Cu Mora in parcare

text by vsp (as in very special guest)

Ma suna Mora: Alo, alo! Nu te aud! Zi mai tare ca nu aud nimic! De fapt da-mi un sms.
SMS catre Mora: In stanga scenei, in fata lu “R”.

Cum care “R”? Asta de-l vad in fata, de 5 m inaltime, din FutureIsFusion. Cam asa a incepe seara de duminica, in parcare la Baneasa Mall. Nu suntem la cumparaturi, nici Ikea nu ne face cu ochiul in seara asta, am venit aici pentru un eveniment usor controversat – Etienne de Crecy si cubul lui faimos au aterizat in parcare la mall. Cum si cine s-a gandit la asta e un mister, cert e ca a fost destul de destept sa convinga ditamai corporatia sa investeasca ditamai banii intr-un eveniment de care sa nu ne fie rusine (din nou) si sa se inscrie in categoria “din zilele noastre”.

Nu foarte promovat, evenimentul si-a propus sa-i suprinda pe cei aflati in zona, dar a ajuns fara ocolisuri la urechile celor direct interesati nu de lansarea megarazorului minune, ci de prezenta mitului frantuz in Romania. Public nu foarte numeros insa asezonat pretutindeni cu  DJ de toate speciile, bloggeri, obisnuiti ai cluburilor si consumatori extrem de avizati de muzica electronica. Asa, ca de duminica dupa amiaza, ca sambata a refuzat artistul sa performeze din motive de prezenta obligatorie la meciul echipei nationale a lui cu echipa nationala a noastra. Norocul lui (sau al nostru) ca a fost meci nul, caci altfel nu stiu cum decurgeau evenimentele.

Uite ca m-a luat valul si am suntat cateva detalii. Cum ar fi ca in fata scenei e o imensa schela si rulota lu’ de Crecy, drept pentru care te intrebi cum o sa vada oamenii ce se intampla. Sau cum ar fi faptul ca nu exista nimic de baut si toti migram periodic dupa bere la (ironic) Mac.

Sau descoperirea terifianta a cubului, aflat la peste 10 m inaltime si fiorul care ma trece gandindu-ma cum o sa mixeze cocotat acolo. Sau faptul ca jumatate din publicul prezent la lansarea razorului care face fata ca un fund de bebelus sunt reprezentante ale sexului frumos. Sau Suie, aceiasi si totusi altii, cu piese vechi pe care le dansez frenetic suprinzandu-ma ca stiu toate versurile. Dar si piese noi pe alta zona (alternativ!), care promit a fi hituri de radio cat de curand. Sau casa Gontz, cu vizualuri ba filmate din viteza trenului, ba compilate vectorial, dar care sigur ne incanta retina. In spatele meu un sceptic bombane nemultumit: “Mie sa nu-mi zica impostorii astia ca fac ei muzica asta cu 2 microfoane si un calculator. Eu aud chitari. N-au tinut ei o chitara in mana in viata lor”.

Apare si Mora. Sufletul animat al tuturor petrecerilor. Ne gadila in calcaie de parca stim ce ne asteapta. Luminile se sting, mai ascultam doua comentarii fara sare si piper ale omului de marketing Vintila, numai ce auzim numele lu Crecy si incepem isteria. Domnul Etienne, cu alura de bunic, intra tare in noi, dar si in boxe. Atat de tare incat reuseste sa omoare una inca de la inceputul performance-ului. Aceeasi boxa pe care un dansator amator care se vrea profesionist da lectii de unduiri trance-iste. Boom, neon, boom, neon, boom, neon si se dezlantuie iadul. Cubul prinde viata. E senzational in filmuletele de pe youtube. In parcare e cocotat mult prea sus si isi pierde complet perspectivele, iar intunericul in care ar trebui sa pluteasca e semiintuneric. E piesa aia: ta-naaaa-na-naaaa-na. Acu ce mai conteaza ca nu-i stiu numele, ca doar o stim cu totii. Mora se zbuciuma, ma zbucium si eu in tandem.

Mora tipa, tip si eu ca un ecou. Picioarele ne freamata frenetic, lovesc asfaltul cu puterea unei frustrari refulate complet, parul se razleteste in toate directiile nebun. Si apoi vine piesa aia: Na-na-na-na-naaaaaa, tam-ta-taaaaa. Normal ca o stii si pe asta, pe toate le stii. Sunt toate piesele pe care ai dansat acum 3-4 ani, but with an electro twist. Adica flavour-ul razvratit a la Digitalism, cu care de altfel imparte scenele tututor festivalurilor de anul asta. Crecy goes contemporary. Bineeee Mora! Sunt asa prinsa in valtoarea sunetelor ca ca nici nu mai apuc sa-mi dau seama: is it me? is it the music? is mora’s influence?. II dam inainte cu elan pana la un moment de respiro pe care il banuim a fi finalul, dar nu e. Mai bem o gura de bere si tragem aer adanc in piept, ca nu se stie cand mai apucam.

Cubul reinvie, de data aceasta colorat. I see pretty colors! I see pretty colors! Si e piesa aia, stii tu, aia cu voce de femeie: na-na-na. Show-ul reincepe si in public – nu ne vede si pe noi nimeni sa ne ia de animatoare? Mora pare ca se antreneaza pentru prestatia sa din urmatorul clip Suie. Dans, antren, transpiratie, desi afara nu e tocmai cald, zambete starnite in jur, show-ul continua. O petrecere de o ora la aer liber, asa cum nu ai mai trait de mult. Pentru ca asta e ceea ce numesc eu “la musica con cojones” sau cum ar zice domnul de Crecy “la musique avec des cojones”.

Ne vedem in parcare.

freshgoodminimal: Piramida Daft Punk este mai tare decat cubul De Crecy, care e mai tare decat cubul Richie Hawtin, care NU e mai tare decat tavanul de la Martin.

dedans: piramida lu’ Daft Punk se pisa pe cubu’ lu’ Crecy care se pisa pe cubu’ lu’ Hawtin.

Posted in special guests on October 17th, 2008 by fresh good minimal | 1 Comments