Rokolectiv 2010 – DAY 2

photos by beatfactor.ro

De obicei, dupa Rokolectiv nu mai am cuvinte. Scriu, si anul trecut am scris un carnetel jumatate, iar dupa mi s-a parut de prisos sa mai zic ceva. Anul asta la fel, sunt o relicva, capabila doar sa ma uit in tavan si sa contemplez albul. Sunt epuizata fizic si spiritual, dar sunt plina de istorie si cu spiritul zen. Mi-e teama ca orice as scrie as da fara sa vreau in patetitc, asa ca am sa copiez, cum am facut si-n prima zi, notitele din carnetel.

A doua zi, la 22:00, la The Ark nu e decat stafful Rokolectiv si cativa oameni prin curte. La subsol ruleaza un film ce are ca soundtrack La Vie en Rose, fac niste piruete in amintirea zilei de ieri. Inca mai zac pe la baie niste narcise uscate prin colturi. Ma pun pe patul din spate, cu saltea din burete care capitoneaza de obicei peretii unui studio, sa-mi fac siesta inainte de dans. Pe la 12 lumea incepe sa curga, au intrat Syncom Data, dar nu ma prind deloc. Lumea se misca totusi, fata de ieri la ora asta cand nu se dansa. “Bassul asta zgaltaie chilotii de pe tine” mi se spune si ma intreb sincer, daca asta zgaltaie chilotii, ce-o sa te faci mai tarziu?

La 12:30 e oficial plin. Nacho Patrol imi plac, dar acum nu pot sa-i suport. Africa intergalactica, bubuiala, Korg, un saxofon care din pacate se aude mai tare decat orice. De fapt sunetul in sine este foarte prost, inafara de saxofon, muzica este foarte in spate, infundata, nediferentiata, e o zeama din care e greu sa intelegi ceva. Stiu muzica dar obosesc chinuindu-ma sa o recunosc/banuiesc in conditiile astea, n-am stare, ma retrag la subsol. Aici ruleaza un documentar despre Underground Resistance si ma trezesc tipand la o piesa, fara sa vreau, cu pumnul in aer “uuu!”. Cred ca vreau techno.

Rochite a fost intr-un asa fel incat merita un post separat, inca nu imi dau seama exact ce s-a intamplat.

Dupa Rochite ies greu din film, nu pot sa nu ma gandesc incontinuu la ce tocmai s-a intamplat, toata lumea vorbeste numai de asta, se aude foarte des cuvantul “doamne”, unii declara festivalul incheiat. Mi se zice ca a intrat Omar dar nu pot inca sa ma adun sa urc. Mai zabovesc un pic, omu o sa puna destul de mult, imi mai permit un pic de meditatie. E greu sa duci atatea lucruri bune unul dupa altul, ai nevoie de un pic de timp sa digeri ce s-a intamplat ca sa poti sa te arunci in alta experienta. Pana la urma urc, deschid portile pentru Omar S. A intrat dar unde e? Se aude piesa lui, dar el nu se vede, mixeaza atat de aplecat asupra platanelor incat ma tem c-o sa le atinga cu nasul. Beautiful techno, astept efectul de tunneling, care cand vine ma ia in S si ma zbat isteric. “Techno, nu romante!”, “E techno adevarat!”. Altii, nu zic nimic, isi baga pumnul in gura, gata sa muste din el, ca sa poate exprima cum se simte soundul. “Soul, baby, I’ve got soul”. Are asa un groove coerent, zici ca e live, nu dj set. Curge atat de bine setul incat ti se pare normal, natural, de ce nu suna toate asa? Sare putin acul, dar in aceste conditii, nici nu s-a intamplat. “Love detroit” se-aude pe piesa si mainile se duc instinctiv la inima.

La “Just ask the lonley” se tipa atat de tare, incat artistul opreste muzica pentru o secunda si spune multumesc. Este ce-a mai intensa piesa a lui Omar S, este un hit, evident este piesa de final. Nu stiu cat a pus, stiu ca nu m-am miscat deloc de langa scena. Dupa set, in pauza, nu ne zicem nimic. Zambim si ridicam din umeri unii la altii.

Motor City Drum Ensemble imi anesteziaza durerea de picioare cu acid house vechi, incomparabil cu houseul 2010. Synthuri si exuberanta. “Nu m-am mai simtit asa de ani de zile”, “omul asta e un zeu, zeul meu personal”, “e prima data cand vin aici, da frate nu credeam ca poate sa iasa atat de bine in Rahova”. Primesc preventiv un Voltaren, pentru durere de spate, multumesc. Back 2 back Omar S si Motor City Drum Ensemble, “cea mai tare petrecere la care am fost vreodata”. Cand nu pune muzica, Omar S cauta in placi sau sta pe scaun, cu mainile la ceafa, de parca ar fi la el in studio. “Imi biciuieste creierul”. Reactia publicului este exploziva, e atata entuziasm incat amandoi sunt emotionati. Incearca de mai multe ori sa se opreasca, isi fac semne din ochi, lumea explodeaza si incep din nou. Inca o piesa, si inca una, hai inca una, nimeni nu vrea sa spuna stop povestii, suntem toti prinsi in aceeasi morisca a fericirii. De acum nu ma mai asez, caci exista riscul sa nu ma mai ridic. MCDE isi monteaza un microfon si multumeste publicului. Lumea isi striga ultimele puteri, nu vor mai putea vorbi cateva zile pe putin. Omar incetineste totul cu niste piese hip hop (“negru tot negru” aud o caterinca cinica), orice altceva ar fi pus nu ne mai opream niciodata. Cadem. Dupa noaptea asta nu se mai poate spune ca nu te distrezi la Rokolectiv. Acum as schimba headerul blogului in zen.

Posted in rokolectiv on April 27th, 2010 by fresh good minimal | 15 Comments