Suie Paparude@Suburbia / The Model@Fabrica / Joy Division@Control

suiesuburbia

photos by beatfactor.ro

La Suburbia intri ca intr-o gaura neagra si urci scari multe, ca intr-un RPG. “Asta e loc pentru dnb”. De fapt, e primul concert Suie pe anul acesta si oricum nu i-am mai vazut in formatie alaturi de Bean. In plus, la Suburbia este sunet nou, se aude mai bine decat in trecut. La ora zece, oamenii stau la mese si sprijina peretii. Se fac o mie de probe de sunet; e prea tare, “e prea tare”, canta Bean. Proba de sunet e atat de antrenanata, pare Suie experimental. “Basii astia un pic mai sus, parca nu e bassul sus”, canta Bean. Dobrica sta in multime, “sa vada cum se aude”. Vine si Michi langa el. Sta putin, urca la loc pe scena, baga niste techno. Copiii dnb danseaza deja, la proba de sunet.

dobre-in-sosete

Cand incepe concertul, pe la 12, e deja full. Se scandeaza Suie, se aprind flashuri, se misca podeaua la propriu, se transpira abundent, Dobrica se descalta de bocanci. Mocheta de pe scena Suburbia e moale si reconfortanta. Mamaaaa, ce galagie! Ce amestecatura intre techno si breakbeat! Cine le stie doar videoclipurile sau nu i-a mai vazut de mult in concert, asa, ca mine, ar avea o surpriza. Cu zambetul pe buze aduce pe toata lumea cu sufletul pe buze, iar urmarea fireasca sunt piese de pe urmatorul album, “Doamne ajuta!”, se aude la microfon. Soundcheck va fi noul single: “Mi-aduc aminte de voi….astia din randul unu sau doi…adevaratii eroi…cand dansati imbracati sau goi….”. Imi place, ma simt erou. Dupa care urmeaza ceea ce as putea numi Prodigy de Romania, atat pe scena, cat si la microfon. Ei bine, la un moment dat, Prodigy meets Modeselektor. Mi se pare incredibil cum reuseste Suie sa se plaseze la doua extreme, una maistream si una underground. La bis se cere Scandal.

Urmeaza Modelu la Fabrica, speram sa-I prind tot setul, dar s-a schimbat orarul si n-am prins decat ultima jumatate de ora, care n-a facut decat sa ma oftice ca am pierdut tot setul. Techno si electro pana in maduva oaselor. Bass, acid si inaltime. Let’s get up and let’s get ill! Da din cap Modelu…oare e cu noi? Fug repede aproape de scena si ma opresc fix in discipolul sau, un tip tuns ca el, subtirel si tot cu geaca de piele. Djul e tripat pe butoane si eu pe inelele de pe degetele lui. Misto. E frig, tare frig, dar nu inghetam, de la saxofon. Vine vara peste noi, sonor. Se bate din palme cateva minute. Nu suntem multi, dar suntem agitati si am impresia ca particip la ceva special. Vania urca la pupitru sa faca schimbul: flash! O poza, mai multe, si cateva pozitii demne de shooting. Dupa care ciocane. Dupa care frig.

La Control “nu sunt ligheane, dar se danseaza”, sunt ademenita si ma duc sa ma incalzesc la un pahar de Joy Division. Inauntru, muzica de corason, Ian Brown si Noir Desir. Se danseaza, doi cate doi, ce ciudat ca mi se pare ciudat. Si ma ia un baiat la paso doble, n-am mai facut asta din clasa a 8-a. Intre trei pasi pe ring si trei pe adidasii lui imi explica la ureche “imi place djul asta, e fericit mereu si canta ce pune. Pune pentru el, sunt convins!”. Intr-adevar, dj-ul canta fiecare piesa, impreuna cu solistul. Cand pune Talking Heads – PsychoKiller toata lumea canta run, run, run away, o, o, o, o, apoi se tipa si se ridica mainile. Dupa care ma feelingesc cu Ian Curtis si plang putin, de la campari orange, ca s-a sinucis. Vibe de alcool: ascultam muzica si ne sprijinim toti in sticla de bere.

Posted in cum a fost? on January 28th, 2010 by fresh good minimal | 4 Comments

Leave a reply

You must be logged in to post a comment.

Search