Chestionabil, Minilogue, Chestionabil, Jeff Mills

dedans: Sa iti lauzi prietenii nu e cea mai surprinzatoare si grea chestie, si totusi prima petrecere chestionabil a fost un succes deplin. Intai de toate a fost plin intr-o seara si intr-un weekend care au abundat in petreceri interesante. Si daca ramaneau numai cei prezenti la 11.30, tot se chema un succes pentru o petrecere facuta de un blog. La 1, clubul era deja plin ochi, cu mult peste asteptarile tuturor. Apoi, lumea prezenta era foarte ok, cu de toate, dar in proportii civilizate. A fost una dintre serile acelea care a spart ceea ce, in gluma sau nu, parea sa devina un fel de regula: daca iti place muzica, te deranjeaza lumea, iar daca e lumea care trebuie, muzica se duce undeva gresit. Sau poate asta e numai o panica personala.

Pe Crissy cu Move D nu l-am prins, dar m-am grabit sa ajung la Monici care trebuia sa fie din punctul meu de vedere atractia serii. Multi au avut panici, poate si ea, eu nu. Nici nu e asa greu din exterior, dar daca o stii din seturile pe care le face de ceva vreme virtual, nu ai cum sa te indoiesti prea tare. Unii oameni fac lucrurile bine instinctiv, au feeling si gust si asta este de ajuns. Poti sa muncesti o viata intreaga ca sa ajungi pe culmile tehnicii si cunoasterii, daca nu ai gust, esti terminat, esti sec. Nu am prins toata petrecerea, a trebuit sa fug la live-ul Minilogue si imi pare rau ca i-am pierdut pe Mr. Disko, Eusebio si Michi, dar setul lui Monici imi ajungea pentru o seara intreaga. A fost efectiv impecabil. Ma asteptam sa fie in multe feluri bine, dar sa aiba atata foarta, asta a fost o surpriza. A avut coaie fara sa fie violenta, o lectie pentru toti tinerii furiosi. A facut lumea sa danseze la 11.30 si sa urle la 12.30. Atat de bine incat Mr. Disko a mai lasat de la el jumatate de ora si a lasat-o sa continue. Minilogue incepea, imi doream atat de mult sa ajung sa ii vad, dar daca ar fi continuat toata seara nu mai pleca nimeni de acolo. Best upcoming DJ si exponenta unui sound care ar trebui sa devina o reala alternativa la cautarile destul de haotice ale celorlalti.

[Intr-un Kristal dezamagitor de gol, in care Chriss chinuia niste whatever de umplutura (sau chiar de benzinarie in partile mai proaste), in hol se formase un grup consistent de transfugi care a izbucnit de bucurie la intrarea Monicai. Ironic dar foarte misto sentimentul. Pe de alta parte, imi pare rau de clubul asta, are o gramada de date care sa il faca atractiv, numai ca, in ultima vreme, se pare ca sufera iremediabil de alegeri foarte proaste ale line-up-ului. Nu e ceva neaparat gresit, cat neinspirat, neconectat, banal, repetitiv, cineva acolo nu se gandeste deloc la viitor, ci se bucura numai de niste nopti pline, o formula care a functionat, dar care se anchilozeaza pe zi ce trece.]

freshgoodminimal: La 12:30 in Kristal respira unul pe-o piesa, zici ca respira ringul care e gol. “Salut!…aaa…unde-i partyul?”. E ceva lume, dar stau toti ascunsi la bar, pe hol, si dupa canapelele din catifea, de pe ringul gol. Intre canapele, sunt veioze cu picior inalt, de parca n-ar fi fost de ajuns candelabrul acum rosu. C’mon, aseaza-te, mangaie-te, totul este glam! Pune muzica cel mai bun rezident din ultimii doi ani, conform premiilor nights.ro, Dj Chriss, care foarte bine putea fi si Zanga din Focsani. Nu se misca nimeni, decat un pokemon agitat, angajat pe la vreun site care-l trimite in club la pozat. Face poze pe bataie, pe lighean. “Si ziceai ca Djul nu e din Focsani?”, “Nu e DJ, e rasnita si rasneste fara rost”. Cineva sta pe scarile ringului si fluiera, fluiera a disperare? Mai bine te aflai la o petrecere psy decat sa auzi acest minimal! Pentru prima data in viata simti ca ti se face rau fizic de la sound, iesi in hol si bine faci, caci odata asezat de pe ring se aude acum un sound precum muezinul care cheama din minaret musulmanii la rugaciune…pe beat de minimal.

Minilogue incep visator, minimalii se anima repede, ies de dupa bar, din hol si de dupa canapele si reusesc sa umple jumatatea din fata a ringului. Producatorilor le stii stilul de live, te iau usor, construiesc, te poarta ca Dony Dozzato si-ti vine sa tipi a presentiment. Woooa, cat de bine e, si tipi, si tipi, techno translucid, trece prin tine, te trimite de la om la om, ca sa le spui “este foarte bine, este foarte bine”. “E mind fuck, e mind fuck”, esti corectat. Inchizi ochii, te vezi alergand continuu pe campii si printre copaci, ti-e clar, aici se vede ca Minilogue vin din zona psy, unde erau Son Kite. De aici inainte tot ce scrii e exagerat, “as putea sa mor”, asa ca nu mai scrii, de ce sa scrii, esti zen, chiar nu mai conteaza nimic. Sari la 122 ca la 142, e atat de tripant, esti in filmul lor total. Dupa doua ore pleci epuizat de atata dansat, dar esti euforic si esti marcat.

dedans: Am revenit la Martin cand Jackhammer Jesus isi termina setul. Nu e zona mea si nu reuseste sa scoata nimic bun din mine. Imi pare rau ca a durat asa mult dincolo si i-am ratat pe ceilalti. Noroc insa ca, urmeaza TRG.  Anul asta trebuie sa fie anul lui TRG, macar ca buzzword. Nu suntem toti dubstepari pana la moarte, dar majoritatea dintre noi au fost infectati cu acest microbul. Cred ca, de fapt, aici sta si frumusetea dubstepului. Nimeni nu e dubstepar si asta il fereste de dogmatisme si fanatisme. Ai zice ca vine dinspre dnb, dar majoritatea nu il plac prea tare si se limiteaza la o sustinere mai mult declarativa – orice petrecere pe care scrie dubstep, la noi sfarseste in maximum doua ore, in dnb-ul cel mai clasic. In schimb, sunt foarte multi care vin dinspre techno si sunt extaziati de sound si de hibrizii pe care ii creaza pe unde ajunge. TRG, asa. TRG a vrut sa faca cumva trecerea dupa harmalaul dinaintea lui si a inceput mai funky. Nasol e ca funky in zona asta inseamna jamaica. Bine e ca s-a trecut repede peste si a ajuns acolo unde ii sta cel mai bine. Jos. Jos de tot. Foarte jos. Cel mai jos. Iti vine sa dansezi pe vine, in mersul piticului. Podeaua e noul tavan. Mainile se intind de bucurie in jos. Dubstepul e o muzica centripeta. Gravitatia devine placere. O petrecere ideala ar trebui sa aiba loc intr-un imens lift care urca repede in sus. Power to the sub!

[TRG purta un tricou dubios, ceva cu mult aur, nu ma asteptam. In schimb a pus un remix la moderat care cica e chiar al lui si suna incredibil de misto. Se misca repede omu, a simtit valul si surfeaza maiestuos]

Marius: Sambata seara, Jeff Mills ” vrajitorul”, pentru a patra oara in Romania, si pentru a doua oara la Studio Martin. Se intra cu multa grija: odata la numai cateva minute, patru oameni primesc o bratara si un bon pentru garderoba. Evident, urmarea este o coada foarte lunga, care se duce spre Liceul Caragiale (“sa le numaram coane Fanica, doua la prefectura, unu la scoala de baieti”). In timp ce stai la coada, constati line-upul total nereusit. Nu vad cum poti sa-i pui in aceeasi oala pe Jeff Mills, Pagal si JayBliss. E ca si cum ai vrea sa mananci ciocolata cu alune, dar nu mai e ciocolata. Era mai potrivit Lektronikumuz (parerea mea), dar cum probabil omul nu se da cu agentiile care trebuie, nu foloseste ochelari armani editie limitata, muzical nu e pe trend, si nu are combinatii cu baietii a:rpia:r, nici nu merita bagat in seama.

Sa revenim la oile noastre. Jay Bliss e primul, imi plac cateva melodii. Chiar trebuie sa scriu neaparat ca am auzit Ron Trent – Altered States si DJ Skull – Stomping Grounds. Ultima este o piesa detroit minimal techno, se numara printre preferatele mele de foarte multi ani (cred ca are mai mult de 10 ani). Nu credeam ca o voi mai auzi vreodata in vreun club. In rest, Jay, ca de warm up. Pagal insa, pare sa aiba nevoie de consilier muzical.

Batranul lup de mare Jeff Mills incepe cu chicago house, un lucru inedit, eu stiam ca nu sta pe ganduri prea mult, da cu ciocanele din primul minut. Atmosfera este foarte buna, lume multa, oameni cu tricouri Underground Resistance, baieti, fete, unii baieti mai fete decat fetele. Nu trece mult si se aud parti din The Bells, multimea reactioneaza exploziv, total diferit de reactia pe care au avut-o oameni pe plaja din Mamaia cand Jeff Mills a vrut sa plece tocmai din acest motiv. Acum e clar insa, clopotele rezoneaza bine in Bucuresti. Din acest moment, Jeff Mills porneste motoarele. Loopuri, loopuri, uzine, atacuri martiene si bine cunoscutul efect de tunel “tunneling”, pe care il are muzica techno asupra psihicului.Tobe puternice, linii de bas si synth-uri foarte industriale, acid, iar spre dimineata putin detroit funk, totul mixat perfect. Inca odata Jeff Mills ne–a aratat definitia muzicii de dans. O seara de neuitat.

Posted in cum a fost?, special guests on March 4th, 2009 by fresh good minimal | 32 Comments