– hey ninja
– hehe
– te pregatesti?
– nu am ce sa ma pregatesc, ca astia nu au nici macar loc de pickup-uri, deci nu-mi ramane decat sa-mi iau mapa cu cd-uri si sa ma duc ca adrian eftimie, la club.
– iti faci o borseta.
Si plecam, undeva foarte aproape de Bucuresti. Clubul se afla in subsolul unei case cu firma luminoasa. Patronii locuiesc la etaj. Se doarme bine, daca setul e bun. Sotia este seful. Super om, super de treaba. A candidat si la Primarie, la consilieri. Nu a fost sa fie. In curte, au un Subaru. Si-au facut club, “ca sa avem clubul nostru”. Pe jos au pus gresie, ca intr-o bucatarie subterana. Au cel mai mic disco-ball din lume, cat o minge. Peretii vopsiti argintiu, sunt sparti din loc in loc, de niste gauri care lasa sa se vada caramizile, argintii si ele. Este un loc de depozitare, in care, la un moment dat, vor veni niste vrajitoare.
Poate daca se umple, este ok. Dar nu are cum sa fie plin. Este rece si neprimitor. Patronul este optimist insa, el stie ca lumea a migrat, precum pasarile, catre un nou club, cu lumini (!) si dureaza o perioada pana se vor intoarce. El inca spera sa faca ceva cu acest club, pentru ca are istorie. Bineinteles, au fost niste petreceri aici…
“Vreti sa beti ceva?”, “O ciorba”, ma gandesc, caci este foarte frig, este de geaca. Aerisirea se face prin gemuletul mic si dreptunghiular, ca al unei boxe. Se mai deschide o usa din dos, sa se faca curent si gata, este aer! Acum insa, pentru ca este frig, “nu prea aerisim”. Rezidentul a lasat un mix sa curga. Nu este house, este playback. Pe ring este toamna, este vremea tocului si a antilopei. Din pupitru, cei 30 de oameni se vad intepeniti. S-au refugiat toti la bar, printre fete cu parul facut cu placa. Se uita la niste imagini turistice care ruleaza pe-o plasma. Alterneaza cu super petreceri la Space, in Ibiza. Pai normal ca acolo vrei sa fii!
Problema in acest oras sunt “clubberii fara initiativa”. “Ei vin la club sa arate ca au sacou, sa se uite unii la altii, sa fie prezenti”, explica patronul esecul noptii. Mai radem, mai bem un suc de mere, si se intreaba: “Unde o sa ajunga tara asta? N-avem ingineri de sunet!”. “Aici asa e”, ma gandesc. Iar in timp ce ne conduce cu privirea, ne spune de ramas bun: “Asta este mosule! Astea sunt conditiile, dupa anotimp!” si rade resemnat. Rezidentul ne deschide poarta, isi cere inca o data scuze pentru ringul gol. Dar ce sa-i faci, chiar daca se deschide un nou club, cu lumini (!), tu “trebuie sa ai continuitate!”. Continuitate va spun…
“Da’ nu ai niste latino? Sau agitatie frate, agitatie, niste Slayer! Slayer, ai?”. Prin tara si prin capitala. In general, se cer hit-uri: Shakira, 50 Cent si bineinteles, Guta. Sau “melodia aia cu fata! Fata aia pa refren!”. Iar daca esti body-guard de ministru, si-l pazesti la Depeche Mode, de ce n-ai incerca sa auzi Black Eyed Peas? Exista si un top electronic: Ame – Rej, Vilalobos si Tiesto. Sau “un haus mai definitiv”, care de fapt este breakbeat si e “bineee aseeaaaa!”. Sau sa fie mai dansant? “De dans, de dans aveti?”. Oricum, au trecut doua, trei ore de cand DJ-ul nu mai schimba piesa. “Nu mai schimbi, frate?”.
– Ai niste house?
– Asta este house.
– …Tare frate!
Lupta tacita care se duce pentru suprematia genului muzical se apropie de rasism. Stilul electronic defineste rasa, iar daca facem parte din grupuri diferite, nu mai suntem egali biologic si intelectual. Patronul a platit, are dreptul sa intrebe: “Dar altceva nu pui in afara de minimal? Este cea mai proasta muzica! Nu ai ceva progressive?”. Cine nu este patron, incearca cu spaga. “Pot sa stau langa tine, sa vada tovarasii ca sunt prieten cu DJ-ul?”. Sau vine pur si simplu, cu o fata fioroasa si arunca pe mixer un milion de lei, fara sa ceara nimic. Lui ii place.
– Stii cine-s io? Io-s Tudor si pun in Kado. Bag si io o piesa mai incolo?
– Nu.
– Frate, io-s Tudor!
Si in sfarsit, dupa o noapte intreaga de techno, se arunca verbal stereotipul: “Da’ niste manele nu bagi, mancati-as?”. DJ-ul e sorcovit cu o creanga de brad, doar a fost Revelionul. Ii mai suna cate o goarna in ureche, caci nu se mai poarta fluier. Intr-un moment de iubire efervescenta, cineva vrea sa faca din limba, acul de la pick-up. Timida, o fata cu alura de scolaritza cere “mai agresiv”.
– Florin Salam ai?
– N-am.
– Cat vrei?
DJ-ul raspunde: “Chiar nu am la mine, sincer, as pune, dar nu am la mine, imi pare rau.” Doamne fereste sa se rezolve problema cu “las ca am eu cd in masina!”. Atunci, trimiti insistentul la rezident, poate il cunoaste. Sau ii ceri o spaga mare, ca sa injure si sa plece suparat. “Incearca in clubul alaturat. Nu sunt tonomat”.
In septembrie, in Barcelona, din punct de vedere electronic, nu se intampla mai nimic. Numai bun momentul pentru deschiderea unui nou club, Sky Line, de care afli dintr-un poster si care speri tu, sa fie pe acoperisul unei cladiri. Nu este. Se afla intr-un subsol destul de mic, plin de turisti, decorat cu leduri albastre. Are un separeu din canapele, da, tot din piele, care ma fac sa ma simt ca acasa si sa ma bucur ca, intr-un fel, suntem si noi europeni. Bucurie, turism, tinerete si muzica ca in R2, celebra discoteca din Regie. Nici macar nu exista DJ. Dar intrarea este gratis si primești o bautura cadou. Asa ca stai vreme de-un pahar, te amuzi de figurile de dans implementate de Michael Jackson si remarci ca barmanul nu te face la gramajul de alcool.
La doar un minut distanta, in Be Cool, clubul in care se tin in fiecare an cele mai importante petreceri din afara festivalului Sonar, socheaza prin banalitatea sa, dar nu aduce critici in privinta sonorizarii. Aici exista bas!
Nu stii cine pune muzica, dar DJ-ul arata ca un rezident, nu ca un invitat, iar clubul, si el micut, este inca, la ora unu, slab populat. VJ-ul se straduieste in spatele proiectorului, dar nu atrage atentia. Muzica te poarta intr-un film care se termina brusc, ca sa te arunce din nou, in altul mai prost. Numai o clapa de pian ar putea indulci techno-ul industrial care starneste primele tipete si primele miscari robotice si woaaa…iata si prima freza de pokemon! Asculti electro din ‘80 si te gândesti la The Model, in timp ce il privesti pe (unul) Fuego, cum danseaza langa tine.
Si aici, ca si la noi, exista oameni de-ai casei si loc de lume in spate la DJ. Dar toti danseaza pe ring. Si aici exista lume care se ia in brate si oameni care se lovesc de tine. Se poarta dungile mai mult ca in Bucuresti, chiar si de varstinci – oameni cool, care fac parte dintr-o generatie electronica inexistenta in Romania. Ceilalti clubberi sunt titirezi pe arcuri, imbracati lejer. Niste tocuri, dar nu cui si nici o pereche proeminenta de sani. Nu au asa multe blonde, dar exista negrese. In parculetul din fata clubului se bea ca in parculetul din fata Kristalului, alcool cumparat din comert. Numai ca la spanioli se poate si mai ieftin decat pe piata, bere la un euro, de la vanzatorii ambulanti, iesiti la munca dupa 11 noaptea. Este proasta, da dureri de cap, dar isi face treaba. Pentru ca intrarea in club este 11 euro, iar berea la bar patru.
Se aude hip-hop, te scarpini in cap. Drumul catre toaleta, undeva la etaj, te duce in mijlocul unei petreceri cu rock vesel, in stilul Green Day si cu mult alcool pentru tineri, in stilul club A. Reintoarcerea pe ring te face sa crezi ca invitatul, Dj-ul Savas Pascalidis este Raiul. Raiul bate cuba cu fanii si incepe setul bine, la ora patru dimineata, cand ringul este plin si agitat. Setul nu este insa, unul omogen: acum te danseaza techno si se fac cioburi pe jos, acum mixeaza minimal, pe care il transforma in house enigmatic, menit sa starneasca emotii. Starneste pe ici, pe colo, dar rateaza penibil cu ultima piesa, care desi este Nitzer Ebb, totusi urla: “Fire! Guns!”, de mai multe ori, pana se aprinde lumina. Este sase dimineata, iar in Barcelona, nici o petrecere nu trece macar un minut de aceasta ora tanara. After-urile sunt rare si se tin doar in preajma evenimentelor de amploare. Se tipa, se fluiera, se cere mai mult, dar de fapt, se pleaca acasa.
Cu greu gasesti taxi, in schimb ai multa companie pe strada: tineri dormind pe banci, camasi apretate odihnindu-se in iarba, sportivi care fac jogging si tenesi obositi care se taraie grupuri, grupuri spre un apartament. Multi dau insa la pedalele bicicletelor puse la dispozitie de Ministerul Bunastarii, care se gasesc pe strada si de care poti beneficia, ca rezident, pentru doi euro pe luna. Un oras viu si relaxat, in care conceptul “a iesi in oras” face parte din cotidian.
Queres bailar con migo?
In septembrie, miscarea electronica catalana ia o pauza, pentru a sarbatori La Merce, sfantul protector al Barcelonei. In fiecare piata (in medie una la trei kilometri), exista o scena, unde, timp de o saptamana, canta zilnic, multi invitati. Ziua, la fiecare colt de strada se intampla ceva care strange musuroaie de oameni: minimal la instrumente ciudate, jazz, trompeta, dans contemporan sau indieni dansanti, care nu stii daca sunt reali, dar cu siguranta sunt profesionisti. Si foarte multa arta, pentru ca in Barcelona mintea zboara, iar sufletul conduce dinaintea ei.
desi weekendul asta arata foarte bine la bucuresti, anul asta am sa-mi indeplinesc vechea dorinta de a ajunge la i love techno. petrecere exagerata, belgiana, serioasa. zeci de dj in cateva ore, mii de oameni, mare, cat mai mare si mai scurt ca o doza reusita.
De tine
– Trebuie sa-mi fac lumina in cap.
– As vrea sa-mi schimb fata.
– Sunt pe fasconal.
– Inteligenta e nativa. Cu memoria stau mai prost, dar daca ma bagi la inghesuiala, invat.
– Muzica sunt unde vreau și cunosc din ce in ce mai multi oameni misto.
– Sunt prea destul.
– Trecut prin toata viata posibila.
De ei
– Nu te mai cocostarci.
– Ba, cate frumuseti ale naturii aici, parca suntem in padure!
– Ai vrea sa fii cacadu?
– N-ai inteles nimic, esti un superficial.
– Acumulezi caldura precum camila.
– Esti avioana.
– Creierul este ca un CD rewritable.
– Scurtimea vietii clubberilor se explica prin neregularitatea vietii lor la care se dedau.
De love
– Pot oare sa ocup si eu un loc modest in spatiul care are fericirea sa va gazduiasca in aceste clipe?
– Vii des pe-aici?
– Voi va cunoasteti de mult?
– Te iubesc de tot.
– Nu crezi in destin. Crezi in hazard?
– Stii cum au barbatii poze cu iubita lor in portofel? Eu am sa-mi pun o encefalograma.
– Când erai mica, ce faceai daca nu vroiai sa te pupi cu unul?
– Ma pupam.
De baut
– Fac incalzirea cu alcool slab si pâna de sarbatori, creste gradual coeficientul de aprindere.
– La inceputul serii bei o Lefe, dar spre sfarsitul serii merge si-o bere la sticla de plastic.
– Am luat ibricul de pe foc, am inchis gazul, dar nu stiu daca s-a stins si focul. Linisteste-ma.
– E mai frig afara, ca in frigider.
De viata
– Sa mergi cu taxiul mai cursiv, mai libertin.
– Dimineata intra cotidianul in tine.
– Ma suna din buzunar.
– Hai sa avem o discutie ca pe Wikipedia.
– Omul urban nu este pregatit sa infrunte poleiul.
– Ceea ce se intampla este o chintesenta a realitatii.
– Niciodata sa nu te increzi in Media Library.
– Pisica ta cade de la geam?
– Suntem oameni, cu totii mai cadem.
– A man must bleed sometimes.
De DJ
– Inhibitor de serotonina.
– Scufita rosie pusa pe sotii.
– Este el asa mic, dar e un zeu.
– Cand baga voce, s-a terminat.
– Imi flateaza creierul.
– A gresit felia muzicala, in rest e bun.
– Manifestari de individualism.
– Baga masina de spalat.
– Canta de vara, de doua veri.
De muzica
– Nu ma misca, de abia ma leagana.
– Trance fara margini.
– La piesa asta, nu se poate supara nici un vecin.
– Asta-Iimuzica ce-mi place!
– Mi-e rusine ca sunt roman si ca am luat parte la acest mix.
– Piesa asta e mai mult de pionieri.
De minimal
– Minimal cu zeama balcanica.
– Ligheane.
– De abia astept sa moara minimalul si sa dansez pe mormantul lui.
– Ati monopolizat adevarul.
De petrecere
– Hai c-a inceput din nou.
– Un palc de oameni.
– Aceasta petrecere este o flegma pe obrazul clubber-ului.
– Iti promit ca o sa fie sexy!
– Miroase a slagar.
– Atmosfera era floscaita.
De DJs With Bad Haircuts
– Stereo is for the next generation. We are underground. Mono is better. It’s pumping.
weekendul asta ajunge in bucuresti ronan fitzgerald, unul dintre cei mai influenti jurnalisti/bloggeri pe zona de techno, trimis de resident advisor sa scrie un material despre scena bucuresteana si producatorii de pe aici cu accent pe [a:rpia:r]. cum omul e si dj o sa avem ocazia sa il vedem ‘performand’ in chiar doua ocazii: sambata la loggia inainte de villalobos/alex under si luni la cubecast intr-o editie speciala.
e si un fel de moda chestia asta cu jurnalistii-dj in pre-party. am observat-o la sonar unde philip sherburne facea warm-up inainte de petrecerile mobilee.
un mare minus merge catre echipa de management/pr a [a:rpia:r] care i-a facut aproape imposibil de contactat pe cei trei. in stil perfect romanesc, nimeni nu raspunde la mailuri, nimeni nu raspunde la telefon si trebuie cautati prin agentiile care ii resprezinta individual pe afara (gen cocoon). iar daca o arzi ascet iti pui asta la status. tocmai acum cand esti atat de “pe val” e momentul sa te porti cat mai profesionist. nu ne iese asta deloc.
gmail
com
