Nu aduce anul cati bani aduce djul

[+_+] Postul acesta este construit din povestile diversilor (si nu putini) participanti la petreceri, din parerile, plangerile si dorintele lor. Ce scrie mai jos sunt cuvintele voastre, adunate la un loc, meticulos, timp de doua luni, in care eu n-am participat la petreceri ca sa-mi dau cu parerea. A fost un experiment, in care eu am povestit ce se aude “din afara”. Nu as fi pomenit despre vulgaritatea unor petreceri daca nu s-ar fi comentat atat de mult acest lucru in jur. Eu am intrebat: cum a fost la party, iar de cele mai multe ori mi s-a raspuns au fost ingrasamintele bune; muzica? Mmm. Promovez si sustin petreceri de cativa ani, si voi continua sa fac asta, la fel cum voi continua sa semnalez, atunci cand voi conturati o eventuala deviere catre un traseu. Totul are legatura doar cu muzica. Iar in textul de mai jos muzica se bate pe suprematie cu banii. E o constatare de grup.

photo by sharky

Sa va spun cum se vede si cum se aude scena din afara, atunci cand nu participi la ea, intre doua, trei petreceri chestionabil. De cand cu ingrasamintele de plante legale, scopul unei petreceri s-a transformat din muzica, numai in “socializare”. Chiar daca nu a placut soundul sau conceptul, feelingul general a fost ca petrecerea a iesit “tare”, la un million plicul de socializare. Iesitul in oras a devenit un reflex precum facebook. Nu mai filtram, nu mai selectam, iesim teleghidati vineri si sambata, ghidati de efectul de turma. Aceleasi locuri cu sunet prost, aceleasi preturi scumpe la bar si aceeasi dji, romani si straini, care rulati atat de mult ajung sa cada, fara a fi cazul, in banal. Ajungi sa te multumesti cu o sala palatului, cu un Yann Tiersen la care te muti de pe scaun pentru ca se aude prea bine si prea tare. Bucurestiul electronic a devenit, pe cat de variat, pe atat de banal. Petreceri sunt cata iarba si iarba, dar mici si fara vlaga. Lipseste scenei de dans acel element comun care sa coaguleze vibeuri, sa reprezinte cultura si sa faca din muzica, din nou, actorul principal. Foarte bine le spune Cosmin Tapu, organizator Rokolectiv, intr-un interviu dat in octombrie in Time Out:

“In acest moment se simte lipsa unui club – Clubul – cu o programare eclectica, fara plasme, fara palmieri, cu barmani prietenosi si preturi “normale”, fara avalanse de reclame, fara dansatoare pe boxe, fara bauturi cu provenienta indoielnica, fara canapele albe, fara investitii de sute de mii de euro in decoruri luxuriante a la Dubai, cu un inginer de sunet bun, sau cu un inginer de sunet pur si simplu. Degeaba ai sound system ultimul ragnet, daca nu stii sa-l folosesti. Un spatiu care sa stimuleze si care sa nu fie un produs de marketing, un spatiu care sa genereze energii, nu sa le anihileze. Da, stiu, sunt putine astfel de locuri in lume, doar ca asta ar fi singura sansa a Bucurestiului in acest moment, si, cumva, o comfirmare a hype-ului din ultima vreme. Avem nevoie de spatii fara premeditare, pe care sa le lasam sa respire si sa evolueze din raportul scena / public. Stiu ca, poate suna extraterestru, dar inca mai trag speranta. Poate aude cineva interesat, am fi multi dispusi sa punem umarul”.

Ce bine suna si cum suntem toti de acord. Cum am vrea toti ceva mai elitist in materie de sound, dar ingurgitam tot ce ni se ofera, dupa care ne intrebam de ce nu se face, nu se aduce mai multa calitate?Aclamam la orice precum publicul care aclama parazitii cand urla “sugeti pula“ pe scena, in loc de “buna seara”. In prezent, e cool sa fii uncool. Mai intai, dintr-o gluma interna ajungem sa ne dam jos chilotii, chiar daca fictiv, sa platim pentru asta intrare si sa ne autoconvingem ca acest tip de umor este tare. Daca tot ne-am dezbracat, saptamana urmatoare concurenta profita de asta si sare fix cu botu-ntre picioare. Pe aceeasi zona vine puternic din urma distractia Logo party, in care anticocalarii se imbraca precum cocalarii si rad uitandu-se la ei de ceea ce “blameaza”. Se danseeaza in chiloti pe cub in incercarea de a parodia dansatoarele din Kristal, dar pierd din vedere ca fac acelasi lucru. Mesajul petrecerii este: in seara asta, pentru o suma de bani, poti fii si tu cocalar. Altadata este , trecut de ei, sub flyere: “doar joi la The Gang prostitutia e legala (n.r.: pe bani). 
Nu crezi? Hai sa vezi!”.

Ma intreb, de ce atunci cand poti sa fii oricine, tu alegi sa fii Adrian Copilul Minune? Iar raspunsul se traduce in bani. Pentru ca mai intai exista dorinta de a face bani facil, din petreceri si nu petreceri care sa aduca SI bani – urmarea fireasca a tuturor celorlalte lucruri pe care ar trebui sa le aduca o petrecere. Asa se justifica party-urile organizate pentru prieteni care pleaca din tara, si la care se pune intrare. Sau va invit la mine acasa si va vand bautura pe nasturi. Ca sa dai un boom facil dintr-un party trebuie sa prinzi momentul, cum ar fi Halloween. Alegi o cladire gata sa cada, caci chiria e mica, dai pe sunet probabil 100 de euro, caci cele doua boxe intr-un final au murit, dai 200 de lei fiecarui artist jenat de sonorizare, pui 20 de lei bratara, ai vad de 1500 de oameni si faci cat ai clipi 30.000 de lei din intrare, cu tot cu spaga la politist. Poate fi oribil, dar full. Unii viseaza sa dea boomul in fiecare weekend.

Se incearca niste petreceri nisate prin parc, atmosfera tete a tete, de cabana, sunet tot de cabana, anuntate cu vorba, dar degeaba, si-acolo au patruns cocalari. “Sa ma pun pe wiskey sa-mi placa?”, se intreba retoric cineva. Pana si scena psy s-a divizat, dupa ce s-au certat din cauza unor boxe: aia dark cu aia dark, aia light cu aia light. Singura comunitate electronica e de vreo 50 de oameni. Se bat pe ei organizatorii de petreceri, pentru ca ei produc efectul de turma: daca reusesti sa-i aduci pe ei la intrare, distractia e asigurata. In rest e de bine, sunt de toate, Magda, Mircea Ivan, Zombie Disco Squad si Franz, Nick Waren si alin Prada, niste cocoon cu andre galuzzi, livio si roby, Popoviciu care acum lucreza cu Pagal. Popor mioritic, transhumanta isi face efectul, mentalitatea electronica ajunge mixata pana la paulesti, iar mentalitatea de la paulesti ajunge in bucuresti.

de unde si expresia it’s all gone, pentru ca pit tong

Posted in dezbateri on December 2nd, 2009 by fresh good minimal | 60 Comments