Premiile BeatFactor 2009

premiile-bf

nominalizari / votarea incepe de pe 27 februarie/ petrecere pe 4 aprilie/ Kristal Glam Club / Wighnomy Brothers

Scena electronica romaneasca se dezvolta, drept urmare apar noi autoritati in masura sa desemneze proeminentele muzicale autohtone. Daca pana anul trecut premiile Nights erau singurele ce proclamau prin votantii lor directiile muzicale pe care avea sa se mearga, anul acesta au aparut si premiile BeatFactor. Daca primii au schimbat anul acesta sistemul de votare, Beatfactor vine cu un sistem foarte asemanator cu cel al premiilor Nights de anul trecut, lucru care starneste discutii. Sa ne gandim totusi, conteaza? Avem exemplul strain, DJ Mag versus Resident Advisor, sisteme de votare asemanatoare, rezultate diferite total. Spune mai multe reprezentantul BeatFactor, Dragos Rusu.

Mai era nevoie de inca o serie de premii?

Din punctul meu de vedere, cu cat sunt mai multe evenimente de acest tip, cu atat mai bine. Doar asa se poate finisa o scena de club si doar asa li se pot sugera oamenilor care merg la petreceri niste directii muzicale; pentru ca lumea de la petreceri nu este doar lumea de pe forumuri, nu este doar lumea care comenteaza activ la articole, nu este doar lumea care se intereseaza atat de mult de ceea ce se intampla pe scena de la noi (trist, dar adevarat). Fireste ca se poate gasi nod in papura la orice, insa cred ca acest tip de evenimente ar trebui incurajate.

Sunteti concurenta Nights.ro?

Tind sa cred ca, la nivel global, aceste doua branduri nu sunt atat de concurente precum par, intrucat unul dintre ele acorda mai multa atentie evenimentelor in sine, in timp ce celalalt acorda mai multa atentie informarii publicului (noi nu suntem nici agentie de booking, nici organizator de petreceri). Deci, sunt abordari diferite si cred ca cel mai relevant argument ar fi diversitatea.

De ce ai demarat acest proiect acum?

Este un proiect gandit cu ceva timp in urma, dar nu am considerat ca e cazul sa fac ceva pana in acest an; ar fi fost pur si simplu irelevant, siteul nu era atat de cunoscut. Nu neg ca, pentru o parte din publicul scenei romanesti, si acum este la fel de irelevant. Am demarat proiectul din mai multe motive. In primul rand, scena romaneasca pur si simplu a explodat in ultimii doi ani, iar odata cu ea nevoia de diversitate. BeatFactor.ro a ajuns in acesti ultimi doi ani unul dintre cele mai vizitate site-uri de profil de la noi, conform trafic.ro si cred ca a ajuns la un oarecare nivel de awarness incat sa aiba un cuvant de spus. In plus, mai multe personaje “cheie” (promoteri, artisti, etc) mi-au sugerat ca ar fi o idee buna.

Ce isi propune proiectul?

Ca peste tot in lume, orice eveniment de tip “awards” nu poate fi luat ca un adevar absolut, ar fi o prostie. Ele au in primul rand un scop informational. Nu isi propun sa revolutioneze nimic sau sa schimbe ceva, ci vor doar sa reflecte o realitate (si din alt punct de vedere), a scenei pe care nu o cladim noi, ci promoterii, cluburile si artistii.
Desigur ca avem emotii, intrucat este cel mai indraznet si important proiect pe care BeatFactor l-a copt pana acum. Am incercat sa acordam atentie tuturor artistilor / promoterilor din Romania. Ulterior vrem sa oferim o reflectie cat mai aproape de adevar a starii scenei de la noi (vazuta la nivel general, de catre toata lumea si nu doar prin prisma asa ziselor elite).

Cu ce difera premiile Beatfactor de premiile Nights?

Sistemul de votare este diferit. Utilizatorii isi pot alege trei nominalizari (nominalizatii s-au inscris singuri, nu i-am propus noi), la fiecare categorie, in ordinea preferintelor. Anuntarea rezultatelor si decernarea premiilor are loc in cadrul unei conferinte de presa, astfel incat sa nu se amestece petrecerea cu “treburile serioase”. Categoriile premiate sunt similare, pentru ca da, BeatFactor este in primul rand un site de muzica dance electronica si clubbing.
O alta noutate consta intr-un premiu pe care BeatFactor vrea sa-l inmaneze unui brand special. Este vorba despre categoria “Contributie remarcabila pe scena muzicii electronice din Romania”. Dupa premii, BeatFactor intra intr-un nou capitol: din ce in ce mai multe petreceri si, cel mai important, un site complet nou si diferit fara de cel de pana acum (nu va speriati – prea tare).

Posted in dezbateri on February 26th, 2009 by fresh good minimal | 4 Comments

Leave a reply

You must be logged in to post a comment.

Search