Music just wants to be free

text by dj plan b

Last Fm are pe servere peste 3,5 milioane de piese. Cand a fost vandut la NewsCorp, in 2005, My Space avea 5 milioane de artisti inregistrati. In acest moment are peste 19 milioane. In acelasi timp, vanzarile de muzica au scazut cu 3% in 2005 si in 2006, cu 7% in 2007 si cu 8% in 2008.
Desi vanzarile on-line au crescut cu 25% fata de 2007, ele nu reprezinta decat 20% din vanzarile totale de muzica la sfarsitul lui 2008 si 5% din cele peste 40 miliarde de fisiere cu muzica vanturate pe net in acelasi an.

Stiu ca suna complicat, dar per ansamblu imaginea arata cam asa: veniturile obtinute din vanzarea de muzica au ajuns la un nivel aproape ridicol in comparatie cu cantitatea de sound existenta pe piata. Nici un alt produs al omului sau nici o alta activitate umana nu are un randament atat de scazut. Chiar si panourile solare au ajuns la o eficienta de 30%. Si totusi, daca te uiti invers, te ia mai rau cu ameteala: rata de aparitie de noi materiale muzicale si de noi artisti este si mai uluitoare. Numarul de albume, Ep-uri si Single-uri aparute il depaseste cu un ordin de magnitudine pe cel din anul anterior si tot asa. Aproape ca e o epidemie care nu pare a fi limitata decat de numarul de indivizi ai rase umane.

Daca ar fi sa corelam aceste doua statistici si daca am inlocui oamenii cu o colonie de bacterii, am observa, de fapt, ca acestea ar incepe toate sa ‘secrete’ muzica ca o reactie la lipsa acuta de resurse folosite tocmai pentru a sustine nutritiv aceasta activitate. Ceea ce, biologic e complet absurd. Si se numeste cancer. Evident, omul nu e o bacterie si explicatiile nu sunt nicodata atat de simple, dar e o perspectiva interesanta, care ridica o intrebare foarte pertinenta: De ce face lumea atat de multa muzica? Pentru ca e clar ca nu pentru bani.

Mai mult, devine din ce in ce mai evident ca nici macar promisiunea unor bani, mai tarziu in cariera, nu mai reprezinta o posibilitate usor de imaginat de artistii de astazi. La fel si cu gloria sau cu dominatia globala. Increderea in casele de discuri este 0. In afara de Radiohead, n-a facut nimeni bani pe net, inca. Publicitatea, ultima reduta pentru artistii mai putin cunoscuti, intra si ea in hibernare. Si atunci de ce?

Vechea presupozitie potrivit careia ceea ce vor artistii este de fapt sa fie platiti pentru munca lor incepe sa-si piarda din valabilitate. Pentru ca, presupunerea nu se mai sustine cu fapte. Pentru ca, peste nu foarte multi ani numarul artistilor va fi atat de mare, incat ne va include, cel mai probabil, si pe noi. Pentru ca, linia dintre producator si consumator va fi mai blurata ca oricand. De aceea, putem risca o generalizare si putem spune ca omul de fapt nu-si doreste bani pentru muzica sa.

Simplificand foarte mult de dragul argumentului putem afirma ca el de fapt nu-si dorea bani decat ca sa se poata bucura de muzica cumparata.Daca nu mai faci bani din muzica, dar si daca, prin democratizarea mijloacelor de productie nici nu mai costa nimic s-o produci, inseamna ca la final iesi pe 0. Ca un buget fara deficit. De fapt, descoperim ca muzica este o activitate egoist/altruista. Pentru placerea proprie si a celorlati. Cam ca Wikipedia. Alt proiect despre care s-a strigat sus si tare ca e imposibil.

Centrul de greutate este evident in partea digitala a problemei. Democratizarea uneltelor nu a insemnat doar punerea la dispozitie, ci si schimbarea radicala in modul in care aceste unelte sunt utilizate, iar aici ma refer la usurinta cu care le folosim astazi. De-a lungul istoriei, omul a progresat constant in modul de producere a sunetelor, a muzicii. Dar instrumentele sunt relativ greu de procurat si necesita o foarte mare capacitate de invatare. Capacitate pe care nu multi oameni vor s-o aloce pentru acest task. La fel si cu vocea. E pe gratis, dar e greu s-o antrenezi.

In prezent insa, avem programe care fac asta pentru noi. Avem plug-in-uri care vin cu lectia invatata de acasa. Sa faci muzica, la un nivel mediocru, e mai usor ca niciodata. Sunt convins ca felul in care facem astazi muzica se va schimba si mai mult in urmatorii ani. Deja iPhone-ul arata foarte mare potential ca si interfata. Si aici gasim o alta schimbare majora: chinul de a face muzica se transforma in placerea de a face muzica. Asta inseamna ca suntem o colonie de bacterii fericite care tocmai au invatat o noua smecherie evolutiva: auto-sustenabilitatea. Pe net, muzica isi este auto-suficienta. In cateva decenii n-o sa mai aiba nevoie nici macar de noi.

Dar, pentru ca nu traim intr-o lume termodinamic statica, avem si pierderi in sistem. Desi, din ce in ce mai greu in ultima vreme, muzica mai si moare. Evident, rata natalitatii este si mai mare, iar spatiul de stocare ne permite sa nu prea mai stergem. Mai nou am ajuns sa stergem voluntar. Ca o primenire. Ca si cum am da mai multa vitalitate muzicii pe care o pastram.

Ca in orice sistem complex, exista si variatiile de la norma, aberatiile, valorile. In ultima vreme, una dintre criticile constante aduse artei in general si muzicii in special este ca noul sistem produce mult mai putine valori. Dimpotriva chiar, valorile nu au facut altceva decat sa creasca exponential cu muzica. Muntii sunt tot acolo si sunt mai multi ca niciodata, dar e atat de multa campie in jur ca abia se mai vad prin ceata.

Un alt factor la fel de important este mega-nisarea. Daca muzica nu ne mai este comunicata in masa, unidirectional, normal ca nu-l mai recunoastem toti pe [insert artist name here] drept idolul nostru. Separarea si apoi juxtapunerea planurilor, efectul Moire, cresterea numarului de productii muzicale au dus dupa sine la cresterea numarului de nise, genuri, sub-genuri. Asta se putea face doar pe net. Pentru ca, in lumea reala nu exista rafturi destule nici macar pentru top 3 din fiecare categorie.

Internetul nu omoara muzica, ci dimpotriva, ii da nastere. Intr-o noua infatisare si cu reguli noi de functionare, reguli ce abia se scriu. De aceea, este o falsa problema etica punerea un album la download cu doua luni inainte de aparitia oficiala. Noi judecam cu norme morale invechite probleme mult prea moderne. Ca Papa cu prezervativele in Africa.

Dupa cum arata cifrele, toti banii care se duc pe muzica in prezent se duc ori pe servicii premium (concerte, festivaluri, achizitii viniluri) ori din dorinta de a recompensa artistul pentru placerea produsa. Sa versi bani pentru Radiohead e ca si cum i-ai aplauda pe stadion. 1 dolar = 1 minut de aplauze, 10 dolari = 10 minute si un bis. Oamenii vor dori intotdeauna sa-si arate aprecierea pentru un act artistic. Ii face sa se simta parte din acel act.

Mai exista si inertia. Puterea obisnuintei de a cumpara muzica pentru ca nu ai alta alternativa. Parintii sunt in general un exemplu bun. Ce lipseste din acest tablou este clasa de mijloc, marea masa. Care in momentul asta nu mai da aproape nici un ban pe muzica. Tu. Eu. Noi.

Iar noi vom incepe sa platim serios pentru muzica doar cand vom construi un sistem care se ne permita si sa ne faciliteze asta. Si doar daca vom considera necesar. Desi se pare ca muzica poate sa traiasca si fara bani. Pentru ca muzica n-are alt scop decat acela de a exista. Pentru ca, music just wants to be free.

Posted in dezbateri, special guests on April 3rd, 2009 by fresh good minimal | 36 Comments