Raster Noton @ MNAC

photos by vsp (as in very special guest)

fgm: Byetone zambeste la laptop de parca ar sta pe ym. Chiar daca nu dansezi, iti tremura piciorul instinctiv. Ai putea ghici ritmul si piesa dupa visualuri. Avem si fete care danseaza lasciv langa scena, de cand n-ai mai vazut asta! Olaf nu mai zambeste, e atat de concentrat, sigur mixeaza direct din creier si tine degeaba mana pe mouse. S-a facut cald, se dezbraca, ramane la tricou cu dungi, in ton cu proiectiile, ah credeam ca-l da jos si pe ala. Si incep cifrele, numaratoarea creste la secunda. La 300 deja scuturi capul agitat. La 400 ridici pumnul dar il lasi repede in jos, basul e ca o transa, iti simti creierul cum bubuie la unison cu inima si plamanii si ti-ai lipit ochii de numere; asta o sa numeri o perioada de acum inainte, pana o sa adormi. La 600 marsaluim la razboi pe stilul arienii sunt superiori. La 800 o da in dungi isterice, continua tensionant pana la 900 cand trece pe patternuri de lumina. Asa, asa, sa trepidam. La 1200 incerci sa fluiri dar nu se aude, asa ca te invarti tinandu-te cu mainile de cap. Opreste o secunda, pret de 100 de tipete si arunca iar cu nevroza. Overload. Rupe-ne timpanele, macar daca surzim sa fie onorabil!

dedans: A fost sau n-a fost? asta este intrebarea. Show-ul Raster Noton a divizat lumea intr-un mod la fel de neasteptat ca muzica in sine. Il asteptam de atata timp incat stiam toti exact cum o sa fie cand o sa fie: Alva Noto (desigur) in fata unui mac, intr-un MNAC (hai, the Ark) epurat special pentru eveniment, visuals – milioane de linii fine, aseptic, esential, pretentios, muzica serioasa, cateodata greu digerabila, dar tocmai de-aia aducatoare de mari satisfactii, atmosfera bisericoasa, lumea intinsa pe jos admira. In fata excelentei, admiratie neconditionata.

Dar ar fi fost pacat sa fie asa, ar fi fost numai o confirmare a ceea ce stiam. Daca te gandesti prea mult la un lucru e ca si cum s-ar fi intamplat deja, ar fi fost o repetitie. Asa, am avut parte de o abordare diferita, poate o directie noua in pas cu timpurile si noile obsesii. Vremea soundului super lucrat, al frumusetii de laborator, a complexitatii perfect controlate a cam trecut. Soundul clasic devenise atat de cunoscut incat lucrurile pareau servite.

Show-ul Byetone fost agresiv, dansant, dinamic, poate prea diferit de asteptarile multora care nu au reusit sa intre in filmul asta nou. Daca nu reuseai sa treci de bariera violentei lucrurile ramaneau la un nivel primar poate dezamagitor. Abstract techno bun dar atat. Si totusi toate promisiunile erau acolo in spatele primului layer. Violenta era necesara ca sa ajungi la frumusetea din spatele ei. E numai o alta modalitate de livrare, una care iti cere sa te chinui un pic, sa te expui, sa te deschizi. Frumusetea live-ului s-a creat undeva in moire, in interferentele unor elemente primare si nefinisate. Dantelarie din ciocane. Abea dupa ce intrai in sensory overload se deschidea poarta, cu simturile julite si sangerande simteai mai bine. S-a jucat pe ranile noastre, pentru ca aveam pielea prea tabacita. A distrus confortul ca sa sensibilizeze, iar cine s-a lasat calcat in picioare a avut parte de satisfactii incredibile. Impreuna cu muzica, visualurile au creat un ansamblu foarte coerent: compozitii aparent simple, din elemente primare, fara complexitatile si atentia la detaliu specifice labelului. Un minimalism nefinisat, contraste puternice care in dinamica creeaza alta lume nascuta din incapacitatea retinei tale de a tine pasul. Daca urechile iti tiuie, de ce nu te-ar arde si ochii? Cred ca despre asta a fost vorba: despre o frumusete creata din elemente banale in compozitii care devin evidente numai cand ai impins toate simturile in afara zonei lor de confort. Atunci se implineau, chiar depaseau, promisiunile. A cantat la tinitus si a proiectat stele verzi. Glitch senzorial. M-am pansat si-am multumit frumos.

photo by ruxandra bratosin

fgm: Pentru acest eveniment Bogdan a pregatit un live cu cel de-al doilea release al sau (dupa Angular Momentum) Harmony Within Repetitive Structures, un album facut parca special pentru cei de la Raster Noton. Multa lume nu intelege ce se intampla, il asociaza numai cu ultimul val de nudisco fara sa stie ca inainte de asta avea preocupari (si rezultate) pe o zona mai elevata. Prima parte a setului este o interpretare a albumului, iar in cea de-a doua ajunge la preocupari mai noi, lucrurile devin mai groovy si mai agresive. Invitatii ar fi trebuit sa vada asta nu sa stea la bere pe terasa, era o mare sansa. Mai vezi si tu un cunoscut, in loc sa te salute, iti spune despre sunet, despre caliatate. Cote este halucinogen. PRul Raster noton sta in spate si vinde CD-uri invelite in grafica. E obosit, noaptea trecuta a petrecut la Fabrica. Zambeste cu subinteles. Flat Hero sunt puternici, enegici si electro-n supradoze. Starnesc primele tipete isterice si ti-e teama sa nu te transformi in distors. Pe ecrane it’s all about the font, “sex & trash”, cuvinte si pe piese. Baietii fac hituri. Mijlocasul zambeste din cand in cand la monitor zici ca sta si el pe ym. Pentru ca nu poti bea si fuma langa scena, doar e muzeu si murdaresti mocheta, sunt multe momentele in care e mai multa lume in camera alaturata si pe treasa unde e liber la viciu. Olaf sta pe “bordura” la bere, se converseaza cu lume. Heathen Audio sare cu info: soon Raster Noton vesus Plastikman (comeback); “Does music have gender? Is Kanding Ray feminin?”, “No, he’s French”. Pe partea cealalata, pe dinauntru, Flat Hero nu au nicio legatura cu ce va urma, dar au legatura cu Daft Punk. Fashionista Party, poti sta pe la baie, pe calorifer, sa admiri parada.

Posted in cum a fost? on October 1st, 2009 by fresh good minimal | 27 Comments