat pe ea?
– 8 euro.
– Care au fost reactiile?
– Vasile a pus mana pe aparat si a tras poza. S-a ras nitel lumea si m-au trimis asa la supermarket sa le iau tigari si bere. O bere sinistra la 0.75.
– Te-ai gandit vreodata sa-ti faci raste?
– Acum cativa ani, dar mi s-a innodat parul la spate si a facut un cocolos mare pe care a trebuit sa-l tai.
– Nu te pieptanai?
– Nu, ca sunt cret. Ma spalam, balsam si ma uscam cuminte.
– Mai ai peruca?
– Nu era a mea, am alta de rocker, ca a lui Twisted Sister (poza aici). Este recuzita de la Happy Fish.
– Ai fost rocker?
– Claaaaaaaaaaaaaaar
– Cand te-ai lasat?
– Nu m-am lasat.
– Esti un DJ rocker?
– Daaaaaa.
– Cum se manisfesta?
– Injur lumea pa strada, il venerez pe satana.
Vineri, 15 februarie, intr-un apartament urias din studiourile Buftea, unde cateodata Sarbu il cazeaza pe Copola, a avut loc “The Immaculate Intercourse”, un shooting pentru revista Omagiu, realizat de Camil Dumitrescu, cu focus pe The Model.
photos by Camil Dumitrescu
CAMIL
– De ce “The Immaculate Intercourse”?
– N-am gasit alta rima. Purisme…
– De ce este Modelu potrivit pentru o relatie sexuala imaculata?
– Pentru ca este o personalitate de o puritate exemplara.
– Ce anume din personalitatea lui este exemplar?
– Modelul este propriul sau exemplu. De aici autoreflexivitatea, ca stare de fapt…OMG, ce am zis! Mai concret, Modelul are niste maniere exemplare.
MODELU’
– Cum se impaca modelul din muzica cu modelul din fashion?
– Excelent! Ambii sunt narcisisti, exhibitionisti si interesati de energia sexuala a abdomenului, care vine cu snare-ul de elektro, la a doua bataie.
– Care a fost tema shootingului?
– Sex, so they have said. Anyways, I only saw a titty shape, no nipples even.
– Nici macar un sfarc?
– Nimic domnule, am plecat foarte dezamagit.
CAMIL
– Modelu sustine that he didn’t see any nipples. E adevarat?
– Chit ca a vazut sau nu, Modelul este un gentilom. Plus ca, intr-un atare context, ce mai conteaza un titty in sus sau in jos?
MODELU’
– Cine e clubberul ninja?
– Nu e un clubber. Nu toata lumea e clubber. Nu e nici ninja. Este un personaj misterios, care prin misterul sau (isi) da putere.
CAMIL
– Cine e clubberul ninja?
– Esti rasista. Este Chris, un baiat din Chitila, vecin cu ERPS, gipsy erps…
MODELU’
– Cine te-a imbracat?
– Morrigan. Ea face marea parte a toaletelor mele, inclusiv cea rococo de la Gigolo Night. Este o foarte buna prietena, cu care ma stiu de 8 ani.
– Cine te-a frezat?
– The Model l-a frezat pe The Model prin mana lui Fane, frizerul cel mai tare din Crangasi!
– Cat costa tunsul la Fane?
– 2 euro, poate mai putin.
– Ai o freza de 2 euro?
– Taiatul parului frezei mele costa in acea zona a Bucurestiului mai putin de 2 euro. Freza mea costa vreo 200 de euro, in Dorobanti. Pura geografie economica.
– Ce iti soptea fata la ureche?
– Niste aer cald. Era foarte placut.
– Te gadila?
– Nu simteam gadilare.
– Cum ti-a spus fotograful sa stai?
– Camil avea o idee cam cum se desfasoara treaba. Mi-a ales un loc, in rest pose-ul il aleg singur in mare parte. E o anume stare la care subscrii si in care intri.
– La ce stare ai subscris atunci?
– De incremenire.
– Cum se raporteaza celelalte personaje la tine?
– Viziunea ii apartine in intregime lui Camil. Eu sunt un biet model.
CAMIL
– Cum se raporteaza celelalte personaje la el?
– Tine de hazard. Ce se intampla acolo e ca o ruleta ruseasca. Exista o sansa de unu la sase sa vedem si sange.
photos by Camil Dumitrescu
MODELU’
– Ai vrut sa intrii in cada?
– Crede-ma, s-au intamplat multe chestii ciudata la shootingul asta. Eu de obicei, nu am putere sa tin atata amar de lapte in mana. Erau multi litri acolo, trei, patru, iar in vana nu mai zic. Daca ar fi avut laptele vreo 15 grade in plus, nu as fi evitat sa intru, dupa ce terminam treaba.
– Tu esti argatul care mentine temperatura laptelui?
– Ai sa razi, dar m-am ocupat personal de incalzirea pungilor de lapte sub jetul de apa calda. Evident ca, la cumparare era luat din frigider.
CAMIL
– Cum s-a comportat Modelu la shooting?
– A fost punctual, serios, eficient, ca intotdeauna. Ne-a ajutat sa aducem laptele la temperatura corpului uman, intr-o chiuveta de sapte stele, in susurul molcom al unui jet de apa calda. O solutie aparent simpla, dar care s-a dovedit a fi salvatoare, avand in vedere ca ne confruntam cu asa o problema complexa.
– Cati litri de lapte a incalzit?
– Cred ca au fost vreo 20, o solutie lejera fata de ceea ce ne-a sugerat cineva in prima instanta, si anume sa folosim vinarom. Ar fi putut fi dramatic.
photos by Camil Dumitrescu
CAMIL
– Modelu este vizibil emotionat. Asa i-ai spus sa para?
– Actul artistic fara emotie e ca … fara …, nu? A fost poate emotionat, dar nu coplesit.
MODELU
– Esti vizibil emotionat. De ce?
– Eram paralizat ca sa nu cad in cada cu lapte. Cine stie ce mi s-ar fi putut intampla?
CAMIL
– Ce se afla in sticla?
– LORGEAN, dar unul esentializat. Un lorgean esentializat. In nici un caz Campari.
– Ce iti face Lorgeanul?
– Inlocuieste o bautura mai proasta. Poate Campari, poate altceva. Am zis oare Campari? Eu cred ca era o bautura mai proasta si atat, cu siguranta cu un sens al marketingului discutabil.
– Ce s-a intamplat de fapt?
– Asta era un proiect pentru care trebuia asigurat din start un buget marisor. Prin urmare, s-a cautat un client care sa se asocieze cu imaginile noastre, astfel incat noi sa avem bani suficienti pentru productie. Am avut pe set o vizita de vreo patru ore a doua domnisoare care cu onor reprezinta interesele marcii in tara noastra. Au stat, s-au distrat, ne-au aratat cum se pune corect portocala la stanga, cuburile de gheata in configuratie corecta etc. O saptamana mai tarziu a sosit la redactia Omagiu un e-mail care, pe scurt, spunea ca, Campari nu mai doreste, brusc, sa se asocieze cu proiectul nostru. Iar mailul se termina chiar asa: “Te rog frumos sa scoti sticla si paharele, cu ajutorul Photoshop-ului din poze si imi cer scuze daca am provocat unele neplaceri”. Profi.
– Nu s-a baut Campari la fata locului?
– Modelul nu bea alcool, iar el este un adevarat trensetter.
Multumita Studio Martin, mai exact lui Lovely Lore, care se pricepe la facilitat interviuri, spaniolul Alex Under are cuvantul. Aleluia!
– You say your work resembles the collage technique in visual art. What kind of sounds do you assemble, in order to create a new whole?
– That’s exactly the point, the sounds I use are part of already made tracks, I mean, I first make a basic track or loop, then I use cuts, slices, clicks, and parts of this track as sounds to make a new track. That way every single sound has a whole world of sounds on it. It’s a very complex technique that needs a lot of time to make a track. Unfortunately I don’t have that much time, so I don’t use it always. You can listen to “collaged” tracks in the “Multiplicanciones” series on Apnea Records (listen here), some of my early CMYK Musik (listen here) releases and the “Collage EP” (listen here) on Plus8.
-You say there is something alchemic in your music. What is the purpose of your music?
– The purpose of my music is to evocate feelings in the listeners, probably the purpose of all the music, though. It depends in what I’m working on, but right now my aim is to make people dance with an ear-to-ear-smile in their faces.
Collage EP – El Encuentro (Plus8 / 2006)
– What’s the story of you making music?
– “When I was seventeen, it was a very good year” do you know that Sinatra’s song? It’s a good one! Anyways, I started when I was a teenager, I used to play in metal bands in my hometown, I spent all my youth in a hole we had rented for play, I played everything, guitars, drums, bass, but I didn’t sing ever, thank God. Then I discovered electronic music and I got amazed with it, firstly I tried to mix it up with the music we were doing with the band, some kind of (hahaha) techno-metal, but of course it was a shame. And then I kissed bye bye my band buddies, and started my solo career as a techno kid.
– Where is your studio, what is the sightseeing there?
My new brand studio is in Madrid, we have a new place with 3 studios and the office, it’s a Paradise, we were working on it very hard, doing some handyman’s stuff after the professionals finished the hard work. The sightseeing (hahaha again) is not bad, I have a 2×1 meters window that connects my studio with the office, and so every time I see the face of my partner Jose, he is not that ugly, but the sightseeing could’ve been better. So, I have Jose in front and the rest of the guys, Tadeo, Imek and Damian in the other studios.
– Do you use any gear?
– I don’t use much gear right now, I got into the computer music very quickly because it makes my life easier and it permits me to make music in less time. My vintage favorite is my SH-101 and my brand new favorite is an MBase01 by Jomox, which is a very small analog machine to make only bass drums.
– How many hours per day do you work? How long it takes till a track becomes a good track?
– I don’t have a routine, I have a 2 years old kid, and I’m all the weekends out of home, plus the office work with the labels, so its really hard to me to have a fixed schedule, either for work or sleep. I didn’t spend too much time in the studio lately, but I have a good working plan for the next months so I hope I can make it for 5 or 6 hours everyday. Anyway is hard to say how much time needs a track, some of them need weeks, others just hours.
– Does your son react to any type of music?
– My son, Cyan is 2 years old, and he is the meaning of my life, he is my world. Cyan loves the music, especially funky; his favorites are Herbie Hancock and Earth Wind and Fire. Is amazing how he reacts with “headhunters” of H. Hancock, since he was 3 months old. I love to watch him dancing in my rear-view mirror when we are in the car.
– You come from Madrid. How was your childhood, what were your musical influences? Do you still have tapes or vinyl from that period?
– My childhood was very smooth; thanks to my parents I always had lot of freedom. It was in the old-times, so a 10-year-old boy could go out by night in the summer without any danger, so I loved the street. I was always “having bad ideas” as my mom defines my childhood, this is something nice of being artist, now those bad ideas are named as creativity :))).
I have a brother and sister (+4 and +5 years older than me) my brother was very involved in music composition since he was a kid, he had the very firsts synths and computers.
The first bands I liked by my own, after listening to my brother’s tapes, was Metallica and Sepultura, followed by a long tail of thrash, gothic or death-metal bands. Shameless I don’t have much tapes or CDs from that period, but I do have a lot of vinyl from my family collection, very miscellaneous collection.
– How is the clubbing scene in Madrid?
– I’m afraid I’m not the correct person to answer this. Unfortunately I don’t have a clue of what’s happening in Madrid during the weekends. I live here Monday to Thursday, but I know only the day life here. I can tell you we have great parks to go with the kids, but surely if you ask Richie Hawtin or Ellen Allien, they would know much more than me about the club scene in Madrid. In the last year I played 2 times in Madrid, in the whole year!
Mari semne de intrebare a mai ridicat piesa “Copiii lui Luciano”! Dupa ce DJ-ul chilian a pus-o la Kristal, anul trecut, pe forumuri s-a creat isterie. Oare cine a facut-o, oare cum se numeste? Se vehicula ca ar fi piesa lui Villalobos, dar multi s-au incapatanat sa creada ca este a lui Emil Lassaria. De parca era mult mai plauzibil ca Luciano sa o fi primit de la Lassaria, din Targoviste, decat de la Ricardo, din Chille. (Ping-pong cu de-dans).
Piesa este a lui Villalobos (asculta aici), iar Emil spune ca el a remixat-o (asculta aici). Ba mai mult, nici nu a vrut sa o faca publica, i s-a furat un CD din calculator si asa a ajuns pe net. Ceea ce a uitat Emil Lassaria este ca pe albumul sau “MY Dream”, care se gaseste la downlodat free pe internet, “Copiii lui Luciano” este a cincea piesa. Si nu scrie nicaieri ca este remix dupa Ricardo Villalobos – Enfants. Oare cand i-au furat CD-ul din calculator i-au pus piesa pe album?
– De unde vine numele de Lassaria?
– Paaaai…. acum vreo 6 ani am inceput un proiect muzical cu tente latino, iar impresarul meu de atunci mi-a spus ca trebue sa am un nume adegvat genului muzical pe care il produceam. Asa ca el m-a botezat.
– Faceai muzica latino?
– Latino – house .
– Acum nu mai faci latino?
– Nu. Mi-a trecut.
– Faci numai house?
– Da.
– De cat timp ?
– Din 2000, cam asa.
– De ce nu ti-ai schimbat numele, daca Lassaria era pentru latino?
– Nu cred ca e important numele. Putea sa ma cheme…Ilie…Vasile.
– Crezi ca ar fi avut acelasi efect?
– Cred ca da.
– Ce fel de muzica produci?
– Yo fac ce simt.
– Ce simti?
– Probabil ca uneori sunt fericit, iar piesa pe care o fac atunci cu siguranta va fi una vesela.
– Cate piese ai scos pana acum?
– Muuulte, 50 -60.
– Si care a avut cel mai mare succes?
– Sincer, nu stiu.
– Ai scos la vreun label?
– Yo fa muzica pentru mine. Imi face bine. E un tratament impotriva stresului.
– Mama ta e florareasa (asculta piesa aici sau pe manele.ro)?
– Nu, e o joaca nevinovata, piesa e o gluma.
– Crezi ca muzica lautareasca se imbina perfect cu muzica electronica?
– Cred ca muzica lautaresca trebue sa ramana acolo de unde vine.
– Muzica de pe melodia “Mama mea e florareasa” nu este lautareasca?
– Ba da, dar nu ma reprezinta.
– Nu ai facut-o tu?
– Ba da, dar a fost o joaca.
– O joaca este o piesa pe care o tii in casa. Tu ai semnat-o si i-ai dat drumul pe net, sa te cunoasca lumea. De ce ai facut asta?
– Asta se intampla de mult.
– Cand?
– Acum un an, parca.
– Ce s-a schimbat de atunci?
– Foarte multe. Eu m-am schimbat, generatiile s-au schimbat.
– Cand ai facut piesa “Copiii lui Luciano”?
– Intr-o vineri seara, acum patru luni….gen.
– A fost un real succes, toata lumea a vorbit despre ea. Ce te-a inspirat ?
– Hey, vorbim despre un remix. Am auzit-o intr-un set al lui Luciano, el m-a inspirat, daca putem spune asa.
– A cui este piesa?
– Am aflat si yo mai tarziu ca e a lui Ricardo.
– La telefon mi-ai spus ca ti s-a furat din calculator. Despre ce este vorba?
– Mi s-a furat un disc cu mai multe piese, printre care si “Copiii”. Au aparut pe net.
– Pe net nu scrie ca e remix, scrie ca e piesa ta. Cum asa?
– Asta deja ma depaseste. La mine in calculator e “Copiii lui Luciano”.
– Nu scrie remix?
– Nu scrie nici Emil Lassaria.
– Daca nu ti se fura CD-ul, nu-i dadeai drumul pe net?
– Normal ca nu, avand in vedere ca piesa nici macr nu e masterizata.
– Cum e viata de club in Targoviste? Exista o mini scena, vreun un club nisat pe electronic?
– Exista si kiar ies petreceri interesante. E un public pretentios.
– Ce DJ vin sa puna muzica la Targoviste?
– DJ romani. Au fost aici cei mai buni Dj ai momentului, inclusiv Raresh, nr 1 pe 2007. Adrian Eftimie e pe primul loc dupa parerea mea.
Posted in interviu on March 13th, 2008 by fresh good minimal |
6 Comments
Ma duc zilele trecute pe la Dobrica, cu treaba. Si cum vorbeam eu plina de entuziasm, intra in camera, colegul lui de apartament, Mircea. Tan ta nis! Nu tu “Buna seara”, nu tu “Seara buna”, trece pe langa mine ca tancul, ba chiar imi da un cot. Eu ma sperii, Dobrica tipa, il da afara, tipa si el, c-a fost o gluma, pana la urma ramane cu noi si nu mai zice nimic. Ne ignora cu desavarsire. Ba chiar motaie nesimtit pe fotoliu, ca si cum n-am exista, ca si cum nu mi-ar fi dat un cot mai devreme. Ei bine, nu vrei sa stii cine e Mircea?
MIRCEA
– De cat timp locuiesti cu Dobrica?
– De prin februarie 2006. Ne-a facut cunostinta Monica.
– Cine e Monica?
– Cineva frumos.
– E prietena ta?
– Oarecum.
– V-ati placut la prima vedere?
– El nu cred ca m-a placut foarte tare. M-a acceptat din cauza ei.
– Inteleg. Ea locuia cu voi?
– Nu intelegi nimic. Nu a fost neaparat chimie…eram toti trei.
– Un fel de menage a trois?
– Ai putea spune si asa, dar sa nu se oftice Dobrica. N-o sa se supere ca vorbesc despre el?
– In cate camere locuiti?
– Doua, dar eu am toata casa la dispozitie.
– Cum te-ai impus?
– In primul rand, sunt foarte dragut. Arat bine. Cei care vin in casa ma complimenteaza mereu, mai putin un baiat, Alex. In al doilea rand, sunt o persoana sociabila, cred, iar asta ma face sa am multa incredere in mine.
MIRCEA
– Te duci la club?
– Nu. Urasc cluburile si muzica de club. Iar de cand Dobrica s-a apucat de ligheane si da volumul tare, e oribil! Plec imediat! Ce face el cu Suie e mai frumos, asa. Imi plac vocile in muzica.
– Dobrica ce-ti spune cand pleci?
– Rade. Imi spune ca sunt demodat.
– Si nu esti?
– Poate ca sunt asa, mai clasic sa zicem.
DOBRICA
– Tu faci ligheane?
– Da.
– Si Mircea ce face in acest timp?
– Saracul de el, le detesta. Intr-un fel, il inteleg. Ma amuza foarte tare. Daca doarme cand eu incep sa lucrez la piese, adica clipoceli, snaruri, se trezeste imediat si pleaca in cealalata camera.
– Nu zice nimic?
– Probabil ca ma injura in gand.
– Nu iti cere sa il pui pe lista la club?
– Nu, deloc! Eu m-am oferit de cateva ori, dar nu vrea. E mai casnic, ii place indoor.
– Nu canta si el, din cand in cand, cate o melodioara?
– Nu are ureche muzicala si nici voce. Doar cand urla, la nervi, iar atunci, total bezmetic.
– Genul rock?
– Da, gen Minculescu in zilele lui bune.
MIRCEA
– Am auzit ca devii violent cateodata. Este adevarat?
– Da, uneori imi sare tandara foarte repede, din orice.
– Nu te poti controla?
– Nu prea, si atunci mi-o fur.
– Ti-o furi des?
– Dobrica e mai coleric, asa.
– Ce faci cand iti sare tandara?
– Sar la bataie, ca in cantecul ala al lui Suie, “Aveti sange-n coaie, sariti la bataie”. Ideea e ca, am multa energie. Si daca stau mereu in casa trebuie sa mi-o consum si eu cumva, nu?
– Ultima data, de ce v-ati certat?
– Imi era urat sa dorm si am intrat in camera la Dobrica, pe shestache, cand el dormea si am inceput sa fac misto de el. S-a trezit, m-a caftit, apoi s-a culcat la loc.
– Dobrica are de obicei ultimul cuvant?
– Nu, eu. Eu dau ultima lovitura si o iau la fuga.
DOBRICA
– Colegul tau de camera spune ca esti violent. Este adevarat?
– E un bou. Nu sunt violent.
– Esti tandru?
– Chiar ma port impecabil cu el. Depinde de ocazie. Cu un specimen ca el nu stii cand sa fii tandru sau cand sa fii violent. Dar imi place de el. Imi plac nervosii.
– Zice ca il caftesti. Minte?
– Nu minte. Dar nu il caftesc in adevaratul sens al cuvantului. E totusi, colegul meu de apartament, sa fim seriosi.
– Cu ce te supara?
– El se cam plictiseste si cand vin acasa are chef de caterinca, de bataie, de scandal!
MIRCEA
– Sari la fete?
– Sar, de ce sa nu sar? Mai ales daca stiu ca asta il enerveza un pic pe Dobrica. Imi place sa il tachinez, sa ma iau de fetele lui, sa fac misto de ele.
– Ce zice cand faci asta?
– Se cam enerveza. Unele fete se cam sperie de genul meu de a fi si atunci ma pofteste frumos afara din camera. Eu incep sa tip de oftica, el iar se enerveaza si tot asa.
DOBRICA
– Sare la fete?
– Da, cam sare si nu inteleg de ce. Uneori fetele se poarta frumos cu el, dar el parca inebuneste! Cred ca o face special sa ma enerveze. Incepe cu jocuri din astea, absurde.
– O face des?
– De fiecare data.
MIRCEA
– La prietenii lui de ce sari?
– Nu la toti. Dar cred ca prietenul lui, Alex, de aia nu mai vine pe la noi, s-a cam speriat de mine.
– Ce i-ai facut?
– Am sarit la bataie, dar in joaca.
– Nu i-ai sarit la jugulara?
– Nu puteam sa fac asa ceva, nu sunt animal.
DOBRICA
– A bagat Mircea zazanie intre tine si prietenul tau, Alex?
– A incercat, dar sper ca Alex nu l-a luat in serios.
– Atunci, de ce nu mai vine pe la tine?
– Asta nici eu nu inteleg. Sper ca nu din cauza lui Mircea.
ALEX
– De ce nu te mai duci la Dobrica?
– Pentru ca nu ma decid cine ma sperie mai mult: el sau Mircea?
– Ce ti-a facut Mircea?
– A sarit la mine, nu stiu, e bolnav. Trebuie sa aiba intotdeauna ultimul cuvant.
– Cum ai reactionat?
– L-am aruncat mai incolo si am urlat la el sa-l intimidez.
MIRCEA
– De ce continuati sa convietuiti impreuna?
– Initial ma supar, dar stiu ca totul porneste de la mine si imi trece repede. Asta e marele meu avantaj, ca nu pun la inima si ca imi trece repede.
DOBRICA
– De ce il accepti in apartament?
– M-am atasat el. In plus, e bine sa fie cineva in casa cand eu sunt plecat prin tara.
MIRCEA
– Tu cu ce te ocupi?
– Cu nimic deosebit si cu mai nimic, in special.
– Tai frunza la caini?
– Tai frunza la caini.
In ziua de astazi nu este de ajuns sa te faci remarcat prin skill-urile de DJ. Trebuie sa ai o imagine, care sa se reflecte senzorial in mintea clubberului, sub forma unor senzatii. Acestea il fac pe consumatorul de club sa ia o atitudine emotiva fata de realitate. Caci daca DJ-ul arata bine sau smecher, asa este si muzica lui. Cu aceasta teorie in minte, managementul Stereoevents s-a hotarat sa il promoveze pe Maresh.
Iata un photosession care trateaza cu umor actualitatea cu care ne-am obisnuit atat de mult, incat nu mai stii, este haz sau e necaz?
– In pozele astea, esti ganditor sau esti Don Juan de Marco?
– Nici una. La Don Juan am renuntat in clasa a XII-a. Fotografiile sunt un impuls oarecum prostesc, dar mai ales ironic la ce se intampla la noi in Romania. Adica ce, eu nu pot sa ma vand?
– Si ce vinzi mai exact cu aceste poze?
– Nu stiu, asta vreau si eu sa vad. Am observat ca se poarta, look-ul face tot!
– Ce transmite look-ul tau?
– Mister!
– Misterul platanelor?
– Poate, al plantelor.
– Daca nu al lor, al cui?
– Al meu! Ce treaba au platanele? Erau ele in poza? Me me me, just me!
– Ce ascunzi?
– Eu de fapt, nu ascund nimic, e doar un impuls firesc.
– Atunci, care mister?
– Pai nu stiu, tu sa imi spui, ca tu ai simtit asta! (Poate ca cel mai bun rapsuns la aceasta intrebare este acest mix.)
– Unde ai facut pozele?
– La manager acasa.
– Cine este managerul tau?
– FWD pe plan local si Stereoevents, reprezentat prin Vlad Vancia, pe plan international. Pe 27 decembrie am pus cu Sebo la Harry Klein Club, in Munchen. El a aranjat.
– Tot el ti-a facut pozele?
– Da, da.
– Cum ti-a spus sa stai?
– Sincer, nu a fost o comunicare prea laborioasa. In primul rand, mi-a dat haine de la el. Nu prezint intreres in hainele mele.
– Managerul tau poarta tricouri mulate?
– Aaa, nu, ele sunt mulate pe mine. El e fff slab, deci lui ii sunt numai bune. Dupa care, mi-a dat ochelari de soare, de la o prietena.
– Clubberitza?
– Care din ele?
– Cea cu ochelarii.
– Da, da, aia …
– Ce ai in pipa?
– Ei bine, in timpul filmarilor, nimic. Cu toate ca ne-am chinuit vreo jumatate de ora sa iasa in poza si ceva fum.
– In afara filmarilor, fumezi pipa?
– Nu fumez de fel.
– Tine de look?
– Da, am auzit eu ca se vinde. De 6 ani stau asa eu ala modest si fad si fara look…Acuma incerc sa ma vand! Gata, no more Brifco Maresh!
– Si pipa a cui este?
– Proprietar este Vlad. A fost prima data cand am folosit-o, dar e chiar interesanta.
– De ce?
– Pai tu nu ai vazut ce gravuri in lemn are?
– Asta este noul trend, gravura in lemn?
– Mai, eu incerc orice sa ies in anonimat. Oricum, e un pas in fata. Am fost vreo 3 ani la rand ascensiunea anului. Acum, in sfarsit am reusit sa ma ridic!
– Gravura in lemn te-a ajutat sa te ridici?
– Mai, nu cred, pentru ca, deja nu mai exist ca ascensiune. Eu incerc sa ma mentin cu noul look, eventual sa am mai multe giguri, sa umblu prin tara, sa apar in reviste.
– Sa te placa fetele!
– Sa fiu un trand setter.
– In jos porti pantaloni din piele?
– Da, dar pe dedesubt.
– Pe dedesubtul a ce?
– Despre ce vorbeam?
– Ai avut parte de hairstyling?
– Nu, totul e natural, asta cat ma mai tine.
– Nu ti-a aranjat managerul putin parul?
– Nu indrazneste sa se apropie asa de mult. Avem o relatie strict profesionala.
– Ti-ai dat cu ceva in par sau esti 100% natural?
– Numai eu.
– Ai ceva cu pokemonii?
– Nu. Eu nu imi dau cu nimic pentru ca nu mai am mult par in cap.
– Lumina din poze este naturala sau este de la veioza?
– Exact! I-am scos lampadarul si stateam pe masa cu el.
– Cat a durat sedinta foto?
– Vreo cateva ore. Era foarte greu sa trecem de la o poza la alta.
– A fost greu sa treceti si de la o tema la alta? Pipa predomina.
– A fost singura care se lega in seara aia.
– O faceti des?
– Noi intre noi sau noi cu pipa?
– Da.
– Noi intre noi, destul de des. Cu pipa insa, a fost prima data.
– Erau la manager acasa, la locatia shootingului, fete care te sorbeau din priviri?
– Aaa, nu, o facem doar in familie.
– Pentru fetele pe care le vei castiga prin aceste fotografii, te rog, transmite un gand de bine…
– NU SUNT EU!
Posted in interviu on January 24th, 2008 by fresh good minimal |
8 Comments
In Romania exista doar noua fete DJ. Atena este una dintre ele, printre putinele de ale carei skill-uri am auzit. Cand vorbeste despre ea, denota dorinta de profesionalism. Sa vedem de unde tasneste aceasta pasiune si sa o ascultam maine, la Cubecast, live stream, audio-video, de la ora 19, +2GMT.
– De ce acest skill atrage atat de putin sexul feminin?
– Aceasta meserie este destul de grea pentru o fata. Trebuie sa fii destul de tare, ca sa poti trece peste emotiile create de publicul din fata ta, ce nu trebuie dezamagit. Emotiile au o intensitate foarte mare, iar ca sa le faci fata trebuie sa fii foarte bine pregatita si sigura pe tine. In plus, stilul de viata “impus” de aceasta meserie poate fi prea dur pentru sexul feminin. Ca femeie, de la o anumita varsta, oboseala si noptile pierdute nu iti mai permit sa ai o viata normala. De aici alegera multora sa nu se arunce in aceasta cursa.
– Este feedback-ul publicului altfel in fata unei femei?
– In ceea ce ma priveste, am fost intotdeauna privilegiata ca sunt fata. Nu stiu de ce, dar am simtit mereu ca publicul ma asculta cu interes. Niciodata nu pierd ocazia sa ma imprietenesc cu multi dintre ei. Intradevar, suntem putine cele care mixam, dar daca observi indeaproape, toate femeile o fac foarte bine: Tania Vulcano, Magda, Vera, Monika Kruse, Miss Kittin … “Putine, dar bune”.
– Ce te-a facut pe tine sa pui mana pe butoane?
– Sa pui mana pe platane este pur si simplu un mod de a te relaxa in casa cu prietenii. Si pana la urma, sa legi doua piese nu este o mare filozofie. In Germania de exemplu, foarte multi stiu sa puna muzica indiferent daca o fac la club sau acasa. Cred ca mixatul a ajuns ca mersul pe bicicleta sau ca patinajul. Insa, exista amatori si exista profesionisti!
Muzica este pasiunea mea si a fost de la varsta de patru ani, cand tatal meu m-a invatat sa cant la vioara. La 16 ani am terminat Conservatorul, iar la 22 am fost atrasa de muzica electronica. Ceea ce m-a ademenit a fost cu siguranta descoperirea unui alt mijloc de comunicare cu oamenii. Muzica, oricare ar fi ea, clasica sau electronica, este calea cea mai transparenta prin care te poti exprima si prin care lumea sensibila te poate cunoaste. Nu m-a impins nimeni sa fac asta, a fost pur si simplu dorinta mea, de dinainte sa-l cunosc pe Rares.
– Rares te-a invatat sa mixezi? Cata influenta Raresh este in seturile tale? Impartiti placile? Puneti muzica impreuna? Este ca in cuplu?
– Este o meserie care se fura, mai nimeni nu te invata si nici Rares nu a avut timp sa o faca, sa stea cu mine ore in sir, desi cred ca mi-ar fi placut foarte mult. Asta nu inseamna insa, ca nu m-a ajutat. De fiecare data cand am avut o intrebare mi-a raspuns cu cel mai mare drag. Dar, am fost mereu atenta si mi-a placut sa ma pot descurca singura. Ca si in cuplu, este mult mai placut sa vezi ca partenerul tau stie sa prinda anumite lucruri din zbor, in loc sa te intrebe tot timpul. Nu impart niciodata placile cu Rares, fiecare are biblioteca lui si ar fi prea complicat sa le punem la comun. Apoi, vinilurile sunt prea intime pentru un DJ. In ceea ce priveste seturile, multa lume a remarcat o deosebire intre mine si Raresh. Zona este aceeasi, dar personalitatea si experienta sunt cu siguranta diferite. Punem muzica impreuna foarte rar, dar tin minte ca ultima oara a fost o traire foarte intensa.
– Ce te fascineaza, tehnica, sound-ul, imbinarea lor?
– Ma fascineaza emotia aceea puternica si legatura pe care o stabilesti cu cei din fata ta; cand reusesti sa starnesti reactii prin tema unei piese sau cand ii vezi ca se uita la tine si asteapta… Piesele le stii de acasa, technica depinde de cata experienta ai in spate.
– De cand te-ai apucat sa pui muzica si pana acum, cum consideri ca ai evoluat?
– Orice experienta, adica orice petrecere te face sa evoluezi. Cu cat pui mai mult in public, cu atat esti mai bun. Este ca mersul pe bicicleta.
– Cum cari geanta viniluri? E grea si pentru un barbat.
– Nu stiu cum se face, dar de fiecare data este un prieten bun in preajma mea care sa ma ajute…norocoasa.
Posted in interviu on January 16th, 2008 by fresh good minimal |
19 Comments
gmail
com
