In ultima vreme inovatiile vin din revizitarea trecutului fie ca acesta e Detroit, krautrock sau disco. Ideile, interesele si obsesiile vin si pleaca. Dupa retragerea ideilor progresiste, lumea se invarte in spirala, recupereaza si reinterpreteaza trecutul cu gandul la viitor, orice ar mai insemna acesta. Pana si modernismul, cea mai progresista ideologie e recuperat prin prisma viitorurilor posibile imaginate atunci. Pentru Turzi sursa e rockul psihedelic si progresiv iar miza e ca prin experimentare si infuzie cu idei noi (mai electronic, cu un beat mai accentuat) sa genereze un sound nou. Riscul e sa sune exact ca atunci ceea ce nu duce decat la o hipstareala lipsita de sens. Dupa Zombie Zombie si Joakim (si inspirat alaturi de Dan Deacon cu care impartasesc multe obesesii) Turzi aduc la Rokolectiv neo-psihedelia franceza.
Luni la Atelierul Sunetului de la Institutul Francez, Romain Turzi in varianta solo inconjurat de sintetizatore analogice “antice” ca TURZI ELECTRONIC EXPERIENCE.
Rokolectiv este, si nu vedem de ce nu am repeta asta, cel mai bun lucru care se intampla in Romania din punct de vedere al muzicii electronice, si printre putinele preluate si de siteuri precum Pitchfork si Resident Advisor. Iar daca consideram muzica electronica una dintre zonele cele mai active si mai relevante ale culturii actuale in sens mai larg, putem considera ca Rokolectiv este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale Romaniei. Acea Romanie care conteaza.
Din aceasta cauza insa Rokolectiv sufera de drama premiantului intr-o tara in care oricum acestia nu sunt apreciati: este prea bun! Iar ceea ce e prea bun, ajunge sa fie banuit de lipsa de autenticitate – cumva ne pacalesti? «Prea bunul» e fita, iar cine se baga e snob. Este trist sa asociezi calitatea cu snobismul – e o tendinta nivelatoare care presupune ca toti suntem la fel. Caci, daca eu nu apreciez ceva, nimeni nu poate sa aprecieze sincer, deci minte. Rokolectiv e prea sincer ca sa fie snob.
In plus, evolutia line-upului Rokolectiv de-a lungul a cinci ani arata o deschidere catre zonele mai populare. Ba chiar am putea spune ca festivalul revine in trenduri, mai ales ca nici gusturile noastre nu sunt atat de eclectice si se schimba odata cu lumea. Daca primele doua editii s-au desfasurat in jurul unei teme, urmatoarele trei n-au mai avut parte de asa ceva. O evolutie logica si benefica. Este mult mai important sa vedem artistii pe care vrem sa-i auzim live, fara sa trebuiasca sa ii legam fortat in logica vreunui concept. Nu exista tema mai buna ca trendul. Anul acesta, Rokolectiv e house, la fel ca lumea-ntreaga. La fel cum anul trecut trendul a fost despre disco si techno-dubstep crossover. Pentru Rokolectiv, a fi in trend inseamna a fi o imagine cat mai fidela a ultimelor preocupari si preferinte.
Si nu e greu sa fii asta, daca te concentrezi pe muzica si nu pe profit. Rokolectiv este realizat dintr-un buget de pana in 50 de mii de euro, iar institutiile care contribuie sunt institutele culturale si ambasadele. Asta face din Rokolectiv un ONG intr-o lume de SRL-uri care isi fac line-up-urile in departamentul de marketing. Nu ca SRL-urile ar avea ceva rau, dar ele sunt fatalmente obligate sa urmeze gustul publicului ca sa isi satisfaca nevoile comerciale. SRL-urilor nu le poti cere sa isi riste existenta inovand. Ele investesc dublu bani in festivaluri care nu au nici pe jumatate un line-up atat de fresh, precum cel Rokolectiv. A nu avea interese financiare insa, inseamna a te putea axa numai pe muzica.
Pe de-o parte, aduna cuvinte de ici colo, din diversele sale experiente, din gandurile si intrebarile pe care si le pune. Pe de alta, cu un sampler si cu instrumente la care nu stie sa cante, cu obiecte, momente traite, oameni, zgomote… compune bucati muzicale pe care le repeta in loop, folosindu-le ca pe niste spatii deschise ce pot imbina cuvintele intr-un fals pop song.
Perrine face parte dintre acei artisti pentru care muzica este un domeniu de cercetare, iar scena, un spatiu in intregime dezvaluit. In fiecare live isi propune un fel de revolutie intima.
In ultimii ani, a colaborat cu multi muzicieni de pe scena experimentala precum Massimo Pupillo, Hervé Boghossian, David Chalmin sau Hans Holler.
Luni, 8 februarie / 20:00
Institutul Fracez
Sampling from live radio. Avoiding FM frequencies.
Ce poti sa faci cu un radio (Producator: URSS / Model: VEF 206/ Tuburi: tranzistoare/ An fabricatie: 1970) si un Sampler and Filter (Producator: Japonia / Model: KAOS PAD 3/ Tuburi: emulatii digitale/ An fabricatie: 2006) ?
Ion Dumitrescu propune o investigare afectiva a celui mai important mijloc de comunicare in Romania inainte de ’89: radioul. O sesiune de live radio sampling, bineinteles cu evitarea FM-ului. Preocuparile lui Ion Dumitrescu legate de manipularea radioului live au inceput o data cu workhopul organizat anul trecut la Rucar de Rokolectiv (Rokolectiv Sound Camp, iulie 2009, Rucar). Mai jos un track, trackul inregistrat in tabara, « live radio manipulation »
Aymeric Hainaux artist pluridisciplinar, propune un live de 40 de minute bazat exclusiv pe voce, corp si armonica.
Calator neobosit – de obicei isi face turneele cu ajutorul autostopului – Aymeric are un performance “cu sufletul la gura”, in acelasi timp brutal si poetic, incercand sa re-inventeze cumva beatboxing-ul. Solo-urile sale nu seamana nicodata unul cu celalalt, cu mult loc pentru improvizatie.
In ultimii trei ani a avut conerte la Paris, Bordeaux, Chicago, Londra, Tokyo sau Copenhaga si a colaborat cu Oguri, Christine Quoiraud, Lexie Mountain Boys, Lucky Dragons, White/Lichens, Radikal Satan
………………. unpoisson.com
Unde-s doi puterea creste, basul te zdobeste, educatia sporeste, si-o sa tot mai vrei… Rokolectiv si Chestionabil se imbina maine noapte pe bataie pentru a realiza un mix perfect, creator de spirit berlinez. Tama Sumo si Steffi canta in cinstea versului “this is my church, this is where I heal my wounds”, adica in cinstea locului din care vin si care le-a format asa cum sunt: dure, groovy, dirty si explozive cand vine vorba de sentiment. De la Cosmin Tapu Presedinte Asia Carrera Prim-Ministru citire:
“Panorama Bar e la fel de bar pe cat Fabric e fabrica, Ministry of Sound minister si Paradise Garage garaj. Bine bine, iti poti cumpara Red Bull de acolo si poti admira panorama Berlinului de Est, dar, intai de toate, te afli in chiar capitala mondiala a culturii techno. Amplasat tipic intr-o fabrica dezafectata, la Panorama Bar se intra cu emotii (e bine sa-ti faci niste rugaciuni fierbinti inainte la zeii Carl Craig si Luciano ca sa fii lasat de personalul de la intrare inauntru) dar, odata intrat, stai pana la capat pentru ca aici e locul unde, in unele seri, au loc cele mai tari party-uri din lume iar numele de la platane sunt de obicei mitice.”
gmail
com
