Morr Music@The Ark / Pantha, Lawrence@Martin
dreamferry: Inca de la deschidere The Ark avea toate premisele sa devina nucleul hip al capitalei. Prea mare pentru adunari intime, prea mic pentru evenimente cu succes de casa, prea fancy pentru unii, prea in tiganie pentru altii, sub asteptari din punctul de vedere al sunetului prost si cu ecou, prea vibrant din gurile de aerisire, locul nu a reusit inca sa convinga si sa atraga decat cu rare ocazii. Dar cel mai important cred ca este imaginea pe care si-a format-o.
Explorand o zona mai putin cunoscuta si populara la noi, dar extrem de agreabila, The Ark a gazduit o pleiada de trupe si artisti berlin-based, insa de fiecare data cu preturi mari la intrare si numar redus de spectatori. Urmand aceasta linie in ultima vreme, au adus in Romania artisti care nu mai sunt neaparat “pe val”, dar care au contat enorm in istoria si educatia muzica a multora dintre noi si la care rezonam cu cea mai sensibila coarda acum cativa ani. Cine n-a oftat alaturi de Lali Puna, cine n-a zburat cu Múm, cine n-a plutit cu Isan, cine n-a vazut-o pe Bridget Jones in Ms. John Soda, si cine n-a adormit macar o data cu zambetul pe buze cu B.Fleischmann? Indie pop cu voci pentru suflete sensibile, muzica de plutire si visare in ritmul glasului rotilor de tren.
Vineri, desi evenimentul Morr Music era anuntat incepand cu ora 9, la ora 11 umpleau sala doi entuziasti extrem de punctuali si doi indragostiti, depasiti de departe numeric de personalul de la bar. Era bine ca nu stateai la coada la bauturi. Pana-n miezul noptii s-au tot adunat un miez de vreo 40-50 de suflete, toate dedicate si venite fix la tinta. Cum nu se mai putea trage de timp, seara a inceput cu Tied and Tickled Trio, redus la un singur component care a performat un live de jumatate de ora inspirat de o inregistrare din 1966. Usor debusolati ne-am adunat cu totii in fata, dar pana sa ne dam seama exact ce si-a propus, s-a si terminat, asa ca ne-am reintors cu totii la bar.
De mentionat neaparat noua fata a The Front, The Ark, Musafir sau cum i-o mai zice, cu mobilier retro saptezecist, fotolii balansoar design si o masa mare si alba de nunta ce troneaza in mijlocul incaperii. Ca o sufragerie comoda si extrem de incapatoare pentru tine si gasca ta de 30 de prieteni. Plecata din fata scenei la un refill de pahare in pauza dintre artisti, bruma de spectatori a uitat sa se mai intoarca, asa ca Populous s-a trezit singur singurel fata in fata cu liveul sau extrem de antrenant si dansant. Si s-a distrat de minune dansand ca apucatul. Intre timp, noi cei prezenti in sala, ne zbateam intre sentimente de culpabilitate si jena fata de artistii invitati si importanta care li s-a acordat si porniri cu tente agresive fata de organizatori, care se aflau la al nu stiu catelea eveniment ratat dintr-o lipsa acuta de interes, dar mai ales de promovare corespunzatoare. Dar muzica era buna, chiar foarte buna, fara legatura cu ce ascultasem pe myspace. Atat de buna, incat dupa trei piese ne-a tras ca intr-o capcana, cu tot cu fotolii si balansoare in fata scenei, ca in primul rand la teatru. Inca o piesa si ne-a sculat si de pe scaune, iar picioarele nu ne-au mai ascultat si au inceput sa-si faca de cap. Ritmat, de-dans indracit.
Trebuie sa recunosc ca m-am dus la The Ark pentru B.Fleischmann, pe ceilalti nu-i mai ascultasem. Dar acest macelar de suflete m-a insotit ani de zile in momente de singuratate, melancolie, adormire si m-a purtat in lumi frumoase. Acelasi lucru l-a facut si la The Ark. Impreuna cu noii sai colaboratori Sweet William Van Ghost (voce) si Mariliesa Jagsch (voce si chitara), la inceput in stilul traditional, apoi intr-o maniera mai noua, mai de dans, exploziva chiar. Live-ul piesei The Market, cu vocea lui Bernhard parca revoltandu-se impotriva lumii, ne-a sagetat cu fiori pe sira spinarii. Daca ar fi fost Carl Craig ne-ar fi trimis pe toti acasa, in schimb Fleischmann ne-a oferit si un bis si cd-uri promo si autografe si mai ales zambete sincere. Iar noi am inchis ochii si ne-am indreptat plutind spre our own happy place avand tot ringul la dispozitie. Ne-am simtit speciali in felul nostru si norocosi ca am fost parte la un show atat de exclusiv. Imi pare rau ca nu ati fost acolo sa va umpleti de bucurie, imi pare rau ca probabil ei n-o sa mai vina niciodata si imi pare rau ca nu avem o normalitate a noastra care sa semene cu normalitatea lor.
Ring a bell? Pentru cine a ratat check neaprat. Melancholia means atmosphere with a black edge – este fraza lui Flieschmann, despre un album mai vechi de-al lui si se potriveste foarte bine cu atmosfera dulce amara ce a fost la The ArK.
Si ne vedem la Rokolectiv, da?
la Martin a fost atat de plin, ca ne-am urcat toti pe lumini
fgm: A doua zi, la Martin, al ora 1 era gol rau pentru ora 1. Umbla vorba printre cei prezenti ca “se intampla ceva in Bucuresti”. Da frate, oare ce? Pune muzica Jijian, parte din agentia de booking Mango, sorra mai mica a Mandarinei 9. Foarte frumos setul lui Jiji si foarte eclectic. As spune ca este o trasatura a lui sa te poarte, de-a lungul unui mix, prin mai multe stiluri electronice si sa nu simti deloc trecerile de la unul la altul. E ca o poveste, iar un nou stil e un nou capitol pe care de-abia astepti sa-l citesti.
Daca e cu clopotei insa, e Pantha du Prince! Si are volumul prea tare, mie asa mi se pare, rezolv insa cu niste servetele ce scad intensitatea sunetului cu 7 decibeli. S-a umplut acum, nu e inghesuiala, dar ringul e plin de cunascatori si veterani care nu se misca nicunul, in frunte cu mine. Bine, nici nu prea e muzica de dans, e mai mult de povesti. Doar la hituri se mai ridica niste maini. Uite asa ti se face dor de pokemoni. Nu ma intelegeti gresit, nu multi, 3-4 asa, de entuziasm. Muzica e de pajiste, mi-a placut mai mult primul album, iar asta, al doilea, mi-a placut mai mult acasa. Dupa ce l-am ascultat insa pe Pantha live de trei ori… suna la fel, “muzica de agatat femei”, iar eu credeam ca le-a agatat pe toate. Culmea e ca, a plecat singur la hotel, l-au refuzat toate cele invitate. “Frate, eu mi-as pune-o cu el, zau, da mi-e ca daca ii zic da-mi o palma pe cur el o sa spuna nuuu, nuuu, nu pot sa te lovesc nici macar cu o floare”, iar aceasta replica descrie stilul Pantha mai bine decat orice text critic sau tehnica muzicala.
Lawrence insa salveaza seara. Dupa muzica pe care o pune as fi crezut ca arata a nazist sau a viking, dar el zici ca e tocilarul din prima banca, ala premiant la mate. E dur, e techno, e pumping si are coaie, mai ales dupa Pantha du Prince. Se opreste putin muzica pentru 5 secunde, pardon, a fost o scapare. Nu conteaza, acum o ora cascam, iar acum sunt plina de energie si dansez ca nebuna. “Frate si sunt pe bere”, se aude prin jur. Pe la 5:30 suntem la a treia bere, dansul continua, iar techno meets jazz. Tot atunci ii vine lui de dans minunata idee sa adune cei 30 de rasfirati de pe ring si sa-i urce sus la DJ, ca sa fim inghesuiti, sa ne simtim la petrecere. Ii ia fix 5 minute. Lumea timida se inghesuie ciorchine in capatul scarii, asa ca ma comport ca in RATB: avansati, avansati! Inaintati va rog! Lawrence intoarce monitoarele catre noi iar vibeul explodeaza. Asta ar trebui sa devina o traditie la Martin, cand ramanem sub 100, hop, toata lumea sus, in backstage! Acum, daca vreau sa ma duc la bar sa-mi iau o bere n-am loc, si pot spune ca la Martin a fost plin! Dar, daca ajungi sa dansezi singur pe ringul gol, stii cum te simti? Oda tie! Secretul este insa sa-i trimiti mai intai pe toti sus.
E deja tarziu, dar stai sa vezi cum se termina, pentru c-a fost ca un film bun, fara popcorn. Fetele il iau in brate pe Lawerence, si duc maini la inima. Daca vrei sa-i faci o bucurie DJului, la 5:30, ii dai o tigara. S-au aprins luminile, scaunele dorm pe canapele, matura curata ringul de orgia noptii, iar noi intampinam toti rasaritul prin crampeiul de lumina ce patrunde in club prin usa de la intrare. Se incheie cu Prince – When the dogs cry. Pardon doves.
Dupa care, DJii pleaca la Space, unde pun Pedro si Raresh. Nu, nu s-a redeschis Spaceul, decat pentru aceast lineup special din aceasta seara. Eu nu m-am dus la space, m-am dus la mine acasa, it’a lot o space.
La final, si DJii s-au imbratisat intre ei
Posted in cum a fost?, special guests on April 14th, 2010 by fresh good minimal | 25 Comments