Jay Jay Johanson @ The Ark / Cassy @ Kristal

Dupa doua luni, initierea se face smooth, la The Ark, la Jay jay Johanson, unde ajung cu trei ore inainte sa cante artistul, si ma plictisesc pe muzica rock a lui DJ Leo, de la Club A. Sa umble vorba, sa mearga barul! 7 lei berea primita gratis de la parteneri, pe a carei cutie scrie “pret maxim 1,9 lei”. Amuzant, nu? Sa vezi de revelion, cica cel de la palatul ghica, care nu e in palat, ci in cort, langa palat, costa 300 de lei, iar la Universul e mai ieftin, 250. Ti-o da, nu ti-o da ceva in banii astia sau o fi all inclusive, pe stilul, dupa peste, intra Djul? In asteptarea artistului, un cd canta o uvertura, mai sa-mi tai venele. “Cand intra, daca nu-mi place, ma duc sa lesin pe pian”. Cand intra, la pian un baiat mic, mic, mic, iar la microfon Jay, deja beat, cantand filosofic, cu paharul in mana. Oameni nostalgici. Asta e zona. Zici ca e Nina Simone. De fapt, lipsesc niste perne, sa se duca fiecare in filmul lui, nu fiecare in filmul celuilalt. Ca iese cu glume! Iar muzica asta nu-i de ras! Uite, dovada, se intoarce un nostalgic la noi si ne spune: “Ssssht, ca a inceput concertul! Aici nu e cu bum bum!”. “Ma tu ne cunosti !?”, ce altceva sa-i raspunzi?

Se continua cu muzica sensibila si caterinca. Si cum credeam ca il astept doar de trei ore, jay imi spune ca, de fapt, il astept de 15 ani. Atunci, incep sa curga amintirile: baiatul care mi-a dat sa ascult jay jay mi-a spus “e misto si depresiv, si arata ca un androgin nebun”; si noi, ascultam acum cinci ani, stand pe-o canapea din care curgea nisip”. De ce nu ne-au dat si batiste la intrare, in pretul de 60 de lei? Deodata se tipa. Nu, nu sufera nimeni de la muzica, sufera de la lumini, “mai sus, mai jos”, se striga din sala, “opriti-le” zice si jay. Nu se intampla nimic – lasa asa, ca au dat bani pe ele. In dreapta, coltul indragostitilor, cateva cupluri stau pe singurele canapele frontale si asculta imbratisati “suicide is painless”. Publicul face tracklistul si jay spune ca nu face biss, canta acum putin in plus, iar cand pleaca, dus a fost. Foarte frumos, dar sincer? As fi apreciat mai mult daca stateam jos.

La Kristal n-am mai fost de un an. In fata, copii in tricou, la zero grade. Inauntru racorica, ma pune pe dans. Ma centrez, intre animatoarele la sfarcurile acoperite (caci tzatzele goale ar fi incorect), si pupitru, deasupra caruia troneaza cele 12 plasme (6 in stanga, 6 in dreapta), datatoare de reclame la tigari. E clar, cand plec de-aici, primul lucru, imi iau un cartus (chiar daca nu fumez). De jur imprejur, pe toti peretii, cote face proiectii 3d. Se vad bine dupa 2, 3 noaptea, cand se opresc plasmele, iar lumina emisa nu o mai eclipseaza pe cea reflectata. Alexandra le spune la ac, are si o vorba, “wave it don’t rave it”, si se tine de ea. Acum le invarte pe stilul rpr, acum vine cu primavara, mai ca simti briza housy a marii, acum e trippy si o arde atmosferic. Pana intra fratica pe la doua cu basul, sa rupa kristalul, sa ridice mainile la tavan. Se canta techno. E intrarea pentru Cassy. Si e plin.

O ora jumatate de viloenta technoida sonora. Asta ne da cassy la inceputul noptii. Pe unii ii trimite acasa sau la alt party, pe altii ii tintuieste pe ring si ii transforma, vrei nu vrei, in roboti. Am flashback-uri cu niste “fire guns” si bruiaj industrial, dar nu bag mana in foc. Imi place, simt bassul cum imi umple plamanii si mi se parea ca n-am mai respirat de doua luni. Apoi, totul se transforma in lovely house, presarat de soapte de femei. O fi subiectiv, dar unele voci de MTV chiar strica piesa in ciuda istorei ei. In aceste momente, totul e sa te tripezi sonor pe fundal. Din cand in cand, inchid ochii si ma duc departe. Pana pe la patru, cand dispar si animatoarele, si animatorii (aia despre care nu scriu), si plasmele, si-am ramas doar cu cote. Si cu ringul tot plin. Servetelele nu mai stau pe mese, soundul e dezinfectant pentru cotidian, suna precum ai ciupi o coarda cu doua degete, o autoritate fina, care te obliga sa te odihnesti, pentru houseul ce va sa vina. Bitchy house si niste beat spart. Incet, incet ajung in fata la DJ, as vrea sa ma lipesc de pupitru, sa ma transform in platan, sa ma invart ghidata de mana lui cassy. Oricum fac asta, numai ca as vrea sa fiu si platan. Unul dintre cele care umplu cele patru caseuri. De aici, din fata, se vad fanii disperati din primul rand, agitandu-si mainile sa-i arate lui cassy ca e ok, e ok! Si ea, care avea emotii…. Deep house si apoi doar groove de house si atmosfera agitata de after pana dimineata tarziu.

Giuser, la after, rupe ringul si urechea! Pentru spontaneitate si groove la tzanc este declarat Djul momentului. Domnisoare entuziasmate marturisesc: “m-a facut sa tip!”.

Posted in cum a fost? on December 15th, 2009 by fresh good minimal | 19 Comments