Continuam, caci ne incita. La inceputul anilor 80, San Francisco era epicentru muzicii disco. Lider de imagine era Patrick Cowley, ale carui piese originale, mixuri si re-edituri au dat soundului o noua tenta glam si sintetica. Impreuna cu producatorul american Sylvester au pus bazele stilului High Energy music, adica un hi-tempo la care se ajungea cu instrumente electronice. Piesele sale sunt prototipuri techno – gen atunci in plina modelare, iar cel mai bun exemplu este Megatron Man, atunci un statement al viitorului, actual prezent. Artistul a murit la 32 de ani de sida, ceea ce-l face un freddy mercury al muzicii disco.
Zodiac – Disco Alliance [1980] / Zodiac – Music In The Universe [1982] / download
Doua albume de space disco la sintetizator (normal), create in ‘80, respectiv ’82, de catre studenti de la conservatorul lituanian, toti sub 21 de ani. Liderul proiectului a fost Janis Lusens, indrumat de catre un profesor de compozitie sa faca primul album de disco electronic din istoria URSS. Albumele au fost produse de unul dintre cei mai buni profesionisti de sunet rusi de la acea vreme, Alexander Griva. Majoritatea pieselor dospesc de romantism rusesc optzecist demn de drame colosale si starnitor de nostalgii comuniste, dar unule instituie o atmosfera funky, demna de pantera roz si Jean Jacques Perry. Sundul isi gaseste locul pe blog in masura in care, la vremea lui, a creat si istorie, si isterie.
asia carrera: Unora le place Softcore Disco. O secunda, stai putin, cum adica softcore disco? Pai disco-ul ca gen nu e oricum soft genuin, gen? Mdea, dar pune piesele astea in puzzle si apoi vezi the big picture: doi elvetieni transportati in New York, care au absorbit tot ce inseamna cultura glam-trash a warholianului Studio 54; cultura erotica vintage subsecventa a anilor ‘70 si ’80; party-uri decadente din plin epicentrul euforiei disco si, nu uita, ironie cu wink wink, ironie care nu te opreste din dans, ci ti-l accelereaza, pentru ca e caterinca buna de sambata seara.
Brash & Vulgar, Genital Blue Room, A Piece Of False Morality sunt statement-uri softcore care reconstruiesc in cheie funny entuziasmul animalelor de party din perioada pre-AIDS cu respect reverentios totusi fata de acel amalgam de priviri, miscari si beat-uri care au “salvat” viata lor de noapte. Sasha Crnobrnja si Alex Gloor sunt maine in Club Control, oficiaza o noua pipa a pacii si prieteniei muzicale din seria Chestionabil Joint. Asa ca, daca e prea mult pentru voi Tarom-ul pana in Big Apple/costul unei calatorii in timp pana in Manhattan cca 1983, e recomandabil sa fiti acolo, in the act!
La Fumo Loco – In Flagranti Remix
monici: Ne pregătim de gig, sunt online cu Bogdan, ne facem si pasam idei de sound. Petrecerea e la Control, implicit fara oameni care leşina daca li se rupe ritmul patru pe patru, ba din contra, alternativ e bine, mai ales daca ai locului ştiu sa danseze si pe Indie. Punem ce vrem noi, nici măcar nu e nevoie sa căutam acul in carul cu fan, avem piesele pregătite probabil cu mult înaintea anunţării evenimentului. Bogdan face live din edituri, e maestru bucătar in refixing. Suntem pe barba noastră, adică de data asta, punem fix ce ne taie capul. Sa-ti vina in flagranti in control e ca si cum ai ateriza brusc pe aeroportul din Baleare cu buzunarele pline de mp3. Nu mai fac nimic de doua trei zile încoace si cumva presiunea constructiva a tinerii pasului gâdila şugubeţ. Ne place!
Chic – I want your love (Bogdan edit)
Posted in art.ist on April 23rd, 2009 by fresh good minimal |
9 Comments
se posteaza acest clip pentru a scapa de obsesia lui (adica o dau mai departe). muzica ia forma unei povesti pe care gura nu o poate rosti. dezveleste sentimente si emotii adanc ingropate intr-o fractiune de secunda. le face sa para dulci, triste si inocente, pentru ca in acel punct viitorul era inca incert.
si acesta este sensul muzicii.
Posted in art.ist on April 22nd, 2009 by fresh good minimal |
16 Comments
Jacek Sienkiewicz live / vineri 27 martie / Arenele Romane / 1:00
Techno artistic, puternic, cu vibe dramatic, patternuri de poliritmuri care iti umplu sufletul cu o tornada de emotii profunde numai bune de aruncat pe ring la afterhours. Piese originale si super bine lucrate, de parca ar fi handmade. Polonezul Jacek Sienkiewicz mentine de zece ani un sound distinct, care oscileaza intre melancolie precum cea a corzilor de chitara si pulsul accelerat dat de beaturi. In muzica lui intalnesti insa si glitchy tech house, cu influente Mille Plateaux – click house cu un groove mult mai accentuat, percutii abstracte si synthuri intunecate care te arunca in bezna, ca mai apoi sa fii scos la lumina de sunete de mult uitate si sa te simti din nou inocent. Jacek face muzica din ‘99, de cand a pus pe picioare si labelul Recognition.
Prefera liveurile dj seturilor si nu pare a fi influentat de scena poloneza pe care s-a format si nici de trenduri. Este ciudat, inchis acolo in lumea lui, dar e de-a dreptul fascinant. “Pentru mine, minimalul nu este pentru ascultat la casti sau in fundal. Minimalul bun inseamna sa te pierzi in subtilitatile lui complexe si in complexitatile lui subtile. Minimal techno este despre muzica pe care vrei sa o auzi la 3 nooaptea intr-un club intunecat, pe un sistem de sunet care iti bubuie mintea sau intr-un club intim, dimineata la ora 8, cand rasare soarele”. In acest sens, a se asculta neaparat prima piesa (Never Landing Story) de pe myspace-ul artistului – soundul este sublim.
Cateodata voiosi, cateodata foarte gravi, tot ce mixeaza Wighnomy Brothers merge din boxe direct in sange, pana simti ritmul cum fierbe. Te acapareaza incet, incet, precum un boboc de primavara care isi desface petalele, pana cand, intr-un final, iti castiga devotamentul muzical. Duoul nemtesc Gabor Schablitzki (alias Robag Wruhme) si Soeren Bodner (alias Monkey Maffia) mixeaza impreuna de 20 de ani. Au pus bazele labelului Freude Am Tanzen la sfarsitul anilor ’90, ca o platforma de lansare a productiilor lui Robag, care pana atunci fusese DJ de chill out, renumit pentru proiectul Beefcake. Initial inspirati de house-ul ce emana din UK si din Chicago in acea perioada, dar si de artisti de la labelul Warp, precum IDM-istii Autechre, cei doi au progresat la ritmuri dilatate intr-o perioada care a coincis cu iesirea la rampa a minimalismului german.
“Incercam sa ne pastram productiile cat mai autentice posibil, dar sunt prea multi oameni care copiaza. Posibilitatea de a crea muzica este la indemana oricui, nici macar nu mai ai nevoie de sampler, iar acest lucru are consecinte. Pentru ca a ajuns atat de usor sa scoti sunet pe piata, multi fac numai muzica plictisitoare. Problema este aceasta refolosire constanta a acelorasi sunete si a acelorasi efecte, ceea ce este total neinteresant. Din nefericire exista aceasta problema in toate stilurile de muzica”, spune Robag. Cu toate acestea, cei doi dau mixurilor lor o tenta psycho, cu sunete din jocuri de calculator, cu sample-uri de te miri unde, cum ar fi pacanitul de ciocanitori, condimenteaza cu beaturi grele si synthuri nerusinat de obscene, te trec de la minimal la funky electro si acid si amesteca totul cu o picatura din nebunia Wighnomy, care te umple de energie si te tintuieste pe ring.
Nu este un secret ca in spatele platanelor fratii arata ca doi ursi “putini sariti”. Precum iubesc muzica, asa li s-a dus vestea ca iubesc si alcoolul. Asa ca nu te mira daca in timpul mixului domnul Whrume va ridica sticla deasupra capului si se va ineca in vodka. Dovada in acest sens sta primul gig al fratilor, acum doua decenii, pentru labelul Kompakt, din Cologne. “Eram atat de emotionati incat a trebuit sa bem ceva, desi noi nu beam alcool pe atunci. Asa am aflat ca, cu cat bem mai mult, cu atat mixam mai bine”, rade Robag. De aici vine probabil imprevizibilitatea lor in timpul seturilor, pe care artistii o autointituleaza “raving with reason”.
Aflam initial de pe blogul lui miron ghiu ca Dan Deacon s-a facut mare. Urmatorul sau album, Bromst, care va aparea in martie, este mult mai matur si mai intunecat in tonalitate in coparatie cu Spiderman of The Rings din 2007. Piesele sunt dezvoltate, concentrate de bucăţi, ca un fel de apogeu al ultimilor sai ani de noise bazat pe pop. Desi nu a renuntat la sampleurile electronice, Deacon a luat langa el sapte instrumentisti, iar percutia este baza. Cea mai mare parte a pieselor conţin două sau mai multe kituri de tobe, marimba, xilofon, glockenspiel, şi vibrafone. “Abordarea mea asupra compozitiei s-a schimbat. Nu vreau sa spun ca nu mai sunt piese de dans, dar ele exista mai mult pentru miscarile de mase, nu pentru a dansa la o petrecere. Există încă piese pe care le cred genul de trackuri criminale cu care am fost asociat pana acum, dar exista si piese doar pentru ascultat sau relaxare. Pentru acest album am vrut un timbru general mai organic, lemnos, in comparatie cu ultimul meu album, care a fost foarte sintetic, desi asta era ideea”.
Cine a fost Dan Deacon pana in 2007 cititi aici, un Interviu foarte frumos despre ultimul album gasiti pe Pitchfork
Posted in art.ist on February 2nd, 2009 by fresh good minimal |
7 Comments
gmail
com
