cand singura forma de dub pe care o accepti e dub-techno, cea mai ariana forma la care a ajuns dub-ul, cand spiritul hip hop nu te-a prins niciodata decat in variante puternic abstractizate, ca influente in IDM, cand te deranjeaza tot ce are legatura cu jamaica inclusiv remarcile despre meritele istorice ale zonei ca origine a tot ce-i bun in muzica electronica, te strambi, le accepti ca pe daci dar ai prefera sa nu revina cusmele in moda, nu vezi diferenta de valoare intre portul jamaican si portul din mehedinti iar toti adeptii iti par niste folcloristi, te intrebi daca villalobos stie ce face sau e numai un tigan talentat din chile, te simti mai apropiat de swarm computing-ul lui hawtin decat de saracia si ghetto-ul underground resistance, arabii sunt naspa dar iranienii sunt foarte smecheri, berlin-ul iti pare a fi mecca muzicii contemporane care conteaza, minimalul ti se pare kantian si nu poti sa nu remarci ca englezii o ard romantic pana si in dubstep pe care ti l-ai dori mai cerebral, mai blond iar daca asta nu se poate macar fara voci, te deranjeaza ca sunt prea multi negri la londra si asta se simte, argumentul ca onur ozer e turc iti suna valabil, accepti ce vine din franta si anglia desi ti se pare usor derizoriu,doar o reactie vesela la o prea-seriozitate nemteasca etc.
An On Bast (PL)
Kalabrese (CH)
Cobblestone Jazz (CA) tbc
Underground Resistance (US)
The Model (RO)
Bjorn Torske (NO)
Pantha du Prince (DE)
Mungolian Jet Set (NO)
Lindstrom (NO)
Dat Politics (FR)
Surkin (FR)
Mira Calix (UK)
Planningtorock (UK)
Daedelus (US)
Khan of Finland (DE)
Jean-Jacques Perrey & David Chazam (FR)
Robert Henke (DE) tbc
FM 3 playing the Buddha Machine (CN) tbc
Tom Wilson (RO)
nu pot sa scriu nimic sa nu se strice. mai stau un pic paralizat.
In Romania exista doar noua fete DJ. Atena este una dintre ele, printre putinele de ale carei skill-uri am auzit. Cand vorbeste despre ea, denota dorinta de profesionalism. Sa vedem de unde tasneste aceasta pasiune si sa o ascultam maine, la Cubecast, live stream, audio-video, de la ora 19, +2GMT.
– De ce acest skill atrage atat de putin sexul feminin?
– Aceasta meserie este destul de grea pentru o fata. Trebuie sa fii destul de tare, ca sa poti trece peste emotiile create de publicul din fata ta, ce nu trebuie dezamagit. Emotiile au o intensitate foarte mare, iar ca sa le faci fata trebuie sa fii foarte bine pregatita si sigura pe tine. In plus, stilul de viata “impus” de aceasta meserie poate fi prea dur pentru sexul feminin. Ca femeie, de la o anumita varsta, oboseala si noptile pierdute nu iti mai permit sa ai o viata normala. De aici alegera multora sa nu se arunce in aceasta cursa.
– Este feedback-ul publicului altfel in fata unei femei?
– In ceea ce ma priveste, am fost intotdeauna privilegiata ca sunt fata. Nu stiu de ce, dar am simtit mereu ca publicul ma asculta cu interes. Niciodata nu pierd ocazia sa ma imprietenesc cu multi dintre ei. Intradevar, suntem putine cele care mixam, dar daca observi indeaproape, toate femeile o fac foarte bine: Tania Vulcano, Magda, Vera, Monika Kruse, Miss Kittin … “Putine, dar bune”.
– Ce te-a facut pe tine sa pui mana pe butoane?
– Sa pui mana pe platane este pur si simplu un mod de a te relaxa in casa cu prietenii. Si pana la urma, sa legi doua piese nu este o mare filozofie. In Germania de exemplu, foarte multi stiu sa puna muzica indiferent daca o fac la club sau acasa. Cred ca mixatul a ajuns ca mersul pe bicicleta sau ca patinajul. Insa, exista amatori si exista profesionisti!
Muzica este pasiunea mea si a fost de la varsta de patru ani, cand tatal meu m-a invatat sa cant la vioara. La 16 ani am terminat Conservatorul, iar la 22 am fost atrasa de muzica electronica. Ceea ce m-a ademenit a fost cu siguranta descoperirea unui alt mijloc de comunicare cu oamenii. Muzica, oricare ar fi ea, clasica sau electronica, este calea cea mai transparenta prin care te poti exprima si prin care lumea sensibila te poate cunoaste. Nu m-a impins nimeni sa fac asta, a fost pur si simplu dorinta mea, de dinainte sa-l cunosc pe Rares.
– Rares te-a invatat sa mixezi? Cata influenta Raresh este in seturile tale? Impartiti placile? Puneti muzica impreuna? Este ca in cuplu?
– Este o meserie care se fura, mai nimeni nu te invata si nici Rares nu a avut timp sa o faca, sa stea cu mine ore in sir, desi cred ca mi-ar fi placut foarte mult. Asta nu inseamna insa, ca nu m-a ajutat. De fiecare data cand am avut o intrebare mi-a raspuns cu cel mai mare drag. Dar, am fost mereu atenta si mi-a placut sa ma pot descurca singura. Ca si in cuplu, este mult mai placut sa vezi ca partenerul tau stie sa prinda anumite lucruri din zbor, in loc sa te intrebe tot timpul. Nu impart niciodata placile cu Rares, fiecare are biblioteca lui si ar fi prea complicat sa le punem la comun. Apoi, vinilurile sunt prea intime pentru un DJ. In ceea ce priveste seturile, multa lume a remarcat o deosebire intre mine si Raresh. Zona este aceeasi, dar personalitatea si experienta sunt cu siguranta diferite. Punem muzica impreuna foarte rar, dar tin minte ca ultima oara a fost o traire foarte intensa.
– Ce te fascineaza, tehnica, sound-ul, imbinarea lor?
– Ma fascineaza emotia aceea puternica si legatura pe care o stabilesti cu cei din fata ta; cand reusesti sa starnesti reactii prin tema unei piese sau cand ii vezi ca se uita la tine si asteapta… Piesele le stii de acasa, technica depinde de cata experienta ai in spate.
– De cand te-ai apucat sa pui muzica si pana acum, cum consideri ca ai evoluat?
– Orice experienta, adica orice petrecere te face sa evoluezi. Cu cat pui mai mult in public, cu atat esti mai bun. Este ca mersul pe bicicleta.
– Cum cari geanta viniluri? E grea si pentru un barbat.
– Nu stiu cum se face, dar de fiecare data este un prieten bun in preajma mea care sa ma ajute…norocoasa.
Posted in interviu on January 16th, 2008 by fresh good minimal |
19 Comments
barfa: eu am fost de revelion la web. nimic interesant de zis decat asta: Kildazy (d’n’b, breakcore, terrorcore, horrorcore, xcore) a facut un set impecabil de… new rave. cica gata, d’n’b se scufunda si lumea se imparte in dubstep si new rave. ma repet dar n-ai fi zis. asteptam Neon*East.
i-auzi:
le: de fapt cautam un motiv sa bag santogold-ul asta. e obsedant.
Minimalul (the M word pentru alergici) a ajuns, dupa cativa ani de crestere fulminanta si cel putin unul de dominatie, sa isi depaseasca nisa si sa dea albume mature si implinite de muzica electronica cu bataie lunga. Poate cel mai influent artist al stilului, Ricardo Villalobos, pana acum insa numai un fel de maestru singuratic, creeaza scoala. Discipolii sai vin din zone geografice neasteptate si reusesc sa creeze unele dintre cele mai reusite momente ale zonei in 2007. Onur Ozer se intalneste cu Petre Inspirescu ca cei mai de seama invatacei ai sai, asemanarile fiind izbitoare. Romania si Turcia dupa Chile. Berlinul da structura, periferia emotia.
Stilistic, Onur Ozer arunca in lupta atatea elemente intr-o maniera atat de indrazneata incat depaseste cu mult cadrele stricte ale stilului. Sunete baroce, instrumente reci, elemente de musique concrete si jazz, folclor villalobosian, toate pe structura liniara dar sakadat si contrapunctual cum ii sta bine minimalului in 2008. Atmosfera albumului variaza cu nonsalanta de la suspans de policier noir la grandoare si teatralitate de opera.
Onur Ozer este pana la urma un Villalobo ”in your face” pentru cei care nu au timp si bucurii la asteptarea lunga si placerile spartane. El implineste stilul facandu-l accesibil. Mai repede, mai mult, mai plin, Onur Ozer livreaza unul dintre cele mai bune albume ale anului 2007. N-ai fi zis.
Marti, ora 23. Un rocker sta la o bere si la o discutie cu un homless, in fata la Martin. Pe hol este full de plete si de tricouri cu fetze cu plete si litere de cripta. Nici un picior de copil. Langa bradul cu globuri cat pumnul troneaza la vanzare bluze la 50 de lei, pe care scrie “Raise the Apocalipse Machinery”. Clubul s-a transformat intr-o constructie subterana, intr-un templu antic, al carui altar se afla in spatele cortinei de catifea rosie, pe scena. Se venereaza cultul elasticului de par si realizez ca la muzica house nici fetele nu au parul atat de lung. Aici, TOATE fetele au parul lung. Ma simt in plus. Dar avasez. Nu e loc la garderoba, dar e loc la bar. Nu se bea apa. Nu prea se bea. O fi scump. Sau mai bine, o fi marti. Prind cu vederea, pe ici pe colo, sepci cu pleata iesita prin inchizatarea de plastic, ochelari de vedere gramada si tatuaje care se preling de sub tricou, pe gat si pe brate. Stau in spate, sa nu ma prinda in fata, la inghesuiala, vreun pogo.
Suedezii Marduk apar pe scena, toti patru vopsiti pe fata violent, in alb si negru, gata sa expire deathmetal prin toti porii. Se tipa si se aplauda rasfirat. Semnul “Rock forever” si cateva maini facute gheara in aer sustin primul vers, un racnet, care revarsa un potop de gigigi la chitara armonica si starnesc prima pleata care este cat pe ce sa ma loveasca in ochi. Solistul face miscarea Tiesto: deschide bratele la public si lasa pleata pe spate, in timp ce tipa la microfon. Are voce. Erupe un vulcan, dar nimeni nu fuge, toata lumea contempla in transa soundul care mi se pare ca aduce potopul la Martin. Pentru prima data ma intreb cine locuieste deaspura? Oare ce face acum?
Un strigat, o smucitura de cap, un strigat, o smucitura de cap. Cam asa se deruleaza in fata ochilor mei concertul imortalizat de multe aparate foto si de telefoane mobile. In reflectoarele rosii, verzi, galbene si albastre solistul se intoarce cu spatele si striga din fum “Are you fucking with us tonight?”. “Daaa, of course” ma gandesc, iar multimea aproba si ea ritmul, misca sacadat din gat. Il tin si eu, oricum din altceva nu-mi vine sa dau. Nu pricep nimic, sunt derutata complet, asta e strofa sau e refren? In timp ce studiez bratara din piele cu tepuse din metal care se agita in aer, langa mine, ma gandesc: “Am voie sa zambesc?”. Nu apuc sa-mi dau un raspuns, ca omul cu vocea ne imbie in iad: “Join Satan!”, racneste cat il tin plamanii, iar eu plec acasa. Nu mai fac. Nu inteleg nimic.
gmail
com
