The Dark Side of Melt

thx for pics to eikam & gigi buzereci

Experienta Melt de anul acesta a avut doua atribute: distractia si disperarea. Va prezentam mai intai disperarea, urmand ca de-dans sa soseasca saptamana viitoare din Nemtzia si sa va redea partea muzicala.

text by Lheea



“Cei mai civilizati romani din Europa s-au asezat vineri seara la coada la intrare la Melt, alaturi de cei mai prost dispusi germani in viata. Noi, ca de obicei: radem, zambim, mai o caterinca subtila, mai o gura de bere, mai un “uite ce par are ala”. Asteptam cu totii cuminti in timp ce unii mai putin cuminti fenteaza coada. Ni se pare cool sa fim cinstiti aici, acasa la ordinea nemteasca. In plus, asa e la festival.

Pocneste Saint Peter din degete, se aduna vreo trei, patru nori pusi pe treaba, se uita urat la noi, prevazatorii, care atarnam in continuare la coada lunga precum la bananele de pe vremea lui Ceausescu. Parca nu mai e asa cool sa fii civilizat, dar ne sorbim in continuare berile si continuam sa ne gandim la fericirea ce va sa vie (fie?!?). Asa e la festival.

Se pune pe ploaie. E cu bulbuci. Se cutremura cortul in care aspiram sa intram, iar multimea de langa el se transforma intr-o omida supraponderala in summum de criza epileptica. Nu se mai intra. Problema e ca, toti vrem sa ne adapostim de ploaie. Se forteaza primul gard, de aproximativ doi metri, format din doua grilaje de fier de cate un metru fiecare, puse unul peste altul. Cativa temerari reusesc sa-l sara. Ne miscam cu totii, independent de vointa noastra, dupa bunul plac al haosului comun generat. Asa e la festival.

Ma mananca putin nasul, dar n-am cum sa ridic mana sa-l scarpin. Ma frec de geaca concodashului din fata mea. Much better, thank you. Inevitabil, se creeaza o bresa in gard, prin care lumea patrunde in perimetrul festivalului prin saritura in lungime, dar si in latime. Bodyguarzi iesiti din fire ajuta domnisoarele cu poseta sa paseasca. “So this is the famous german organisation?!” se intreaba de-dans siderat. Asa e la festival.
De parca n-am fi inteles ideea, se inteteste ploaia. Oameni si exasperare. Acum se sare prin bresa gardului in viteza. Luati de val, sarim si noi, mai pe ajutatelea, mai pe disperatelea. Asa e la festival.

Odata ajunsi inauntru, ne adunam optimismul trashuit de pe jos si purcedem spre bratari. Dupa mici probleme legate de partea detasabila a biletului (victima colaterala in lupta cu multimea de melteni dezlantuiti si suta de metri garduri), ne bucuram de bratara mica si movulie de parca ar avea swaroavske. Ploaia continua, la fel si drumul nostru spre muzica, pavat cu noroi si betivi neprietenosi. We focus on the joy. Aproape ca o mirosim. Cautam bucuria: in stanga, in dreapta, mai la fete, mai la baieti, mai la nemti, mai la straini. Aici bucurie? N-ai sa vezi!

Hai sa stam putin la Supermayer. Foarte frumos, daaa, dar am si eu albumul acasa. De-dans e pe antioxidanti si oligoelemente (chiar pe astea) si da cu pumnul in aer. As da si eu, dar mi-e sa nu chem iarasi ploaia care s-a mai potolit. La Modeselektor se arunca cu hartie igienica, face parte din show. Ca muzica, evergreen-uri. La Alterego dam din cap, din coate, din picioare si chiar din pumni, caci scena era acoperita. Pana ne dam seama ca e plictisitor. Hercules and The Love Affair n-au mai ajuns, ceva in legatura cu autostrada. Nu stim sigur, pentru ca nimeni nu pare sa vorbeasca engleza. 



Ne asezam disociati, pinguini zgribuliti pe o bancuta, vai de capu’ nostru. Mai vorbim despre soarele din Spania, despre canicula din Bucuresti, mai cascam, mai radem, mai ardem o carpa. Proiectii tari pe masinariile din Ferropolis, le admiram cam tristi. Asa, fara bucurie? Ellen Alien baga copiii lu’ Villalobos. Fugim cu bratele deschise spre dansa. E bine, mai dansam, ne mai incalzim, mai oripilam niste fetite.
Dupa patru ore de cautari, cateva pachete de tigari si trei stadii de raguseala mai incolo, o parte dintre noi decid sa plece spre bungalouri, inrolandu-se involuntar in ceea ce urmeaza a fi povestit nepotilor drept “dimineata aia dupa Melt, in care am mers pe jos aproape 10 km.”



 
A doua zi, Lheea nu a mai ajuns decat pana la poarta festivalului, unde si-a dat seama ca este din nou uda pana la piele si s-a intors inapoi, acasa.

 
Va urma de dans…

Posted in outfun on July 24th, 2008 by fresh good minimal | 9 Comments