Dobrica de la Suie se bate cu colegul de apartament

Ma duc zilele trecute pe la Dobrica, cu treaba. Si cum vorbeam eu plina de entuziasm, intra in camera, colegul lui de apartament, Mircea. Tan ta nis! Nu tu “Buna seara”, nu tu “Seara buna”, trece pe langa mine ca tancul, ba chiar imi da un cot. Eu ma sperii, Dobrica tipa, il da afara, tipa si el, c-a fost o gluma, pana la urma ramane cu noi si nu mai zice nimic. Ne ignora cu desavarsire. Ba chiar motaie nesimtit pe fotoliu, ca si cum n-am exista, ca si cum nu mi-ar fi dat un cot mai devreme. Ei bine, nu vrei sa stii cine e Mircea?

MIRCEA

– De cat timp locuiesti cu Dobrica?
– De prin februarie 2006. Ne-a facut cunostinta Monica.
– Cine e Monica?
– Cineva frumos.
– E prietena ta?
– Oarecum.
– V-ati placut la prima vedere?
– El nu cred ca m-a placut foarte tare. M-a acceptat din cauza ei.
– Inteleg. Ea locuia cu voi?
– Nu intelegi nimic. Nu a fost neaparat chimie…eram toti trei.
– Un fel de menage a trois?
– Ai putea spune si asa, dar sa nu se oftice Dobrica. N-o sa se supere ca vorbesc despre el?
– In cate camere locuiti?
– Doua, dar eu am toata casa la dispozitie.
– Cum te-ai impus?
– In primul rand, sunt foarte dragut. Arat bine. Cei care vin in casa ma complimenteaza mereu, mai putin un baiat, Alex. In al doilea rand, sunt o persoana sociabila, cred, iar asta ma face sa am multa incredere in mine.

MIRCEA
– Te duci la club?
– Nu. Urasc cluburile si muzica de club. Iar de cand Dobrica s-a apucat de ligheane si da volumul tare, e oribil! Plec imediat! Ce face el cu Suie e mai frumos, asa. Imi plac vocile in muzica.
– Dobrica ce-ti spune cand pleci?
– Rade. Imi spune ca sunt demodat.
– Si nu esti?
– Poate ca sunt asa, mai clasic sa zicem.

DOBRICA

– Tu faci ligheane?
– Da.
– Si Mircea ce face in acest timp?
– Saracul de el, le detesta. Intr-un fel, il inteleg. Ma amuza foarte tare. Daca doarme cand eu incep sa lucrez la piese, adica clipoceli, snaruri, se trezeste imediat si pleaca in cealalata camera.
– Nu zice nimic?
– Probabil ca ma injura in gand.
– Nu iti cere sa il pui pe lista la club?
– Nu, deloc! Eu m-am oferit de cateva ori, dar nu vrea. E mai casnic, ii place indoor.
– Nu canta si el, din cand in cand, cate o melodioara?
– Nu are ureche muzicala si nici voce. Doar cand urla, la nervi, iar atunci, total bezmetic.
– Genul rock?
– Da, gen Minculescu in zilele lui bune.

MIRCEA

– Am auzit ca devii violent cateodata. Este adevarat?
– Da, uneori imi sare tandara foarte repede, din orice.
– Nu te poti controla?
– Nu prea, si atunci mi-o fur.
– Ti-o furi des?
– Dobrica e mai coleric, asa.
– Ce faci cand iti sare tandara?
– Sar la bataie, ca in cantecul ala al lui Suie, “Aveti sange-n coaie, sariti la bataie”. Ideea e ca, am multa energie. Si daca stau mereu in casa trebuie sa mi-o consum si eu cumva, nu?
– Ultima data, de ce v-ati certat?
– Imi era urat sa dorm si am intrat in camera la Dobrica, pe shestache, cand el dormea si am inceput sa fac misto de el. S-a trezit, m-a caftit, apoi s-a culcat la loc.
– Dobrica are de obicei ultimul cuvant?
– Nu, eu. Eu dau ultima lovitura si o iau la fuga.

DOBRICA

– Colegul tau de camera spune ca esti violent. Este adevarat?
– E un bou. Nu sunt violent.
– Esti tandru?
– Chiar ma port impecabil cu el. Depinde de ocazie. Cu un specimen ca el nu stii cand sa fii tandru sau cand sa fii violent. Dar imi place de el. Imi plac nervosii.
– Zice ca il caftesti. Minte?
– Nu minte. Dar nu il caftesc in adevaratul sens al cuvantului. E totusi, colegul meu de apartament, sa fim seriosi.
– Cu ce te supara?
– El se cam plictiseste si cand vin acasa are chef de caterinca, de bataie, de scandal!

MIRCEA

– Sari la fete?
– Sar, de ce sa nu sar? Mai ales daca stiu ca asta il enerveza un pic pe Dobrica. Imi place sa il tachinez, sa ma iau de fetele lui, sa fac misto de ele.
– Ce zice cand faci asta?
– Se cam enerveza. Unele fete se cam sperie de genul meu de a fi si atunci ma pofteste frumos afara din camera. Eu incep sa tip de oftica, el iar se enerveaza si tot asa.

DOBRICA

– Sare la fete?
– Da, cam sare si nu inteleg de ce. Uneori fetele se poarta frumos cu el, dar el parca inebuneste! Cred ca o face special sa ma enerveze. Incepe cu jocuri din astea, absurde.
– O face des?
– De fiecare data.

MIRCEA

– La prietenii lui de ce sari?
– Nu la toti. Dar cred ca prietenul lui, Alex, de aia nu mai vine pe la noi, s-a cam speriat de mine.
– Ce i-ai facut?
– Am sarit la bataie, dar in joaca.
– Nu i-ai sarit la jugulara?
– Nu puteam sa fac asa ceva, nu sunt animal.

DOBRICA

– A bagat Mircea zazanie intre tine si prietenul tau, Alex?
– A incercat, dar sper ca Alex nu l-a luat in serios.
– Atunci, de ce nu mai vine pe la tine?
– Asta nici eu nu inteleg. Sper ca nu din cauza lui Mircea.

ALEX

– De ce nu te mai duci la Dobrica?
– Pentru ca nu ma decid cine ma sperie mai mult: el sau Mircea?
– Ce ti-a facut Mircea?
– A sarit la mine, nu stiu, e bolnav. Trebuie sa aiba intotdeauna ultimul cuvant.
– Cum ai reactionat?
– L-am aruncat mai incolo si am urlat la el sa-l intimidez.

MIRCEA

– De ce continuati sa convietuiti impreuna?
– Initial ma supar, dar stiu ca totul porneste de la mine si imi trece repede. Asta e marele meu avantaj, ca nu pun la inima si ca imi trece repede.

DOBRICA
– De ce il accepti in apartament?
– M-am atasat el. In plus, e bine sa fie cineva in casa cand eu sunt plecat prin tara.

MIRCEA

– Tu cu ce te ocupi?
– Cu nimic deosebit si cu mai nimic, in special.
– Tai frunza la caini?
– Tai frunza la caini.

Posted in interviu on March 6th, 2008 by fresh good minimal | 8 Comments