Dobrica aka Haute Culture a copilarit in Africa

“Pai… eu m-am nascut in Drobeta Turnu Se-ve-rin…pentru ca, taica-miu, desi e bucurestean, era inginer. Si atunci lucra la Portile de Fier I. N-am stat acolo decat cateva luni, dupa care m-am mutat…eu nu m-am mutat, ma rog, ai mei s-au mutat la Cluj…aaa…Si dupa aia, dupa Cluj, ne-am mutat in orasul ala fantoma, Onesti – Gheorghe Gheorghiu Dej ii spunea atunci, unde dupa multi ani am aflat ca eram de fapt vecin cu Loredana Groza.

M-am mutat in Bucuresti de abia in 1977. Aveam sapte ani. Am inceput scoala, n-am terminat alfabetul si… am zburat in Africa”.

Dobrica aka Haute Culture

Mihai in primele luni in Africa, super entuziasmat de schimbare

Tatal sau, un inginer de hidrocentrale foarte solicitat, si-a luat familia din regimul comunist si au plecat direct in capitala Republicii Centraficane, la Bangui. Au stat acolo mai bine de doi ani. Asa ca, primul contact cu muzica a fost, in mare parte cu cea africana, foarte ritmata. “Cred ca de acolo am prins eu zona asta cu groove-ul. Imi place foarte mult tot ce tine de tobe si bass…ceea ce nu ma face un fan drum and bass”, explica Dobre si rade. Acasa asculta Beattles si Rolling Stones. “Ai mei erau foarte muzicali”, dar le placea mai mult muzica a caror versuri le puteau intelege. “Si au cotit-o pe italiana: Rita Pavone, Celentano, alti dementi. Imi placea…asa…”.

Primul instrument muzical pe care a pus mana, a fost o chitara. Parintii, ce s-au gandit ei, daca nu au avut “skills-uri” in zona instrumentelor muzicale, hai ca poate au copiii. Si le-au cumparat, lui si surorii sale, “pe care n-a interesat-o deloc”, o chitara cu 12 corzi. “Astea sunt foarte smechere pentru armonii, mai ales la o mana de copil cum aveam eu. Ma tot jucam, cateva ore pe zi. Eram fascinat de sunete”. Cand s-au intors in Romania, i-au dat pe amandoi la cursuri de chitara rece. . “Sora-mea s-a lasat, nu ii placea deloc, iar eu…mie m-a placut tare tare”. Profu’ era foarte entuziasmat de el, iar el era super fan. Insa n-a facut nici un an de studii, ca dascalul, care era la randul sau chitarist la circ, a ramas cu job-ul peste granita. “A fost scandal mare atunci. Si dupa aia n-am mai…”.

Din cauza trupei Spandau Ballet insa, s-a aucat de saxofon. A luat treapta a II-a si a primit cadou si instrumentul. Dupa care, s-a dus la Scoala Populara de Arta vreun an si jumatate. Apoi s-a lasat, caci I se parea pierdere de timp: multa teorie si putin instrument. “Nu mi-a folosit la nimic. In plus, faceau si vecinii scandal, nu puteam sa cant in casa. Mai cantam asa, pe strada, la caterinca. Ieseam cu saxofonul, ma mai duceam in parc, singur, cu lada, pac, o puneam jos si suflam, care-i problema? …Lumea trecea, se uita….”

Mihai in clasa I, cu cateva luni inainte de a pleca in Africa

Sora sa, mai mare cu trei ani si cu “o personalitate in your face”, a reusit sa aduca pe langa ea si muzici misto. Le lua de la studentii de la arhitectura, care, la randul lor, o primeau de la cei straini. Asa a prins Dobre mai tot ce inseamna soundul anilor ’80 si a ajuns provider de muzica la reuniunile din liceu, care durau de la 5 la 8 seara. Cand a mai crescut, facea compilatii si ducea muzica la cate doua, trei petreceri pe seara, toate in Drumul Taberei. “Mi-a dat muzica…cum dai o bucatica de prajitura unui copil, cu lingurita”, new wave timpuriu, New Order si Duran Duran, Prince si Michael Jackson, Cure, U2, Simple Minds, iar mai tarziu, Depeche Mode. Primii insa, raman trupa sa de suflet, “erau la granita dintre agresiv si melodios”. S-au format din Joy Division, care “ a insemnat ceva in muzica alternativa”. In plus, piesa Blue Monday detine si in prezent recordul mondial la vanzari, a unui single pe vinyl, in trei milioane de exemplare.

In ’84, l-a vazut pe litoral, la Mamaia, pe DJ-ul Mircea Zanea, punea muzica in discoteca de langa Hotel Bucuresti. Aici se foloseau casetele si se vorbea intre melodii, dar “mi se parea fascinant cum DJ-ul facea lumea sa danseze”. “Cel mai mult imi place sa pun muzica in locuri unde lumea nu prea are treaba cu stilul asta de muzica. Esti ca un misionar, trimis de biserica catolica in triburile de pigmei din centrul Africii. Am avut parte si de asta”, glumeste Dobre. Pentru el sunt enervante discutiile tehnice. “Poti sa pui si manele cu minimal, mai dai si gherle, important e sa-i faci pe aia sa danseze”.

“In ’89, pe 21 decembrie, aveam meditatii. A venit un tip si cu inca un prieten si au zis “Haide ba, ca e revolutie”. Am iesit din metrou, am vazut ca se tragea, erau deja raniti si am taiat-o, am zis “frate, let’s get the fuck out of here!”. Si dupa aia, pe 22, in timp ce dormeam frumos, linistit, ma trezeste mama: “Gata, e timpul vostru…du-te…uite…”. Deschide geamul, ca era un decembrie foarte calduros si erau si niste sandilai, care deja facusera grup si strigau “Jos Ceausescu”. Aici la bloc. Pe bulevardul asta. Si mama, hai, gata, pac, “vin-o repede, mananca, spala-te, uite toalele, du-te”. Mama e dintr-o familie veche de boieri si e cu Eminescu, cu Alecsandri, cu “e timpul vostru, trebuie sa-l dati jos pe nenorocitul asta de dictator, du-te! Si chiar daca o sa mori, vei muri pentru o cauza nobila”. …M-am dus”.

5 ani

Dupa Revolutie, a fost la o petrecere, unde un prieten din Germania i-a pus o caseta cu industrial electronic, inregistrata de la un radio nemtesc. A ascultat Front 242 si Front Line Assembley. “Eram la inceput si am zis “mancati-as, ce-I asta frate?”. Din acest motiv a intrat mai tarziu Suie Paparude in aceasta zona muzicala. La inceput, aveau foarte multe concerte. Se duceau in gasca, cate trei masini. Odata, Dobre a incurajat orasele. In loc de Targoviste, au ajuns la Ploiesti. “Coboram noi din masina in fata discotecii, intram, se uitau ei cam ciudat. Cautam o masa, punem sculele, ne apuca sa cablam. Vine unul, “domne’, voi cu cine ati vorbit, ca noi nu stim de vreun event”. Si eu chiar eram ofticat ca nu e nici un afis cu noi. Mi-au cazut chilotii. E ceva grav. Am sunat acasa. Mama era ingrijorata. Ala de la Targoviste credea ca i-am dat teapa. Pana la urma am ajuns. Pe drum, am tras pe dreapta; am facut o criza de ras”.

Cum pe multi ne leaga ceva de Martin, aici a pus prima data Dobre mana pe platane. “Ce e butonul asta, ia sa vad?”. Apoi, prin 2003, s-a apucat sa puna muzica cu Marika, la Web. Tot el i-a dat o bucata buna de timp placi, sa mixeze. I-a luat cam o luna de zile sa invete. La inceput punea break-beat.

Un copil cuminte, Mihai nu a vorbit pana la varsta de 5 ani.

Aduna in jurul sau fani, la fel ca la club

CUM A APARUT SUIE: “Au venit niste pusti la mine, stiind ca eu cant la saxofon si au zis: “Ba, hai sa bagi cu saxofonul la noi”. Dupa care, hai sa dam un nume la trupa. Eu am venit cu Ragnetul Patronului, ala a venit cu Suielor Paparudelor. Ce avea el in cap? Si am zis, ba, Suielor Paparudelor e prea grav, hai Suie Paparude, las-o fara “lor”. Repetam prin Club A si la Ministerul de Interne. Ei au avut dupa aia clasa a XII-a, Bac, s-a spart si i-am zis lui Miki, “Ma, hai sa facem o combinatie”. Miki are insa alta varianta. Cum ca eram in fata curtii la el si o barbugeam aiurea si vine un mos sau o baba la noi, nu stiu care era combinatia, si zice, “Auziti ma copii? Da’ de ce nu faceti si voi ceva constructiv in viata? Apucati-va de muzica…”

“La scoala, in Africa, invatam in franceza. Eu, sora mea si directorul eram singurii albi din scoala. Hehehe…a fost crunt. Cu bancuri de-astea, cu pus serpi in banca, cu dat palme sa vada cum imi raman urmele pe fata. Cred ca eram singurul elev din lume care ura pauzele, ca incepeau torturile asupra mea. Dupa care m-am super imprietenit cu ei. Am facut eu o fapta buna. Am baut apa din tasnitoarea lor, ca noi albii aveam tasnitoarea separata. I-a miscat foarte tare. Practic, am devenit unul de-al lor. Ce e mai trist e ca, la cativa ani, o mare parte dintre ei au murit in razboi civil. Ca se practica acolo in zona lor…Am vazut si eu legionarii…live! Ca au intervenit… legionarii… vestitii legionari…nuuu legionarii romani, legionarii francezi.”.

published in Clubbing Mag, october 2005

Thx for the pics to Monici

Posted in interviu on July 2nd, 2008 by fresh good minimal | 0 Comments